ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.11.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Buzău
    ÎNSCRIS: 08.07.15
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    JUL-2014
    DURATA: 3 zile
    familie cu copii
    3 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 7 MIN

    Berlinul așa cum l-am văzut eu - partea I

    TIPĂREȘTE

    Excursia pe care am făcut-o în Europa, în anul 2014, a vizat două capitale: Berlin și Copenhaga.

    Într-o zi frumoasă de iulie, cu 26 grade la umbră, am ajuns la Posdam, unde rezervasem un apartament, într-unul dintre cartierele acestuia, Babelsberg. Am optat pentru o cazare în Posdam, fiindcă aveam posibilitatea să ajungem cam într-o jumătate de oră în Berlin, cu binecunoscutul S-Bahn. Și am făcut bine, fiindcă am văzut și câte ceva din Posdam, iar la Berlin am atins toate obiectivele pe care ni le propusesem.

    Înainte de a redacta acest articol m-am gândit că foarte mulți călători pasionați ai AFA au fost la Berlin și s-ar putea să plictisesc. Am dat curs însă pornirii mele interioare, fiindcă așa cum spuneam și în alte articole, eu cred că fiecare experiență este unică, chiar dacă vizează aceleași obiective, fiecare dintre noi receptând diferit ceea ce vedem, personalitatea noastră, experiența de care dispunem, domeniile de interes, pasiunile noastre, punându-și amprenta asupra relatărilor noastre. Deci, vă voi prezenta în continuare Berlinul “meu”, varianta proprie a unei scurte vizite într-un loc care are multe de oferit.

    Așadar ne-am urcat în S-Bahn din Babelsberg și am coborât la Poarta Brandenburg, fiindcă era stație și acesta era primul obiectiv vizat. Deja se strînsese foarte multă lume acolo, se făceau poze, un flașnetar cânta ceva. Obiectivul are, după cum știm, valoare de simbol, prin arhitectură, dar și prin istoria sa. Oricum, dacă spui Berlin, primul lucru care îți vine în minte este Poarta Brandenburg (Brandenburger Tor).

    Construită în stilul clasicismului timpuriu, aceasta a fost realizată între anii 1788- 1791 de către Carl Gotthard Langhans, pentru regele Prusiei, Frederic Guillome al II-lea (1744- 1794), după modelul Propileelor de pe Acropolea Atenei. Dimensiunile construcției monumentale sunt semnificative: 26 m înălțime, 65,5 m lungime și 11 m adâncime. Abia când ajungi lângă ea, realizezi amploarea edificiului, văzând câtă lume poate să treacă prin cele cinci culoare. Cele două maisonettes, situate de o parte și de alta a porții, apar ca două temple mici și întregesc construcția.

    Deasupra porții este un ansamblu sculptural, înfățișând-o pe zeița Victoria, într-un car tras de patru cai (cvadriga). Această sculptură a fost realizată de Johan Gottfried Schadow în cupru, dar originalul a fost distrus în timpul celui de-al Doilea război mondial, acum deasupra porții fiind o copie din ipsos. Amsamblul structural cuprinde, de asemenea, un vultur și o cruce de fier, simbol al puterii prusace, elemente adăugate după înfrângerea lui Napoleon, prilej cu care numele pieței în care e plasata poarta se schimbă din Quarré în Pariser Platz. Cvadriga este un element de culoare pentru monumentul acesta grandios.

    Interesant e faptul că inițial cvadriga simboliza pacea, fiind orientată către oraș. În anul 1806, Napoleon ia cvadriga drept pradă de război, în urma victoriei francezilor asupra prusacilor la Iena. I-am înfrânt pe prusaci, dar să le luăm și simbolurile - a zis Napoleon. Nu a fost nici primul și nici ultimul care, în istorie, a făcut astfel de gesturi nefirești. Ulterior înfrângerii lui Napoleon, în 1815, sculptura revine acasă, dar evenimentele istorice o afectează din nou. Hitler dă ordin ca cvadriga să fie orientată către vest, ca simbol al puterii sale și dorinței sale de cucerire.

    După construirea Zidului Berlinului Poarta Brandenburg s-a situat pe linia de demarcație dintre Est și Vest, pe un fel de teritoriu neutru, intrând într-un con de umbră.

    În prezent este un loc de întâlnire, un punct de pornire în descoperirea acestui oraș atât de impunător și atât de greu încercat.

    E o atmosferă deosebit de plăcută în acestă piață, iar aglomerația nu se simte, fiindcă spațiul este larg, generos.

    De aici am mers să vedem clădirea Reichstag-ului, altă construcție cu valoare de simbol pentru istoria Germaniei și, de ce nu, a lumii. Situată foarte aproape de Poarta Brandenburg, în cartierul Tiergarten, această clădire a fost construită între 1884 și 1894, pe locul palatului ce aparținea aristocratului Athanasius Raczyński, în partea de est a Konigplatz (azi, Platz der Republik). Proiectul aparține lui Paul Wallot, iar stilul arhitectural este cel neo-baroc. Construcția a fost finanțată de francezi, cu banii reprezentând despăgubire de război, după înfrângerea suferită de aceștia în 1871. (Războiul franco- prusac).

    Deviza “ Dem Deuchen Volke ” (Pentru poporul german) a fost scrisă în timpul Primului Război Mondial

    (1916), literele din bronz, desenate de arhitectul Peter Bahrens, fiind turnate din materialul tunurilor franceze capturate. Cele patru turnuri impozante din colțuri sunt simboluri ale celor patru regate ale Imperiului german: Bavaria, Saxonia, Prusia și Wurtemberg.

    După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a rămas în partea vestică a Berlinului și a fost renovată între anii 1961 și 1973. Cupola înălțată pe construcție la 75 m față de sol, a fost demolată.

    Reunificarea Germaniei (1990) au adus clădirea în atenția autorităților germane, fiind destinată ca sediu al parlamentului și guvernului. O nouă renovare se impunea pentru a aduce construcției elemente de modernitate, iar Sir Norman Foster este arhitectul carea a proiectat actuala cupolă din sticlă, de forma unei pălării germane stilizate. Nu am urcat în această cupolă, fiindcă timpul nostru era deja împărțit, dar recunosc că am încercat un regret.

    După ce am făcut pozele de rigoare, am făcut câțiva pași prin parcul alăturat. Într-un sector al acestuia am descoperit un monument simplu, modern, un cerc de marmură neagră, ca un lac întunecat, ce comemorează victimele din rândul țiganilor din al Doilea Război Mondial.

    Am mers la pas pe celebra Unten der Linden, largă ca toate străzile și bulevardele Berlinului și am constatat masivitatea construcțiilor din acest oraș, cuburi uriașe din beton, pe lângă care pari insignifiant. Ne-am abătut un pic la stânga și am ajuns în Gendarmenmarkt (Piața Jandarmeriei) una dintre cele mai cunoscute din această capitală. Datând din secolul al XVII-lea, această piață este mărginită de construcții frumoase, ce poartă patina timpului. Konzerthaus (Sala de concerte) este situată pe una dintre laturile pieței și găzduiește Orchestra simfonică din Berlin.

    De o parte și de alta a acesteia se găsesc două clădiri identice, Französischer Dom și Deutscher Dom. Conceput în 1708 după planurile lui Martin Grunberg și realizată de Giovanni Simonetti, Deutscher Dom (Neue Kirche) este ridicat pe un plan pentagonal, îmbunătățit în 1880, iar stilul arhitectonic este cel neo-baroc. Pe cupola sa este o statuie reprezentând Triumful Virtuții. Parohia luterană și cea reformată s-au unit, formând parohia protestantă, după 1817. Biserica a fost renovată între 1977- 1988, devenind muzeu.

    Temple français de la Friedrichstadt sau Cathédrale française de Berlin, (Französischer Dom) este o biserică protestantă, construită de hughenoți (numele dat calviniștilor), după ce aceștia au fost izgoniți din Franța. Louis Gadhard și Abraham Quesnay au ridicat acest edificiu în 1705, după modelul templului din Charenton, distrus în 1688, după revocarea Edictului de la Nantes. La sfârțitul secolului al XVIII-lea i s-a construit și o cupolă, iar în 1753 a fost instalată o orgă. În 1821 comunitatea bisericii franceze calviniste și prusace s-au reunit sub denumirea de Biserica Evanghelică din Prusia. Otto March a renovat interiorul sobru al bisericii, în 1905.

    Comunitatea calvinistă actuală face parte din Biserica Evanghelică Berlin- Brandebourg-Haute Lusace sileziană. În prezent, turnul bisericii găzduiește un muzeu al hughenoților.

    Nu putem uita faptul că, în fața Konzerhaus, marele poet german, Friedrich Schiller, tronează în marmură albă, înconjurat de patru figuri alegorice feminine, simbolizând poezia lirică, filosofia, drama și istoria.

    "Ușor e-urcușul tinereții,

    Nimic nu-i prea anevoios!

    O poartă-n danț caleașca vieții

    Și-o însoțesc în pas voios:

    Răsplata dulce a iubirii,

    În nimb de stele al faimei mit,

    Cununa scumpă- a fericirii

    Și adevărul însorit. "

    („ Idealurile ”)

    L-am citat pe Schiller, fiindcă el vorbește, în această poezie, despre idealurile tinereții și, m-am gândit, scriind despre această piață, că și ea dovedește, prin edificiile care o delimitează, tot idei și convingeri pentru care oamenii s-au luptat de-a lungul vremurilor (idei artistice, religioase, fapte de arme glorificate etc...).

    Dar, oricât de frumos era în această piață, în minunata zi de vară, se impunea o pauză de bere. Am ales o terasă din apropiere, amenajată în mijlocul unui pâlc de copaci, unde renumita bere germană era mai gustoasă, băută în acordurile melodiei cântate la orga electronică de un artist adevărat. Atmosferă pariziană la Berlin. ( voi continua )

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de GIN2015* in 17.11.16 18:03:05
    Validat / Publicat: 17.11.16 19:48:46
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

    VIZUALIZĂRI: 2958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GIN2015*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P16 Domul german
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 23 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    elviramvio
    [17.11.16 20:52:59]
    »

    @GIN2015:

    Vacante frumoase si anul viitor!

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [17.11.16 20:57:20]
    »

    @elviramvio:

    Multumesc mult.

    Mihai18
    [17.11.16 22:30:38]
    »

    Titlul reviewului m-a făcut să tresar și m-am regăsit în fotografiile de la 1 la 5.

    Frumos reviewul dv. și foarte frumoase fotografiile. Am votat cu plăcere și convingere.

    Util pentru mine reviewul pentru că ați fotografiat și ați descris locuri pe care nu le știam.

    Mi-am dorit foarte mult să ajung la Brandemburg Gate. De dragul ei, am cumpărat macheta ei din Pariser Platz, pe care o privesc ca pe un trofeu. Să știți că vulturul cu crucea din vârful machetei se ambalează cu multă grijă, separat, să nu se rupă.

    Ați vizitat multe, dar ați pierdut și locuri frumoase. În primul rând dacă v-ați cazat în Posdam, mare păcat că nu ați mers la Palatul Imperial din marginea orașului, ori măcar în grădinile acestuia. Noi am plecat cu mașina de la hotelul din Berlin și am schimbat 3 autostrăzi deși erau numai 37 km. Acolo greu am găsit o parcare cu plată. Deși erau multe mașini trase pe dreapta, am evitat pentru că cu nemții nu te joci.

    Era bine dacă mai vizitați Alexanderplatz unde este Ferensehturm (Turnul TV) care poate fi vizitat până sus unde este restaurantul cât și Postamerplatz unde este Sony Center (este ceva de vis). Eu am scris un review despre această vizită.

    Călătorii frumoase pe mai departe.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [18.11.16 07:47:19]
    »

    @Mihai18: Ma bucur ca v-a placut articolul meu si multumesc pentru aprecieri. Voi posta continuarea lui, fiindca am vazut multe din obiectivele pe care le-ati mentionat si altele.

    Da, Berlin-ul ne starneste amintiri frumoase.

    Calatorii frumoase!

    marius gaudi*
    [18.11.16 12:38:02]
    »

    Citit, plăcut, votat, notat ca ghid pentru viitoarea vizită aici.

    mishu
    [18.11.16 15:20:24]
    »

    @GIN2015: Felicitari pentru articol si poze. Votat cu mare placere.

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [18.11.16 19:28:08]
    »

    @marius gaudi:

    Multumesc mult. Voi scrie si o parte a II-a. Sper sa fie de folos.

    Calatorii reusite in continuare!

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [18.11.16 19:30:54]
    »

    @mishu:

    Multumesc din suflet.

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [21.11.16 07:32:24]
    »

    @Mihai18:

    V-am citit articolul despre Berlin. Mi-a placut foarte mult.

    O zi buna!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, GIN2015*, marius gaudi*, Mihai18, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Berlin:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065521001815796 sec
    ecranul dvs: 1 x 1