La Hanu Ancuței

TIPĂREȘTE

La Tupilați, documente care încă se mai păstrază atestă existența unui han construit în sec. XVII pentru negustorii aflați în trecere spre Roman, spre Suceava sau spre Iași. Hanu Ancuței se afla pe atunci la marginea unui sat care apoi a fost strămutat.

În 1819, vornicul Ștefan Catargiu, proprietarul moșiei Tupilați, obținea hrisov pentru înființarea de târguri și iarmaroace. Pentru că hanul se afla la încrucișare de mari drumuri comerciale - drumul Siretului și drumul care leagă Iașiul de Piatra Neamț sau de Târgu Neamț prin Tupilați - construiește un nou han, acesta servind și ca stație de poștă.

Într-un inventar al moșiei Tupilați (document datând din 1876), figura și "rateșu de la Ancuța" care avea patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâșmari, una pentru hangiu, două camere de odihnă și grajdul. În mijloc se afla o curte în care trăgeau căruțele musafirilor. Clădirea, zidită pe temelie de piatră, cu pereții de cărămidă, avea o lungime de 36,20 m și o lărgime de 15,70 m. Printr-un gârlic se intra într-o pivniță sub clădire. Noua construcție era făcută în așa fel încât să poată adăposti caii de schimb și furajul necesar.

Imaginea hanului este măiestrit surprinsă de Mihail Sadoveanu: "Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han, era cetate. Avea niște ziduri groase de ici până colo și niște porți ferecate cum n-am mai văzut, pe zilele mele". Pe lângă adăpost, hanul oferea oamenilor și prilej de petrecere, "în cuprinsul lui puteți oploși oameni, vite și căruțe și nici habar nu aveau de hoți… Iar după ce se scufunda soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainicele neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor zăbrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor și porneau povestirile…"

Această clădire a dăinuit până în 1948 când proprietarul a dărâmat-o, locul rămânând pustiu vreo 25 de ani când a apărut construcția pe care o vedem și noi astăzi.

O masă moldovenească la Hanu Ancuței

Poate că a fost cam lungă introducerea, dar fără a cunoaște cât de cât istoricul acestui loc de poveste cred că nimeni n-ar trebui să ajungă la Hanu Ancuței. Pentru că Hanu Ancuței nu este un restaurant ca oricare altul. Este un loc istoric, este un muzeu de artă populară. Pentru mine, acum, Hanu Ancuței a fost un obiectiv cu totul special pe lista de vizite în Ținutul Neamțului. Împreună cu sora mea care ne însoțește uneori în escapadele noastre turistice, am decis să poposim la Hanu Ancuței pentru o masă tradițională, moldovenească.

Încă de la intrare ești copleșit de multitudinea de decorațiuni în stil popular. Oare are rost să le mai înșir? Imaginile atașate cred că spun mai mult decât aș putea s-o fac eu. Căruțe cu bunătăți, scoarțe țărănești acoperind mobilier vechi, costume populare moldovenești, păpuși îmbrăcate tradițional, vase de ceramică, ștergare pe pereți, măști folosite la sărbătorile de iarnă, precum și tot felul de ustensile și unelte din gospodăria țărănească tradițională… Hanu Ancuței este pentru mine un muzeu de artă populară moldovenească.

În stânga intrării, cu ușile larg deschise, te îmbie cămara Ancuței. Frumos aranjate în dulapuri, acolo poți vedea și cumpăra pentru propria-ți cămară bunătăți "ca la bunica" - dulcețuri, zacuscă și murături.

Curiozitatea m-a îndemnat să arunc o privire și în camera de protocol, gata pregătită pentru oaspeții aleși. Chipul marelui povestitor Mihail Sadoveanu așezat la vedere, ne amintește de cel care a descris atât de frumos aceste locuri. Încercând să păstreze în amintirea tuturor spiritul celui care depăna vorbe meșteșugite la gura sobei, Hanu Ancuței are veselă personalizată, cu chipul lui Sadoveanu și cu citate din scrierile lui. Am admirat aceste farfurii care așteaptă pe masă special pentru a fi văzute și… citite. Am aflat că hanul nu mai poate comanda un nou lot, identic, pentru că producătorul nu mai are matrița. Așadar, până când situația se va rezolva, grijă mare să nu spargeți vreo farfurie!

Ne-am așezat la masă și curând lăutarii au început să cânte. Un țambal, un acordean și o solistă (cam galeșă) au asigurat fondul muzical în tot timpul cât am rămas acolo.

Ospătărița în costum popular, încălțată cu opinci, ne-a prezentat meniurile. De cum îl deschizi, intri în lumea de legendă de la Hanu Ancuței. Apreciez acest stil de a prezenta locația. Am fotografiat pagina care m-a inspirat în redactarea introducerii acestui articol și atașez și imaginea pentru cei interesați.

Dar, ce am comandat noi?

Pentru că am venit la Hanu Ancuței să mâncăm moldovenește, am comandat Bulz țărănesc (cu cârnați de casă afumați, pastramă de oaie, pastramă de porc, brânză de oi, mămăliguță și multă smântână deasupra), Tochitură moldovenească (cu pulpă de porc, ficat de porc, cârnăciori de casă, caș de oi, ochiuri, mămăliguță) și… Ciuperci umplute cu brânză - gustarea preferată a soțului meu care nu vrea mâncare grea atunci când are de condus mașina. Ca băuturi - Bere Stella Artois fără alcool și apă (plată și minerală). La ciupercile umplute cu brânză a fost adusă și o turtă foarte bună, din care am gustat cu toții. Desertul a constat în Clătite cu dulceață de casă și - bineînțeles - Plăcinte "Poale-n brâu" și Alivancă cu fructe, specialități atât de… moldovenești.

Prețurile nu sunt mari, dar nici prea mici. Atașez și câteva imagini cu file din meniu, dar, pentru o mai bună ilustrare, iată prețurile la cele comandate de noi: Bulz țărănesc - 18 lei/porția, Tochitură moldovenească - 35 lei/porția, Ciuperci umplute cu brânză - 20 lei/porția, Turta - 2 lei/bucata, Clătite cu dulceață - 10 lei/porția, Plăcinte "Poale-n brâu" - 4 lei/ bucata, Alivancă - 10 lei/porția, Bere Stella Artois fără alcool - 8 lei/sticla de 500 ml, Apă plată sau minerală - 6 lei/sticla de 330 ml. Consumația a fost plătită cu cardul.

Un amănunt nu fără importanță pentru oamenii moderni. WiFi există și funcționează la Hanu Ancuței. Și tot un amănunt nu fără importanță, de astă dată pentru cei aflați la drumuri lungi. La etaj, urcând pe o scară de lemn, sunt camere pentru oaspeți. Nu cunosc alte amănunte, noi nefiind cazați acolo.

Concluzii

Apreciem că Hanu Ancuței, bine plasat la răscuce de drumuri, este un loc în care mănânci, bei și - eventual - petreci moldovenește. Cu nume imortalizat în literatură, Hanu Ancuței este nu doar un simbol al ospitalității, ci și un simbol al întregii Moldove.

Dacă sunteți în trecere pe acolo, cel puțin pentru o plăcintă "Poale-n brâu" - proaspătă, cu brânză și stafide - pe care o puteți cumpăra (3 lei/bucata) chiar din coșurile căruței de la intrare, merită un bob zăbavă la Hanu Ancuței.

---

VIZUALIZĂRI: 1602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI