GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant “Vtori Kilometar”, Ovcha mogila, Lovech, Bulgaria, după Ruse în drum spre Sofia, un răsfăț culinar cu mâncare din ferma proprie
În drumul nostru spre Salonic unde aveam rezervare la Hotel Alexandros vezi impresii, ne-am oprit la restaurantul 100 kilometri de Varna, pentru a mânca micul dejun. Noi am plecat în mare grabă dimineața, la ora 4-30, de la Hotelul Ibis Piața Constituției vezi impresii unde am fost cazați, ca să nu prindem aglomerația de pe Centura Bucureștiului.
Astfel, după ce am trecut de vama Giurgiu lejer, pe la ora 9:15 ne-am oprit să mâncăm la acest restaurant pe care l-am observat pe drumul nostru spre Sofia. Intrarea la restaurant este semnalizată din timp, ca fiind un loc de popas, cu un spațiu suficient de mare pentru parcare.
Localizare
E83 33,5295 Ovcha Mogila, Lovech, Bulgaria
Programul restaurantului este zilnic de la ora 8-22, pe facebook scrie ca este deschis non-stop.
Restaurantul – terasă
Fiind un loc de popas, exista si un izvor cu robinet amenajat pe o construcție zidită. Lângă acest izvor este intrarea în restaurant.
Se observă din parcare spațiul generos de joacă pentru copii și curtea frumos amenajată cu o terasă cu mobilier din lemn, multă verdeață, copaci uriasi care tin umbră și flori.
Restaurantul are o terasă mare cu mese lucrate din lemn masiv de către proprietar și fiul acestuia. Ei sunt tâmplari amândoi și își vând marfa în străinătate, în Germania, România, Rusia. Domnul deși este mai învârstă vorbea bine engleza, ne-am înțeles ușor, el știa și înțelegea ce vorbim noi în limba română.
Noi când am ajuns nu mai erau alți consumatori la mese, era cam devreme.
Cum am intrat în curte am fost întâmpinați de domnul și doamna proprietari ai localului, care ne-au întrebat ce dorim să mâncăm: grătar, ciorbă, etc. Noi i-am spus că vrem să mâncăm micul dejun, fara carne. Am primit meniurile și am comandat. Mâncarea a fost preparată de soția domnului cu ingrediente din ferma lor. Meniurile sunt în limba engleză și în limba bulgară. Le-am fotografiat și le veți putea consulta. Noi am plătit în lei. Se poate plăti în ce monede aveți: leva, euro, lei.
Mancarea
Am mâncat cașcaval panee, cartofi prăjiți, ochiuri, salată de varză și am primit din partea casei un pahar mare cu iaurt de casă cu smăntănă. Mâncarea a avut un gust delicios, ne-a plăcut gustul special al ingredientelor obținute în gospodăria proprie. Cartofii aveau un gust foarte bun. Ouăle și cașul pane de asemenea.
Prețul a fost mic, noi venind de la Ibis, ni s-a părut foarte ieftin, trei persoane am avut de plată 39 lei.
Am fost serviți rapid, cu prietenie, cu zâmbetul pe buze... ne-am și împrietenit iar domnul a ținut să ne prezinte ferma de animale, livada cu pomi din care ne-a dat câteva fructe, avea și mure. În curtea interioară sunt două bazine, unul cu pești pentru servirea clienților iar celălalt îl va umple cu apă pentru pesoanele care vor să facă baie. Noi când am fost acolo era după o perioadă ploioasă și răcoroasă, dar ne-a spus că odată ce se încălzește afară, bazinul va avea apă. Pe lângă bazin erau leagăne, hamace, funii de cățărare în pomi pentru copii. Era foarte frumos. Am observat că se construiește o clădire în grădină, poate o viitoare unitate de cazare.
După ce am stat prin grădină și am mâncat fructe, am fost conduși spre atelierul de tâmplărie, unde am observat diverse obiecte aflate în anumite stadii de prelucrare. Produsul final este foarte frumos. Acolo se fac obiecte de decor, butoaie tip vitrină pentru expunerea buteliilor de vin, mese, scaune, candelabre, diverse suporturi, etc.
Am intrat și în restaurant, am făcut fotografii, ce mi s-a părut original a fost decorarea acestuia cu mult lemn, dar și faptul că pe pereți, la mare înălțime erau cuiburi de rândunele care intrau și ieșeau în voie în restaurant. Domnul ne-a spus că noaptea vin să doarmă, după care ziua pleacă.
În restaurant este aer condiționat, un televizor mare.
Recomandarea
Ne-am simțit foarte bine acolo și vă recomand să va opriți dacă vreți să mâncați o mâncare din ferma proprie, sănătoasă și gustoasă, servită cu mare bucurie de două persoane mai învârstă și foarte plăcute. Dacă vom mai trece pe acolo, ne vom opri cu siguranță să mâncăm.
Trimis de Dana2008 in 09.10.19 15:52:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Lovech? , LOVECH / LOVECI" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 [Restaurant Drakata @ hotel Varosha] Drakata, un restaurant de 10 plus, plus 10 pentru cafeaua la nisip — scris în 26.07.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 2 mâncătorii bune în Lovech — scris în 30.05.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 [Restaurant Dobrevski] Restaurantul Dobrevski – bun si binevenit — scris în 06.05.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 [Mehana Varosha] Mexana (taverna) Varosha din Lovech — scris în 04.05.19 de fregata din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Jan.2019 [Restaurant Dobrevski] Restaurant Dobrevski Lovech — scris în 24.01.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 [Mehana Achevata] Mehana Achevata (Ачевата механа) nu este 'pomul laudat' deci mancarea este buna — scris în 21.08.17 de ultrasro din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 [Mehana Achevata] Un festin culinar ieftin la Mehana Achevata (Ачевата механа) din centrul vechi al oraşului Lovech — scris în 30.10.16 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ