ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.02.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
LUNA
JAN-2019
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La „Britannia”, cafeneaua de la închisoare

TIPĂREȘTE

Nici bine nu s-au terminat sărbătorile de început de an că noi ne-am și urcat în avion spre o altă destinație de vacanță, la care făcusem rezervare din vara anului trecut. Dar acum n-am să vă povestesc despre vacanța din insula canariană Fuerteventura, am s-o fac într-un alt articol. Acum vreau să vă spun câte ceva despre Britannia Café, cafeneaua de la închisoarea din Norwich. Am ajuns la ea la propunerea prietenei noastre „A”, care ne găzduiește de fiecare dată când mergem în vizită la Norwich.

Am mai spus și în alte review-uri postate pe site, orașul Norwich se află în partea de sud-est a Regatului unit al Marii Britanii, iar „Britannia Café” se află pe dealul numit Kett, din partea de est a orașului, un deal nu prea înalt, la care se ajunge ori urcând cu pasul, într-o plimbare spre deal, ori cu taxiul – cum am ajuns noi -, ori cu autobuzul orașului. Există destule locuri de parcare, fără plată, lângă cafenea, în caz că veniți cu o mașină închiriată sau cu una personală.

Cafeneaua a fost deschisă pentru public în ianuarie 2014, dar aici se poate nu numai bea o cafea sau un ceai, ci se poate și mânca, ca la orice restaurant obișnuit care servește micul dejun, prânzul, cina sau ceaiul de la ora cinci. Nu lipsește nici înghețata, prăjiturile de casă sau tortul. De menționat că aici nu se servesc băuturi alcoolice. Cafeneaua are căutare printre locuitorii orașului, la ora prânzului, când am ajuns noi, fiind aproape plină. Între clienți, erau și familii cu copii.

Personalul care lucrează ca „ajutor de bucătar” sau chelnerii, oamenii de serviciu sau unii dintre cei care stau în spatele vitrinelor cu dulciuri, sunt deținuți care-și ispășesc pedepsele. Sunt, desigur, și bucătari calificați, care oferă cursuri de formare, fiind mentori pentru personalul în detenție care lucrează în echipa lor. Aceștia sunt, desigur, selectați dintre aceia care nu au „păcate grele”, ca să spun așa, sunt cei cu infracțiuni ușoare și care au dovedit o bună purtare. Ei au o experiență limitată în domeniul alimentației publice, dar s-au oferit voluntar să învețe noi abilități și să-și „îmbunătățească” detenția ca să poată, după eliberare, să înceapă o nouă viață. Este, după părerea mea, un mod foarte eficient de-ai reintegra în societate și, în același timp, de-a face și profit.

„Café Britannia” donează toate veniturile din vânzări către o organizație de caritate independentă, numită Victim Support, o organizație care acordă ajutor confidențial persoanelor care au fost afectate de crimele comise asupra membrilor familiilor lor, a martorilor la acestea, sau prietenilor rămași fără acela/aceea asupra căruia/căreia s-a comis crima. Profiturile generate de cafenea sunt investite în noi proiecte de pregătire, angajare și reabilitare pentru prizonieri. Scopul final este acela de-a reduce infracționalitatea în comunitate, o gândire inteligentă, cel puțin așa mi se pare mie.

Corpul de clădire în care funcționează cafeneaua este construit în stil victorian și făcea parte din închisoarea orașului, mai precis spus din birourile administrative ale acesteia. Închisoarea propriu-zisă funcționează acum într-un corp de clădire bine delimitat, despărțit de ea cu o alee destul de lată de zidul înalt, împrejmuitor al închisorii, care este chiar în spatele acesteia.

Prima sală în care se intră acum era biroul unde erau aduși și înregistrați deținuții. Aceste informații le am de la „A”, care locuiește în Norwich de vreo zece ani. De la intrare am remarcat imediat sloganul cafenelei, scris pe pereții sălilor cafenelei-restaurant: Taste Rules, într-o traducere mai extinsă: Gustul face Regula, sau Gustul Guvernează. Noi ne-am dat seama că este așa pentru că am fost mulțumiți cu ce am primit, în urma comenzii pe care am făcut-o unui „angajat” al închisorii. Timpul de așteptare n-a fost decât de vreo 15 minute, mai mult decât rezonabil. Până să vină mâncarea am cerut permisiunea să merg și în celelalte încăperi și să fac poze. Nu știu dacă le-am văzut pe toate, dar în mod sigur, pe trei dintre ele le-am văzut. Se pare că aici poți să faci rezervare pentru a sărbători evenimente de familie – aniversări, botezuri, nunți, serbări de sfârșit de an școlar sau, pur și simplu, pentru a veni cu mai mulți prieteni odată.

Grupul sanitar sclipește de curățenie și este dotat cu consumabile suficiente și de calitate.

Despre preț pot să vă spun că pe noi ne-a costat cam 25 lire sterline: două porții de hamburger – unul cu carne de pui, celălalt cu carne de porc - cu sosurile și cartofii prăjiți aferenți, o supă-cremă de tomate, o cafea capuccino și o prăjitură maaaare, cu cremă de lămâie, pe care am împărțit-o cu „A”. Prețurile sunt ceva mai mici decât la un restaurant obișnuit.

Cafeneaua este deschisă în fiecare zi de la ora 7,30 până la 22,00, iar micul dejun se servește până la ora 11,30. După această oră se poate comanda á la carte, ca în orice restaurant, iar seara găsiți un „meniu bistro”, cu preparatele zilei sau câteva specialități de „tea-time”.

La ieșirea din cafenea am observat, pe pavajul din fața intrării, câteva dale de unde am aflat anul construirii clădirii: 1887 și două chei mari încrucișate, care m-au dus cu gândul la cheile celulelor, simbolul clădirii de început, închisoarea. Am admirat terasa care se întinde pe toată lungimea zidului exterior al fațadei și care este despărțită de aleea principală de acces la cafenea. De aici se vede și parcarea, un loc generos și aflat puțin mai jos de cota cafenelei. Spre ieșire n-am vrut să ocolim micul magazin cu suveniruri, din dreapta intrării principale în incinta cafenelei. Acesta este cochet aranjat, cu obiecte diverse, dintre care m-a emoționat și mirat – în același timp – o mașină veche de cusut, manuală, „Singer”, care avea atașat un bec electric. Mi-a amintit de mașina de cusut din casa copilăriei mele, tot un „Singer”, dar acționată la picior, cu curea de transmisie.

Am părăsit „Închisoarea” unde ne-am simțit și ospătat bine și am pornit înapoi spre casă, coborând de pe dealul Kett, nu înainte de-a ne plimba puțin și de-a face câteva poze orașului Norwich, văzut acum de la depărtare, chiar dacă clădirile lui cele mai înalte se vedeau în ceață.

Nu știu dacă veți ajunge pe acolo, dar dacă se va întâmpla să fiți prin preajmă, vă recomand cu căldură să stați puțin și la „închisoare”, la Café Britannia!


[fb]
---
Trimis de doinafil in 06.02.19 13:45:30
Validat / Publicat: 06.02.19 14:37:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.

VIZUALIZĂRI: 495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 2. Pe vreme bună se poate sta afară, la terasă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39000 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[06.02.19 14:37:08]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Norwich?, NORWICH" (nou-creată pe sait)

mihaelavoicu
[06.02.19 15:10:43]
»

Mă faci să mă duc, să-mi fac o cafea. Nu o fi ea ca la Brittania, dar în compania impresiilor ce vor veni, va fi o cafea super!

Să aveți timp bun și multe de vizitat!

webmaster
[06.02.19 15:11:55]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

doinafilAUTOR REVIEW
[06.02.19 15:24:53]
»

@mihaelavoicu:

Mulțumesc, Mihaela, pentru vizită și vot! Sunt sigură că prepari o cafea super!

Și eu am încărcat review-ul tot în compania unei cafele espresso, făcută pe flacără, într-un recipient din inox, pe care l-am luat de la Roma.

Să ai și tu vreme și bună dispoziție, atunci când ești pe „coclauri”!!!

krisstinna
[06.02.19 20:17:07]
»

@doinafil: Interesant loc, inedită ideea cu deținuții.

Frumos prezentat

doinafilAUTOR REVIEW
[06.02.19 23:31:22]
»

@webmasterX: Mulțumesc frumos pentru încadrare!

Asta îmi ajută la creșterea punctajului general.

Să aveți alegeri inspirate pentru viitoarele vacanțe!

doinafilAUTOR REVIEW
[06.02.19 23:37:07]
»

@krisstinna:

Da, Krisstinna, este un loc interesant! Și mie mi-a plăcut ideea cu deținuții care vor să lucreze cu publicul în timpul detenției! Unii chiar învață o nouă meserie acolo!

Oare la noi se va putea, vreodată, iniția așa ceva?!?

Mulțumesc pentru ecou și vot!

DOINITA
[07.02.19 09:04:47]
»

Interesanta cafenea, frumos prezentat si... foarte "tentanta" invitatia "să stați puțin și la „închisoare”, " Nu cred ca voi ajunge pe acolo, dar mi-a facut placere sa-mi beau cafeaua cititind despre plimbarea voastra!

Sa ne vedem cu bine!

doinafilAUTOR REVIEW
[07.02.19 11:44:43]
»

@DOINITA:

Mă bucur că ai răspuns la gluma mea!

Ești singura (sper că nu și ultima!) care a sesizat-o!

Da, cafeneaua este frumoasă, iar pereții ei tapetați o fac și mai intimă, mai atrăgătoare.

Îți mulțumesc pentru ecou și vot!

Să ai alegeri inspirate, pentru vacanțe reușite!

Mihai18
[07.02.19 13:50:15]
»

@doinafil: Și eu beau zilnic, de 8 ani, o cafea făcută în ibric din aramă cumpărat din Marele Bazar-Istanbul. Prețul de pornire era de 40 euro și aplicând regula „în bazar te tocmești” l-am scos la 30 euro. Totuși, a fost scump dar senzația că ești acolo când bei o astfel de cafea, cred că merita banii. Totuși, o cafea mai bună este aceea făcută în ibric pus „într-o tavă cu nisip fierbinte” Încercați.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
doinafilAUTOR REVIEW
[07.02.19 22:47:44]
»

@Mihai18:

Am cumpărat și eu din Istambul un ibric, făcut manual, din aramă, în urmă cu șase ani. Nu-mi amintesc cât am plătit, dar știu că m-am tocmit și, la final, l-am luat mai ieftin.

Mulțumesc și pentru „pontul cu nisipul”. Știu rețeta de cafea la ibric de aramă în tăviță cu nisip, pusă pe flacăra de la aragaz, încă din copilărie, de prin anii 60, când își pregătea tata o asemenea cafea, în fiecare zi.

De prin anii 2008 îmi fac cafeaua „espresso”, pe flacăra aragazului, într-un recipient din inox cumpărat din Italia, anume conceput pentru a obține o cafea excepțională, pe aragaz. Are avantajul că iese o cafea concentrată și fără urme de zaț. O ador! Știu că și cea la ibric de aramă este grozavă, câteodată mai fac și-n ibricul luat de la Istambul!

Mulțumesc pentru ecou și vot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, DOINITA, mihaelavoicu, Mihai18

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046623945236206 sec
    ecranul dvs: 1 x 1