'Foamea – Dictatorul Suprem al Existenței'. Dar nici cu Lăcomia nu mi-e rușine!

TIPĂREȘTE

Acest text este un veritabil manifest despre cum foamea dă cu politețea de pământ și transformă omul dintr-o ființă rațională într-un animal condus de ADN și instincte. E ca un buton de urgență care, odată apăsat, șterge toate gândurile elevate și te lasă în fața unei singure întrebări existențiale: „Unde-i mâncarea?”

O să încerc să vă plimb , cu eleganța-mi unanim recunoscută de către voi,  toți admiratorii mei de pe saitul de bântuim pe el,   prin acest tablou al suferinței alimentare și, mai ales, despre reacțiile de le avem atunci când ne pălește foamea, de la nobilii care își maschează golul din stomac cu reflecții despre nemurirea sufletului, plimbându-se cu mâinile împreunate la spate,  până la proletarii care, probabil, bombăne și dau atacul la frigider. O paralelă savuroasă, mai ales că ne aduce aminte de Creangă – căci ce e mai românesc decât să filosofezi despre mâncare?

Din punctul meu de vedere, Piramida lui Maslow este pusă sub semnul întrebării, pentru că munca nu pare a fi o dorință supremă a omului, ci mai degrabă o condiție neplăcută pentru a-ți astâmpăra foamea. Iar concluzia e genială: foamea poate fi și o reacție de apărare a organismului împotriva stresului ! Pe scurt, dacă viața te lovește, stomacul ripostează cu un „Mi-e foame, bre, lasă-mă!” – și nu poți decât să-i dai dreptate.

Așadar, foamea nu e mereu doar o nevoie brută, animalică. Uneori, o îmbrăcăm frumos, îi punem cravată și pantofi lustruiți, o transformăm într-o experiență aproape mistică. Sub pretextul că „ne e foame” , cerem mai mult decât mâncare: vrem atmosferă, rafinament, servire impecabilă și, dacă se poate, un vin bun care să ne ajute să „digerăm” mai bine realitatea.

Dar să fim serioși, tot mofturi sunt! Creangă avea dreptate – golăciunea te lasă să te fereci după colț dar foamea nu are delicateți, ea dă de-a dreptul, fără avertisment. Iar noi, în această sofisticare modernă, încercăm să o domolim cu restaurante fancy, meniuri haute cuisine” și ținute alese cu grijă. În realitate, tot o luptă cu stomacul e, doar că acum are tacâmuri de argint și muzică ambientală în fundal.

Așa că, între proletarul care înfulecă în papuci, cu puchini la ochi  și gentlemanul care-și ajustează batista la piept înainte de prima îmbucătură, diferența e doar de ambalaj. Foamea nu știe de etichetă, dar noi insistăm să-i dăm lecții.

În final, acest text este un elogiu sincer și amuzant al foamei, acest dictator suprem care nu cunoaște diplomație și care ne guvernează, fără drept de apel, existența. Convingător și savuros – dar mai bine nu-l citiți pe stomacul gol!

Puțină localizare. Geografică

Să mă-nțelegeți, pentru mine Tecuci este municipiul care este în imediata apropiere a orașului istoric, atenție, ISTORIC, Mărășești! Nu m-a dat pe spate, never, nu mi-am dorit să trăiesc acolo, dar, trebuie să recunosc, că un fost oraș de negustori are ceva a lui în ceea ce privește comerțul. Mai ales cu bulendre, ăsta mă seacă pe mine, că Adriana mea vrea, cu o oarecare fixație, să viziteze magazine de hanțe de aici.

Nu știu dacă cunoașteți, în Tecuci este o stradă cu multe magazine, se cheamă Ștefan cel Mare. Aici veți găsi 18.882.307.346.002 magazine care vând haine! Scuze, 18.882.307.346.003, că-ntre timp s-a mai deschis unul !

Adriana mea le știe pe toate! Se cunoaște cu vânzătoarele, cu unele îmi pare rău că nu mă cunosc și eu, mă rog, asta e altă discuție, despre alt reflex sau nevoie găsită de Maslow.

Până acuma scăpam ușor, găseam un magazin de piese auto (și din astea sunt pe celebra stradă) și-o lăsam să se ducă să zburde prin toate dughenile. Dar, de vreo câțiva ani , nu se mai poate, trebuie să merg cu ea, să fiu acolo când probează și să-mi dau cu părerea. Sanchi, de parc-ar ține cont de ea!

Restaurant Andra din Tecuci.

Dar, revenind la ceea ce se vrea subiectul acestei povestiri despre” has”   (” mâncare” pe țigănește), din Tecuci, chiar din locul de unde începe calvarul vieții mele de soț, adică intersecția străzii Ștefan cel Mare cu  str. Cuza Vodă, se află și frumoasa zidire de se cheamă” Restaurant Andra” . Adresa din buletin este Tecuci, str. Ștefan cel Mare, nr 208.

Bine, locația este, de fapt, un hotel, dar nu-l știu în calitate de hogeac, eu cunosc doar despre locul unde bați falca și pleci mulțumit.

Pentru că de ce 

În cazul nostru, al familiei de mă consider a fi capul ei,nouă ne place tare mult restaurantul ăsta! Nu e luxos, fiță sau mofturi, nu se cere ținută din aia, de nu mai știi care-i batista și care-i volănașul de la rochie, e de ajuns să vii îmbrăcat normal, să ai asupra ta cei 7 ani de-acasă, de se presupune că-i ții în ADN. Poți să nu știi limba română, meniurile sunt cu fotografii, dacă-ți place ceva din ceea ce vezi, arăți cu deștu'și, garantez, vei fi servit! Și are și-un oarecare festivism, nu e chiar cantină muncitorească .

De-aia l-am vizitat, eu și cu Adriana mea, în luna ianuarie ce tocmai fu. Că de ce ? Era duminică, voiam să ne dăm bengoși și să mâncăm festiv, altceva după atâta Crăciun și Anul Nou, așa că am hotărât, brusc și dintr-o dată, să o scoț pe jumătatea mea, aia mai reprezentativă, majoritar reprezentativă,  la respectivul restaurant. Ifosele ca ifosele dar mai era și bașca faptul că, câteva zile mai târziu,  urma să mă urc în avion și să zbor, dacă ne prăbușeam și muream, fără să-mi împlinesc menirea și să mă duc pe lumea ailaltă nesătul de fructe de mare , huh ? Ca să preîntămpin treaba asta,  țup, în mașină, 20 de km până la Tecuci trec imediat, găsit parcare, năpădit în interior.

Era cumva aglometăruț, dar unul dintre băieții de serveau acolo ne-a dus la o masă  unde am stat, eu și aleasa inimii mele de-acum 40 de ani, dându-ne importanți.

Că, de fapt, venisem croiți pe ce voiam să mâncăm: fructe de mare. Break! În restaurantul de vă spui de el se găsește să mănânci cam ce vrei, au până și meniuri vegetariene, pfui, yeac! Dar, pentru noi, cele mai bune fructe de mare de le-am mâncat, ever,   aici se fac! Sunt și peste cele de la Dalboca, alea din Bulgaria! Gustul meu, nu trebuie să dați cu parul, ajunge să înjurați! Că știți vorba cu” de gustibus...” sunteți oameni educați! :p

Deci, am studiat menu-rile de ni le-a pus pe masă chelnerul de ne băgase-n seamă și am cerut, eu ,un ”Platou Mediteraneean”, cu fructe de mare pane iar Adriana și-a regăsit poftele culinare într-un ”Platou Atlantic”. Chestie de nuanțe, ale mele erau pane  ,ale ei erau gătite cu sosurile alea, bune rău! Să nu uit, să comandați (și) sosul de nuci, pe lângă sosurile de le conțin platourile comandate, n-o să vă paie rău, e o experiență ! Și, focaccia, e bună tare, noi am comandat vreo două tone, pe care le-am terminat !!!

Până să ne aducă păpica am comandat și ceva de băut, eu, ca șofer de mă aflam, un gin tonic, doar că , aproape , fără alcool, Adriana ceva  cu fructe și alcool, bateți-mă, habar n-am ce a fost!

Mâncarea a venit într-un timp rezonabil, maxim 25 de minute, în condițiile în care restaurantul începea să se înghesuie. Am bătut falca pe-ndelete, bucurându-ne de gustul a ceea ce descopeream. Adi a luat și-un pahar de vin, alb,   din vinul casei, eu , niet, abstinent total! La mine, dacă nu e vodcă cu pepsi, restul e pustiu! Vinul este doar ca să te-nghesui într-o anumită încăpere, cică ajută rinichii ! Vodca, în schimb, te face poet , artist plastic, ce mai, îți descoperă talente de nici tu nu știai că le ai ! E drept că te face , cumva, mai vocal, doar că, în caz de nevoie, adormi până să-ți umfle botul preopinentul...

Strigarea a fost blândă, am plătit 200 de lei cu tot cu tips, achitat în numerar, uite-așa, să moară ANAF-ul de ciudă!

Top Cafe Tecuci

Dacă tot am păpat peștici, sau, mă rog, din familia lor, am hotărât că nu ai cum să pleci din Tecuci fără să o dai și-n desert! Și, nu, n-am luat desertul la Andra, doar din cauza simplului fapt că Top Cafe Tecuci chiar așa este, o cofetărie de top. Repet, pentru noi, cel puțin!

Locația este relativ aproape de Restaurant Andra, în imediata vecinătate a Catedralei din Tecuci. Cred că e pusă intenționat acolo, ăla de stăpânește Catedrala te vede când lăcomești, vis-a-vis de el.

Oficial, ca să știți să puneți în GPS, str. Republicii, nr 5. Tecuci, off course!

Deci, da, odată ajunși în această cofetărie, fiți siguri că veți lăcomi! Lăcomia este un păcat, mândria altul și mai știu eu, cel puțin unul, care și ăla e păcat, dar, de aia și sunt plăcute! Alea cu” să nu furi” ,” să nu mierlești pe altul!” , da, ca fost polițist le accept, ba chiar militez pentru ele. Dar alea de le-am spus și sugerat mai sus, hm, am dubii... altul de ce-și ia femeie (mai) frumoasă, nu ca să tânjești la ea, huh?! Ce, ăla-i păcatul tău?

Fraților, dacă ajungeți în Tecuci și nu intrați aici, e păcatul vostru! Eu am anumite limitări medicale în a mă dedulci, dar, până și pentru damblagiți ca mine găsești dulciuri, făcute din sare sau sulf, ori otravă de șoareci,   naiba știe, dar care-s bune de cazi pe spate, mori după ele! Bine, nu ca la” Paraziții” :” Mor femeile după tine, fă-ți un control!”

Io nu-mi mai fac controale, m-am obișnuit cu ideea că o să mor, chiar dacă încă mă revolt: ce-o să faceți, voi, fără mine?!

Odată intrat în această cofetărie, calea pierzaniei te absoarbe: nu există prăjitură s-o vezi și să nu vrei să abuzezi de ea, înghețată, torturi (cu accent corect) sau mai știu io ce chestii pline de glicemii?! Păcatul e mare, eu sunt slab, Dumnezeu, probabil, o să mă ierte, că, dacă nu, am înțeles că Iadul e plin, deci o să vin la aglomerație, atenție la hoții din buzunare!!!

Am cumpărat, câte ceva, mici prăjiturele, pentru acasă, de ,când am ridicat pachetul, am făcut iernie, bașca ce-am crăpat în noi, acolo, la sediu! Preț civilizat, care nu te descurajează să cazi în păcat, deci,” Eu sunt slab, tu fă-mă tare!” , dacă nu ți-a ieșit e vina ta, Doamne, eu am cerut să m-ajuți! Tu, mi-ai dat flit și-acuma mă judeci ?! Ce, ăsta nu-i păcat ?!

Bun, gata, cumva am terminat, dar, vă mai dau o” șpârlă” : dacă tot sunteți la Catedrală, în Tecuci, ați aprins lumânări și v-ați rugat ca, la o adică , atunci când  ajungeți în fața Lui pentru evaluarea finală să fie milos, mai încercați una, tot legată de lăcomie: în parcul din spatele bisericii este o pizzerie care le face bune-bune-bune, rău! Și, zău, spun ca un bărbat matur de mă aflu: cine le pune, bre, în jurul bisericii,  atâtea ispite ?! Păi, e ca-n dreptul penal, cauză de înlăturare a răspunderii penale  : ” Provocare din partea victimei ”

Final apoteotic : Nu o să muriți de foame-n Tecuci, neam! Pân'la urmă, te duci la Lidl sau Kaufland, îți iei juma'de kil de parizer și-o pâine pe care le molfăi în Parcul Cuza! Dacă ești în bani îți iei și-un borcănel cu muștar, de Tecuci, evident, e cel mai bun !Nimeni nu se va lua de tine iar foamea nu știe carte, mațul să fie plin!

Știu că sunteți extaziați de ceea ce am scris, plec ca să vă las libertatea să vă desfășurați, cu voturi  și ecouri prin care să vă exprimați admirația că exist ! Grăbiți-vă, am aflat că speranța de viață-n România, pentru bărbați, e mică, rău, io mă apropii de limita superioară, so, bucurați-vă că, încă,  mă mai aveți !!! Haidi, pa!

PS. Da, v-am tot spus, mama e moartă din 1996, și ea a suferit că m-a avut de copil, vă rog eu, lăsați-i somnul liniștit! :p

Dar, dacă aveți înjurături inventive, nici ea nu cred c-o să se supere , încercați, facem concurs ! :p

---

VIZUALIZĂRI: 218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI