Savana, un fragment de istorie culinară africană

TIPĂREȘTE

Savana, un fragment de istorie culinară africană

În timp ce discul de flăcări al soarelui pune stăpânire pe peisaj, lacurile savanei capătă o transparență sticloasă iar verdele tufișurilor se transformă în picturi suprarealiste prin care își fac apariția alte vietăți ce preamăresc bucuria vieții dintr-un creuzet incandescent. „Țintește soarele și vei deveni o stea” spun cei ce pot să-și exprime gândurile, aici, pe continentul negru, numit și leagănul omenirii. Ian ne amintește că totul s-ar fi petrecut cu mii de ani în urmă, când Adam și Eva ar fi trăit prin zona Etiopiei de astăzi și că, descoperirea urmelor de viață cu câteva sute de mii de ani în urmă, răstoarnă toate teoriile despre istoria vieții pe pământ.

După ultimele turme de antilope ce se holbează la mașinile care vin dintr-un alt univers neînțeles de vreo vietate din savană, se aud primele cuvinte ariculate în mai multe limbi de circulație. Este un semn clar că pătrundem într-o așezare dominată de turiștii dornici să îmbine utilul și plăcutul la un restaurant safari cu terase generoase ce pătrund spre o pajiște plină de animalele savanei, venite și ele la masă. Din acel punct, o altă scenă mișcătoare asigură intrarea și ieșirea turmelor înfometate. Din punctul unde ne aflăm, persistă mirosul de mirodenii, iarbă și animale ce-și iau și ele masa cam la 100-200 metrii de oamenii ușor confuzi în a face poze sau a mai înfuleca câte ceva din bunătățile meniurilor exotice. Noul tablou creează o atmosferă asemănătoare luptei omului cu natura. După câtva zeci de minute se declară un soi de armistițiu, iar aromele de la felul doi înclină sigur balanța spre poftele naturale ale celui mai evoluat dintre animale, omul.

Pentru început, suntem tratați cu amarula, băutură dulce-amăruie, preparată din plantă cu același nume și vestită pentru stările euforice pe care le creează elefanților. Avem și opțiunea de a o ameliora cu puțină apă pentru a-i mai diminua dulceața. Urmează, la alegere, fufu, un produs gustos, cu mult amidon, făcut din casava, platlagină și mirodenii, servit sub formă de balluri, urmate de ugali, o mămăligă africană din făină de porumb cu legume fierte, și sadza, varianta africană a porriddge-ului englezesc, preparat fie din făină de grâu fie de porumb. Ultima variantă este pâinea de orez de care am devenit dependent încă de la prima mea ieșire în Africa.

Piesa de rezistență a meniului este întotdeauna felul doi fiindcă nimeni nu prea vorbește de supă. Poți comanda astfel, o fripturică medie de empala, kudu, porc de râu sau porc alergător, gazelă, ghiveci de bibilici de Guineea sau prepelițe dar și hrană marină... Dintre vinuri, la cea mai mare cerere este cel roșu local.

Dar marea surpriză urmează doar acum... Rar se întâmplă ca cineva să fi făcut drumul până la capătul lumii și să nu guste măcar o bucățică din carnea de crocodil... sau, măcar de struț. O doamnă din Australia ne spune că animalui cu dinți fioroși ar fi printre cele mai igienice creaturi, cu o carne albă, bogată în proteine, colesterol moderat, fragedă și ușor de preparat. Ne arată cum se taie în felii și se ține la fript cam două minute, pe o parte și pe alta, se înlătură surplusul de grăsime și se adaugă mirodeniile locale. Lucrurile stau la fel și în Africa de Sud. Dar Ian ne atrage atenția că aici se pune mai multă esență de mango, avocado, usturoi, busuioc și că se evită margarina, ca apoi să se taie tot în felii pentru a fi servite doar după câteva minute de așteptare. Totul în ideea că s-ar păstra mai bine umiditatea.

Momentul cel mare a sosit. Adesea se spune că cea mai sinceră dintre plăceri ar fi mâncatul. Am serioase îndoieli că ar avea dreptate în momentul în care ridic furculița cu prima bucățică dintr-un crocodil spre gură. Textura gelatinoasă și gustul de baltă (Hâc!) ce îmi creează instantaneu imaginea unui aligator imens zâmbindu-mi ademenitor, mă cutremură și mă face să arunc numaidecât un crocodil din gură... Mă bate subit gândul să mai încerc o bucățică din celălalt capăt al fripturii dar scenariul se repetă cu aceeași intensitate...

Friptura din carne de struț, neaparat congelat înainte de preparare și fript în ulei de măsline, apoi asezonat cu ingrediente locale, cu gust și aromă de curcan românesc, pare o frumoasă poveste de dragoste în comparație cu fiorosul compagnion din savană.

Un poverb european ne îndeamnă să mâncăm ca în Polonia, să bem ca în Ungaria, să dormim ca în Germania și să iubim ca în Italia.

Nimic nu s-ar potrivi cu obiceiurile din Africa sălbatică. Unică și fermecătoare în felui ei.

---

VIZUALIZĂRI: 565 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI