ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAR-2017
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Restaurante din Tg. Mures

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Restaurante din Tg. Mures

(tot o parodie)

Introducere

In aceasta parte a review-ului, eu scriu adeseori mai mult decat subiectul in sine. In afara de lucruri importante, precum pozele cu mancare, preturile ciorbelor si ale salatei, a painii sau a felului doi, copiate de pe chitanta, restul, e literatura de umplutura. Trebuie pusa si asta, altfel, review-ul apare mereu prea scurt, atat de scurt, incat il gasesti azi si pe internet, unde, mai nou sunt adeseori afisate si interioarele restaurantele si meniul, pagina cu pagina, si preturile, ceea ce face aproape inutila o prezentare de „non-profesionist”, precum a noastra. Si-apoi, eu am impresia ca majoritatea "prozatorilor de restaurante", mai exagereaza un pic, pentru ca, stim noi, uneori, dupa ce au mancat „excelent” s-au dus direct la farmacie sau la toaleta, si "o-ntorc", doar asa, de rusine, ca sa nu-i ia peste picior a doua zi colegii de serviciu „Hai mai zi-ne odata, ca n-am mai ras de mult asa de bine, cum a fost cu intamplarea aia a ta de la crasma aia de patru stele, unde ti-am zis de zeci de ori sa nu pui piciorul? ”.

Am sa va povestesc azi cate ceva despre doua restaurante bune din urbea mea, pentru ca vad ca acestora li se da, uneori, mai multa atentie decat unor reviuri aduse de departe, din locuri mai putin cunoscute, unde nu vom ajunge poate niciodata. E ceva normal, de-nteles. In Seychelles n-ajungi in fiecare zi dar la restaurant, ajungi de fiecare dat cand ti se-aduna acid in stomac. Iar, pana cand o sa plec in concediu, de unde o sa va aduc review-uri adevarate cu ceruri senine, plaje cu nisip fin si valuri tulburatoare, mai e inca o saptamana. Macar sa le asteptati cu stomacul plin

.

Obiective turistice din Tg. Mures

Larissa „belgianca”, ma-ntreba odata, demult, la telefon, „cam ce e turisticamente” de vazut prin Tg. Mures? I-am zis: „Palatul Culturii, Biblioteca Teleki, Muzeul etnografic, Cetatea medievala (renovata), 4 biserici aflate in centrul orasului, cimitirul municipal „Biserica de piatra”, unde mai exista inca o mica biserica de lemn, in care a dormit o noapte Eminescu in drum spre Blaj, (si pe care, „vrei-nu-vrei”, tot ai sa-l vizitezi macar odata-n viata, in drum spre eternitate), Complexul Week-end si Platoul Cornesti (ca locuri de agrement) si in final, cand ti se face foame dupa atata turism, restaurantele „Cezar” si „Casa Mureseana” din centru, pe care eu le apreciez.

Despre Platoul Cornesti, Complexul Week-end, Cetatea medievala, Palatul Culturii si Muzeul etnografic, v-am mai povestit, asa ca au mai ramas ca obiective turistice „nescrise” doar restaurantele amintite si Biblioteca Teleki. Aceasta din urma, o voi descrie intr-un review viitor, in special pentru ca sondajele internationale afirma ca tarile care „deschid cel mai putin cate o carte”, sunt astazi, Romania si Grecia! Da, Grecia, care a dat lumii, printre multe altele, teatrul, filozofia si minunatele legende ale Olimpului, se pare ca s-a lenevit si ea. Sau poate ca, duce lipsa de hartie.

"Targul de pe. Mures" e-un oras mic, usor de vizitat. Mai toate obiectivele sale turistice sunt „grupir-grupir”, in centrul orasului (Piata Trandafirilor) sau in jurul ei, care e o fosta si importanta „market-street”, centrul vital al urbei, dar care nu e mai mult decat o fosta „ulita” comerciala ceva mai larga, si lunga de 6-700 de metri, unde, timp de secole, oamenii se-adunau ca sa-si vanda produsele si sa mai socializeze la un pahar de vorba sau sa-si aduca piosul obol „Celui de sus” in cele cateva biserici ce-o delimitau.

Nici locurile de agrement (Complexul Week-end si Platoul Cornesti) nu sunt foarte departe de centru (1,5 Km).

Restaurantele

Restaurantul ”Casa Mureseana”

Ca localizare, se afla „vis-a-vis” de Palatul Culturii, palat insotit de un alt frumos complex arhitectural ridicat pe la anul 1911 care, printre altele, mai adaposteste si Primaria si Prefectura orasului. In fata lor se afla lupoaica romana, simbol al latinitatii intr-un oras in care, in 1992 exista un procent de 51% maghiari, 46% romani si 3 % romi, germani si evrei. Astazi insa dupa ce romanii au inceput sa mai iasa prin lume (Sovata), coroborat cu exodul postrevolutionar al mghiarilor si sasilor spre „patriile-mama”, procentul romanilor a crescut la 49 %.

Sa stiti ca orasul meu este cel mai frumos din tara. (din „tara secuilor” vreau sa zic). Cred ca nici Odorheiul, Miercurea Ciucul sau Covasna, nu il egaleaza. Orasul meu este insa un exemplu de convietuire interetnica pasnica perfecta, demn de urmat de intreaga Europa, exista si multe cupluri mixte pe la noi, (unguroaicele sunt bune gospodine iar romanii, gurmanzi), iar limbajul local este de multe ori alambicat. „Adu-mi tu Marisca colopaciul! (ciocanul) ”, sau ce sa mai vorbim de celebra expresie romaneasca deja incetatenita prin unitatile de deservire publica „nem tudom romanul”, expresie folclorica larg raspandita si acceptata deja pe aceste meleaguri sau chiar si in restul tarii.

Cum ajungem la „Casa Mureseana?

Simplu! E vis-a-vis de lupoaica romana, dar si mai bine va orientati, daca treceti in spatele statuii latinitatii, va asezati exact sub coada lupoaicei de beton, langa piciorul drept din spate. In acel moment, exact printre picioarele ei din fata, va va apare, pe „malul celalalt”, cladirea in care se afla restaurantul cu pricina (Casa Mureseana).

Restaurantul e la etaj, in cladirea fostului magazin mixt „Romarta”, veti trece mai intai, la parter, pe langa o agentie de turism, apoi, pe langa niste oglinzi imense de Murano, jocuri de bingo si mobilier expozitional modern expus pe holuri. Apoi, dintr-o data, veti intra parca intr-o alta lume. Intr-una rustica, frumos ornamentata cu obiecte culese de prin satele tarii. Ati ajuns in restaurant. Aici, am servit o ciorba de varza, numit pe la noi si „lucicos”, si un papricas de pui cu mamaliguta. Totul a costat 25 de lei, cu ciubuc cu tot. La toaleta n-am mai ajuns, mi-era prea foame, asa ca poza cu pricina, o s-o pun cu alta ocazie. Cand voi iesi cu baietii la o bere.

Restaurantul Cezar

E pe acelasi „mal” al „Champs-Elysees”-ului muresean, vis-a-vis de statuia lui Avram Iancu. Intrarea la „Cezar”, se face printr-un gang. Nu-l gasiti usor, pentru ca exista mai multe ganguri in centru. Restaurantul se afla-n fundul gangului. Asadar, va sfatuiesc sa mergeti mai intai la statuia calare a lui Avram Iancu, va plasati tot sub coada calului, va ridicati pe varfurile picioarelor si „gangul”, adica locul pe unde se intra la "Cezar", apare, ca si-n cazul lupoaicei romane, tot printre cele doua picioare din fata ale calului.

Restaurantul Cezar imi place cel mai mult. De ce? Pai, mai intai pentru ca are un „interior” si un „exterior”. Am luat masa si inauntru, in zilele reci si afara, cand era cald. Preturile sunt mai mici decat la „Casa Mureseana”, o supa de pui cu fidea costa 6 lei, un gratar de pui „grill” cu cartofi prajiti sau un „piept de pui la cuptor invelit in fromagio quatro stagioni”, nu depaseste 14-16 lei. Mai primesti si-un pahar cu apa din partea casei. Daca te asezi afara, pe terasa, iti sare in ochi un banner:”Program de streaptease pentru burlaci! ”, spectacol ce se tine zilnic, seara pana noaptea tarziu.

 

Intrebare

A propos de „Cezar”, daca ajung vreodata pe acest sait „Cezar Augustus”, voi avea cumva si niscaiva drepturi cetatenesti ca-n Roma antica? Scutiri de impozite, garda personala, acces gratuit la terme, sauna, la meciuri, muzee, harem, teatre, cluburi de noapte, la mijloace de transport in comun (sau macar la CFR clasa II-a). Sau numai o renta viagera turistica?

@Web, te rog clip https://www.youtube.com/watch?v=q_3Wo_bDGuQ (sau oricare altul cu Tg. Muresul)


[fb]
---
Trimis de dorgo in 31.03.17 07:59:03
Validat / Publicat: 31.03.17 10:54:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU MUREȘ. A mai fost în/la: cam peste tot

VIZUALIZĂRI: 3755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Statuia lui Avram Iancu si Catedrala Ortodoxa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[31.03.17 10:52:23]
»

@dorgo:

(tot o parodie)

daca ajung vreodata pe acest sait „Cezar Augustus”, voi avea cumva si niscaiva drepturi cetatenesti ca-n Roma antica?

Da, ai dreptul la o porție de varză-a-la-Tg-Mureș pe lună; îmi trimiți bonul fiscal și-ți decontez din buzunarul meu personal (nu al saitului) acea porție.

-

Însă doar varză precum articolul de mai sus - obiective de vizitat combinat cu restaurante??! Și-n plus, unde ți-e „nervu'” de altădată? Cam adormitoare aceste pseudo-parodii pe care le scrii în ulima vreme...

-

Pentru tine & all: recomand să scrieți despre fiecare restaurant în parte (nu amestecați multiple resturante în același review).

Pe viitor fiecare restaurant va avea rubrică proprie pe AFA.

Cum ar fi să scrieți despre 3 hoteluri de-a-valma, la care ați fost în luni / ani diferite / diferiți??! (și-n plus, dintre care, poate, 1 recomandați, 1 așa-și-așa, unul nu).

webmasterX
[31.03.17 10:54:13]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

maria55 †
[31.03.17 11:29:40]
»

@dorgo: la Casa Mureseană nu am ajuns... incă, dar la Cezar da!

Acu ce să zic?! Despre Cezar se putea scrie mult mai mult, mai ales că pe lângă serviciile bune, au si prezentare bună, sau aveau cu 2 ani in urmă! Adică, ospătarii imbrăcati si incăltati ca niste veritabili romani, nota de plată nu in banalul portbonn ci intr-o cutiută (cufăraş) din lemn, interiorul de exceptie, etc.

Pe un gang in apropiere a mai apărut o taverna, Taverna Diavolului, dar nu am fost atat de impresionată precum de Cezar!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lucien
[31.03.17 17:24:20]
»

Cu siguranță nu voi trece niciodată pragul celor două restaurante, dar nu pentru-că nu par atrăgătoare (ba din contra), ci pentru-că nu mă pasionează subiectul. O pâine unsă cu zsir, dar luată, de exemplu, în Cetate... e cu totul altceva. Rețin însă, și asta ar trebui să verific, orientarea folosind picioarelor patrupezilor. Eu nu zic ca Tg. Mureș nu e cel mai frumos oraș (din Secuime), dar nu aș putea face comparație cu Miercurea Ciuc. E diferite. De exemplu la Tg. Mureș poți vedea ușa printre pomii înfloriți. La M. Ciuc nu poți pentru-că nici mugurii nu (prea) au apărut. Mi-a plăcut mult cum ai dezvoltat subiectul culinar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †
[31.03.17 17:35:13]
»

@Lucien:

1. Tirgu Mures nu este un oras in secuime! ????

2. Pâine cu "zsir"+ ceapă rosie, vine din partea casei si la restaurantele din Tirgu Mures.

3. In Cetate unde?! A deschis cineva ceva?!

Ma refer la vreun restaurant! Nu la evenimente, că acolo e "cu de toate"!

Lucien
[31.03.17 18:01:59]
»

@maria55: Dacă Tg. Mureș nu e în Secuime, atunci unde este? Poate că în Ardeal . Să-l întrebăm pe @dorgo ce părere are.

Dacă la restaurantele din Tg. Mureș se oferă ”din partea casei” pâine (tradițională cu cartofi) unsă cu untură și cu vöröshagyma (ceapă roșie), mi se pare o chestie foarte tare... dar pe care eu o apreciez.

Cetatea, ca obiectiv istoric și cultural, este, pentru mine, o alternativă plăcută de a folosi timpul, în detrimentul oricărui restaurant.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[31.03.17 21:00:12]
»

@Lucien, @Maria 55: Incerc sa scriu zilele astea un review despre Biblioteca Teleki am revizitat-o ieri, am reusit sa fac vreo 10 poze, ghidul, un tanar simpatic, mi-a zis ca n-am voie decat una dar in final, a inchis ochii. Acolo am sa explic si cate ceva din ceea ce-au construit atat ungurii cat si romanii in acest frumos oras de pe Mures.

Treaba cu "Tinutul secuiesc sau sasesc" o las pe seama politicienilor. Eu zic ca traim in Uniunea Europeana, de cand nu mai avem nevoie de viza, asta este acum tara noastra. Dar prezenta acestor minoritati in tara noastra, nu ne pot aduce decat avantaje, mai invatam inca o limba sau doua. Foarte multi (daca nu toti) sasii din Ardeal au plecat in Germania, si-o duc bine acolo iar eu am invatat ungureste pe strada, lucru ce mi-a prins iarasi bine.

In Spitalul Judetean am fost acceptat "pe langa" un medic moldovean ce nu cunostea limba maghiara, timp de 3 luni si-am ramas 6 ani. La Sovata, zona maghiara, la fel, am lucrat 4 ani, inainte de '89, (si acum) si limbile straine m-au ajutat f. mult (engleza, franceza, maghiara, chiar si rusa).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[31.03.17 21:15:24]
»

@maria55: Acum cativa ani, in acel gang, la subsol, inainte de-a intra in faliment, restaurantul "Cezar si Cleopatra" avea intr-adevar cateva sali grozave, cu mese rotunde, gen "Excalibur" (si cavalerii mesei rotunde), aveau "mega-platouri" Cezar sau Cleopatra, pentru 10-12 persoane, cu tot ce-ti doreste inima, pe ele, ospataritele erau imbracate in costume dace si romane, dar acum totul e inchis. A mai ramas doar acea sala de la suprafata numita "Cezar" si o terasa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33
[31.03.17 21:30:10]
»

@dorgo:

iar eu am invatat ungureste pe strada, lucru ce mi-a prins iarasi bine.

Mă dezamăgeşti, domnule doctor, aveam alte aşteptări.

Pe stradă??? Nu ai aflat că orice limbă străină se învaţă cel mai bine în pat ?

maria55 †
[31.03.17 21:54:35]
»

@dorgo: aha, inteleg! Am fost in urmă cu ceva timp se pare... cu Maya! Doamne cum mai trec anii!

maria55 †
[31.03.17 22:00:31]
»

@nicole33: sa fiu in ton... eu am invătat limba maghiară in... grădină, printre daliile mamei si sub o boltă de vită de vie, grădina copilăriei mele!

Scris si citit???? imi faceam lectiile impreună cu prietena mea dintr-o clasă paralelă, dar sectie cu predare in lb maghiară!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, Lucien, maria55
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Tg. Mureş? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.43288898468018 sec
    ecranul dvs: 1 x 1