ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.12.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
LUNA
DEC-2017
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Restaurantul pensiunii Alex - o bună opţiune de a lua masa pe Valea Oltului

TIPĂREȘTE URM de aici

Întotdeauna m-au atras restaurantele de pe Valea Oltului, îndeosebi cele situate în imediata apropiere a DN 7/ E 81. Traficul pe acest drum se situează permanent la cote maxime, în consecinţă oamenii opresc la restaurantele din zonă pentru a-şi potoli foamea, convinşi fiind că tot timpul vor găsi mâncare proaspătă, la preţuri bune.

După cele două zile de plimbăreală prin Târgul de Crăciun din Sibiu, dar şi prin superba Mărginime a Sibiului, aici având rezervare la pensiunea Nicoleta din Sălişte (vezi impresii) a sosit momentul să mai şi plecăm, evident tot pe Valea Oltului, obişnuiţi fiind cu traficul infernal, dar şi cu ploaia măruntă şi deasă care nu mai avea de gând să înceteze. Nu am luat micul dejun în Sălişte sau în altă parte, cu gândul că vom opri undeva, pe traseu, la un restaurant, se apropia şi ora prânzului, aşa că momentul era prielnic pentru o pauză.

Pe raza localităţii Câinenii Mari am oprit la o staţie Peco unde am dat nutreţ ,,căluţului'' nostru, că şi el trebuie să mănânce, apoi ne-am continuat drumul intrând în comuna Racoviţa, satul Tuţuleşti, cam la jumătatea distanţei Sibiu - Râmnicu Vâlcea. Aici am oprit la pensiunea Alex, care are restaurant, croiţi rău de tot pe treabă.

Pensiunea este situată la câţiva metri de E81, are parcare, spălătorie auto, şi se află foarte aproape de Mănăstirea Cornetu, distanţa nu cred că este mai mare de 700-800 m.

Restaurantul dispune de o sală destul de mare, foarte frumos amenajată, curăţenie lună, două ospătăriţe tinere, drăguţe foc, aşteptând clienţii.

Imediat ce ne-am aşezat la o masă ne-au fost aduse meniurile, din care eu am comandat o ciorbă de fasole cu afumătură, pentru tot familionul am cerut un platou a la Alex, şi o porţie de papanaşi. De dat pe gât, adică ceva lichid, am cerut o bere fără alcool. Nici nu am apucat să ne dezmeticim bine, că mi-a fost adusă ciorba de fasole cu afumătură, şi pune-te pe treabă nenicule! După câteva minute, nu apucasem să termin ciorba, a fost adus platoul a la Alex, destul de consistent, cu de toate, mai precis mici, ceafă, cârnaţi, piept de pui, muşchiuleţ, cartofi prăjiţi şi murături, din care ai mei au început să se înfrupte cu un elan nestăvilit! Bineînţeles că i-am ,,ajutat'' să-l termine mai repede, carnea fiind foarte bine preparată, fragedă şi suculentă.

Ospătăriţa, foarte atentă la mişcările noastre, observând că platoul era pe terminate a adus şi papanaşii, arătau bestial, de mărime medie, dar cu smântână şi dulceaţă de afine din plin. Nu am făcut fotografii la papanaşi că ai mei s-au repezit cu nesaţ asupra lor, când m-am gândit eu să iau aparatul foto deja erau consumaţi pe jumătate!

Ce aş putea să mai spun de această locaţie? Preţurile sunt destul de bune, de exemplu o porţie de ciolan cu fasole care în Căciulata costă 25 de lei, aici costă 18 lei, băuturile alcoolice nu sunt scumpe, oricum veţi vedea preţurile în fotografiile pe care le voi ataşa articolului. Nota de plată a fost de 76 lei, per total 90 lei cu bacşişul aferent.

Pentru cei care trec prin zonă la ore târzii şi le este foame, nu-i nicio problemă, restaurantul are program non-stop.

Concluzia? Când eşti întâmpinat cu ospitalitate, când mâncarea vine repede şi este bună, iar preţurile sunt decente, normal ca pleci mulţumit, în călătoriile mele pe Valea Oltului cu siguranţă am să mai opresc aici.

Vacanţe frumoase vă doresc!


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 07.12.17 18:19:12
Validat / Publicat: 08.12.17 10:06:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #LA PAS PRIN OLTENIA.

VIZUALIZĂRI: 7211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Platou a la Alex.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[08.12.17 10:01:58]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm pe Valea Oltului?, #LA PAS PRIN OLTENIA" (nou-creată pe sait)

mishu
[08.12.17 10:12:17]
»

@Safta Radu: Mi-am zis ca daca pot sa mai prin din cand n cand cate un prim vot mai sar randul, asa cum am facut-o si aici. Dar ce sa spun, citem si inghiteam in sec la greu si deja neuronul meu era bulversat de informatia data prin imaginatia mea, si cand i-am mai aratat si pozele a trebuit sa-l trimit la resuscitare. Ma amuza insa felul in care reactionai la viteza celor din ju si sunt convinsa ca ai mai renuntat la poze ca sa nu ramai doar cu ele

Un loc excelent si o buna recomandare.

Felicitari, votat cu mare placere.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[08.12.17 11:39:36]
»

@mishu: Dar de ce să înghiţi în sec Mishulică? Ce, tu nu poţi să ne prezinţi un şnitzel vienez, un ştrudel tirolez, ceva specific austriac? Doar eşti la ei acasă, şi au o bucătărie destul de apreciată.

Mulţumesc pentru vizită şi vot.

mishu
[08.12.17 13:49:38]
»

@Safta Radu: Ba da, chiar as putea sa va prezint meniul zilnic de la cantina firmei, unde ma delectez in fiecare zi cu altceva, o supa (crema sau limpede), o salata la care adaug un felul doi in functie de ispiratie (aleg din vreo 4), un suc si uneori un fruct si asta la pretul subventionat de 2.5-3 euro. De Mos Nicolae am primit si mosuleti in miniatura .

Cat despre snitzel si altele, mai am timp, acum strang locurile pe unde mananc ca sa le prezint la pachet.

O zi frumoasa in continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioan marinescu
[08.12.17 20:23:49]
»

@Safta Radu: Notat și votat!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[08.12.17 20:57:16]
»

@ioan marinescu: Mulţumesc!

Zoazore
[08.12.17 21:19:36]
»

@Safta Radu: Aha, @mishu poate, da' io ce sa-ti prezint in loc sa-nghit in sec la platoul ala? Sa-ti prezint omagiile mele, ca ai, frate, un noroc la gasit locuri bune de nu s-a vazut!

Am apa proaspata si buna, privesc pozele si ma imbuib!

P. S. Felicitari celor ce nu te-au lasat sa pozezi papanasii, ca muream aici, in chinuri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Safta RaduAUTOR REVIEW
[08.12.17 21:58:02]
»

@Zoazore: Ai mare grijă la consumul de apa, chiar dacă e proaspătă şi bună. Bunica îmi spunea, când eram copil, să nu beau prea multă apă, că fac broaşte în burtă !

Nu e vorba de noroc Zozo, pur şi simplu am oprit la un restaurant să mâncăm ceva, că s-a nimerit să fie mâncare bună, servire ireproşabilă şi un zâmbet sincer şi natural din partea personalului, cu atât mai bine.

La partea cu papanaşii, nu e vorba că nu m-au lăsat, nu am avut timp să-i fotografiez, dar adevărul este că arătau bestial! Asta aşa, ca să-ţi fac în ciudă, ştiu că-ţi plac papanaşii. Mulţumesc de vizită şi vot.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ioan marinescu, mishu, Safta Radu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm pe Valea Oltului?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075244903564453 sec
    ecranul dvs: 1 x 1