Statiunea Busteni,de la un an la altul…

TIPĂREȘTE

Statiunea Busteni, de la un an la altul…

Cu ani in urma, statiunea Busteni nu avea un renume prea bun, fiind cota ta ca “un biet targ vechi, cu cladiri insalubre si urate”. Cel putin, asa afirmau toti cei ce fusesera acolo. Eu nu pot spune asta, poate si pentru faptul ca am vizitat aceasta statiune pentru prima data, in urma cu patru ani, cand a-nceput sa se dezvolte binisor. Intr-adevar, sunt si foarte multe case vechi si ponosite, insa s-au construit si vile, pensiuni si terase destul de cochete si de bun gust. De atunci, cel putin o data pe an, de obicei iarna, dar uneori si de Paste, revenim cu drag la Busteni, unde ne umplem sufletele de bucurie, plamanii cu oxigen, iar copiii si nepotii care ne inso -tesc si care sunt derbedei mari, ne distreaza, facandu-ne sa ne simtim si noi tineri ca ei. Nici noi nu concepem sa ne distram fara ei si nici ei fara noi, caci la Busteni ne distram pentru tot anul. Pentru noi, constantenii, muntele iarna reprezinta aceeasi fascinanta distractie si relaxare ca si pentru restul lumii, litoralul vara. Cand am cunoscut aceasta statiune, tocmai se inaugurase Partia Kalinderu. Ne-am cazat la “Casa Fanel”care ne oferea un prêt rezonabil in timpul saptamanii. In week-end e putin mai scump, dar cine doreste sa stea mai multe zile, e bine sa evite week-end-ul si datorita aglomeratiei. Am ocupat, impreuna cu sotul si fiul meu, doua camere de la etajul1 al casei. Aveam la dispozitie si un living, care era comun. Ne-am simtit foarte bine, deoarece am ales o perioada mai putin aglomerata, respectiv sfarsitul lunii februarie. Tin minte ca erau 15 grade Celsius la pranz, parca ar fi fost primavara. Nici pe varful Omu nu prea era zapada, erau locuri in care chiar se vedea iarba uscata! Am stat vreo 4-5 zile, timp in care am facut drumetii la pas la cabana Gura Dirham, ne-am plimbat prin Brasov, Predeal si Sinaia. La cabana Gura Dirham auzisem ca se mananca bine, insa noi am ajuns pe la ora 11, iar bucatarul termina de gatit pe la 13, asa ca am servit cate o bere la terasa, afara, in ciuda lunii lui Faurar. Am facut fotografii in restaurant, ne-au placut rafturile cu borcane cu muraturi aranjate artistic, care te intampinau, apetisante, inca de la intrare, apoi aranjamentele specific montane, cu animale impaiate, ne-au creat o impresie deosebita, dand restaurantului un aspect vanatoresc. A doua zi, ne-am plimbat putin prin Predeal, singura statiune montana din jur care nu ne place, fiind parca rece, trista si neprimitoare. Nu stiu cum e pe partie, insa in centru nu ne-a atras cu nimic. In plus, tot timpul am gasit acolo sleauri si noroi. Brasovul ne-a descretit fruntile, acolo am facut putin shoping, am servit masa, ne-am plimbat si am vizitat Biserica Neagra pe dinafara, deoarece era inchisa.

In ultima zi ne-am plimbat prin Sinaia, unde ne place sa servim delicioa -sele prajituri cu aceeasi placere, ori de cate ori ajungem acolo, deoarece au un gust deosebit. Nici am retinut cum se numeste localul, este un restaurant-cofetarie langa posta.

Dar sa nu omit esentialul, partia Kalinderu, care, desi nu e foarte mare, iti ofera posibilitatea sa te simti iar copil, in vartejul saniutelor, care mai de care mai colorata si al schiorilor de toate varstele. Nu mai spun ca sus, pe partie, functioneaza o terasa cu un bar, unde poti servi bauturi alcoolice, sucuri sau cafea si ceaiuri fierbinti si aromate si de unde poti admira, in toata splendoarea, superba panorama a Tarii Fagarasului. Nu poti sa nu te transpui in pielea copilului din tine care a ramas ascuns, timid, preca -ut, dar care acolo, pe partie, nu are cum sa nu iasa din tine si sa se manifeste exact cum se manifesta in urma cu multi ani! Cand zbori cu saniuta, parca simti cum te eliberezi de toata incordarea, tot stresul cotidian, lasand loc unei prospetimi ce te va urma multa vreme, pana la urmatoarea escapada hibernala.

Intr-una din zile am urcat pe Varful Omu, care ne-a dat o stare de bine, parca te cuprinde o energie pozitiva, un sentiment de inaltare te face sa meditezi la cele pamantene, simti ca esti mai aproape de Dumnezeu; parca atingi cerul si plutesti printre scamele de nori, adevarate aripi de ingeri ce se scutura intr-un dans mistic, impletit cu suierul vantului ce-ti izbeste, taios, fata. Nu exista destule cuvinte pentru a exprima toate stari le prin care treci si senzatiilor pe care le traiesti sus, cu “capul in nori”. Merita sa traim aceasta experienta, macar odata-n viata!

Astea se intamplau acum 4 ani, dar anul urmator, cand s-au alaturat fami liei noastre si prietenii fiului meu, cu care nu poti sa nu razi cu lacrimi cand te intalnesti, am facut-o lata. Ne-am cazat tot la Casa Fanel, insa la parter, unde aveau 3 camere, exact cate ne trebuiau noua. Amenajarea nu era terminata ca la etaj unde ne cazasem in urma cu un an, dar ulterior, am inteles ca s-au facut imbunatatiri si aici. Oricum, ne-am simtit minunat, mai ales ca ne-am prelungit sejurul cu inca o zi, datorita drumu lui inzapezit care a fost inchis. Parca fericirea a fost si mai mare atunci, caci era ceva neprevazut. Obiectivele erau aceleasi: Partia Kalinderu, Si- naia, Predeal, insa de data asta am ajuns si-n Poiana Brasov, unde am tra- it o atmosfera de poveste, printre nametii imaculati, partiile animate cu schiori si saniute zglobii si printre tarabele cu renumitele specialitati ar -delenesti din porc, care sfaraiau, proaspete si aromate, care mai de care mai apetisante, mai rumene si mai atragatoare. Cred ca si barbatii gaseau mai sexy un platoru cu un mix grill, stins cu o cana cu vin fiert, decat orice femeie din lume, in acele momente de povete de iarna traita printre nameti si soare, muzica si antren, copii, fericire si cu cei dragi ala -turi, in Ajunul Craciunului.

Si ca sa schimbam putin registrul, ne-am intors si in urmatorul an, res- pectiv anul trecut, insa de data asta, nemaifiind cazul sa ne cazam in apropierea partiei, fiind Saptamana Mare dinnaintea Pastelui, am schimbat gazda cu alta pe care am gasit-o pe internet, respectic-Casa Cristina. In loc de 60 lei am platit 50 lei/noapte. Casa gazdei nu se inchi -ria, pentru turisti se oferea o fosta anexa batraneasca din curte, renova- ta cu mult gust, care, fiind micuta dar utila, cu strictul necesar, crea o at- mosfera de intimidate, ceea ce ne si doream, deoarece de data aceasta, am abandonat “gasca vesela”, fiind insotiti de o familie mai in varsta cu care ne-am petrecut Sarbatorile de Paste.

Fiind primavara, vremea ne-a permis sa urcam la Cascada Urlatoarea care inca mai era inconjurata de gheata si zapada. Traseul este marcat, deci ne-am inarmat cu cate un toiag si am purces la drum. Toiagul era pentru ajutor si pentru un eventual “Martinel”care putea sa iasa din barlog in orice clipa, sa miroasa si el aerul primavaratec al lui April’. A fost placut, linistitor, putin obositor, dar merita efortul care, de altfel, nu a fost prea mare.

In ultima zi am vizitat si Manastirea Caraiman, unde am fost binecuvan- tati de preotul Gherontie Puiu, un adevarat misionar de legenda, despre care, merita sa cititi pe Google, toata povestea; eu am facut asta, fiind mirata de coada la care a trebuit sa stam pentru a fi binecuvantati, toti pelerinii soptind numai lucruri minunate la adresa acestuia. Ne-am intal- nit apoi si cu Corina Chiriac, al carei duhovnic este chiar acest parinte. Ne-am fotografiat cu artista, lucru ce ne-a bucurat mult, apoi am admirat manastirea.

Curiozitatea m-aimpins sa studiez aceasta poveste mai amanuntit, dar e lunga si preafrumoasa povestea ca sa merite sa selectez din ea, deci cautati pe internet povestea Maicii Domnului de sub Caraiman si veti ramane muti de cate minuni s-au petrecut in acele locuri, precum si-n viata acelui mare duhovnic, parintele Gherontie Puiu.

Frumoase locuri, frumoase povesti, tainice legende sfinte, mituri ce nu pot fi explicate sau combatute, toate se afla la Manastirea Caraiman, deci nu o ocoliti!

Ne-am continuat periplul prin Brasov si apoi, la sfarsitul sejurului, am fost la Sinca Veche, unde am atins Ochiul Magic din Templul Ursitelor, ce indeplineste dorintele pamantenilor, apoi am urcat si la Manastirea Rupestra ce adaposteste o parte din moastele Sf. Nectarie, vindecatorul cancerului.

Am creionat 3 vacante de-a lungul ultimilor 3 ani, dorind sa compar statiunea Busteni, de la un an la altul. Concluzia: pe zi ce trece e mai frumoasa, mai infloritoare si la fel de primitoare si accesibila pentru buzunare mai de criza.

---

VIZUALIZĂRI: 2276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI