Octombrie rosu-alb-albastru

TIPĂREȘTE

Greu sã redai in cateva randuri întreaga gamã de imagini, senzatii si sentimente în care parcã am plutit, imensa bucurie ce-am simtit-o în cele trei sãptãmâni petrecute la Paris! Poate ar fi suficient sã spun cã mi-am dorit cu ardoare si am asteptat aceastã cãlãtorie toatã viata astfel cã împlinirea ei a contat substantial si definitiv în suflet.

La putin timp dupa revolutie, inainte de primele mineriade, cu ajutorul lui Valentin, ajuns si ramas la Paris cu 10 ani inainte, am inserat in Liberation - cotidian socialist de mare circulatie - un anunt in sensul "cutare, cutare, dorim corespondenta in vederea unui schimb de vizite". Francezii, sensibilizati de recentele evenimente din Romania, se simteau responsabili si protectori fata de români. Am primit mai multe raspunsuri si am ramas in corespondenta cu vreo 3, printre care si Sophie - studenta emancipata in organizatii pt. drepturi si libertati – care a si venit in Bucuresti sa vada cum ne-am eliberat, unde au cazut tinerii eroi etc. Am plimbat-o ici si colo, am dus-o la Trilogia Antica cu care revenise de curand Andrei Serban, am ospatat-o in curte, sub bolta de vitza, cu tuica, slanina, sarmale si mamaliguta…, drept care ne-a invitat la Paris!

Apartamentul ramas liber dupa moartea mamei, l-am inchiriat ptr. cateva luni unor arabi si cu toate neplacerile ce-au decurs de aici, am facut rost de bani ptr. calatorie

Plecarea a fost dificilã. In ciuda faptului cã aveam invitatii, vize, bani si bilete de cãlãtorie si cã totul era pregãtit pentru realizarea "marelui vis", pe masurã ce se derula numãrãtoarea inversã, mã simteam tot mai nelinistit la gãndul cã ceva s-ar putea ivi, ceva care sã amâne sau sã impiedice aceastã plecare. In panica ce mã cuprinsese, o banalã durere de cap, niste întepãturi în tâmple pareau sa … doamne fereste, sa nu mor inainte! Si dacã reuseam totusi sã plecam, va rezista oare coloana Danielei, care cu putin timp în urmã zãcuse o saptamana întepenitã de spate? Dar "cocoasa" mea la cãratul bagajelor?!

Cu inima micã, am plecat în sfârsit duminicã 6 octombrie, ora 23 — cam nepregãtiti, cam neputinciosi, cam prea sãraci.

Am cãlãtorit cu vagonul de dormit pânã la Viena unde, am schimbat cu trenul de Paris! Acesta era foarte putin aglonerat, astfel ca am avut un compartiment numai al nostru si am dormit comod. Am ajuns in Paris Gare du Nord marti la ora 10. Din garã am intrat în prima cafenea si am comandat cafele. Ne-am ciupit, neîncrezãtori încã. De emotie, gâfâiam. Cafeneaua micã si cochetã, tigarea, cafeaua si bucuria care ne revãrsa lacrimi pe obraji... - mi-ar fi fost deajuns si atât din Paris!

Ne-am întâlnit cu Sophie si cu Lidia, mama ei. Un prim tur cu masina prin Paris. La Notre Dame am aprins o lumânare de multumire pentru mama si una pentru sãracul tata care si-a dorit atât de mult sã facã aceastã cãlãtorie.

In cele trei sãptãmâni am bãtut Parisul de la un cap la celãlalt. Am avut cam 120 de franci pe zi de cheltuialã, ceea ce ne ajungea pentru metrou, una-doua intrãri la muzee, o cafea si o bere de fiecare.

Masa de dimineatã o serveam "în familie", cu Lidia - veselã, inteligentã, boemã si cam sleampãtã; Sophie n-a stat cu noi, ci în apropiere, în apartamentul bunicii. Prânzul îl serveam pe o bancã într-un parc sau pe malul Senei – sandwich-uri cu salam de Sibiu adus de acasã si o fructã. Seara mâncam din nou în familie, participa si Sophie. Zilnic cumpãram si noi câte ceva pentru casa – un unt, un kil de struguri, un vin etc. – adicã vezi Doamne, sã nu pãrem prea calici sau profitori. N-am avut destui bani pentru câte tentatii erau (cine are?), dar nici nenorociti nu ne-am simtit. Când si când ne-am mai permis o prãjiturã, o clãtitã sau un suc. Ba chiar, într-o seara am facut nebunia de a cumpãra de la cel mai bun furnizor, un platou de stridii si creveti si un crab, cu 200 de franci (enorm si pentru ei); am mâncat împreuna cu Lidia – a fost extra, cu vin alb, ne-am simtit nobili si rafinati.

Am vãzut tot ce auzisem ca era de interes ca monumente, cartiere, muzee - fatade, turnuri, arcade, vitralii, tablouri, mii de tablouri. Am intrat în cele mai scumpe magazine, dar am cumparat doar câteva fleacuri de la Tati, magazinul cel mai ieftin.

Clãdirile sunt elegante, cochete, fiecare cu stil si personalitate propie, în armonie cu celelalte. Vitrinele si cafenelele, decorate savant cu flori proaspete în vaze sau ghivece. Reteaua de metrouri este comodã, rapidã si la indemanã în orice colt al orasului. Am fost invitati la un restaurant chinezesc, unul mexican si o berãrie nemteascã, desi nu asta ne-am dorit la Paris. De doua ori am servit înghetatã – enormã, coloratã, cu jucãrele înfipte, nu mai vazuseram - dureazã o jumãtate de orã s-o dai gata iar când ai terminat, ti-au înghetat si unghiile de la picioare!

Am fost în vizitã la Suzanne si la France cu care corespondam de un an si la Valentin care ne publicase anuntul in Liberation. Fiecare vizitã ne-a costat cam 100 franci - vinul si florile.

Am mâncat zeci de soiuri de brânzã, am bãut vinuri rosii, am mâncat fructe exotice, unele pentru prima data – avocado, papaia.

Ne-am plimbat pânã la epuizare si am privit trecãtorii. Autohtonii sunt doar în proportie de 50% francezi. Restul, fãcând parte tot din populatia stabila, erau algerieni, marocani, asiatici, negrii. Pe lângã locuitorii Parisului, întâlnesti cam tot atâtia sau poate chiar mai multi turisti – de toate natiile, dar mai ales japonezi. Am întâlnit si cinci cersetori, dintre care trei erau tigani români.

Ne-a fãcut bine sã auzim "frantuzeste", suna plãcut chiar cãnd venea de la o fosta cocotã betiva care scurgea paharele într-un bistrou. Am înteles aproape tot, mai ales când ne vorbea Lydia, rar si cu intonatie. Evident cã am vorbit si noi, dar vorbirea noastra corect nu a fost chiar dacã ei întelegea la noi!

Ne-am simtit fericiti, într-un oras superb, într-o lume minunatã, atât de diferitã de cea în care trãisem pânã atunci, încât dupa trei sãptãmâni de vis, asteptam sã ne întoarcem acasa cu aceeasi nerãbdare cu care am plecat. Sã ne întoarcem în casa noastrã, în lumea din care fãceam parte. Sã-i aducem Hanei fructe exotice proaspete de la Fauchon si un walkman.

N-am avut nici un soc când ne-am întors: mizeria era asa cum o stiam, doar cã ni s-a parut putin mai neagrã.

---

VIZUALIZĂRI: 1714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI