ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2024
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
LUNA
AUG-2024
Prieteni
PREȚ 110 euro / 7 persoane
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Lunapark Restaurant

TIPĂREȘTE

Zborul către Uzbekistan a fost cu transfer în Istanbul. Dat fiind orarul avioanelor, trebuia să dormim acolo o noapte la dus și una la întoarcere. De ce nu trei la dus, atunci - ne-am întrebat? Pentru a aprofunda ceea ce am început astă iarnă, când Anul Nou ne-a prins în orașul de pe Bosfor.

Am alocat o zi pentru a vizita Büyükada, cea mai mare dintre Insulele Prinților. A fost o superexcursie, pe care o recomand tuturor celor care ajung pe acolo.

Am plecat de dimineață din Kabataş, cu o navă obișnuită, dar foarte elegantă, care ne-a oferit o croazieră pe Marmara de aproape două ore contra aproape doi euro :)   (ca să fiu corect, plus încă doi la întoarcere). Büyükada este o insulă formată din două dealuri 'năltuțe și abrupte (P15), în vârful primului aflându-se vechiul orfelinat grecesc, iar în vârful celui de-al doilea o biserică istorică,  Aya Yorgi Kilisesi (Sf. Gheorghe cu Clopoței, P2). Deși toți membrii grupului suntem 50+, le-am luat în piept pe ambele. Ușurel, după puteri, dar fără să ratăm nimic din ceea ce insula oferă turiștilor. Și, deși circulă pe acolo niște mici autobuze simpatice (P5; ele nu urcă dealurile, ci le ocolesc pe la poale), ne-am ambiționat să facem tot traseul la picior. Bravo nouă, zic!

Büyükada are două puncte cheie, către care converg toate drumurile și potecile: partea de nord, unde se află portul și orașul propriu-zis și „șaua” dintre cele două dealuri, unde găsim un parc de distracții, Lunapark. După ce am coborât primul deal am ajuns fix la Lunapark și am ochit imediat restaurantul cu același nume (P6), unde am pășit în scop de hidratare.

Înăuntru există două zone clar delimitate: se intră mai întâi în cafenea, iar prin aceasta se trece în restaurantul propriu-zis (P7-P9). Cafeneaua este o terasă deschisă, dar acoperită. Restaurantul - la fel, dar am văzut alături și o clădire unde cred că se poate lua masa pe timp de iarnă. Dacă vrei doar o bere / suc / cafea, te oprești în prima secțiune; există un fel de bar unde comanzi, plătești și îți duci singur băuturile la masă.

Restaurantul era liber, noi eram mulți, așa că un chelner ne-a făcut semn să intrăm acolo (în speranța unui bacșiș, desigur). A comandat fiecare ce și-a dorit, am constatat că prețurile sunt cu mult sub cele din oraș, am folosit toaleta (curată), dar - mai ales - ne-am bucurat de priveliște, care este fabuloasă (P10-P13). Și, cu toate că ne-a plăcut acolo, nu am rămas pentru masă, deși cam era ora: ne propuseserăm să mâncăm în vârful celui de-al doilea deal, la Yücetepe Restoran & Kafe, chiar alături de Aya Yorgi Kilisesi. Pe Google ambele restaurante au 4,2 și cineva citise chestii interesante despre cel de sus.

După cel de-al doilea urcuș, care ne-a prilejuit perspective încă și mai grozave asupra părții asiatice a Istanbulului (P3), și vizitarea bisericii, am încercat să ne punem planul în practică - ne venise și o foame de lup, între timp. Dar, la o „inspecție” sumară, Yücetepe Restoran nu ne-a inspirat deloc încredere. Așa că am luat-o la vale, pentru un al doilea descălecat la Lunapark Restaurant.

De data asta am cerut meniuri și am primit, listat, exact ceea ce puteți consulta online aici: buyukadalunapark.com/luna ... celfiyatlar.pdf. Fiind șapte, probabil că mai mult de jumătate din produsele pe care le vedeți acolo au ajuns și pe masa noastră, pentru un scurt popas în drumul lor spre stomacuri. Servirea a fost extrem de promptă, tot ceea ce am comandat a fost foarte gustos și, important și asta, nota finală s-a ridicat la „doar” vreo 4000 de lire, mai puțin de jumătate față de cina din seara precedentă.

Numele „Lunapark” cică ar veni de la fapul că din acest loc se poate admira cel mai minunat răsărit de lună din Univers (așa scrie pe site-ul parcului). O fi, noi am plecat pe la 16 din restaurant, soarele era încă pe cer. Dar am prins apusul său și răsăritul lunii pe mare (P16) și îmi vine greu să cred că pe Büyükada este cu mult mai frumos :).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adso in 24.09.24 20:23:48
Validat / Publicat: 24.09.24 20:54:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 436 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Apus de soare pe Marea Marmara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[24.09.24 21:11:40]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[24.09.24 21:27:14]
»

@adso:

Ce dor mi-ai făcut de Istanbul!

Si de mâncarea turcească pe care, surprinzător, nu am regăsit -o in niciuna din fotografiile postate. Sa ma supăr sau sa-ti mulțumesc pentru ca ai avut mila de cititorii mai pofticioși ?

Pana una alta ma resemnez și ma mulțumesc cu copii ale felurilor mele preferate disponibile intr-un hotel din alta țara, dar cu management turcesc 😄

adsoAUTOR REVIEW
[24.09.24 21:47:00]
»

@nicole33:

Ce dor mi-ai făcut de Istanbul!

Daaa, Istanbulul este mereu o idee bună. Și este un oraș inepuizabil, poți mege în toate vacanțele numai acolo, până la sfărșitul vieții, fără să repeți activități. Așa ne-am spus și noi atunci când am decis să îi mai acordăm 4 nopți / 4 zile pline.

Dar... astea patru zile ne-au costat cât cele zece din Uzbekistan. S-a scumpit extrem de mult, iar multe chestii au ajuns la prețuri de-a dreptul nesimțite.

Restaurantul ăsta păstrează, din acest punct de vedere, ceva din vechiul Istanbul.

Si de mâncarea turcească pe care, surprinzător, nu am regăsit -o in niciuna din fotografiile postate. 

Niciodată nu îmi propun să scriu review-uri despre restaurante, deci fac poze extrem de rar. Acum am vreo două cu masa, dar apar și persoane.

Însă, dacă apăsați link-ul de la final, pe site-ul oficial găsiți o galerie foto care reflectă fidel realitatea. Chiar și meniul are imagini corecte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[24.09.24 22:07:11]
»

@adso:

Intr-adevăr, Istanbulul este inepuizabil și nu ai șanse sa te plictisești. Eu sunt mereu uimita de câte au tot apărut și câte am ratat

Dar... astea patru zile ne-au costat cât cele zece din Uzbekistan. S-a scumpit extrem de mult, iar multe chestii au ajuns la prețuri de-a dreptul nesimțite.

Nici nu ma mir. Uzbekistanul abia începe sa se deschidă către turismul internațional și prețurile sunt inca accesibile.

Turcia este pe o panta ascendenta cu prețurile in pofida situației interne. Cazările s-au scumpit mult, mâncarea este tot mai scumpă, dar prețurile biletelor de intrare la obiectivele turistice pot spune ca au explodat

Cu fotografiatul farfuriilor cu mâncare abia făcuseși progrese și acum faci ca la începuturi? Nu e bine!

adsoAUTOR REVIEW
[24.09.24 22:28:55]
»

@nicole33:

crismisPHONE
[25.09.24 07:15:41]
»

@adso: La Lunapark am mâncat și noi când am fost acolo! Și tot pe jos ne-am ambiționat să ajungem la biserică; la vremea aceea (2019, parcă) am prins încă faetoanele trase de cai. Mă bucur că între timp căluții au fost "pensionați" și s-au găsit o soluție alternativă...

Frumoasă insuliță, cu adevărat! Am fost de 2 ori și m-aș mai duce...

adsoAUTOR REVIEW
[25.09.24 07:40:17]
»

@crismis: Nu știu cum era în 2019, pe undeva îmi pare rău că nu am mai văzut căluții, chiar dacă ei erau chinuiți.

La biserică nu se poate ajunge, oricum, decât pe jos. Autobuzele electrice au stație la Lunapark, de acolo ești pe cont propriu . Au traseu de-a lungul plajelor, în forma cifrei 8: pleacă din port, ocolesc primul deal prin stânga, ajung la Lunapark, apoi ocolesc al doilea deal prin dreapta, iar Lunapark, iar port. Iar un altul face același traseu, dar în sens opus.

Da, și nouă ne-a plăcut enorm această insulă!

MirindaPHONE
[25.09.24 08:42:36]
»

@adso: Felicitari pentru articol. Ati avut noroc de vreme buna. Ultima data când am fost în Buyukada pe dealurile acelea am prins o ploaie torențială de ne a udat pana la piele, neavând umbrele, fix când coboram panta de la biserica la terase.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[25.09.24 10:11:39]
»

@Mirinda: Sarut mana, multumesc!

Da, a fost vreme buna. Poate prea buna , cand urcam catre biserica ne batea soarele direct in cap si erau catre 40 de grade.

Dar a fost frumos chiar si asa, noua ne-a placut!

Zoazore
[25.09.24 15:32:43]
»

@adso:

Nu voi avea niciodata sansa sa ajung pe acolo, dar apusul din P15-16 si privelistea din P12-13 merita fiecare banut.

Superb totul!

adsoAUTOR REVIEW
[25.09.24 16:27:20]
»

@Zoazore: Văd că mă luați în serios . Nu e neapărat bine, eu sunt din specia lui @Yersi - cine mă bagă în seamă o face pe risc propriu.

Pe de altă parte, în fișa postului meu scrie că trebuie să ofer și să primesc feed back, în absența căruia învățarea și, în general, evoluția nu sunt posibile. Va să zică, dacă nu îl laud pe copilul harnic, el se va lenevi. Dacă nu îi explic ce greșește celui neatent, el nu se va corecta. Așa funționează lucrurile: așa a fost dintotdeauna și așa va fi mereu, îi spuneam cândva lui @gojavaler, citând din „Egiptenul” .

Vă mulțumesc pentru atenția acordată!

Acum redevenim serioși. Spuneți

Nu voi avea niciodata sansa sa ajung pe acolo

Să știți că e mai greu de ajuns la Mediaș. Istanbulul e la o aruncătură de băț de Brăila. Iar sistem de transport în comun atât de bine pus la punct ca în acest oraș eu, unul, nu am mai întâlnit pe nicăieri. Nu am vizitat Tokyo, dar nici acolo nu are cum să fie cu mult mai bine.

Și da, am fost înconjurat de multă frumusețe în această vacanță, atât în Istanbul, cât și în Uzbekistan. Din acest punct de vedere, pot spune că a fost cea mai reușită ever.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[25.09.24 19:53:08]
»

@adso: Anul trecut, în minivacanţa de 1 Mai pe care am petrecut-o în Istanbul, o zi am dedicat-o revizitării insulei Büyükada. De fapt, am dorit să urcăm în premieră la Aya Giorgi Kilisesi şi am făcut-o pe jos din oraş, întorcându-ne tot pe jos. Era multă lume pe traseu, fiind atunci liber şi pentru localnici, dar şi vreme foarte frumoasă. Fostul orfelinat grecesc, aflat în ruină, ştiu că m-a cam tulburat, asemănându-l în mintea mea cu alte clădiri în aceeaşi stare din Varosha, Famagusta (Cipru).

Traseul în sine nu mi s-a părut dificil, în partea de început, prin pădurea de pini, chiar este încântător, la Lunapark am oprit şi noi pentru o pauză de hidratare, de mâncat am ales o locanta din port înainte de a ne lansa pe alee. O terasă foarte frumoasă şi cu privelişte pe măsură îmi amintesc că am întâlnit exact lângă biserică de unde am făcut nişte fotografii reuşite.

Felicitări pentru drumeţie şi articol, dar şi pentru masa de la Lunapark!

adsoAUTOR REVIEW
[25.09.24 21:37:47]
»

@irinad: Mulțumesc pentru aprecieri! Bine, nu știu dacă merit neapărat felicitat pentru că am mâncat , medicii la care merg au alte păreri, dar mulțumesc!

Vechiul orfelinat grecesc este o construcție demnă de filmele de groază, nu aș vrea să mă aflu prin zonă noaptea. Are o istorie tare îmbârligată, deși nu e mai vechi de un secol. Poate îmi fac timp și povestesc ce știu.

Aveți dreptate, drumul prin pădure a fost plăcut. Partea a doua, în plin soare, ne-a doborât, însă.

Am citit bine că ați revizitat insula? Mi se pare o decizie corectă!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[25.09.24 22:13:39]
»

@adso: Felicitările au fost adresate, de fapt, pentru alegerea restaurantului Lunapark, dar dacă spuneţi

medicii la care merg au alte păreri

nu ştiu ce să mai zic...

Vechiul orfelinat grecesc este o construcție demnă de filmele de groază, nu aș vrea să mă aflu prin zonă noaptea. Are o istorie tare îmbârligată, deși nu e mai vechi de un secol. Poate îmi fac timp și povestesc ce știu.

Mi se pare o idee foarte bună şi vă îndemn să scrieţi. Câte ceva cred că am aflat şi eu, am adunat un pic de informaţii atunci, odată cu cele despre biserică.

Am citit bine că ați revizitat insula?

Da, aţi înţeles bine, prima oară am vizitat insula în 2015, dar nu ajunseserăm la biserică, lucru care ne lipsea. În plus, pe când avionul de la Pegasus, cu care am călătorit de la Bucureşti la Istanbul, se apropia de aeroportul Sabiha Gökçen (pe partea asiatică), acolo unde trebuia să aterizeze, a trecut la înălţime joasă pe deasupra insulelor (Adalar), iar vârful dealului împreună cu Aya Giorgi Kilisesi, văzute de sus erau o splendoare. De aceea, ne-am dorit foarte mult acea drumeţie şi nici în ruptul capului nu am fi renunţat la ea, mai ales că vremea se anunţa foarte frumoasă.

nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[25.09.24 22:47:08]
»

@adso:

Și da, am fost înconjurat de multă frumusețe în această vacanță, atât în Istanbul, cât și în Uzbekistan. Din acest punct de vedere, pot spune că a fost cea mai reușită ever.

Sunt convinsă ca recenta vacanța in Uzbekistan te-a încântat in mod deosebit, inclusiv prin ineditul acesteia. Nu știu dacă voi ajunge sa-ti calc pe urme, dar sigur m-ar tenta mai mult decât India, de exemplu.

Din partea citată mai sus cel mai mult m-a amuzat finalul 😄. Sigur nu ai băut cumva după Crismis? Pe ea o auzeam mereu ca vacanța cea mai recenta a fost cea mai frumoasa din viața ei, urma apoi alta care o detrona pe precedenta și tot așa

adsoAUTOR REVIEW
[25.09.24 23:08:17]
»

@nicole33:

Păi și nu e normal așa?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, irinad, Mirinda
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Buyukada?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063362836837769 sec
    ecranul dvs: 1 x 1