GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul Insuliţa (Tulcea)
În colţul de Nord-Vest al oraşului se află Lacul Ciuperca, despărţit de Dunăre doar de vreo 200 m de teren (pe care se află faleza, gara, calea ferată şi o stradă). Cam prin dreptul gării, pe lac, este o insulă, iar pe aceasta s-a amenajat un complex format dintr-un mic hotel (cu câteva animăluţe, mai mult păsăret, închise în câteva cuşti) şi un mare resturant, Insuliţa pe numele lui, cu câteva saloane dar şi multe terase de jur-împrejur, chiar şi un foişor.
Tot pe malul acestui lac mai este şi un ştrand cu câteva tobogane gen ‘waterpark’, iar pe suprafaţa sa au fost amenajate şi două fântâni arteziene, luminate foarte frumos pe timpul nopţii. Una dintre ele are un jet de apă înalt de câteva zeci de metri!
Sâmbătă seara, după periplul descris aici şi aici, gazdele noastre au ales să luăm masa într-un cadru mai natural, în aer liber, ca să scăpăm de căldura zilei fără să mai poluăm cu aerul condiţionat.
Am lăsat aşadar maşina în parcare (foarte generoasă! ) şi am trecut puntea ce separă “Complexul” de mal. (Asta cred că are şi rol de descurajare a excesului de alcool, că dacă nu te opreşti la timp, poţi - Doamne fereşte! să cazi în apă la plecare)...
După o scurtă prospectare a tuturor locurilor posibile, ne-am aşezat în sfârşit la o masă de pe latura dinspre Dunăre a terasei. Deşi localul nu era foarte plin, nici pustiu nu se poate spune că ar fi fost; cam 70% grad de ocupare al meselor, aş spune. Lucru bun din câteva puncte de vedere, dar dezastruos din altul: bun pentru că sigur mâncarea era proaspătă, rău pentru că din lipsă de personal şi multe comenzi, a trebuit să aşteptăm parcă o veşnicie comanda.
Ce doresc totuşi să remarc şi să trec la categoria PLUS: amabilitatea personalului (am fost avertizaţi încă înainte să facem vreo comandă că timpul de procesare va fi unul foarte mare - cu alte cuvinte, dacă am fi dorit doar să mâncăm ceva la repezeală, nu acela era locul potrivit), scaunele deosebit de confortabile care au anulat aproape în totalitate necazul aşteptării (lucru foarte rar întâlnit la multe restaurante chiar mai “cu ştaif”, de parcă ţi s-ar spune de când te aşezi la masă: “Băi! vezi să nu stai prea mult la noi, că ne scade profitu’!”) şi modul cum am fost serviţi. Am primit aproape imediat berile şi vinul cu apă milenară, reci exact atât cât le trebuia ca să alunece cu viteza optimă pe gâturile noastre uscate de arşiţa zilei, iar când a fost nevoie, stocul a fost imediat reîmprospătat; iar când au fost gata şi mâncărurile, am fost serviîţi toţi odată, inclusiv cu salatele şi pâinica necesare. Nu am luat nimic deosebit, doar ceva legume le grătar, în special ceafă de porc şi vreo 10 mititei. Plus o porţie de ciorbă de burtă.
La desert, nişte papanaşi care deşi nu erau cu dulceaţa de casă a “firmei Maria”, mi-au reamintit de cei mâncaţi la Rânca, făcuţi de doamna Ani.
Preţurile - normale (am câteva poze făcute cu mobilul, la lumină... fără, deci vedeţi cât puteţi!), O ambianţa plăcută. Fiind sâmbătă seara, era şi o masă organizată unde se sărbătorea ceva; a fost muzică pentru ei, dar plăcut îmbinată cea uşoară cu cea populară (chiar si machedonească) şi la un nivel suportabil. Au dansat şi cei care nu participau la acea agapă şi nu a fost nicio problemă.
Aş mai merge acolo...
Trimis de Dragoș_MD in 01.08.10 12:37:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TULCEA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
bun de retinut acest restaurant. are cumva si mancare cu specific pescaresc?
păi cum altfel, la malul Dunării? doar că noi deja ne delectasem cu o seară înainte cu ceva somn (Silurus glanis) şi crăpcean, tolăniţi în tigaie exact cât le prinde bine, uşor înveliţi cu o crustă aurie şi tot aurie fiind şi mămăliguţa ce i-a condus pe aleea beregăţii, pregătiţi cu mult talent de către soţia fostului meu coleg, stropiţi din belşug cu un mujdei de usturoi ca la mama lui...
din cauza asta simţeam chiar nevoia de ceva "legume" la grătar...
mutat la "Restaurante si terase Tulcea", rubrica nou creata pe site
@insomniak74 -
”timp de asteptare lung, chiar si la servirea bauturilor. bauturi la temperatura de afara-deh, economie, ce sa avem frigiderele in priza?
Și crezi că toate astea îs din vina mea, ca să fie un motiv real pentru un vot „nu sunt de acord”? mă rog... Oricum, atunci când am fost noi condițiile erau exact cum le-am descris mai sus, iar dacă între timp s-au mai prostit, iar nu-i vina mea.
Oricum, te rog să mă ierți că amfostacolo și că am scris despre asta. Și mai ales pentru că nu m-am învățat minte, și am mai mers și altădată!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 [Restaurant Santa Catalina] Dezastru... cel mai prost restaurant ever — scris în 15.08.22 de ux126710 din MEDGIDIA [CT] - nu recomandă
- Jul.2020 [Restaurant hotel Insula] Restaurant Insula, o alegere bună — scris în 13.08.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 [Restaurant La Liman] Rafinament specific dobrogean — scris în 16.02.20 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurant Ciuperca] Restaurant Ciuperca - Tulcea — scris în 02.09.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Restaurant hotel Insula] Eșuați pe Insulă - Restaurantul INSULA — scris în 25.08.19 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 [Restaurant Ivan Pescar - Fish Bar] Restaurant Ivan Pescar din Tulcea — scris în 27.08.18 de MihaGrigo din BUCURESTI
- Aug.2018 [Restaurant Ivan Pescar - Fish Bar] Am fost la Ivan Pescarul de Sf. Marie — scris în 21.08.18 de gipi din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ