ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.11.2021
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: CONSUL
LUNA
SEP-2021
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

„Plus” cu „minus” poate da uneori „plus” – Păstrăvăria Crasna Boghiri

TIPĂREȘTE

Un eveniment care are loc numai odată în viață, dar, din nefericire, nu pentru toată lumea, a reunit în urmă cu ceva timp câțiva colegi să sărbătorească 50 de ani de la terminarea facultății.

Pregătită cu mai multe luni în urmă, festivitatea urma să se desfășoare în București. O primă etapă urma să se desfășoare în una de sălile de curs ale facultății, urmată de o vizită la restaurantul de peste drum.

Dar, a venit „valul patru” peste noi, și au început restricțiile. Pentru început, nu am mai avut voie în localul facultății. Apoi, și restaurantul a început să pună o serie de condiții.

Ca urmare, unul din colegii organizatori a propus ce întâlnirea să aibă loc la Măneciu, localitatea lui de domiciliu, aflată la acel moment în „zona verde” . Propunerea a fost parțial acceptată, dar mulți din cei înscriși inițial, in păcate, s-au retras.

Prima parte a întâlnirii a avut loc la sediul firmei care a finalizat construirea barajului Măneciu, unul din marile baraje realizate pe râurile interioare. Recunoașteri reciproce, îmbrățișări, cu sau fără mască, amintiri, sau adevărate „rapoarte de activitate” – ce ați făcut în ultimii 50 de ani au caracterizat această etapă. A urmat, pe o vreme nu tocmai plăcută, o vizită pe coronamentul barajului, pentru ca în final să se ajungă și la masa festivă.

Știam de la început că vom merge la o păstrăvărie, dar fără alte detalii. Așa că ne-am încadrat în coloana de mașini ce a pornit pe DN 1A, înapoi spre Ploiești. Dar, imediat după intrarea în satul Homorâciu, comuna Izvoarele, virăm la dreapta pe drumul Județean DJ 102. Mergem spre amonte pe acesta, ulterior aveam să aflu că, mergând în paralel cu râul Crasna cale de vreo 3 km, am ajuns la destinație, deoarece o firmă ne anunță că am ajuns la Pensiunea Agroturistică „Păstrăvăria Crasna Boghiri” .

Denumirea ilustrează foarte bine obiectivul respectiv. Presupun că lângă o unitate economică inițială, păstrăvăria, ce se întinde în paralel cu râul, a apărut apoi un restaurant care să valorifice parțial produsele, și apoi, și o unitate de cazare. Înțeleg că dispun de 5 sau 6 camere, dar pe care nu le-am văzut, și nu pot să mă pronunț asupra lor. Pe firmă apar trei margarete, iar la restaurant, trei stele. Pe Google are nota 4.4 (maxim este 5.0), din peste 300 de recenzii.

Pensiunea, implicit restaurantul, dispun de o parcare mărișoară, dimensionată, probabil, după capacitatea restaurantului. Coordonatele acesteia sunt următoarele:

45.278403ᵒ N

25.982219ᵒ E

O zonă din, sau de lângă, parcare este ocupată cu mese și scaune din lemn, iar în continuare, o pajiște suficient de mare, cu câteva umbrare, pare a fi locul perfect de relaxare când e vremea mai caldă.

Restaurantul, care are și un nume propriu, cam ciudat după părerea mea, „Casa Păstrăvărarului BOGHIRI” , este o clădire independentă, în capătul parcării, între aceasta și râu. Dar este amplasat pe un pinten cu cel puțin 10 m mai sus decât cursul apei. Intrarea este în dreptul parcării, printr-un pridvor cu stâlpi și acoperiș de lemn. Construcția are o formă destul de neregulată în plan și este înconjurată de o terasă descoperită. Noi avem parte de o zi ploioasă, ca urmare, cu părere de rău, trebuie să ne mulțumim cu interiorul restaurantului.

Pentru început, eu prefer să inspectez puțin terasa. Aceasta, spre râu este prevăzută cu o balustradă, pentru că râpa începe imediat. De aici pot admira păstrăvăria. Mai multe bazine cu apă, de dimensiuni diferite, se întind în lungul râului. Știu că peștii sunt separați, pe grupe de vârstă, în bazine diferite. Nu am idee însă, dacă un anume pește trăiește în un singur bazin, sau este mutat succesiv din un bazin în altul. Dacă da, probabil că bazinele mari sunt pentru peștii maturi. În imediata vecinătate a restaurantului, dar la un nivel mai jos decât acesta, remarc o clădire despre care presupun că ar cuprinde spațiile de cazare.

La intrare este o încăpere, relativ, goală. O asemuiesc cu un lobby de hotel, în care, parcă, recunosc și biroul recepției. Tot aici este și barul. Din încăpere se ajunge și la grupul sanitar. Acesta este curat, decent, nimic deosebit de semnalat. O scară duce la un nivel superior. Nu am idee ce este acolo. Luând-o prin eliminare, cred că ar putea fi bucătăria.

O ușă desparte încăperea de salonul restaurantului. Acesta pare destul de mare, poate și din cauză că peretele exterior este numai geamuri. Și o notă bună, întreg pervazul acestor ferestre este plin de flori. Ce atrage însă imediat privirea este o sobă de teracotă, în care arde un foc de lemne. Arată bine, este decorativă, dar pare a fi singura sursă de încălzire. Acum este acceptabil, dar sper să fie suficientă și în timpul iernii.

Noi suntem singurii clienți. Avem o singură masă rezervată exact în mijlocul salonului. Imediat după ce ne-am de așezat apare o doamnă pentru a ne lua primele comenzi, pentru bar. Am o primă dezamăgire: nu au pălincă! Trebuie să mă mulțumesc cu o votcă. Aperitivele nu au nevoie de comandă. Nu am idee dacă au fost comandate cândva înainte, sau au venit din partea casei. Cert este că un număr de platouri, mai curând niște farfurii, sunt aduse la masă, una la câțiva consumatori. Deocamdată banalități: roșii, castraveți, brânză, cașcaval, chifteluțe, slăninuță. Separat, câteva bucăți de pește marinat și icre, probabil de la cutie. Dar surpriza plăcută este în câteva boluri aduse separat. Este vorba de zacuscă de pește. Gustul, la început puțin ciudat, în final s-a bucurat de succes. Rețeta comunicată spune că în loc de vinete se pun bucăți de pește, fiert și dezosat

La felul principal ni s-au oferit mai multe variante. Nu știu ce au comandat ceilalți colegi. În mintea mea a rămas numai păstrăvul, în diverse variante: prăjit, la grătar, saramură. Eu mă reped la varianta pe grătar. Toți peștii pe care i-am văzut în jurul meu au fost de o mărime rezonabilă, circa 300 grame fiecare. Recunosc că a fost foarte gustos, iar mujdeiul țărănesc a fost la înălțime. Din totdeauna știu că „peștele vrea să înoate” . Colegii care nu aveau responsabilitatea volanului au cerut vin. A fost adus un vin alb, sec, cu o etichetă personalizată. S-a putut servi și numai la pahar. Cei care l-au băut l-au declarat foarte bun. Eu, care prefer berea nu am avut parte decât de 330 ml.

În final avem o mică problemă: cel care ne-a invitat dorește să plătească singur întreaga consumație. Avem nevoie de câteva minute pentru a-l convinge că nu este normal acest lucru. În final, reușim, parțial, și acceptă să contribuim fiecare cu câte 50 lei. Cred că este aproximativ două treimi din costul unui meniu normal.

Din nefericire, urmează momentul despărțirii. Se concretizează cu o poză de final, la intrarea în restaurant, și cu angajamentele că ne vom vedea și anul viitor.

Totuși, de ce am ales acest titlu? Pentru că au fost lucruri care mi-au plăcut, și lucruri care nu mi-au plăcut. Să încep cu plusurile:

● O zonă pre-montană, cu un relief variat, pe marginea unui râu, cu mult verde în jur, în care să tot stai să te relaxezi.

● Arhitectura clădirii, de o formă oarecum neregulată, cu terasă pe contur, balustradă și amplasată pe „marginea prăpastiei” .

● Peretele numai din ferestre și ghivecele de flori de pe pervaz.

● Soba cu focul aprins, prezență insolită în un salon de restaurant.

● Mâncarea, de bună calitate. și cu surprize gastronomice (zacusca).

Dar există și niște minusuri:

● Vremea mohorâtă, cu burniță măruntă, de toamnă, să nu îți vină să ieși din casă. Dar, din fericire, este o problemă de moment și păstrăvăria nu are nici o vină la acest aspect.

● O senzație neprietenoasă, rece, generată de salonul restaurantului. M-am simțit ca în sala de mese a unei cantine. Posibil să fie generată de lumina rece a corpurilor de iluminat.

● Ceasul defect de deasupra ușii de intrare în salon.

● Mici stângăcii ale personalului. A fost nevoie să cer de două ori o sticlă de bere, pentru ca să fie adusă odată.

● Refuzul oamenilor locului de a vinde pește pentru acasă.

Dar, cu toate aceste minusuri, recomand celor ce ajung prin zonă, să se oprească aici, cel puțin pentru câteva ore, dacă nu cumva pentru mai multe zile. Deci, până la urmă, avem un plus.


[fb]
---
Trimis de msnd in 19.11.21 20:34:29
Validat / Publicat: 20.11.21 13:00:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHEIA.

VIZUALIZĂRI: 4015 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 5. Am fost și noi pe acolo.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.11.21 07:46:01]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Cheia?, CHEIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Mihai18PHONE
[20.11.21 19:13:55]
»

Da. Bun rewievul și votat cu convingerea. Mi-a plăcut și fotografia cu dv. și soția.

Am fost și eu acolo, că doar asa se numește și AFA.

Sunt fan al preparatelor din pește. Cea mai bună saramură este aceea din pește caras care are carnea dulceața. Urmează saramură din crap, s. a. m. d.

Spuneam ca am fost și eu acolo și am plecat nemulțumiți. Am comandat păstrăv la grătar și în interior era crud. Le-am cerut să îl frigă mai bine, dar tot nu a fost bun. Am plecat nemulțumiți și pe acolo nu vom mai trece.

Bună ideea de a vă reîntâlni după mulți ani. Și eu am participat la o asemenea întâlnire și a fost foarte plăcut, mai ales ca au venit și 3 profesori din anii de facultate deși trecuse 30 de ani.

Cu mult bine și vă mai aștept.

msndAUTOR REVIEW
[20.11.21 20:17:05]
»

@Mihai18:

Mulțumesc pentru aprecieri și pentru vot!

Îmi pare rău de experiența negativă pe care ați avut-o acolo. Cum spuneam și eu, există o listă de minusuri, care, eventual, poate fi completată. Dar eu am avut noroc. Peștele meu a fost bine făcut. Am și o fotografie cu el dezosat, dar nu am considerat-o utllă la publicare. De vede însă carnea albă, de culoare uniformă, pe toată secțiunea longitudinală a acestuia. Poate mai analizați puțin și lista cu plusuri înainte de a lua o decizie definitivă.

La noi, după 50 de ani, sunt puțini profesorii care au mai rămas valizi. Ca să nu spun că și mulți dintre colegi ne-au părăsit. Așa că este bine să ne bucurăm de fiecare moment.

Doi profesori, când întâlnirea era programată în București, erau dispuși să participe. Dacă s-a schimbat amplasamentul, le-a fost, însă, mai greu.

Vă doresc o seară bună!

msndAUTOR REVIEW
[20.11.21 20:25:06]
»

@webmasterX:

Mulțumesc pentru localizare! Cred că este acceptabil.

Nu am idee care sunt criteriile de zonare a amplasamentelor. Totuși, între Cheia și pădtrăvărie, în linie dreaptă, sunt cam 20 km, iar pe șosea cam 30 km. Sunt unii care declară că în 30 km, pe vreme urâtă și o șodea ce ar putea fi aglomerată „ar muri de foame” .

O seară plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[20.11.21 21:02:12]
»

@msnd: reviews-urile pentru localități care nu au - încă? - secțiune proprie pe AFA (precum Măneciu) se poziționează în cea mai apropiată secțiune deja creată pe site - în cazul de față CHEIA.

nicole33
[20.11.21 21:16:41]
»

@msnd:

Bună recomandare. Să vă fie de bine!

Un eveniment care are loc numai odată în viață, dar, din nefericire, nu pentru toată lumea, a reunit în urmă cu ceva timp câțiva colegi să sărbătorească 50 de ani de la terminarea facultății.

O viaţă de om! Felicitări pentru întâlnirea "semicentenară"! Să vă reîntâlniţi sănătoşi şi bucuroşi şi în 2031!

Dar surpriza plăcută este în câteva boluri aduse separat. Este vorba de zacuscă de pește. Gustul, la început puțin ciudat, în final s-a bucurat de succes. Rețeta comunicată spune că în loc de vinete se pun bucăți de pește, fiert și dezosat

Sună interesant. Nu sunt fan peşte, dar sunt curioasă cum este cu zacusca asta. OK, nu are vinete, ceea ce este foarte bine, dar roşii?

Recunosc că a fost foarte gustos, iar mujdeiul țărănesc a fost la înălțime. Din totdeauna știu că „peștele vrea să înoate” .

Corect, dar în poza P27 peştele cam suferă pe uscat. Să fi confiscat cumva Doina şi mujdeiul tău?

msndAUTOR REVIEW
[20.11.21 22:48:51]
»

@nicole33:

Sărut mâna!

Ne dorim cu toții, și dorim tuturor celor din jurul nostru să aibă parte de asemenea aniversări cu cifre cât mai mari posibile.

Zice-se că zacusca respectivă a avut parte de toate celelalte ingrediebte clasice, și în aceleași proporții.

Peștele meu a înotat în bere. La alți câțiva a înotat în vin. Al Doinei a cam stat pe uscat. Mujdeiul a cam fost la comun, dar în canități suficiente. La mine a ajuns după ce am făcut poza. Apare în cea cu peștele dezosat.

De unde cunosc această preferință a peștelui? Dintr-un banc:

Într-un restaurant, la o masă, un cetățean mânca un pește. La un moment dat, strigă ospătarului;

„- Hei! Băiete! Peștele vrea să înoate!”

„- Da, șefu’! Am înțeles!”

Și aduce imediat o sticlă de vin.

La o masă alăturată, un altul, care mânca un cotlet, aude discuția, îi place poanta, și vrea să se remarce și el:

„- Hei! Băiete! Porcului îi e sete!”

Îți dorim o seară excelentă!

nicole33
[21.11.21 09:32:03]
»

@msnd:

Haios bancul. Nu-l ştiam şi atunci am interpretat greşit cele scrise de tine.

Peștele meu a înotat în bere. La alți câțiva a înotat în vin. Al Doinei a cam stat pe uscat. Mujdeiul a cam fost la comun, dar în canități suficiente. La mine a ajuns după ce am făcut poza.

Eu credeam că peştele trebuie să mai înoate, pentru o ultimă dată, în farfuria omului, în saramură, dar nu era cazul aici, sau într-o cantitate generoasă de mujdei . Cum nu vedeam nimic de genul acesta, am presupus că peştele a suferit de sete , deşi citisem despre berea la 330... doar una?!

O duminică aşa cum vă doriţi!

msndAUTOR REVIEW
[21.11.21 13:08:44]
»

@nicole33:

Sărut mâna!

Am avut o bănuială că nu a fost clar cum trebuia șă înoate peștele. De aceea și am postat bancul. Mă bucur că s-a lămurit.

Totuși, bancul meu are o problemă: nu clarifică cine este porcul.

Îți dorim o zi minunată!

nicole33
[21.11.21 13:24:48]
»

@msnd:

Totuși, bancul meu are o problemă: nu clarifică cine este porcul.

Păi tocmai acolo este poanta, că lasă loc la interpretări nu foarte măgulitoare pentru domnul cu cotletul de porc

=

Dar m-am luat cu vorba şi cu bancurile şi am uitat să întreb ceva ce mă interesa: o persoană care nu este prea prietenă cu peştele care ajunge la păstrăvărie printr-un concurs oarecare de împrejurări are vreo şansă să nu plece nemâncată? Ştiu că nu mergi în asemenea locaţii pentru o ceafă de porc, dar totuşi?

msndAUTOR REVIEW
[21.11.21 14:34:38]
»

@nicole33:

Eu eram chitit pe păstrăv, așa că nu am fost atent la alte celea.

Dar, Doina, care a studiat mai atent meniul, susține că sunt și ceva porcării.

nicole33
[21.11.21 14:48:58]
»

@msnd:

Eu eram chitit pe păstrăv, așa că nu am fost atent la alte celea.

Eram convinsă că aşa a fost, ştiam că voi sunteţi amatori de peşte şi aşa este şi logic când mergi la o păstrăvărie sau la orice restaurant cu specific pescăresc, dar am zis că nu strică o întrebare.

Dar, Doina, care a studiat mai atent meniul, susține că sunt și ceva porcării.

Îi mulţumesc Doinei pentru vigilenţă, m-am liniştit. Noroc cu femeile care sunt mai curioase

Zoazore
[26.11.21 13:38:51]
»

@msnd: Emotionant articol! Dupa 50 de ani... Si mai aveti si profesori valizi! Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va mai revedeti!

E superb peisajul, dar mie nu-mi da senzatia de cantina. Semineul ala face toti banii!

Ceasul defect de deasupra ușii de intrare în salon. = La ce-ti trebuie ceas? Poate era doar de decor acolo!

A fost nevoie să cer de două ori o sticlă de bere, pentru ca să fie adusă odată.

Stiu eu pe cineva care nu primeste neam alcool in localuri! De obicei, mie-mi comanda altcineva bautura. Primesc doar daca e apa, suc sau bere degeaba (0%)

Te rog frumos, corecteaza sub P30, ca doar va vazurati! Stiu c-at mai dori sa va mai vedeti, dar... Sau va revedeti de Revelion?

msndAUTOR REVIEW
[26.11.21 14:31:07]
»

@Zoazore:

Sărut mâna și mulțumesc pentru ecou și vot!

Văd că ești pornită să le iei apărarea. Dar și la mine, plus cu minus au dat plus. Până la urmă suntem tot acolo. Chiar dacă nu au vrut șă ne vândă pește pentru acasă.

În schimb, cunosc pe cineva. care a fost de 4 sau 5 ori acolo, și s-a declarat în totalitate cu minusurule. Iar un coleg. Mihai18, declara ceva mai sus, că a primit un pește nefăcut.

Deci, balanța este în un echilibru cam instabil. Mai așteptăm și alte păreri, să vedem de care parte se înclină.

Mulțumesc de atenționare, corectat.

O zi exzelentă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mihai18, msnd, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Cheia?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.099796056747437 sec
    ecranul dvs: 1 x 1