Un SULTAN dintre aceia …...

TIPĂREȘTE

Nu, nu vreau să vă transcriu Scrisoarea III-a. Vreau numai să vă povestesc despre Restaurantul Sultan din Șoseaua Mihai Bravu nr. 247, București. O discuție colaterală la un moment dat, m-a făcut să cred că este vorba de o rețea de restaurante cu acest nume. Dar, am aflat mai târziu că m-am înșelat. Era de fapt vorba de același restaurant, mutat din bulevardul Pache Protopopescu, zona intersecției cu str. Mătăsari, chiar lângă sediul Pro TV. Totuși, mi-a plăcut mult titlul la care mă gândeam inițial, așa că l-am păstrat.

Cum se ajunge

Localul este amplasat foarte aproape de ceea ce pe vremuri se numea Piața Muncii, iar acum se numește Piața Hurmuzachi. Practic este la începutul pasajului din spre Dristor, pe partea dreaptă a Șoselei Mihai Bravu, mergând spre Iancului. Se poate ajunge acolo cu metroul (linia 1 – stația Muncii), cu tramvaiul 1 sau autobuzele 135,311 și 335 (stația Gheorghe Petrașcu).

Despre local

Interesant este că în vechea locație restaurantul nu avea o presă prea bună. O cronică găsită pe internet spunea că ”Localul era cam murdar, servirea lăsa de dorit, iar mâncarea nu impresiona. Era în schimb plin de familii de turci cu copii gălăgioși. ”

Astăzi, se pare că nu mai este așa. Am găsit un local curat, aerisit, frumos mobilat, chiar cu ușoare pretenții de lux. Pe saitul lor menționează că dispun de o capacitate de 160 locuri. Este posibil, dar mie îmi pare o cifră exagerată. Personal am identificat două saloane. Pe unul l-am denumit ”Salonul interior”, fiind amplasat în interior, la parterul clădirii care adăpostește restaurantul. Pe timpul cât am stat noi acolo, acest salon nu prea a avut clienți. Al doilea, bineînțeles ”Salonul exterior”, este amplasat lângă clădire. Noi, fiind acolo într-o zi umedă, după ploaie, și cu vânt, am găsit acest „salon” cu acoperiș, și numai câteva ferestre laterale, de mari dimensiuni, deschise. Înțeleg însă că, în condiții optime, acesta poate fi transformat în terasă. Noi am stat acolo circa 3 ore, timp în care numărul de clienți a crescut constant.

Ce mi s-a părut ușor greoi este mobilierul, cel puțin cel din salonul exterior. Aici, fiecare masă este echipată cu două canapele masive de câte două locuri fiecare. Noi am fost 6 persoane. În caz de nevoie, la această masă se mai poate adăuga o masă mai mică, cu două scaune mai simple. Într-o asemenea situație, ultimii sosiți par a fi niște clienți mai de mâna a doua. Dar ce se întâmpla cu grupurile de 8 sau 10 clienți?

Personal nu am utilizat toaleta, dar, din spusele celorlalți, și acolo totul este în regulă. Și nu sunt WC-uri turcești.

Personalul

Patronul localului este un cetățean turc. La data când am fost acolo, acesta nu era în țară, fiind plecat la Istanbul. Patronul are un ajutor, sau locțiitor care, probabil, cât lipsește, stă cu ochii pe tot ce se întâmplă în local. Acesta vorbește relativ corect limba română, dar se pare că nu are dreptul să ia decizii. În momentul în care l-am întrebat dacă este de acord să prezint localul pe saitul AmFostAcolo, mi-a recomandat să revin peste o săptămână, să vorbesc cu patronul. Nu i-am respectat recomandarea.

Pe saitul propriu, restaurantul se laudă cu 5 bucătari turci și 3 români. Nu am intrat în contact cu ei și nu știu care, sau câți, au pregătit bucatele noastre. Dar rezultatele lor trebuie apreciate.

La masă, în jurul nostru, s-au perindat 3 ospătari, unul din ei fiind prezent mai tot timpul. Toți sunt români. Serviciul a fost prompt, atent, cu zâmbetul pe buze. Fără a interfera totuși prea tare, am avut mereu impresia că suntem un grup de prieteni.

Meniul

Întrucât reclama este sufletul comerțului, localul își face singur reclamă pe saitul propriu, după cum urmează:

”Bucătăria turcească, preparatele din bucătăria națională a Turciei, sunt în mare măsură continuarea bucătăriei otomane, care a influențat bucătăria din Orientul Mijlociu și din Balcani, și de la care a împrumutat, la rândul ei, multe elemente. În plus, bucătăria turcească se schimbă în funcție de regiune, astfel încât regiunea Mării Negre, sud – estul sau centrul Anatoliei, au toate propriile varietăți bogate.

Restaurantul Sultan, cu ospitalitatea tipic turcească, oferă clienților săi savoarea și prospețimea Turciei, prin cele peste 100 de preparate turcești dintre cele mai gustoase”

Trecând peste câteva mici exagerări, inerente unei auto-reclame, meniul este într-adevăr bogat. Am numărat în broșură peste 120 de produse, dar, se pare că aceasta nu cuprinde chiar tot ceea ce se prepară. Totuși, nu toate pot fi considerate ca făcând parte din bucătăria turcească. În broșură, de regulă, numele preparatelor sunt prezentate în limba turcă, dar prezentarea a ceea ce conțin este în limba română. Sunt însă și câteva preparate cu denumirea în limba română, iar alte câteva ce par a fi într-o combinație turco – română (”Sambuse cu brânză”) .

Totuși, chiar dacă răsfoirea meniului a fost ceva inedit, atmosfera a fost departe de ceea ce am trăit în acea „lokanta” dintre copacii de la piciorul Podului Galata, unde am mâncat cea mai bună dorada de până acum.

Ce am servit noi

Trebuie să menționez de la început că alegerea localului și a meniului nu mi-au aparținut, eu fiind un simplu invitat, la o frumoasă aniversare în familie. În plus, noi nu am ajuns printre primii, gazda noastră fiind sosită cu ceva timp înainte. Iar la sosirea noastră, primele preparate erau deja pe masă.

Primul lucru care mi-a atras atenția a fost o uriașă lipie turcească, un fel de gogoașă de vreo 60 x 30 cm, goală pe dinăuntru. Nu știu dacă și aceasta a fost din partea casei, dar, sub această titulatură, am găsit pe masă patru boluri mici cu patru sortimente de aperitive. Unul avea un gen de zacuscă, foarte picantă (”Ezme Salata”), un altul avea o salată de vinete (”Patlican Salata), apoi un ”Humus” simplu, despre care am crezut la început că este fasole bătută, și în final ”Cacik”, o salată de iaurt cu castraveți și usturoi, identică cu ceea ce cunoșteam de la greci sub numele de „tzatziki”. Dar, asemănarea cu bucatele grecești nu s-a oprit aici. Pe masă era și o sticlă de ”Yeni Raki”. Am fost sfătuit să-l diluez cu apă și cu cuburi de gheață, deoarece este foarte tare (45%). M-am rezumat numai la cuburile de gheață și am băut …... „ouzo”. Când au sosit și ultimii invitați, s-a mai adus un set de aperitive din partea casei.

A urmat apoi ”Sultan Karișik Tabaği, un platou cald cu mititei, frigărui de pui și de vită, cotlete de berbecuț, cartofi prăjiți, și încă vreo câteva chestii. Servit pe un platou de lemn, deși nu avea pic de porc, a fost excelent. Mi-au rămas în minte mititeii, deosebit de suculenți, și roșiile la grătar.

Felul principal s-a dorit a fi o surpriză. Nu există în meniul tipărit și, în consecință, nu i-am aflat numele turcesc. Nici nu cred că este un preparat tradițional al acestei bucătării. În fapt este vorba de „pui la cuptor în crustă de sare (de Himalaia) ”. Cine dorește, trebuie să-l comande cu o zi înainte, și să precizeze ora la care se dorește a fi servit, deoarece prepararea durează circa 4 ore.

Pentru noi s-au comandat 2 pui. Aceștia au venit într-o singură tavă, sub un munte de sare. Prima remarcă este că a fost nevoie de încă o masă pentru finalizarea servirii acestora. A urmat spargerea bulgărului de sare cu o sculă, care semăna cu o mistrie. Mi s-a părut ciudat că sarea nu mai avea pic de culoare roz. Dar poate așa se comportă sarea de Himalaia după 4 ore de stat la cuptor. Asta, ca să nu-mi treacă prin minte vreo cârcoteală. A urmat extragerea puilor pe câte o farfurie, și împărțirea lor la fiecare dintre noi. Trebuie să remarc faptul că cei 2 pui au fost cam mult pentru 6 persoane și a fost nevoie de mai multe „doggy bag”.

Ca o părere personală, nu am fost foarte încântat de acest fel de mâncare. Un pic cam prea sărat (poate trebuia un pic „periat” după extragerea din bulgăre), și destul de fad la gust. Un pui la rotisorul meu electric, vechi de peste 35 de ani, iese mult mai suculent și mai gustos. Asta, ca să nu mai vorbesc de prețul care mi-a ajuns la ureche (165 lei/pui), care mi se pare mult prea exagerat. Nu recomand viitorilor clienți să comande așa ceva.

A urmat câte o cafea, servită în niște cești interesante, și desertul. Acesta a putut fi comandat de fiecare în parte. Din motive personale, eu m-am abținut de la acest fel. Dar, din părerile celorlalți comeseni a rezultat că nici înghețata nu a fost prea grozavă, nici baclavaua nu a avut suficientă nucă.

Concluzii

Nu a fost perfect, dar nici foarte rău. Recomand totuși o vizită la acest local, dar nu veniți ca la pomul lăudat. Funcție de ce veți comanda, s-ar putea ca totul să fie conform așteptărilor. Dacă nu, vă rog să nu mă înjurați.

---

VIZUALIZĂRI: 1481 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI