De foame şi nu numai în Sevilla

TIPĂREȘTE

     În încheierea seriei de articole dedicate Andaluziei, ce-i drept cam lungă şi cam amplă, voi aşterne câte ceva şi despre experienţele culinare avute în Sevilla, aşa cum mi-am format obiceiul de final.  

Cum bine ştiţi, în Spania vestitele tapas sunt la putere şi nu-i de mirare că celebrele „gustărele” sunt nu numai delicioase, ci şi practice şi eficiente. Am apelat şi noi la acestea ori de câte ori a fost cazul, chiar de la sosire a în oraş, în prima zi, când trecuse bine de ora prânzului. Mai întâi ne instalaserăm în camera de hotel, lăsaserăm bagajele, apoi am ieşit să ne potolim foamea.  

     În vecinătatea cazării, pe bulevard, chiar de pe drum, ochiserăm câteva localuri şi nu ne-a fost deloc greu să facem un pic de cale-întoarsă. Ne-am oprit la primul întâlnit care a fost

Adresă: Calle Menendez Pelayo, 17, Casco Antiguo, 41003 Sevilla, Spania

Tel. :+34 675 39 23 68

Localul micuţ, tip bar, avea doar câteva mese dispobinile, dar şi o vitrină cu dintr-ale gurii în faţa căreia ne-am proptit să ne orientăm repede la ceva care să ne atragă, deşi la fiecare dintre mese exista un meniu tip napron de masă. Acesta conţinea preparatele puse la bătaie în trei mărimi de porţii: tip tapa (mici), media şi ración. Am ales atunci trei porţii de tapas constând în salată asortată cu creveţi şi alte fructe de mare, plus două gătite la cuptor în vase mici de lut pe bază de pui şi anghinare, care au venit la pachet un fel de grisine numite regañás în pacheţele personalizate. Toate cele trei porţii share-uite au dispărut destul de repede, fie că fost foarte gustoase, fie că ne era nouă prea foame... De băut, soţul a preferat o bere la pahar, iar eu unul de vin demidulce. Fiecare dintre tapa a costat 3,20 €, iar ambele băuturi 4,80 €, ceea ce a dus la o notă subţirică: 14,40 € pe care am achitat-o cu cardul, lăsând şi un mic bacşiş pentru un serviciu atent şi rapid.

Am ajuns la acest local a doua zi a şederii sevillane şi recunosc că am ţinut neapărat să-i călcăm şi noi pragul mânaţi de toate recomandările făcute: gazda noastră în micul ghid trimis imediat după rezervarea camerei, ghiduri turistice, bloggeri, etc. La acest lucru a contribuit mult şi amplasarea sa nu prea îndepărtată de cazarea noastră, nefiind nevoie să luăm vreun mijloc de transport, ci mergând per pedes.  

Adresă: C. Gerona, 40, Casco Antiguo, 41003 Sevilla, Spania

Website:  https://www.elrinconcillo. es/en/home/

Tel. : (+34) 954 223 183

Despre El Rinconcillo ar fi mai multe de spus, de aceea vă invit să-i citiţi povestea pe website-ul propriu, eu vă zic doar că provocarea de a fi aflat că este cel mai vârstnic din Sevilla, a înclinat balanţa spre a dori să să-i fim clienţi, în ciuda, poate, a vorbei :” Să nu te duci la pomul lăudat cu sacul!” care era posibil să se adeverească. Cert este că a împlinit 350 ani de activitate continuă în 2020, lucru de care staff-ul este foarte mândru, deschizându-se când Carlos al II-lea era regele Spaniei, iar de atunci, 15 regi diferiti din patru dinastii (Habsburg, Bonaparte, Casa de Savoia şi Bourbon) au stat pe tronul ţării.  

Clădirea sa se află pe o străduţă specific sevillană, îngustă şi întortocheată, iar localul se prezintă după modelul clasic al construcţiilor andaluze, împodobite cu azulejos în culori tari.  

Experienţa noastră s-a dovedit una plăcută şi la preţuri normale. Mai întâi, am observat, după ce am intrat, un parter tipic localurilor acestea de bar-berărie, destul de aglomerat, apoi am fost invitaţi la etaj, după ce ne-am făcut cunoscută intenţia de a lua prânzul acolo. Restaurantul ocupă un spaţiu generos, că tot n-ea condus un tinerele prin săli şi holuri, până am ajuns în salonul unde ni se destinase o masă de două persoane. Un salon dichisit de la care aveam o frumoasă privelişte căttre Iglesia Santa Catalina din imediata vecinătate.

De îndată ni s-au adus meniurile şi nici câteva secunde, chelnerul din aria căruia aparţinea masa noastră vine cu o farfurioară cu măsline murate, un coş cu chifle şi, de acum, obişnuitele regañás în pacheţele personalizate, pe care le-am regăsit în nota de plată la final. Meniurile, nişte cărţulii cam stufoase, cuprindeau numai preparate spaniole, cu precădere andaluze, lucru absolut normale la aşa local cu ştaif.

Tot din rândurile primite din partea cazării, reţinusem ce n-ar trebui ratat la El Rinconcillo, respectiv specialităţile sale: espinacas y pavia de bacalao, (spanac şi „pacheţele” de cod). Bineînţeles că le-am comandat, şi, în plus, o porţie de mâncare de calamari în sos cu cartofi (15€), recomandată de astă dată de chelner ca fiind specialitatea acelei zile. Pacheţelele de bacalao se comandau la bucată (3,5€), noi am cerut două, măcar să vedem cum sunt. De băut, am luat o sticlă de vin, alb sec (18 €), perfect asortat la toate acestea: MirloViognier Tierra Savia. Cert este că toate preparatele au fost delicioase, deci renumele poate fi extins lejer şi pentru calitatea bucatelor, de fapt vechimea rezidă în principal în calitatea bucatelor care i-au asigurat durabilitate/tradiţie. Nota de plată a fost de 53,40€, deloc mare, şi am achitat-o rotund de 60 € cu cardul, mulţumiţi de servicii.  

Am tras concluzia că El Rinconcillo este localul de tradiţie care devine şi mai valoros cu trecerea timpului,  un fel de veche bijuterie ce străluceşte indiferent de vremuri, căreia faima îi creşte încet, odată cu trecerea timpului.

Aici am mâncat pe „nepusă masă” , după ce ne-am întors de la stadionul Ramón Sánchez Pizjuán. Cum veneam agale, la pas, spre hotel, pe bulevardul Luis Montoto, mângâiaţi de soarele ce adusese 26 ͦ C în termometrele stradale la fine de ianuarie, ne sare în ochi un panou publicitar în faţa unui mic local pe nume Birrería El Niñocare spunea că se oferă meniul zilei la 10 €. Foamea ne dădea târcoale de ceva timp, aşa că ne-am zis să încercăm, să vedem ce ne pun pe masă la asemenea preţ. Bine am făcut, deoarece s-a dovedit o reuşită! Fiindcă, aşa cum ziceam, vremea era excelentă, iar localul dispunea de câteva mese înşirate pe bulevard, nici nu am conceput să ne aşezăm decât la una dintre ele. De îndată, a venit un chelner să ne ia comanda. Problema a fost că nu ştia o boabă de engleză (cred că era de origine sudamericană), „ok” fiind singurul cuvânt pe care-l vorbea în limba lui Shakespeare şi iată cum privitul sporadic al telenovelelor din anii ’90 s-a dovedit util chiar şi după atâta amar de ani.  Ne aduce cele trei variante pentru „meniul zilei” scrise de mână pe o foaie de hârtie, care cuprindea două feluri de mâncare şi desert. Apoi ne hotărâm să alegem două dintre ele: unul cu o mâncare de spanac şi năut la primul fel şi cartofi prăjiţi cu kalamari în sos salsa la felul secund, cel de-al doilea meniu constând în salată Caesar la primul fel şi merluciu prăjit cu salată la cel secund. Ni se explică faptul că nu este inclusă în preţ nicio băutură (ar fi fost culmea!), apoi comandăm două beri.  Desigur, înainte de a veni bucatele, am primit un bol cu măsline murate şi boabe de năut acompaniate de nelipsitele pacheţele curegañás, dar şi de pâine. Preparatele au fost peste aşteptările noastre ca gust şi prospeţime, aşa încât ne-am decis pe loc să-l mai luăm şi pe cel de-al treilea meniu, format din albondigas (chifteluţe cu carne în sos salsa) la felul întâi şi merluciu prăjit cu salată, pe care să-l shareuim. Foarte bune şi acele albondigas! La final, primim şi desertul care a însemnat câte o porţie de crema catalana cu frişcă. Răsfăţ absolut pentru papilele gustative, ca să nu zic demenţială! Nota de plată a venit subţirică tare (32,80€), în comparaţie cu ceea ce mâncaserăm, dar acesta fusese norocul nostru! În timp ce ne savuram desertul cu ochii pe ruinele apeductului roman care se întrezăreau în depărtare, am primit un apel din ţară prin care ni se anunţase, printre altele că, acasă căzuse prima ninsoare, deci fentaserăm din nou iarna, cu care n-am prea avut norocul să ne ciocnim în luna lui Gerar.  

 Am lăsat localul acesta special la final, fiind cel în care ne-am petrecut negreşit serile mânaţi de dorinţa de a găsi o atmosferă veritabilă, boemă, unde se cântă şi unde se dansează flamenco seară de seară, în două reprize de câte jumătate de oră. Localul este deschis până după miezul nopţii, ceea ce-l face mai atractiv decât multe alte cluburi.

 Adresă: Calle Cespedes, 21, A Casco Antiguo, 41004 Sevilla

Website: http://lacarbonerialevies. blogspot.com/

Tel. : +34 954 22 99 45

E-mail:lacarbonerialevies18@gmail.com  

La Carboneria nu este neapărat numai pentru flamenco, ci mai degrabă un loc cultural în care se organizează diverse evenimente, întâlniri pe teme de carte sau alte activităţi sociale. Pe vremuri, până în 1974, aici era un spaţiu pentru depozitarea şi vânzarea cărbunilor, de unde i se trage şi numele, însă cu timpul a fost folosit de o trupă de teatru şi flamenco, pe nume La Cuadra, pentru a-şi face cunoscute reprezentaţiile. De aici şi până la fenomenul de astăzi, nu a mai fost decât un pas, La Carboneria transformându-se într-unul din cele mai emblematice şi pline de viaţă localuri din Sevilla, dat fiind şi faptul că intrarea este liberă sau că barul are preţuri modice. E drept că şi mesele şi aspectul general este unul modest, dar în aceasta constă farmecul locului, lucru care n-a împiedicat să capete o faimă sporită. De altfel, nici oferta de mâncare sau băutură nu e cine ştie ce, gustările de tip tapas fiind la putere, însă spectatorii nu par deranjaţi în niciun fel de asta, dimpotrivă, La Carboneria pare mai degrabă o stare de spirit. Singurul inconvenient ar fi că nu se poate achita cu cardul, ci numai cash. Pentru noi, La Carboneria a fost locul pe care l-am vizitat în toate cele trei seri din Sevilla, aici vibe-ul fiind cu totul altfel faţa de orice tablao de flamenco, simţind autenticitatea ce rezidă din orice colţ. Consumaţiile nu au depăşit niciodată 20 €, însă satisfacţia a fost una uriaşă.

În concluzie, recomand localul pentru a trăi o experienţă autentică, pentru a gusta din ambientul specific, de a asista la un show natural, necomplicat, dar foarte atractiv.  

 La final de serial, declar cu mâna pe inimă că nutresc multă admiraţie faţă de Andaluzia şi vă  adresez îndemnul sincer de a vizita acest ţinut magic unde ochii văd o faţă diferită a Spaniei şi şi sufletul simte caracterul său fierbinte, plin de temperament.  

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=1MbFvzepE4s

---

VIZUALIZĂRI: 327 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI