Mâncare ba, vin da!

TIPĂREȘTE

Într-un review anterior vă spuneam că atunci când l-am anunțat pe Adrian că iau în considerare Alsacia pentru un sejur, a dat aprobator din cap și a rostit un sigur cuvânt: „Riesling”. :)

I-am înțeles entuziasmul, deși nu l-am împărtășit: știam și eu că zona e viticolă, cu toate că nu aveam imaginea exactă a amplorii „fenomenului”... Aveam să mă lămuresc la fața locului.

Cum subiectul bahic nu prezenta prea mare interes pentru mine, dar cel gastronomic da, m-am pus pe studiat pe net și m-am luat cu mâinile de cap! :( Nimic (sau mai nimic) din ceea ce am descoperit nu era de natură să-mi gâdile anticipat papilele gustative, mai ales prin comparație cu experiențele fabuloase avute în Provence și Lyon. Spuneți și voi, ce m-ar fi putut atrage la aceste feluri de mâncare așa-zis tipic alsaciene, în fapt nemțești?!!: :-??

■ Bäckeoffe - „cuptorul brutarului”, o tocană din trei feluri de carne (miel, vită și porc) lăsată la marinat peste noapte, plus cartofi, ceapă, morcovi etc., condimentată și gătită la foc mic

■ Choucroûte dʼAlsace – varză acră cu cârnați, jambon, carne afumată sau nu, jumări ori tobă

■ Tarte flambée - un fel de pizza, dar cu blat foarte subțire și crocant, acoperit cu cremă de brânză, garnisit de obicei cu rondele de ceapă și „lardons” (bucăți de șuncă de porc afumată); din motive care îmi scapă :-??, această „tartă”, care nu-i flambată..., e cea cu care alsacienii se mândresc cel mai tare și-i fac reclamă de parcă ar fi cine știe ce minunăție

■ Grumbeereknepfle/Quenelles de pommes de terre - găluște de cartofi, preparate cu ou și făină și fierte în zeamă de supă; se servesc fie ca fel principal, însoțite de o salată, fie ca garnitură la carne sau pește

■ Tarte aux poires - tarta cu pere e unul dintre deserturile alsaciene cel mai des întâlnite, dar sigur că rețeta e valabilă pentru orice alt fruct (la capitolul patiserie stau foarte bine)

■ Bretzel - clasicul covrig, dulce sau sărat, cu sare, chimen ori alte semințe, eventual cu bucățele de brânză sau șuncă în interior, este uriaș și îți astâmpără categoric foamea atunci când te grăbești sau... nu ai bani pentru o masă simandicoasă

Bun, acum că am trecut în revistă specialitățile alsaciene cele mai cunoscute, mare parte din ele mâncăruri grele, potrivite mai degrabă pentru a fi consumate iarna, la gura sobei, trebuie să vă spun că presimțirile negre în privința bucătăriei locale cu care plecasem de acasă mi-au fost adeverite, nu numai în ceea ce privește slaba diversitate (în opinia mea), ci și ca acces la mâncare! :(

Dacă aveți impresia că am luat-o razna, vă reamintesc că încă din primul review din acest „serial” am precizat că programul de lucru al restaurantelor este foarte restrictiv: majoritatea deschid pe la 11.30-12 și închid la 15 iar seara servesc între orele 19-22. Să te ferească Dumnezeu să te apuce foamea în alte intervale orare! =)) Sau să încerci să te așezi la o masă (liberă ca prin minune!) la 21.30: vei fi invitat politicos să părăsești incinta, căci localul urmează să se închidă și nu mai iau comenzi...

Atenție, mă refer exclusiv la restaurante, căci cafenelele, bistrourile și vinăriile (winstub) sunt deschise toată ziua și în majoritate pun la bătaie, în afara băuturilor și cafelei, și gustări ușoare gen salate, sandvișuri, produse de patiserie, prăjituri.

A doua remarcă pe care țin să o fac este aceea că, în ciuda aparențelor, numărul de restaurante din Colmar este mic pentru un oraș atât de turistic, dovada fiind aceea că la prânz și cină localurile sunt arhipline și este greu, dacă nu imposibil să găsești o masă. După mini-croaziera pe Lauch, de pildă, ni s-a întâmplat să pendulăm în zona podului St-Pierre între trei braserii cu terasă, în speranța că se va elibera o masă, și până la urmă am găsit cu chiu cu vai locuri în a patra, însă în interior. Iar seara nu am reușit niciodată să luăm cina la mult prea aglomeratul restaurant Schwendi, aflat în place de lʼAncienne Douane, la 10 m de apartamentul nostru.

Totuși calitatea preparatelor mi s-a părut a fi destul de bună, în general, dar fără a se ridica la nivelul renumelui de care se bucură în lume bucătăria franceză. De asemenea, am apreciat porțiile mari și serviciul atent, deși să nu vă așteptați cumva la mai mult decât politețe și zâmbete profesionale; cu atâția mușterii pe cap, le e cam dificil bieților chelneri să-și facă timp pentru o conversație îndelungată sau o glumă-două, mai ales că nici nu am avut senzația că ar da pe dinafară de atâta simț al umorului. =)) Deh, sunt germano-francezi (sau franco-germani) - sper să nu interpretați comentariul drept un afront, n-am nimic nici cu nemții, nici cu francezii (și cu nimeni altcineva decât noi, românii!)

În fine, câteva vorbe și despre prețuri: așa cum mă așteptam, sunt măricele (ăsta-i un eufemism) ! ;) Veți înțelege ce spun lecturând mai departe.

Deci, unde am mâncat noi în Colmar?

Restaurant LʼEscale - Grand Rue nr. 42; deschis între orele 18-23.30! (n-am văzut în Colmar un alt local atât de „nocturn”; în schimb, era „fermé” la prânz). La acest bistrou din Place de lʼAncienne Douane am luat cina într-o seară, când am găsit o masă liberă pe terasă. Deși aș fi vrut un local mai autentic alsacian, acesta fiind decorat mai degrabă în stil funky internațional, am zis să încerc celebra tarte flambée, cu care ne scoteau ochii toate cîrciumile colmariene.

Țeapă! :(:(:( Gustul de brânză, ceapă, măsline, ierburi de Provence și sos de roșii se pierdea din cauza blatului atât de crocant, încât aproape că scrâșnea între dinți și necesita masticare sârguincioasă și prelungită, timp în care mâncarea se răcea. 11,50 euro!

Adrian a fost mai inspirat: a comandat gratin de spätzle aux lardons et munster; salade verte - ah, mă înnebunesc după combinațiile lingvistice! =)) Pe scurt, e vorba de paste cu bucăți de șuncă afumată și brânză Munster, gătite la cuptor, care sunt servite cu o salată de lăptucă, tomată (una bucată întreagă), varză roșie, morcovi și crutoane, ambele costând 14,30 euro. Am gustat și eu din paste și mi-au plăcut: Munsterul făcea toți banii! :D

De băut: Adrian, pastis (3 euro); eu, 1 păhărel de kir (3,80 euro). Total consumație 32,80 euro. Am atașat și câteva poze cu meniul, ca să vă faceți o idee de prețuri.

Restaurant Le Comptoir de Georges - Place des 6 Montagnes Noires nr. 1. La acest local din Petite Venise, situat în imediata apropiere a fântânii Roesselmann, am ajuns la prânz, după croaziera pe Lauch, când am eșuat în a dibui o masă liberă la terasele Krutenau, Les Bateliers și La Maison Bleu, toate minunat amplasate pe malurile Lauchului, și a trebuit să ne mulțumim să ne așezăm la interior.

Până la urmă, tot răul spre bine, căci așa am avut șansa de a vedea o cârciumă cu specific alsacian în toată puterea cuvântului, chiar dacă termenul „comptoir” („tejghea”) e folosit pentru localuri nepretențioase, ori prețurile de aici numai prietenoase nu au fost cu buzunarul nostru. ;)

Totuși restaurantul mi-a plăcut mult, era tare simpatic. Intrarea e încadrată de geamuri și în vitrine sunt expuse capete de porci...:) nu vă speriați, sunt mulaje, iar la interior, în dreptul lor sunt scrise diverse panseuri, gen „Cei care beau ca să uite sunt invitați să plătească în avans” sau „Eu nu beau niciodată în exces, nici nu știu ce-i aia; aici munca e în echipă și de asta îmi permit să dau vina pe alții”. ;)

Restaurantul are mai multe saloane și o terasă/grădină interioară care dă spre Lauch, evident full la ora aceea. De cum am intrat, am văzut „le comptoir”, adică masa măcelarului, cu instrumentele aferente acestei nobile profesii, și am dedus că localul vindea și carne/mezeluri. Din păcate, meseriașul tocmai își strângea catrafusele, își terminase programul, așa că ne-am zgâriat pe ochi că nu ne-am putut desfăta cu niște produse (poate) mai acătării decât cele achiziționate de la supermarketul Monoprix. De altfel, am citit pe site-ul le-comptoir-de-georges.fr că localul a fost amenajat în spațiul unei măcelării datând din 1955.

Apropo de programul de lucru, restaurantul este deschis de la 11.30 la 14.30 și de la 18.30 la 21.30; luni este închis. Totuși în meniu figurează și o „Petite carte”, o listă restrânsă de mâncăruri ce sunt servite în intervalul 14-16.30.

Am fost conduși într-un salon în stânga, unde se afla și barul, deasupra căruia, pe o tablă, erau listate băuturile și înșirate alte maxime și reflecții: „Vinurile bune fac ca mâncarea să pară bună”; „Ridicatul coatelor de pe masă este soluția cea mai bună de a nu lăsa brațele să-ți cadă! ”

Meniul constă în principal din cărnuri gătite la cuptor, așa cum era de așteptat, de altfel. Eu m-am sacrificat, ca de fiecare dată, ;) și am comandat Bäckeoffe (18,10 euro), acea tocană descrisă și hulită mai-sus; doar nu puteam să nu încerc preparatele tradiționale, oricât de (prea) sățioase ar fi fost... Adrian a ales, ca de fiecare dată, mai bine: Quiche Lorraine, o plăcintă/tartă sărată cu lardons, brânză și cremă de brânză - rețeta e cunoscută. La Georges o servesc cu salată de țelină, ridiche albă, morcovi și varză. Preț 12 euro.

Ambele feluri au fost bine preparate și foarte gustoase.:P

Am băut câte un pahar de Muscat și o sticlă de apă gazoasă. Total consumație 40,60 euro.

În privința restaurantelor, ne-am rezumat la acestea două, însă ne-am luat revanșa la capitolul cafenele, unde oferta colmariană este mult mai bogată. Vi le voi prezenta numai pe cele pe care le-am pozat, însă de poposit am poposit la mult mai multe, nu de alta, dar având ceva dificultăți de mișcare, aveam nevoie să ne odihnim când și când.

Și voi începe cu Café de la Lauch, situată pe Rue de la Poissonnerie la nr. 7, adică pe cea mai aglomerată arteră din oraș, care se prelinge de-a lungul canalului pe care se organizează mini-croazierele. Evident, m-a atras aici vederea de pe terasă, direct spre Lauch, însă am apreciat și decorul din interior, cu pereții plini de reproduceri după gravuri și picturi înfățișând Colmarul și de etajere pe care erau expuse obiecte de ceramică, sticle de vin și alte suvenire ce puteau fi cumpărate.

Eu am băut un grand café crème au lait și un suc de ananas iar Adrian o bere la halbă - total 10,90 euro. În P34 veți observa că sucul mi-a fost servit într-un pahar inscripționat cu un desen după Oncle Hansi vezi impresii. Ca în toate cafenelele colmariene, și aici se putea mânca ceva ușor - un sandviș sau petit pain au chocolat.

De Brasserie Salon de Thé lʼAmandine din Place de la Cathédrale ne-am „împiedicat” de mai multe ori și de fiecare dată am comandat grand café crème au lait (2,60 euro) și un pahar de bere (3,50 euro). De aceeași lipsă de imaginație am dat dovadă și la Café Les Trois Coups de vizavi de teatru sau la Bar le Grillon de lângă gară.

Dacă vă cazați în Colmar în sistem self-catering sau doriți să vizitați o piață, Marché Couvert vă așteaptă. Recunosc, n-am fost prea încântată de diversitatea produselor, dar e o experiență care merită, cu atât mai mult cu cât hala se află chiar pe malul Lauchului și puteți combina vizita standurilor cu o plimbare pe cheu.

Magazinele alimentare sunt, așa cum am mai menționat, surprinzător de puține în zona centrală a orașului. Noi ne-am aprovizionat de la supermarketul Casino, în Place de lʼAncienne Douane, dar cumpărături la prețuri mai bune se pot face la Monoprix, Rue des Clefs nr. 66. Ca o caracteristică generală, aș zice că în Alsacia se excelează la capitolele mezeluri și brânzeturi, însă legumele și fructele sunt foarte scumpe și lipsite de gust. Părerea mea!

În schimb, am compensat (mai ales eu ;)) cu produsele de patiserie, absolut demențiale :P, dar la prețuri amețitoare: 2,80 euro un ecler, 3,20 euro o tartă cu zmeură! Pe bune?!! Da, pe bune...

Acum două vorbe și despre băuturi, în speță despre vinul alsacian: e nemaipomenit! :))

Cum, două vorbe nu sunt de ajuns? :) Bineee, atunci iată și câteva detalii:

Am frecventat cu asiduitate barurile situate în imediata apropiere a locuinței noastre temporare, adică în Place de lʼAncienne Douane. La Winstub Deer & Beer am testat (în seri diferite!) Merlot, Riesling, Gewürztraminer și Pinot Blanc: 3 euro/paharul. Vizavi, sub arcadele fostei clădiri a vămii - Koïfhus -, era organizată o „Présentation des Vins et des Vignerons de Colmar”. Te duceai să-ți iei un pahar de Riesling de 3 euro (n-aveau decât două soiuri, unul acidulat, celălalt mai puțin încărcat de bule) și te așezai pe o bancă de lemn la una din mesele lungi, tot din lemn, pentru a-l savura. Fiindcă tata m-a învățat că vinul trebuie musai acompaniat de ceva de mâncare ;) , am cumpărat și un borcănel cu terină și niște felii de pâine, iar la a doua vizită, câte un bretzel. Și am schimbat o vorbă cu vecinii, niște nemți, în timp ce studiam fețele de masă din plastic, imprimate cu harta Drumului vinului alsacian.

La final, două recomandări cărora noi nu le-am dat curs dar pe care voi le puteți lua în calcul:

- 1) Foire Aux Vins dʼAlsace, târg inaugurat în 1948 și care se desfășoară anual la finele lui iulie-începutul lui august la marginea orașului, pe Avenue de la Foire aux vins. În 2019 a avut loc cea de-a 72-a ediție. Pe lângă degustările de vin și de preparate culinare locale, în perioada târgului au loc diverse evenimente: concursuri de frumusețe sau de dans, reprezentații de circ, concerte susținute de vedete franceze și internaționale etc. Detalii aici: foire-colmar.com/fr.

- 2) Degustare de vinuri la Domaine Martin Jund de pe Rue de lʼAnge nr. 12, martinjund.com.

Noi am preferat o altă variantă și mult mai multe aveam să aflu despre superbele licori locale în următoarele zile, cu ocazia vizitelor făcute în satele din împrejurimile Colmarului.

Așa încât un bob zăbavă, rogu-vă! :)

Până atunci, Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4459 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI