La plimbare prin Busteni

TIPĂREȘTE

După ce ne-am cazat la Casa Magică (vezi impresii), deşi oboseala drumului îşi spunea cuvântul, iar afară începea să se însereze, n-am rezistat tentaţiei de a face o mică plimbare prin staţiune, mai ales că timpul era superb şi se pornise o ninsoare de toată frumuseţea.

Am luat-o agale pe strada principală către centrul oraşului, împodobit de sărbătoare, cu ghirlande multicolore, ornamente de tot felul: brăduţi, clopoţei, globuri, moşi, oameni de zăpadă, reni înhămaţi la săniuţe, parcă te aflai într-o poveste a fraţilor Grimm. Străzile forfoteau de lume ieşită la plimbare sau la cumpărături pentru ultimele pregătiri de Crăciun.

Am trecut de statuia din faţa gării, am intrat în curtea Bisericii Domneşti, înconjurată de brazii proaspăt ninşi, unde doar aleea ce duce spre intrare mai păstra urmele paşilor celor ce i-au călcat pragul, restul curţii fiind deja acoperit de o pătură pufoasă de zăpadă.

În faţa primăriei stătea de strajă un om de zăpadă, viu colorat în roşu şi alb, lângă bradul frumos împodobit cu luminiţe strălucitoare, iar în partea opusă, Moşul cel darnic îşi strunea renii care trăgeau săniuţa sclipitoare, spre deliciul copiilor care priveau extaziaţi beţia de culori şi lumini.

Ne-am continuat plimbarea până la capătul staţiunii, inspirând aerul rece de munte, proaspăt, curat, dar, cum frigul începea să ne pătrundă, căci ninsoarea încetase, iar oboseala se făcea simţită, ne-am întors la pensiune, unde, după o cină copioasă, am purces la binemeritatul somn, în aşternuturile călduroase şi înmiresmate ale camerei.

În ziua următoare, după micul dejun, am pornit-o din nou la drum. După ninsoarea din seara precedentă, ziua de azi se anunţa una superbă, un soare strălucitor şi călduţ a invadat întreg peisajul hibernal, făcând să pară totul mai alb şi mai strălucitor, ceea ce ne-a permis să fotografiem şi crestele munţilor, de obicei învăluite în abur.

De data aceasta am ales plimbarea spre castelul Cantacuzino. Drumul până la castel, prin zăpada moale, cu aerul tare al dimineţii tras adânc în plămâni şi cu soarele blând, mângâindu-ne pe obraji, face mai mult decât toate doftoriile lumii! Îţi ia toate durerile cu mâna: şi cele trupeşti şi cele sufleteşti!

Pe măsură ce urcam spre castel, peisajul era tot mai impresionant: coloanele de brazi şi chiparoşi ce străjuiau drumul, aruncându-şi umbrele lunguieţe peste şoseaua ninsă, în zare culmea Caraimanului cu celebra Cruce a Eroilor strălucind sub razele soarelui şi, în sfârşit, impunătoarea construcţie aflată la poalele muntelui Zamora, castelul Cantacuzino. Am pătruns prin poarta de fier pe domeniul castelului, aici, ca şi peste tot de altfel, răzbătea un aer de sărbătoare, totul era frumos împodobit cu beculeţe, ghirlande etc.

N-am vizitat castelul, ni se părea că pierdem mult din timpul destinat plimbării în aer curat, de care beneficiem aşa de puţin în restul anului, la serviciu, acasă. L-am trecut pe lista de priorităţi pentru vara următoare, când, la peste 30° C, plimbarea pe coridoarele şi încăperile răcoroase ale castelului va fi o adevărată desfătare! Am parcurs curtea interioară, admirând măiestria construcţiei, am urcat în foişorul de lemn, de unde se putea admira panorama superbă şi am vizitat bisericuţa din lemn înconjurată de brazi falnici. Am părăsit acest superb loc încărcat de istorie cu promisiunea că vom reveni într-un alt anotimp.

Ne-am întors la pensiune, obosiţi, dar încântaţi de tot ceea ce văzusem. Seara ne-am răsfăţat cu o şedinţă Spa, inclusă în pachetul de Crăciun.

În dimineaţa ce-a urmat ne-am programat o plimbare până la pârtia Calinderu. Nu mai era soarele din ziua precedentă, dar nu era frig, aşa că am pornit la drum. După ce ne-am făcut încălzirea de la pensiune până la primărie, am luat-o pe prima străduţă în sus care duce spre pârtie. Nu mai fusesem de foarte multă vreme, deci nu ştiam exact pe unde să o luăm, dar, cum toate drumurile duc la Roma, adică tot ce urcă numai acolo poate ajunge, am început să urcăm încet pe străduţele întortocheate, admirând vilele şi pensiunile cochete care răsăreau ca ciupercile în calea noastră. Cu cât ne apropiam mai mult de destinaţie, cu atât drumul era mai aglomerat, puzderie de lume, cu schiurile-n spate sau stând la coadă la închiriat, copii zburdalnici, bunici grijulii, cu căţel cu purcel, maşini, o viermuială de nedescris! Sus, pe pârtie, o splendoare de privelişte: schiorii se întreceau care mai de care în măiestria sportului alb, telescaunele păreau nişte jucării înşirate pe aţă, la parcul de distracţie copiii erau în lumea lor, iar DJ-ul îşi făcea numărul plin de elan, spre încântarea tuturor. La întoarcere, ne-am oprit la un ceai cu rom, să ne mai încălzim puţin pentru drumul înapoi. A fost o zi reuşită şi a meritat din plin efortul urcuşului!

Nici n-am simţit când s-au scurs cele trei zile de vacanţă, în dimineaţa celei de-a patra zile ne-am făcut bagajele şi am părăsit, cu regrete în suflet, aceste meleaguri de basm. Deşi paşii m-au purtat şi prin « alte zări de soare pline », plaiurile natale au un farmec aparte, acel suflu mioritic care te întâmpină peste tot. Din păcate, chiar dacă « munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă-n poartă »!

---

VIZUALIZĂRI: 3582 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI