Mókus, veverița

TIPĂREȘTE

Așa o cheamă pe ea. Este în maghiară. Mókus, Veverița locuiește în Izvoru Mureșului, la marginea drumului, aproape de gară, are o curte frumoasă, tradițională și cu tot felul de sculpturi care vorbesc despre tradiții și un salon unde servim masa. Salonul este tot pe stil tradițional, cu ornamente sculptate în lemn pe pereți, cu recepție tot din lemn și niște fete foarte cooperante și de treabă. E atitudinea aceea prietenoasă, blândă, care are o vorbă bună mereu, nu judecă, nu se supără și aduce, cu drag, de-ale gurii.

Am mâncat la ei de câteva ori cât am stat în Izvor – vreo 3 zile. Aveam masă în complex dar era cam cantină (nu detaliez) și tot fugeam la Veveriță că acolo era mai funny.

Deși e unitate de alimentație, unii își mai făceau veacul acolo și nu se supăra nimeni dacă ne mai adunam, fără rost, la o băută. Când nu beam noi, în dorul lelii, oricum, beau localnicii. Aveau ei mușterii lor. Era, cumva, sufrageria evenimentului deși nu erau partenerul nostru, nu i-a anunțat nimeni dar umpleam restaurantul de mai multe ori la prânz și la cină că noi eram mult mai mulți decât capacitatea restaurantului dar nu s-au simțit copleșiți și-au avut de-ale gurii pentru toți.

Momentul meu preferat era dimineața când umblam unde vedeam cu ochii după o cafea, oricât m-aș fi învârtit, tot la veveriță ajungeam pentru că alte variante nu știam în Izvor – poate sunt dar mai departe – și cantina din complex nu era o opțiune.

Aveau mâncare bună, am avut de unde alege: mai multe feluri de ciorbe, diverse main course uri dar nu ceva deosebit, nimic din cale-afară sau specific. Cred că nici măcar gulaș nu aveau deși este tradițional dar aveau un platou care mi-a plăcut, cu 35 de lei aduceau un platou drept din lemn cu ceva cârnați, ficăței, cartofi copți, un polonic mic de orez și-o bucată de slană ca un pieptene și friptă un pic, cum se obișnuiește în Ardeal. Mi-a plăcut asta.

Băuturile nu erau grozave, vin luai de afară din curte, la pahar din plastic și, evident, nu de calitate și, la fel, spiritul local: pălincă sau vișinată. Parcă tot nu era cum trăbă. Foarte rar am găsit licori veritabile, în puține locuri și, tocmai de aia, le și țin minte.

Cafeaua, însă, era bună și îmi plăcea să stau la o cafea în atmosfera aia de munte și de cabană privind la zăpadă de afară. Era ger și, deși stupid, nu înțelegeam ce se întâmplă că la București nu era strop de zăpadă și grade pe plus iar Veverița am găsit-o toată înzăpezită și înțepenită de ger. Tot de la Băile Tușnad tot ninsoare și ninsoare și nu înțelegeam nimic deși la meteo au spus dar eu nu am ascultat.

Cu toate ciudățeniile din vacanța aia, Veverița, singura, ce-a mai salvat programul.

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la ei. Parcă erau prietenii omului. Știu că așa se obișnuiește în hospitality dar aici chiar le ieșea, natural. Se vedea că așa sunt ei de felul lor, mai lasă o vorbă bună în urmă, cu sinceritate.

Am mâncat bine la ei deși nu foarte diversificat dar tot ce au servit era bun și oferit cu drag.

Zona este foarte frumoasă, de munte domol cu pante blânde. Foarte aproape este pârtia de schi din Izvor și tot păduri din loc în loc.

---

VIZUALIZĂRI: 539 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI