Traversand Albania

TIPĂREȘTE

Am ales Albania ca si punct de trecere spre Grecia venind dinspre Muntenegru nu datorita recentelor apariţii la televizor in care se preciza ca este o tara care merita vizitata, ci datorita curiozităţii.

Plasata in vestul peninsulei Balcanice, la marea Adriatică, Albania (Shkiperia, sau Tara Vulturilor) se învecinează cu Muntenegru, la nord-vest, cu republica Macedonia, la est si cu Grecia, la sud-est. Albanezii (sau schipetarii) sunt in proporţie de 70 la suta musulmani, restul ortodocşi si catolici.

Am intrat in Albania pe la punctul de frontiera Han i Hotit. Formalităţile vamale s-au derulat rapid si fără nici un fel de probleme. Nu am plătit nici o taxa. S-au verificat paşapoartele, un vameş s-a uitat formal in portbagaj si drum bun.

Intrarea in tara te deprima. Multe gunoaie pe marginea drumului, dar venind din Romania deja eşti obişnuit cu ele, localităţi înghesuite si aglomerate si mulţi şoferi care circula haotic, nerespectând parca nici o regula. Prima porţiune de drum, de la vamă până la oraşul Shkodra este într-o stare precară, plină de gropi şi denivelări şi nu poţi să circuli cu mai mult de 40-50 km/h. Drumul mărgineşte latura estică a lacului Skadar, cel mai mare lac din balcani. După Shkodra drumurile sunt în general bune, pe scurte porţiuni fiind în regim de autostradă.

Este o tara care „se construieşte” acum, semănând foarte bine cu România anilor 90. Banii câştigaţi de populaţie în occident sunt investiţi ca şi la noi în case somptuoase. Peste tot vezi maşini cu numere de Italia. Dacă nu ai cunoaşte situaţia ai crede că italienii au invadat Albania. Foarte multe drumuri (inclusiv autostrăzi) se construiesc acum astfel încât, în câţiva ani, infrastructura rutieră din Albania are mari şanse să o depăşească pe cea din România. În momentul de faţă Albania e o ţară aproape lipsită de şosele, explicaţia fiind că, în deceniile de comunism, achiziţia de maşini era interzisă, fiind apanajul exclusiv al câtorva nomenclaturişti.

O problema in trafic este lipsa totală a semafoarelor. În Albania nu exista semafoare, ceea ce duce la cozi interminabile în fiecare intersecţie si bineînţeles mult timp pierdut. Majoritatea intersecţiilor sunt prevăzute cu scuaruri cu sens giratoriu. Teoretic se aplică ca şi la noi regula priorităţii de stânga. Spun teoretic fiindcă practic nu se respectă nici o regulă. Deşi aveam prioritate, nimeni nu se sinchisea de acest aspect şi deşi aveau cedează trecerea sau stop nici măcar nu încetineau. În altă ipostază mi s-a acordat prioritate deşi nu aveam.

Există şi poliţie rutieră. Cine se gândeşte că poate poliţia este cea care decongestionează circulaţia... se înşeală. Aceştia stau undeva lângă intersecţie privind impasibili cozile de maşini formate. Nu am văzut nici un poliţist care să dirijeze circulaţia. Daca doar traversezi tara este bine sa o faci dimineaţa, pentru ca altfel te prinde noaptea pe drum si nu este bine.

Tara este preponderent muntoasa si oferă calatorului iubitor de fotografiat multe peisaje superbe.

Nu mulţi ştiu că imnul Albaniei este compus de marele compozitor român Ciprian Porumbescu. Înainte de proclamarea Independentei, în 1912, Aleksander Stavre Drenova, un mare patriot albanez care a trăit în România, l-a rugat pe amicul său Victor Eftimiu să-l ajute să găsească o melodie pentru imnul Albaniei. Eftimiu l-a rugat pe bunul său prieten Ciprian Porumbescu să compună o melodie pentru Albania, iar Ciprian Porumbescu a oferit muzica în câteva zile, care este şi în ziua de astăzi imnul Albaniei.

Am trecut prin Durres, un oras – port istoric in care cladirile viu colorate si marea te roaga parca sa poposesti acolo macar o zi. Oraşul contrastează cu restul ţării: case de vacanţă şi vile scumpe, străzi curate şi străjuite de palmieri. În viitor, alături de oraşul Saranda situat în sudul ţării, Durres va deveni o importantă atracţie turistică. Deocamdată Albania, este cunoscută ca una dintre cele mai mari furnizoare de infracţionalitate din Europa, mafia albaneză fiind mai temută chiar şi decât cea rusă. Pe parcursul deplasării prin Albania nu am simţit nici o manifestare de ostilitate la adresa mea, oamenii fiind prietenoşi şi dornici să te ajute cu informaţii.

M-au impresionat miile de buncăre construite la tot pasul de fostul dictator Enver Hodja, obsedat ca ţara lui să nu fie atacată cu rachete de duşmanii capitalişti.

O altă curiozitate este dată de prezenţa frecventă a unor mici chioşcuri „Mish Derri” unde se vindeau porci proaspăt tăiaţi. Fiecare chioşc avea trei patru porci atârnând în cârlige şi un vânzător ce aştepta cuminte pe un scăunel să vină muşteriii. Ca să facă reclamă se mai găsea câte un chioşc care posta la intrare un cap de porc. Se ştie că musulmanii albanezi nu au treabă cu interdicţia de a mânca carne de porc sau de a consuma alcool, şi asta se datorează lungii perioade de comunism care a minimizat importanţa credinţei în viaţa familială.

În oraşul Fieri drumul se bifurcă, un drum merge pe lângă ţărmul Adriaticii spre staţiunea Saranda, iar un alt drum străbate munţii spre oraşul Gjirokastra. Am pornit pe drumul spre Gjirokastra. Drumul este dificil, cu multe serpentine, posibilităţi limitate de depăşire, cu numeroase şi lungi porţiuni de drum în lucru în care pietrişul ia locul asfaltului. O medie de 50 km/h poate fi considerată bună.

Ne-am oprit in Gjirokastra - oras medieval muzeu, pe lista UNESCO si am vizitat cetatea, care impune prin amplasament si marime. Urmărind semnele şi orientându-ne vizual, după ce am urcat pe străduţe înguste şi întortocheate pavate cu piatră tipice oraşelor vechi am ajuns la cetate. Aspectul ei întunecat aminteşte de o istorie însângerată. Fiind construită pe o culme ce domină împrejurimile, cetatea, alături de corbii negrii ce croncăne sinistru pe zidurile sale pare mai mereu că veghează la toate cele ce se întâmplă în zonă. Semiîntunericul, bolţile înalte ce se împreună deasupra ta, sunetul surd al paşilor pe piatra rece, mirosul vechi şi făcliile ce mărginesc de o parte şi de alta culoarele, te conduc cu gândul spre vremuri de mult apuse.

Eşti trezit la realitate de tunurile de diferite modele construite în fostele ţări comuniste ce sunt amplasate pe post de muzeu militar între arcadele şi nişele castelului. În curtea interioară a cetăţii este postat un avion de construcţie americană, model Lockheed T33 doborât în Albania, în timpul unei aşa zise misiuni de spionaj de la începutul anilor ‘60 de Armata Populară Albaneză. Tot în curtea interioară, o mică biserică îşi înalţă turla spre cer. Ceasul de pe turlă încremenit în timp la orele 12 şi 40 dovedeşte că aici timpul s-a oprit în loc. Intrarea în cetate costă 2 euro sau 200 leke de persoană şi tot atât să vizitezi temniţa şi dormitoarele cetăţii. După vizitarea cetăţii se poate continua cu o plimbare prin oraşul vechi, pe străduţele abrupte, simţind viaţa care aici se desfăşoară lent agăţată de trecut. Gjirokastra este de asemenea locul de unde dictatorul Hoxha şi-a început ascensiunea spre putere. Tot aici, cel mai cunoscut scriitor Albanez, Ismail Kadare şi-a găsit inspiraţie în scrierea romanului „Cronică în piatră” roman pentru care a fost nominalizat la Premiile Nobel pentru Literatură

Moneda naţională este Leka însă orice vânzător acceptă şi euro. Cursul neoficial, practicat de comercianţi este de 1 euro la 100 leke, cursul oficial fiind probabil mai bun însă nu am găsit nici o casă de schimb valutar unde să verific acest aspect. Combustibilul este relativ scump: 1 l de benzină fără plumb fiind aproximativ 140 leke iar motorina aproximativ 120 leke.

Am părăsit Albania pe la punctul de frontieră Kakavi unde formalităţile vamale nu au durat mai mult de un sfert de oră.

Recomand vizitarea Albaniei celor care nu au prejudecăţi în a cataloga o ţară, celor dornici de a descoperi locuri deosebite.

---

VIZUALIZĂRI: 12099 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI