ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
LUNA
OCT-2018
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cel mai bun raport preț - cantitate- calitate

TIPĂREȘTE

Dacă tot a trebuit să stau două săptămâni în Buzău, am avut timp să îl cutreier și am fost foarte încântat de acest oraș. Nu era prima dată când ajungeam aici, dar acum am avut timp să îl descopăr mai pe îndelete. Am umblat prin multe zone ale acestui oraș și am fost foarte încântat de tot cea ce descopeream în fiecare zi.

Bineînțeles că la sfârșitul plimbărilor lungi pe care le făceam în fiecare după-amiază, mă ajungea foamea și setea și trebuia să mă opresc pentru „adăpare”. Așa am descoperit localul Bistro Junior.

Localul se află pe Bulevardul Gării, nr. 4-6 și este ușor de găsit pentru că e destul de greu să treci pe lângă el fără să îl observi. Deasupra clădirii este o siglă mare cu numele vechi al aceste locații (cred) Tess Club Junior.

De când l-am descoperit și până am plecat din Buzău am venit aici aproape în fiecare zi. Am fost așa de încântat de porțiile mari de mâncare, de felul cum este gătită și de prețurile care nu par de loc mari atunci când vezi ce primești. Nu în ultimul rând am fost încântat de ambianța de aici.

Restaurantul este, pentru mine, cel mai mare restaurant pe care l-am întâlnit până acum. Are la intrare o terasă acoperită de o dimensiune impresionabilă. În această perioadă terasa nu era funcțională. Pe lateralele terasei sunt blat-uri mari din capăt în capăt pe care erau acum aranjați dovleci și alte chestii care îi dădea un aer de toamnă. Tot pe terasă, în partea stângă a intrării în restaurant sunt amplasate trei acvarii cu pești. Două acvarii am întâlnit și în interiorul restaurantului.

După ce am intrat în restaurant am fost surprins de dimensiunile interioare ale acestuia și de modul interesant în care este aranjat.

În sala în care am intrat erau aranjate, pe ambele laterale, mese de diferite forme și mărimi (pentru grupuri mai mici sau mai mari). În mijlocul sălii erau construite patru standuri. La fiecare stand era cineva care se ocupa de un anumit lucru. La unul se preparau clătitele, vafele, etc., la unul se preparau cartofii umpluți, la unul salatele iar la celălalt sucurile naturale. Alte standuri se găseau pe lateralul sălii, unul pentru prăjituri, torturi, etc., unul pentru bere și unul pentru băuturi alcoolice. În capătul sălii era un stand lung cât toată lățimea sălii, unde se prepara pizza și alte chestii.

Poate că multă lume nu este de acord cu stilul ăsta de bucătărie deschisă, din cauza mirosului de mâncare. E adevărat că și aici se simțea mirosul de mâncare, dar nu era supărător ci doar atât cât să te îmbie la mâncare.

Din sala asta se putea coborî la subsol, unde era o sală plină cu aparate de jocuri pentru copii și multe alte chestii pentru a organiza acolo o petrecere foarte reușită pentru cei mici. Am văzut aici în fiecare zi câte o petrecere. Părea un loc super pentru așa ceva.

La etajul restaurantului se afla o altă sală, la care se ajungea tot de la parter și care era destinată mai ales adulților. Aici sunt amenajate 6 piste de bowling, sunt mese de biliard și mese pentru tenis de masă. Se poate servi masa sau numai băuturi și aici.

La o altă sală a restaurantului se ajungea tot din sala de la parter sau și de afară. Aici părea o sală mai mult pentru petreceri private. Într-o seară am văzut că era și muzică live aici. Nu am intrat în această sală așa că nu pot să o descriu.

Toalete cred că sunt la fiecare nivel. Eu am fost doar la cele de la parter și pot să spun că sunt mari și curate. O singură chestie e haioasă. Apa de la robinet se oprește după 3 secunde și trebuie să apeși în continuu pe buton.

Despre mâncare pot să vă spun că pe mine chiar m-a încântat. Am avut masa plătită acolo unde am stat în Buzău, dar nu am reușit să stau aici doar cu o bere în față. De fiecare dată când am venit am căzut pradă ispitei când am văzut ce platouri treceau pe lângă mine.

Știam de la @Soso42 despre vestitele coaste de porc de aici și nu le-am ratat, ba din contră chiar am repetat experiența. Sunt printre cele mai bune coaste de porc pe care le-am mâncat, iar porția este mai mult decât mare. În meniu scrie că porția cântărește 1,42 kg. Prețul pentru meniul cu coaste afumate este de 19 lei și pe lângă coaste ai cartofi și salată. Mai mult decât mulțumitor.

Am servit, în zilele cât am tot fost pe aici, mai multe feluri (saramură de crap, meniu cârnați țărănești, clătite cu dulceață de nuci, clătite cu ciocolată) și am fost foarte mulțumit de toate. E singurul local unde am primit trei clătite la o porție, iar prețul era chiar modic.

6 lei porția de clătite cu ciocolată și 8 lei cele cu dulceață de nuci.

De băut am băut doar bere la halbă de un litru și pot să spun că a fost super. 11 lei halba de un litru.

Personalul este foarte tânăr și destul de numeros. Eu și prietenii cu care am fost aici nu am avut probleme. Am fost serviți de fiecare dată la timp și cu exact ce am cerut. Am fost foarte mulțumiți de personal, chiar dacă am mai auzit comentarii că e o servire proastă aici.

Pentru grupuri este bine să faceți o rezervare din timp, pentru că de fiecare dată când am fost aici am găsit aproape toate mesele pline sau rezervate. Noi am fost 15 persoane într-o seară și am rezervat cu o zi înainte fără probleme. Dar la sfârșitul săptămânii am observat că sunt foarte multe petreceri aici și e mai greu cu găsitul unei mese.

Recomand cu plăcere această locație și sunt sigur că dacă mai ajungem în Buzău o să venim neapărat pe aici. Mai ales că soției îi făceam poftă în fiecare zi cu pozele pe care le făceam aici.

Vă salut cu drag!


[fb]
---
Trimis de ungureanica in 24.10.18 20:04:52
Validat / Publicat: 24.10.18 20:47:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.

VIZUALIZĂRI: 4159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Bistro Junior, Buzău. Meniu cârnați țărănești
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[24.10.18 20:46:51]
»

@ungureanica: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în Buzău și împrejurimi?, BUZĂU" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Dan&Ema
[24.10.18 20:48:43]
»

@ungureanica:

E foarte tare aici. Am fost si eu.

Start vot! ⭐️

webmaster26
[24.10.18 20:54:30]
»

@Dan&Ema:

Am fost si eu.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[24.10.18 21:08:01]
»

@ungureanica: Un local foarte bun, recomandăm și noi! Am mâncat acolo în mai multe rânduri în ultimii ani și am fost mulțumiți. Pe de altă parte, restaurantul este aproape de gară și la vreo 10 minute mers pe jos de zona centrală a orașului.

Pe o stradă din vecinătatea localului (pe strada Războieni) se află Casa Vergu-Mănăilă, construcție considerată a fi cea mai veche clădire din municipiul Buzău. Clădirea a fost declarată ”monument istoric” și în prezent găzduiește Colecția de Etnografie și de Artă Populară a Muzeului Județean Buzău.

Salutări! Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ungureanicaAUTOR REVIEW
[25.10.18 11:27:13]
»

@Crazy_Mouse: Mulțumesc pentru vizita si completare. Am văzut si eu casa de care spui dar nu am apucat sa o vizitez. O zi faina!

ungureanicaAUTOR REVIEW
[25.10.18 11:29:57]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc. Salutări!

Zoazore
[25.10.18 13:00:02]
»

@ungureanica:

Mai ales că soției îi făceam poftă în fiecare zi cu pozele pe care le făceam aici.

= parca numai ei?

Si arata si bine ca si local! Dar... cum sta treaba cu cartofii umpluti? Umpluti cu ce?

Preturile sunt de... lupa! Adica taare mici! 11 lei / litrul de bere? 6 lei/trei clatite?

Buna recomandare! Cine stie cand mi-o trebui?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ungureanicaAUTOR REVIEW
[25.10.18 14:37:01]
»

@Zoazore: Mulțumesc pentru vizita. Sper să iti fie utilă recomandarea. In poza 28 e meniul cu cartofi copti umpluti. Toate cele bune!

nicole33
[25.10.18 22:43:59]
»

@Zoazore:

Dar... cum sta treaba cu cartofii umpluti? Umpluti cu ce?

Of, Zozo, nimic nu ştii Vezi dacă nu vrei să mergi în Turcia? Acolo kumpir-ul are mare căutare, iar diferenţele nu mi se par prea mari.

Şi aici, chiar dacă reţeta diferă, sunt variaţiuni pe aceeaşi temă.

Este vorba de cartofi mari, înveliţi, de obicei, în staniol şi copţi într-un cuptor special. Ulterior se taie pe lungime, se adaugă unt şi caşcaval ras, se freacă şi obţii cartoful basic. În continuare, poţi adăuga absolut orice doreşti, gen cubuleţe de carne sau salam, ciuperci, porumb, măsline, castraveciori muraţi în saramură, totul asezonat cu sos de maioneză şi ketchup, după gust. Asta este reţeta de kumpir, dar nu cred să fie mari diferenţe la cei preparaţi la restaurantul la care a fost colegul nostru. Sunt extrem de gustoşi şi săţioşi. Eu prefer varianta fără carne sau salam, dar bag extra caşcaval.

Zoazore
[25.10.18 22:48:11]
»

@nicole33: Oooff, Tiza! Da, nu știu nimic, dar nici cu Turcia încă nu m-am intersectat!

Suna bine krumpii ăia de deja mi-e foame (și-am mâncat azi! Un șnițel și-on iaurt).

Mulțam pentru lămurire!

DOINITA
[26.10.18 10:34:24]
»

Pentru asa bucate merita retinuta adresa restaurantului.

Multumim pentru prezentare si pentru "inghititul in sec"!

Votat cu drag si salivat... mai ales la dulciuri!

ungureanicaAUTOR REVIEW
[27.10.18 14:03:17]
»

@DOINITA: Mulțumim. Toate cele bune!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, DOINITA, ungureanica, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Buzău și împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088038921356201 sec
    ecranul dvs: 1 x 1