BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Unde am mâncat în Ravenna
În documentarea făcută pentru sejurul din Ravenna citisem câteva recenzii despre restaurantele din oraș, foarte apreciată fiind o pizzerie așa că în prima seară după cazarea la Residenza 8, vezi impresii am plecat într-o scurtă plimbare prin oraș pentru a merge la pizzerie.
Pizzeria Dal Gladiatore
Pizzeria De la Gladiator, afacerea a doi tineri Luca și Enza, este o pizzeria amenajată la parterul unei clădiri în două săli mici, Sala în care se primesc comenzile, se fac plățile, în care sunt câteva mese, vitrina cu băuturi și gura cuptorului pe unde iese pizza rumenită, și o a doua, Sala de lucru unde se pregătesc pizzele pentru copt. Produsele pot fi livrate la pachet sau consumate acolo, cum am făcut și noi.
Situat pe Via Circonvallazione Canale Molinetto 17, are telefon și email, cont pe FB și site, dalgladiatoreravenna.business.site. Pe Tripadvisor este evaluat cu 5 puncte din peste 750 de recenzii fiind clasat pe locul întâi din cele peste 425 restaurante din Ravenna. Deschis de marți până vineri între orele 12 – 14 și 18 – 22:30, sâmbăta și duminica numai de la 18 la 22:30, lunea închis, oferă cea mai bună pizza din Ravenna într-o vastă varietate, puccia, dar și pâine și puccia din Apulia (pâine tradițională din Apulia, regiunea aflată în „călcâiul cizmei italiene” ), crutoane sau rulouri, toate tradiționale, are și produse pentru vegetarieni.
Mi-au plăcut Meniurile afișate pe perete, dar nu mi-a plăcut că nu sunt acceptate cardurile, numai plată cash. Gladiatorul oferă o gamă largă de Pizza, Tradiționale, Speciale, Calzone (Pizza pliată), Pizza fără sos super specială care în variante maxi sunt suficiente cum este și Pizza pentru familie, pentru două persoane. Sunt pregătite câteva tipuri de Puccia, Delicată, Fantezistă, Armonioasă, Rotoli, Gladiatorul normal, Primăvara, Luchigno și Calzoni, Clasic, Umplut sau Special. Băuturile nu sunt multe, nici diversificate, Apă plată sau gazoasă, Răcoritoare, Vin, Bere.
M-am hotărât repede, mai corect știam de acasă ce vreau, Puccia Armoniosa și Pizza Gladiatore, iar Luca a fost cu totul de acord cu alegerea mea. Luca s-a retras să le pregătească, noi am rămas să studiem… telefoanele, toată ziua fusesem ocupați și nu le băgasem deloc în seamă.
Comanda a venit repede, „Pizza Gladiatore” cu mozzarella, șunca crudă, rucola, roșii cherry, fontina (o brânză din lapte de vacă cu textură semimoale până la tare și aromă ușoară până la mediu-ascuțită) de gătit și ulei de trufe, aspectuoasă, aromată, apetisantă a fost delicioasă, la fel și „Puccia Armoniosa” cu mozzarella de bivoliță, șuncă, ciuperci, roșii și frunze de rucola. Ca de obicei am mâncat din fiecare, nu știu să spun care a fost mai bună, spun doar că au fost suficient de mari și recomand celor ce merg în Ravena să viziteze și acest Gladiator.
Am achitat Nota de plată, 15,50 euro, ne-am mulțumit și salutat cu gazdele noastre și am plecat prin Giardini Pubblici di Ravenna spre cazarea noastră, circa 700 de metri.
Radici – Cucina e Cantina
Rădăcini – Bucătărie și Cramă, restaurantul la care am mers a doua seară, este amenajat la parterul și pe stradă în fața unei clădiri cu trei nivele de pe Via Mentana, 23, lângă Piazza del Popolo unde era împodobit Bradul de Crăciun.
Are site-ul radici.ravenna.it, pe FB, cu detalii și posibilități de rezervari, rezervări se pot face și pe telefonul și emailul care se găsesc pe cele două site-uri.
Pe Tripadvisor este evaluat cu 4,5 puncte din peste 140 de recenzii fiind clasat pe locul 14 din cele peste 425 restaurante din Ravenna. Deschis de zilnic între orele 12 – 14:30 și 18:30 – 22:30, joia fiind închis, oferă mâncare mediteraniană, italiană tradițională sau contemporană, oferă diete speciale pentru vegetarieni precum și opțiuni vegane sau fără gluten.
Am ajuns la Rădăcini pe la 7 și un sfert, eram primii clienți, o tânără amabilă ne-a condus la o masă și ne-a adus Meniuri printate, cu prețuri și detalii doar în italiană, fără poze, apoi ne-a lăsat singuri, noi începând studiul.
Meniul are o prezentare diferită, mi-a plăcut ideea, dar prezentarea numai în italiană m-a încurcat puțin, nu am învățat engleza dar eram mai familiarizați cu prezentările.
Mâncărurile sunt grupate în Osteria Romagnola (Taverna Romagnola) , Terra (Pământ) cu mâncăruri de pe pământ și Mare (Mare) mâncăruri din produse marine toate putând fi Aperitive, Primul fel sau Feluri pricipale. Mai sunt oferite Dulciuri, Băuturi unde se găsește și Coperto la 3 euro, vezi impresii.
Am mers pe ideea de Tavernă și am comandat „Cappelletti cu ragu tradițional” , „Gnocchi de cartofi, cârnați gătiți în Sangiovese și fasole borlotti” , „Frigărui de oaie cu cartofi copți” și, fiind pământeni, „Quinto quarto” . De la Dulce am optat pentru „Scroccadenti și Albana” , iar de băut am dorit „Apă plată” .
Tânăra noastră gazdă a plecat cu comanda dar s-a întors repede cu un platou cu două ceșcute cu „Supă Cremă de sfeclă” și alte două boluri, lângă ele o sticlă de „Apă plată Maniva” , apoi ne-a lăsat singuri, dar nu pentru mult timp.
Primele feluri, Cappelletti, mici pălării umplute cu brânza ricotta și brânza stracchino și împodobite de cunoscutul sos ragu și Gnocchi, mici găluște din cartofi, gătite în vin Sangiovese, vin roșu sângele lui Jupiter- sanguis Jovis, au arătat încă o dată măiestria italiană în pregătirea pastelor și a produselor similare dar la Felurile pricipale au scăzut mult. Așteptându-le mă gândeam la excelenta mâncare cu limbă și măsline pe care o făcea mama și speram că ce-mi oferă Rădăcinile să o depășească cu mult, dar am sperat degeaba.
Quinto quarto, Al cincelea trimestru, limbă și timus, cremă de dovleac, saba, ceapă Cannara și alune prajite a fost departe de ce mă așteptam: frigărui cu mici bucăți de limbă și timus care prin frigere nu mai aveau niciun gust, saba, acel sirop de struguri, inexistent, ceapa și alunele doar firimituri. Frigăruile de oaie au fost în nota celor de limbă, doar cartofii erau cartofi la cuptor.
Dolcele „Scroccadenti și Albana, biscuiți tradiționali uscați de „înmuiat” într-un pahar de Albana dulce” , a fost așa cum este prezentat. Am primit la el două lingurițe, deși nu aveam nevoie de nici una: am mâncat biscuiții înmuiați în vin.
Am spus de mai multe ori că prefer meniurile cu poze, dacă vedeam cum arată acele Feluri principale comandam altceva, cred că și pentru Dolce găseam altă variantă.
A venit și Nota de plată, 70,50 euro mult pentru ce au oferit Rădăcinile, dar…, mai multă atenție data viitoare.
Am achitat nota și am plecat spre cazarea care ne aștepta cu răceala ei.
Concluzii
Pizzeria Dal Gladiatore și Radici – Cucina e Cantina sunt două localuri ce merită să fie în atenția celor ce ajung în Ravenna cu recomandarea de a fi foarte atenți la ceea ce comandați. Eu nu am fost prea atentă.
Concluzii 2022
2022 a fost un an mai bun călătoriilor și doresc ca și anul care vine să aducă tuturor cititorilor acestui review, tuturor AFA-iștilor, user-i, web-i, administrator și familiilor cât mai multe excursii, numai sănătate, multe împliniri și bucurii!!!
LA MULȚI ANI 2023!!!
despre SERVICII
Personal amabil, profesionist, servire promptă...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Pizzerie excelentă, am mâncat o pizza cu blat crocant dar pufos, cu umplutură multă și foarte bună...
Restaurant cu produse din paste excelente, specifice zonei, atenție la felul doi comandat...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Restaurant aflat în zona centrală...
Trimis de mprofeanu in 29.12.22 21:21:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mprofeanu: am inghitit in sec citind, insa si mai mul cand am vazut pozele, parca venea si miosul la mine, nici nu mai pomenesc la ce am poftit, cred ca ar fi mai simplu sa spun la ce nu am poftit... la NIMIC .
Sa va fie de bine si sa repetati, felicitari, votat cu mare drag.
Si La Multi Ani! , un 2023 de vis iti doresc.
@mishu: Mulțumesc frumos! Aceleași urări însutite!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2015 Restaurant brazilian Pousada Beijaflor - Milano Marittima — scris în 02.09.15 de roxyrox din IASI - RECOMANDĂ