GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O poveste citita aseara, care m-a ravasit, mi-a amintit de Cairo si veti afla in randurile de mai jos din ce motiv.
Acum doi ani am petrecut un sejur in Egipt. Cartierul general l-am avut in Hurghada. De acolo in una din zile am mers intr-o excursie optionala la Cairo, scopul principal fiind sa vizitam vestitul Muzeu de Egiptologie. Asa cum se obisnuieste in Egipt am plecat intr-o caravana de autocare, cam 20 la numar. Doar asa se circula in Egipt. Este o forma de a da mai multa incredere turistilor, dupa ce acum cativa ani acolo a fost un atentat terorist. Fie vorba intre noi, efect nu ar avea daca ar fi sa se mai intample odata, dar ca turist ai un super sentiment de siguranta. De cate ori vi se intampla in viata sa fiti excortati de cateva masini de armata si politie si tot si toti sa se opreasca in loc, la trecerea voastra?
Dar sa revin... am plecat dimineata cu noaptea in cap din hotel (cu micul dejun la pachet; 2 portocale, doua banane mici si delicioase cum pe la noi nu se gasesc, 2 oua fierte, cateva cornuri cu nuca si crema si o cutie cu suc) si dupa ce am adunat si alti turisti de la hotelurile lor, am intrat pe autostrada ce duce la Cairo. Ei o numesc autostrada, dar este defapt o sosea lata, doar cu doua benzi de circulatie dar foarte buna. Pe partea dreapta pe langa sosea este Marea Rosie (in care de cateva ori am avut norocul sa vedem delfini jucausi) iar pe partea stanga hotel langa hotel. Zona era la acea vreme in plina dezvoltare turistica, si se construia non-stop. Sa rectific, se construia noaptea, pe racoare... ziua nu era picior de muncitor. Ma uitam mirata la nenumaratele hoteluri, unul mai mare ca altul si ma intrebam de unde vor aduna atatia turisti sa le populeze? Ghida mi-a spus sa nu imi fac griji... cere exista.
Pe masura ce ne apropiam de Cairo, ghida a inceput sa ne spuna tot felul de istorioare si sa ne prezinte viata din spatele hotelurilor... practic ce nu are ocazia sa vada un turist. Cairo este cea mai mare capitala din lumea araba, cel mai mare oras din Africa si nimeni nu stie cati locuitori are. Unii spun ca 16 mil. altii spun 20 de mil. Oricum ar fi, mai adaugati cam 3 – 4 mil. de turisti anual si ingroziti-va. In oras, autocarele nu se mai pot tine unul dupa altul. Isi dau intalnire la marginea orasului pentru drumul spre Hurgada.
Orasul nu are sistem de canalizare (canal si apa) general. Cladirile noi ale oamenilor foarte instariti au sisteme proprii; la fel si sediile firmelor si hotelurile. Acestea reprezinta mai punin de 30% din totalul constructiilor. Restul... la olita. Ce se intampla cu olita? ... se goleste in spatele casei. Multe case au o mica pravalie la parter si la etaj se locuieste. Olita se arunca de la geam.
Orasul nu are un serviciu de salubrizare. Unul propriu al primariei. Si nu exista o groapa de gunoi, undeva la marginea orasului. Exista pentru cartierele oamenilor bogati, firme mici, care aduna gunoiul si il arunca pe maidane. Ce fac oamenii saraci cu gunoiul... ? ... tot ce fac si cu olitele. Le arunca in spatele casei. Cand situatia devine insuportabila cineva arunca o tigara sau un chibrit si in cateva ore “ se curata locul de gunoi”. Asa am aflat si noi ce fumega intre doua case si de ce oamenii stateau calmi la doi pasi de gunoiul care ardea, fara sa dea semne de neliniste.
Casele saracilor, sunt facute din caramizi de lut uscate la soare. In urma cu aproximativ zece ani a plouat in Cairo. Si a plouat cateva ore. Orasul a fost “ inghitit de ape timp de doua saptamani, pana s-a evaporat apa. Caci canale nu exista. Pravaliile si casele au fost inundate, toate fiind construite la nivelul solului si fara fundatie. Caramizi puse pe pamant pur si simplu.
Dar toate aceste lucruri nu sunt vazute de turisti. Traseul pe care il parcurge un autocar in oras nu are legatura cu aceste zone. Noi i-am dat soferului cate un Euro de persoana, sa ne duca pe acolo, dupa ce ghida ne-a povestit aceste lucruri. Era salariul lui pe o luna. Masina mergea incet, si noi ne uitam pe geam socati de ce vedeam, incat nici nu ne gandeam sa fotografiem. Noi ne uitam ca viteii, dar si amaratii aia se uitau la noi ca la extraterestrii... rar aveau ocazia sa vada o masina pe stazile lor inguste, pe care nu odata era sa daramam “ marfa “ expusa in fata caselor. Nu am coborat din autocar si nici geamurile nu le-am deschis... caci am fi murit pe loc gazati.
Ghida spunea ca a avut ocazia sa vada o camila moarta in Nil... iar peste o sapatamana cand a revenit in oras cu alt grup, camila era tot acolo.
Acum urmeaza cea mai macabra stire. Din multele milioane de locuitori, cateva de mii (unii spun ca ar fi 100 de mii, altii spun triplu) traiesc in doua din cimitirele orasului, la marginea de est.
Aceste cimitire, doua la numar, sunt cunoscute sub numele de “ Orasul mortilor “. In vechile cimitire unde familiile instarite si-au ingropat mortii in urma cu o suta de ani, traiesc acum oameni. Familii intregi isi duc viata acolo. Lupta pentru supravietuire in acele conditii este mai dura decat luptele in jungla. Nimeni nu stie cati copii se nasc acolo sau cati oameni mor de foame, de boli sau asasinati de confratii lor de suferinta. Nu au acte nici de identitate si nici de propietate. Primii care s-au ascuns acolo au fost criminalii si talharii. Apoi au venit oamenii saraci de la tara, care in speranta unei vieti mai bune in capitala si-au abandonat colibele mizere din desert. La inceput, autoritatile nu au stiut, apoi i-au ignorat iar in zilele noastre le permit turistilor sa intre in Orasul Mortilor..... pe propria raspundere. Ei doar se fac ca nu stiu si ca nu vad nimic. Noi am refuzat afland ca ocupatia principala pe acolo este jefuirea, ziua in amiaza mare. Din randul acelor oameni se aleg criminalii platiti, deci oricat eram noi fascinati de Egipt, nu ne doream chiar sacrificiul suprem. In cimitir nu exista nici apa nici curent electric. Oricum nu ar avea bani cu ce sa le plateasca. Oricum multi nu au nici in casele de la suprafata. Toti se imbraca doar in negru si atat femeile cat si barbatii isi acopera in totalitate fata, dar nu din motive religioase... Se zice ca de cand invata sa mearga in picioare, copii invata sa tina cutitul in mana, dar nu sa manance ci sa se lupte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum este pe acolo.
Dupa aceasta incursiune in suburbiile mizere, ne-am intors la civilizatie, unde ni se parea fascinant; ca au masini, ca au telefoane mobile, ca sunt bine imbracati si multe alte minuni de acest fel, firesti pentru noi si chiar pentru unii dintre ei.
Partea civilizata si turistica merita din plin vizitata. Ce v-am spus eu aici este ce nu se vede la “, vitrina” si pe care, chiar daca voi mai ajunge in Cairo, nici eu nu vreau sa o mai vad. Vorba unui coleg din grup; “ Na, asa ne trebuie, viata omului de rand am vrut, asta am vazut. Alta data sa ne tinem gura. ”
47 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
47 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ai descris un adevar dureros, o realitate socanta care nu-ti vine sa crezi ca exista; lucruri care intr-adevar nu sunt demne de laudat. In aceste zone exista foarte multa saracie, nu degeaba aici e lumea a treia. Pentru aceste "dezvaluiri", iti dau un vot.
Multumesc, biancuta. Acolo fiind am uitat pur si simplu sa fotografiez. Acum imi pare rau ca nu am fost un pic mai tare de inger.
Dar repet; nimeni sa nu se sperie. In mod normal , cand esti turist in Egipt esti " turistul lor, stapanul absolut al lor".
denumirea sectiunii a suferit o mica modificare in "Descopera Cairo" - asa ca o sa scrie la aceasta sectiune si restul userilor care vor avea (sau au deja) impresii adunate din aceste locuri.
Diaura uiti de autocarul cu turisti japonezi si elvetieni decapitati toti acum cativa ani, (femeile inainte de decapitare au fost si violate) !
Cred ca toate orasele mari au fetele lor nevazute si ascunse in mizerie, dincolo de vitrinele sclipitoare. Am mai vazut undeva niste imagini cu oameni care traiesc in cimitire, cred ca tot in lumea araba.
Cristian, daca inainte aveam o ezitare in a merge in Egipt, acum m-ai convins...
Nu ma surprinde ceea ce spui. Saracia este o stare de fapt in toate tarile "in curs de dezvoltare". Ca nu o vedem noi, sa mai bine zis nu mai vrem s-o vedem, o avem pe a noastra. Cel putin 5% din motivatia "afara" e data ca nu mai vrem sa vedem aurolarii si cersetorii nostri, zone uitate de lume si/sau autoritati etc. Poate o oarecare diferenta la noi e ca in 20 de ani de democratie nu au crescut asa mult aceste aspecte ale societatii si ca noi urlam deseori pe canalele media vis-a-vis de asta.
Nu ma surptinde ca ai fost socata: nu plecam la sute de km sa dam un pumn de bani si sa fim supusi la reality show, chair daca suntem curiosi, adica nu suntem dispusi sa fim "sociali" in concediu.
Dar mi-a placut povestea ta.
Cairo, este intre primele 5 orase din lume in ceea ce priveste cresterea demografica, in secolul XX.
Sincer nu mi-a placut generalizarea ta "orasul mortilor". Chiar daca o mare parte dintre locuitori traiesc in cimitire, cei mai nefericiti chiar sub cerul liber, sau sub o copertina, nu ar trebuii generalizat.
Ai observat in apropierea Muzeului de Egiptologie foarte multe cladiri impresionante, adevarati zgarie nori, ambasade, hoteluri de 5 stele si restaurante selecte, chiar si mall-uri deschise mult dupa miezul noptii.
Iar eu am un respect deosebit pentru istoria si cultura poporului egiptean, astfel ca "orasul mortilor" ma duce cu gandul la altceva.
In ceea ce priveste autostrazile, de la Adabya la Cairo sunt in jur de 120 km, care se fac pe un drum national. De fapt este o autostrada, dar ei nu se falesc cu lucrul asta. Iar daca ai observat, cam toate intrarile in Cairo se fac de pe autostrazi sau drumuri nationale cu cate 3-4 benzi de mers pe sens. Nici Bucurestiul care este mai "viu" nu are asa ceva.
Ar mai fi multe de spus despre Cairo, dar probabil imi voi rezerva placerea asta intr-un review pe care am sa-l numesc"Orasul viu".
pentru cc_ iordachescu
Culmea e ca pentru pumnul de bani dat, puteam sa vad viata foarte in roz acolo. Pentru toata mizeria asta am dat 1 Euro.
pentru cristian_h
Nu uit, dar nici nu ma mai gandesc . Si in Bucuresti unul, i-a taiat gatul vecinei si pe o alta a violat-o. Dar continui sa traiesc si sa ma bucur de viata. Cel mult, pot sa nu o caut cu lumanarea. Si nici acolo nu am coborat din autocar.
" Orasul Mortilor " se numesc cat se poate de oficial cele doua cimitire.
Si eu tot din respect pentru istoria lor mi-am dorit sa ajung acolo si atingeam cu placere statui si temple vechi si urcam fascinata la Templul Reginei Hatshepsut si intram in morminte in Valea Regilor.
De acord cu tine Diaura, dar ai generalizat, ai scris: "Cairo - orasul mortilor", mie personal nu-mi suna bine, mai ales daca spui ca nu te-ai dat jos din autocar sa vizitezi lucrurile care sunt cu adevarat "vii."
Si din partea mea pun punct acestui dialog, sper sa nu te superi daca mi-am exprimat punctul de vedere.
Diaura, mie mi-a placut ce ai scris... Stiam ca Egipt si Cairo inseamna mai mult decat muzee, bazaruri, locuri in care esti dus in general de ghid, in cadrul unui program, dar nu puteam sa imi inchipui cum arata "restul". Am mai vazut o data un reportaj cu gramezile de gunoi de prin oras si cu oamenii care le "scarmana" din cand in cand si m-am cutremurat. Tu acum ai completat tabloul...
M-a impresionat povestirea ta, dar si ecourile colegilor!
Totusi, nu mi-am dorit niciodat sa ajung in tari nesigure, oricat de pitoresti ar fi ele!
Adevarul e ca poti peste tot sa patesti ceva rau, dar... e mai mic riscul ca aici!eu chiar imi doresc sa traiesc 95 de ani!
@pepsi, cred totusi ca ai inteles gresit, daca diaura scria asa cum ai inteles si transcris tu, adica "Cairo - orasul mortilor", atunci ai fi avut dreptate, ea ar fi generalizat si ar fi numit orasul astfel. Diaura insa a scris Cairo - "Orasul mortilor", asa cum putea scrie Cairo - Delfinariul sau Cairo - Muzeul de Egiptologie. Adica ea din Cairo asta a ales sa descrie
@georgiana, poti pierde multe daca nu ai un filtru bun atunci cand cataloghezi ceva ca "sigur" sau "nesigur"...
Am citit cu interes aceste randuri. Meriti superbonus
Ca multe alte destinatii turistice si Egiptul are fetele sale ascunse. Cel mai bine, inainte sa plecam undeva, este sa ne informam si daca destinatia nu este una dintre cele mai sigure, sa alegem varianta organizata. Este punctul meu de vedere. Oricum, Egiptul ramane in lista mea "must see", insa cu siguranta voi opta numai pentru ceva organizat, nimic pe cont propriu, nici macar pana in cel mai apropiat orasel.
Am citit cu stupoare ce a scris Cristian_h, chiar nu am auzit. Cand s-a intamplat asta?
ancamariagadea - in Egipt nu poti merge decat in grup organizat. Nu se accepta turismul individual, cred ca nici nu ai putea obtine viza. In orase sau statiuni , turistii se plimba in voie, fara nici o problema, si sunt stapani. Egipteni se straduiesc sa le faca viata placuta si sa ii serveasca. Cand se merge in excursiile optionale , mai multe autocare chiar de la agentii diferite pleaca incolonate. Coloana incepe si se termina cu o masina de aramata cu soldati inarmati in fiecare. Daca coloana este mai mare de 10 autocare, si la mijlocul ei mai sunt 1 - 2 masini. ( vezi foto P01 - toate acele masini + cateva in spate , plecasera concomitent spre Cairo si in aceeasi formatie s-au intors in Hurghada).
am fost in Egipt in 2004 si va pot spune ca mi s-a parut la fel de sigur ca si un zbor cu avionul, sau un drum cu feribotul pe o mare agitata. Cu veo 2 sapt inainte fusese un atentat in Taba, la hotel Hilton. Si totusi nu am avut nici o retinere in a merge acolo. Nu am facut excursia la cairo (nu suport drumurile lungi cu autocarele), dar am ales o excursie la Canionul Colorat, doar vreo 200km cu o Toyota Land Cruiser sofer si ghid. Din discutiile cu acel ghid am aflat ca de fapt multi beduini sunt putrezi de bogati dar prefera sa stea in munti, in pesteri pt ca asta le este viata, ca de multe ori oamenii nu isi pun acoperis si geamuri la casa pt ca astfel casa este considerata inca in constructie si astfel nu platesc impozit la stat, iar de plouat ploua de 2-3 ori pe an, am vazut copii cu muste la gura (scuze), si am fost cotrolati din 50 in 50 km. Ne cereau actele si atat. Explicatia era ca au f mare grija de turisti, daca nu ajungi la urmatorul punct de control intr-un interval de timp rezonabil te dau in urmarire.. Pt ca fara turism sunt (aproape) morti. Salariul celui care ne-a servit la hotel la masa era 25 USD + casa + masa. Si daca mai merge cineva la Canionul colorat, faceti o oprire in statiunea Dahab.. merita!
Nu este adevarat ca nu se poate merge individual in Egipt . Sa nu exageram .
Tarom are curse regulate spre Cairo iar viza se obtine pe aeroport.
Stiu pe cineva care a fost acum in februarie cateva zile in Cairo pe cont propriu cu Tarom bilet la 98 euro (promotie) , hotel rezervat pe net , acolo ca circulat si cu metroul si cu taxiul , a vizitat Muzeul Egiptian , piramidele din Giza si din Dahshur, moscheea Al Azhar si inca una , a fost in bazar si inclusiv in City of Dead .
Deci se poate .
bineinteles ca se poate. Te duci unde vrei in Egipt fara sa-ti interzica nimeni.
parca pami a postat impresii in care dupa cum povestea si-a organizat singura vizita in Egipt sau cel putin vizitele la unele dintre obiective, iar soldatii nu sant pusi degeaba sa pazeasca zonele fregventate de turisti, in 1997 63 de oameni au fost macelariti la Luxor, pe cine intereseaza poata sa citeasca aici:
http: //www. usdivetravel. com/T-EgyptTerrorism. html
un istoric al actelor teroriste din 1994 pina anul trecut.
sa nu uitam de atacul cu bombe la cele doua hoteluri in care au murit cateva zeci de turisti! in 2008 .
Este adevarat nicaieri nu esti in siguranta, nici macar in fata casei sau blocului, totusi in anumite locuri sansa este mult mai mare sa patesti ceva neplacut si unul din aceste locuri este cu siguranta Egiptul!
Merci, cristian, in numele celor care inca nu au ajuns aici (si se tem sa o faca) :-))
Interesantă poveste, motiv pentru care a şi stârnit interesul multora.
Frumoase şi fotografiile, dar cred că ai făcut o greşeală. Acela nu poate fi Nilul. Nilul este cel mai lung fluviu din lume, iar în zona Cairo are lăţimea între 300 şi 500 m.
Ca să-ţi dai seama cam cât de larg este Nilul la Cairo, uite un link.
Ce se vede în pozele tale este cam ca Dâmboviţa noastră. Probabil este canalul El Bhar el Ama.
Oricum, pozele sunt frumoase!
stiam eu bine de oct 2004, atunci am fost si eu... dar hai ca se micsoreaza frecventa: in 2008 unul, in 2009 unul, in 2010 inca nici unul. . Go there, nu o sa va para rau.. Marea Rosie este incredibil de frumoasa.
personal consider ca Egiptul este fascinant , insa atat timp cat inca se intampla lucruri ca cele mentionate , eu unul la cat sunt de ghinionist , ma multumesc cu carti si documentare !
Da, probabil am inteles gresit, te rog sa ma scuzi, uite si un vot peste SB tau!
Dragi copiii!! (numa' mama sa nu fii!! )
... uite ca ma bag si eu ca musca'n fundul iepei si chiar daca la inceput m-a enervat Egiptul de incepusem sa am obiceiul sa deschid usa cu, cotul de la atata mizerie si te apuca dileala ca te imbolnavesti, nu pot sa spun ca nu mi-a placut exotismul, caldura uscata, cerul far'de nori si in general farmecul pe care-l are un loc atat de diferit fatza de locurile prin care ne putem identifica cat de cat !!...plus,chestia aia speciala care o are fiecare continent in sine!! Si chiar daca pot sa ma plang de multe, uite ca anu' asta tot acolo ma trage atza, spre Sharm sau Tunisia!!
Cred ca din fiecare loc trebuie luat cireasa de pe tort pentru ca de nemultumiri poti rade dupa ce ajungi acasa... evident, la un anumit grad!!
costi, Are Nilul 300 - 500 m latime, dar in Cairo are si o insula, care este legata de malurile fluviului prin trei poduri. Asa ca pe langa insula , fluviul se mai subtiaza. Dar ai dreptate cand spui ca acolo in poza aia seamana cu Dambovita. La fel am zis si noi.
imi permit sa adaug si eu cateva randuri - pentru ca dupa cate stiti eu am fost deja de 7 ori in Egipt si de fiecare data pe cont propriu fara ghid si fara turoperator si se poate ! este adevarat ca prin 98 dupa atentatul din valea regilor nu te lasau sa circuli de capul tau in afara orasului dar in Luxor sau Assuan nu era nici o problema. La inceputul anilor 2000 se circula doar in coloana peste desertul arab dar si atunci noi am fost cu coloana in taxi si nu a fost nici o problema. Anul acesta in ianuarie am traversat desertul cu autobusul de localnici - a fost amuzant ( dar poate pentru cei mai sensibili nu recomand ). Diaura iti dau dreptate - si pentru mine este de fiecare data un soc cand vad mizeria si saracia adevarata a egiptenilor dar crede-ma ca daca nu vei cobori niciodata din autobusul climatizat nu vei putea recunoaste ca si acei oameni saraci au suflet - nu-mi place ca i-ai stampilat pe toti ca fiind talhari si hoti. Egiptul nu este nici pe departe tara de care trebuie sa va fie frica !
eu sincer ii stimez pe egipteni pentr ca, desi is saraci lipiti si multi traiesc din jafuri, sunt foarte atenti ca aceste aspecte sa nu ajunga la urechile turistilor; daca faceti o comparatie cu Romania, unde in fata ca paduchii sunt scosi tziganii, oamenii fara adapost, cersetorii, cainii vagabonzi si alte tare, veti observa o mare diferenta. Egiptenii, ca si turcii si alte natii arabe stiu sa-si vanda marfa... noi incercam sa primim mila!
Bravo Diaura excelent review, sincer nu credeam ca in orasul Cairo sunt oameni atat de multi care locuiesc in cimitire.
Mare dreptate are si sbacau.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Trei zile în Cairo (1) — scris în 16.03.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 Experiența numită Cairo! — scris în 27.04.21 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Dec.2020 Cairo dupa programul nostru — scris în 07.12.20 de Enki din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Cairo cu locuri stiute dar si nestiute de unii turisti! (6) — scris în 21.01.19 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Cairo cu locuri stiute dar si nestiute de unii turisti! (1) — scris în 21.01.19 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Moscheea de Alabastru din Citadela Salah al Din — scris în 17.12.18 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Piramidele si Vechiul Cairo (Coptic) — scris în 26.11.14 de TraianS din RADAUTI - RECOMANDĂ