Palmieri, oameni simpatici, catedrale, portocali, mare cat vezi cu ochii...

TIPĂREȘTE

Palmieri, oameni simpatici, catedrale, portocali, mare cat vezi cu ochii... Si nu in ultimul rand... autostrazi! (aceasta ultima remarca ar fi lipsit din insiruirea mea de imagini daca nu as fi aterizat aici tocmai din Romania).

Mirajul spaniol e ca un drog: cu cat gust mai mult din el, cu atat dorinta de a reveni pe acest taram e mai mare. Dupa ce de-a lungul anilor am admirat verdele intens al coastei basce, monumentele, bulevardele si arenele de corrida din marile orase, plajele fara sfarsit, dupa ce am savurat vinul, paella valenciana si tapas, dupa ce Mercado Central si Corte Ingles au devenit repere, iata ca a sosit momentul sa fac cunostinta cu cel mai insorit colt al peninsulei: Andaluzia. Cel putin asa ma iluzionam dupa ce anul trecut, tot in noiembrie ca acum, ma plimbam pe plaja din Valencia, aflata mai la nord, imbracat in tricou cu maneca scurta. Dar soarele andaluz s-a dovedit capricios si o ploaie marunta m-a intampinat la sosirea in Malaga. Probabil doar ca sa ma certe pentru ca mi-am facut planuri bazate pe fenomene pe care nu le stapanesc. Pe masura ce timpul trecea, soarele devenea totusi elementul dominant.

Trenul care leaga terminalul de centrul orasului strabate aceasta distanta in doar 12 minute. Am avut grija ca hotelul sa fie amplasat in apropierea statiei "Malaga Centro Alameda", ultima de pe traseul liniei C1 si nu am mai apelat la transportul in comun, atractiile pe care mi le propusesem spre vizitare fiind in apropiere. Ajuns spre seara, am urmat drumul firesc spre vestita strada pietonala Larios. Dupa ce am strabatut-o pana la capat, m-am intors pe Alameda Principal si am luat-o spre Plaza de Toros, apoi spre plaja La Malaguetta si port. Ploaia se intetise, ora era deja tarzie, m-am indreptat deci spre hotel.

A doua zi, pe lumina am pornit spre Catedrala. Dupa ce am vizitat-o am urcat spre cetatea Alcazaba si am admirat de acolo frumoasa priveliste a portului. Dupa ce vazusem in trecut muzeele Picasso din Paris si Barcelona, nu aveam cum sa-l ratez tocmai pe cel din orasul natal al longevivului creator. Ploaia inca mai avea rabufniri timide, deci vizitarea catedralei si a muzeului in aceasta etapa a fost inspirata.

Urmatoarele obiective ale circuitului andaluz urmau sa fie parcurse cu masina pe care o inchiriasem din tara. Centrul comercial Vialia se afla in incinta garii Maria Zambrano. Aici isi au sediul cele mai importante companii de inchirieri. Dupa efectuarea formalitatilor obisnuite, am pornit spre urmatoarea mea destinatie: Marbella. Doar 60 de km despart cele doua localitati. Drumul urmeaza coasta Mediteranei spre sud, prin statiuni minunate.

Si de aceasta data, amplasamentul hotelului a fost inspirat: de pe balcon se auzeau valurile marii si se vedeau palmierii promenadei.

Dupa plimbarea fireasca pe Paseo Maritimo, am hoinarit pana tarziu prin orasul vechi.

Dimineata, dupa cafea, o noua plimbare pe malul marii. Statiunea se trezeste cu greu. Doar cei vrednici si cu aptitudini sportive pot fi remarcati in peisajul matinal, alergand pe faleza.  Cei care populasera localurile de noapte pana la orele mici ale diminetii sunt inca in hoteluri.

Am lasat masina in parcarea pe care o gasisem cu greu cu o seara inainte, si dupa o calatorie de 15 minute cu autobuzul, am ajuns in paradisul exclusivist Puerto Banus, statiune situata la 7 km de Marbella: masini de lux, yahturi stralucitoare, restaurante si hoteluri cu multe stele, lume bine imbracata, un peisaj de vis. Toata aceasta plimbare a vut loc pe Avenida Julio Iglesias, semn ca spaniolii stiu sa-si pretuiasca idolii inca in timpul vietii lor.

Revenind in lumea reala, m-am suit in autobuzul care m-a readus in Marbella  de unde am continuat drumul spre sud cu masina.

Dupa vreo ora am zarit stanca Gibraltarului, semn ca ma apropiam de locul in care marea se ingemaneaza cu oceanul. Desi are calitati strategice evidente, stanca nu e spectaculoasa prin ea insasi, ci prin faptul ca reprezinta un corp strain in relieful plat in care troneaza. Am avut privilegiul sa o vad de apropape de la balconul hotelului, situat pe partea spaniola, la cateva minute de granita. Imaginea era completata de vasele ancorate in albastrul oceanului.

Pentru a vizita acest teritoriu britanic care a generat un indelungat conflict intre englezi si spanioli este necesar pasaportul.  Am lasat masina in parcarea subterana a hotelului pentru e evita traficul si grija gasirii unui loc de parcare. Dupa o scurta plimbare am ajuns la punctul de control dupa care se afla statia de autobuz care face legatura cu centrul. Din cauza spatiului prea ingust, drumul intersecteaza pista aeroportului. Atunci cand vin sau pleaca putinele avioane care fac legatura cu regatul, masinile asteapta la culoarea rosie a semaforului. Intrand in Gibraltar, lira sterlina devine moneda oficiala, cabinele telefonice rosii, autobuzele etajate si pub-urile tipic englezesti isi fac aparitia. Singurul element atipic pentru atmosfera britanica este circulatia masinilor pe partea dreapta.

Am coborat pe Main Street, pe care am strabatut-o in intregime. Am luat un alt autobuz spre punctul cel mai sudic al teritoriului, marcat printr-un far: Europa Point. Aici se termina continentul. La 20 km se vad muntii Marocului. Am zabovit mai mult timp privind marea, peisajul e deosebit la orele serii.

A doua zi aveam in program escaladarea stancii cu telefericul, ramas insa la sol din cauza vantului. Incidentul neprevazut a fost totusi norocos. Am optat pentru alternativa inscrierii intr-un tur organizat cu microbuzul, care a fost foarte reusit si nu a mai trebuit sa strabat pe jos distantele mari dintre obiective. Pe tot parcursul am fost in anturajul renumitei comunitati de maimute salbatice care traieste aici. Am vizitat pestera Sf. Michael, captivat de splendoarea formelor sculptate in stanca de natura. Interesant e ca in interiorul pesterii a fost amenajata o sala de spectacole. Am admirat golful de sus, ne-am fotografiat cu maimutele, dupa care am vizitat tunelele utilizate in trecut de militarii britanici, iar la coborare am trecut pe langa un castel.

Incantat de ceea ce vazusem am parasit Gibraltarul, dar drumul spre sud inca nu se terminase, traseul meu trecand prin Tarifa, punctul cel mai sudic al Europei, de unde poarta de acces spre Africa pare intr-adevar mai apropiata decat din Gibraltar. Astfel am ajuns la Cadiz, oras vechi, o adevarata enclava in Oceanul Atlantic. M-am plimbat mult pe faleza si prin centrul exagerat de linistit comparativ cu celelalte orase andaluze vizitate.

Dimineata, dupa cafea, am pornit spre capitala provinciei, Sevilla. De data aceasta am ales un hotel in afara zonei centrale, cu parcare proprie, situat la iesirea din autostrada, avand acces comod spre centru cu transportul public. Am evitat astfel stresul traficului intr-un oras mare si necunoscut.

Catedrala din Sevilla este probabil cea mai frumoasa din cate am vazut. Spun probabil pentru ca nu pot avea astfel de certitudini dupa ce vizitasem Vaticanul.  Dantelaria constructiei e completata de decorul portocalilor, ce pot fi vazuti la tot pasul. Accesul e contra cost, dar merita. Indiferent in ce directie te uiti  iei contact cu o minune: sculpturi in lemn sau piatra, picturi pe panza sau sticla, altare impodobite cu    podoabe aurite. Orga ofera un plus de solemnitate vizitei.

Am pornit incet pe cunoscuta strada Sierpes, pe care am strabatut-o pana la capat. Dupa indelungata plimbare, o paella se impunea de la sine. Dupa care am ratacit din nou pe strazile cu portocali si palmieri, pana la debarcaderul de unde am luat o plimbare cu vaporasul. Relaxarea orei de navigare a fost bine venita.

Se inserase de mult. Cu forte proaspete am luat-o spre cartierul Santa Cruz, trecand pe langa Palatul Regal Alcazar. Spre deosebire de Cadiz, cu cat trecea timpul strazile se umpleau, localurile erau din ce in ce mai animate si oamenii mai zgomotosi. Viata de abia acum incepea. Instinctiv, pasii m-au readus in locul de unde la inceputul zilei incepusem plimbarea prin Sevilla. M-am despartit cu greu de catedrala luminata feeric si de strazile pline de viata. Dar se facuse tarziu si a  doua zi urma sa se inchida cercul andaluz pe care mi-am propus sa-l parcurg: intoarcerea in punctul de plecare, Malaga.

Dupa ce am lasat masina in parcare, am refacut drumul din ziua sosirii, de data aceasta bucurandu-ma de un soare generos. Zborul fiind seara, am avut timp suficient sa ma plimb pe malul marii, prin port si sa savurez o ultima paella pe Calle Sierpes. O cantareata stradala interpreta in stil flamenco, oferindu-mi fondul sonor ideal pentru a ma desparti de Andaluzia.

A urmat predarea masinii, drumul cu trenul spre aeroport, zborul de patru ore si... acasa. Au fost sase zile minunate, 700 de km parcursi, un circuit reusit si o dorinta de a reveni cat mai curand pe pamant spaniol.

---

VIZUALIZĂRI: 2511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI