ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.11.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
NOV-2019
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurantul Secuiesc din Târgu Secuiesc - locație frumoasă, mâncare gustoasă, prețuri rezonabile

TIPĂREȘTE

Într-o frumoasă zi de duminică, pe la începutul lunii noiembrie, am ajuns la Târgu Secuiesc. Nu a fost o vizită planificată înainte cu multă vreme, nici nu am avut vreo treabă anume de rezolvat, pur și simplu am oprit pentru câteva ore în oraș cu chef de explorat. Întrucât se apropia ora prânzului, am căutat repejor pe internet niște informații despre restaurantele din apropiere. De fapt, ne-au interesat în mod deosebit eventuale restaurante secuiești (am mai trecut pragurile unor asemenea locații în trecut și ne-au plăcut mâncărurile). Ce să vezi?! La câteva minute de locul unde eram noi se afla Restaurantul Secuiesc din Târgu Secuiesc! Acolo era de noi!

Fiind prezentat pe diferite site-uri cu denumirea de Székely Vendéglő, acest restaurant se află la următoarea adresă: strada Școlii, numărul 1 (pe colț cu strada Petőfi Sándor). În fața restaurantului există câteva locuri de parcare, dar atunci erau ocupate, așa că am intrat pe strada Școlii și am lăsat acolo mașina.

Restaurantul Secuiesc își desfășoară activitatea într-o clădire cu etaj, pe fațada căreia este fixată plăcuța care o semnalizează ca ”monument istoric”. La parter se află un Pub (intrarea din hol, pe partea dreaptă), iar în față este o terasă exterioară (o grădină de vară, amenajată cu mese și scaune de lemn, ghivece cu flori și diferite unelte agricole cu rol decorativ). În lateral sunt grupurile sanitare (era curățenie, totul în regulă).

Restaurantul propriu-zis se află la etaj și este un spațiu amenajat sub forma literei L. Barul se află la intrare, iar mesele sunt dispuse în lungul unei încăperi. Pereții sunt decorați cu motive tradiționale secuiești, ornamente care te duc cu gândul la diferite tradiții și obiceiuri. Există vitrine cu vase de ceramică, decorate în spiritul tradițiilor din zonă, precum și diferite alte obiecte care fac trimitere la ocupații de demult. Candelabrele au forma vechilor lămpi pe gaz, fiind prevăzute cu un bec discret.

Când am ajuns noi, erau doar 2 - 3 mese ocupate. Există mese de câte 4,6 și 8 locuri, iar noi ne-am așezat la una dintre mesele de 4 persoane, către spatele sălii (aproape de fereastră).

În câteva minute, un ospătar ne-a salutat politicos și ne-a oferit două meniuri. Am răsfoit curioși, remarcând faptul că meniul restaurantului cuprinde supe și ciorbe, preparate din carne de pasăre, produse vegetariene, specialități, preparate din carne de porc și ciolan, preparate din vită și vânat, preparate ”ca la mama acasă”, preparate din pește, garnituri, salate, deserturi, cafea, băuturi răcoritoare sau alcoolice.

Comanda noastră a însemnat o ciorbă de fasole cu ciolan afumat (pentru mine), un gulaș cu cartofi și carne de vită (pentru soție), un grătar secuiesc și cartofi pai, dar și o prăjitură - găluște șomloi. În ceea ce privește băuturile, din cauza faptului că mai aveam destul drum de parcurs până acasă, ne-am limitat la o sticlă de apă minerală Perla Harghitei și două Coca-Cola (sticle mici).

Băuturile le-am primit imediat, iar ciorba de fasole și gulașul au sosit cam într-un sfert de oră, în același timp cu un coș plin cu pâine pe vatră, un castronel cu smântână și o porție de ceapă roșie. Smântâna a fost delicioasă împreună cu pâinea aceea (preferatele băiatului), dar nici ciorba de fasole sau gulașul nu au fost mai prejos. Felul doi (grătarul secuiesc) l-am primit peste alte câteva minute. Acest grătar este, de fapt, un platou în toată regula, dar l-am dovedit în cele din urmă! :) În ceea ce privește desertul șomloi, a fost foarte bine că nu am comandat două porții (așa cum intenționam), ci doar una! Prăjitura a fost foarte bună, iar porția suficient de mare încât să gustăm toți trei din ea. Nota de plată pentru această masă = 100 de lei (incluzând un mic bacșiș).

Două cuvinte despre servire: am fost primiți cu politețe și am fost serviți bine, așa că din partea noastră nota 10 pentru servicii.

În ceea ce privește preparatele și prețurile din meniul restaurantului, voi da câteva exemple, incluzând și ceea ce am consumat noi: ciorbă de fasole cu ciolan afumat - 11 lei; gulaș cu cartofi și carne de vită - 15 lei; ciorbă ardelenească - 11 lei; supă cremă de legume - 10 lei; piept de pui la grătar - 17 lei/200 grame; piept de rață cu varză călită și mere - 43 de lei; clătite pane umplute cu cașcaval - 21 de lei; ciolan de miel la cuptor cu cartofi rozmarin și smântână - 53 de lei; costiță prăjită cu piure de cartofi - 27 de lei; grătar secuiesc cu cartofi pai - 29 de lei; sarmale cu coaste afumate - 19 lei; tochitură brașoveană - 23 de lei; tocăniță de mistreț cu mămăliguță - 41 de lei; file de șalău la grătar cu salată de sezon - 32 de lei; cașcaval pane cu cartofi pai - 18 lei; smântână (50 grame) - 2 lei; bere Csiki - 7 lei; Coca-Cola - 5 lei; Cappucino - 6 lei; găluște șomloi - 15 lei.

Concluzii - Atunci când vom mai trece pe la Târgu Secuiesc, probabil că vom mânca iarăși la acest restaurant; ne-ar plăcea să mergem vara, pentru a ne relaxa pe terasa exterioară. Mâncarea a fost gustoasă, porțiile au fost mari, iar prețurile nu sunt de speriat. Pentru toate aceste motive, recomandăm Restaurantul Secuiesc din municipiul Târgu Secuiesc!

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 22.11.19 19:17:02
Validat / Publicat: 22.11.19 19:58:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TG SECUIESC.

VIZUALIZĂRI: 2712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 O masă pe care era afișat anunțul ”Rezervat”.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56600 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[22.11.19 19:59:30]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Zoazore
[23.11.19 11:44:02]
»

@Crazy_Mouse: Mai Soricel, m-ai facut sa visez frumos!

Ce bine arata totul!

M-ati innebunit cu Somloi Galushka asta! Dar la cum arata... E si ff buna, banuiesc! Ungurii au deserturi bune!

Stiu ca secuii au mancaruri bune, gustoase, iar tu ai confirmat!

Si 100 de lei cu bacsis pentru trei persoane e mai mult decat rezonabil!

Si locatia e faina, curata, frumos decorata...

Sa va fie de bine!

mprofeanu
[23.11.19 19:50:27]
»

@Crazy_Mouse: Ce decor, ce mobilier frumos pictat, ce bunătăți, tot să stai și să privești și să te ospătezi..., un restaurant deosebit!

Floryn81AUTOR REVIEW
[23.11.19 21:18:02]
»

@Zoazore: Păi e foarte bun șomloiul ăla! L-am ”vânat” de-a lungul anilor prin toate restaurantele secuiești cărora le-am trecut pragul. Dacă am fi putut bea câte o bere-două, nota de plată ar fi fost mai consistentă, dar a trebuit să ne mulțumim doar cu apa!

@mprofeanu: Chiar că un restaurant deosebit! Ne-a plăcut mult decorul și ne vom întoarce negreșit acolo cândva!

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecouri! Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Tîrgu Secuiesc? :

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060503959655762 sec
    ecranul dvs: 1 x 1