Restaurantul Exile, obrazul subţire cu cheltuială se ţine

TIPĂREȘTE

Cum se naşte o tradiţie

Pentru mine, luna noiembrie şi început de decembrie reprezintă în fiecare an o bătaie de cap suplimentară. Sunt adunate ciorchine câteva aniversări şi e musai să ne adunăm şi să dăm de băut familiei şi câtorva prieteni. S-o iau de la ´48: ziua mea de sfânt, ziua soţului de naştere, aniversarea a 52 de ani de căznicie, ziua mea de naştere la început de decembrie (anul acesta împlinind 81 de viaţă, se cheamă că intru în al opzeci şi doilea, cine credea?). Deci, neputând face faţă cu mâinile proprii şi energie dar nici soţul cu cărătura pentru sărbătorirea acasă a atâtor evenimente, în ultimii ani ne-am orientat spre o singură sindrofie la restaurant. Anii trecuţi a mers strună :), Perla, (vezi impresii), Casa Jienilor (vezi impresii), Irisa (vezi impresii), au fost locaţii unde am mâncat şi ne-am simţit bine şi pe care le-am lăudat pe sait.

Investigaţiile de bază

De fiecare dată am căutat restaurante nu prea depărtate de locuinţă, neaglomerate, unde nu se (prea) fumează, cu denumire inteligibilă a felurilor de mâncare. Prima condiţie era ca preţurile să fie suportabile dar şi restaurantul să nu fie cârciumă. Anul acesta am vrut să bifăm un alt restaurant faţă de cele vizitate şi aflaţi că de aici a început epopeea. Ori restaurantul la care ne opream era libanez, franţuzesc, italienesc adică de fiţe şi nu găseai un grătar, o saramură de crap sau o porţie zdravănă de sarmale cu mămăliguţă, ori de la intrare tăiai fumul cu cuţitul, ori o estimare aproximativă ridica preţul la nivelul unei pensii şi datorii pe luna viitoare, ori nu-ţi acceptau să aduci de acasă tortul, şampania şi tăria care la ei avea un cost astronomic, ori, ori, ori. Drept să vă spun, la braţ cu soţul şi block notesul din dotare am intrat pe puţin în zece restaurante. Să ne informăm, nu să mâncăm. Unde am găsit preţuri cumsecade, fie era întuneric, fie prea mare înghesuială, fie mult fum. Unde se îndeplineau aceste condiţii îţi săreau capacele la preţuri. Apoi, după amiaza pe saiturile de specialitate verificam impresiile. Mama mia! Multe nemulţumiri de la încărcarea gramajului, la serviciu prost, porţiile mici sau prost preparate m-au făcut să anulez câteva opţiuni care mă tentaseră.

Alegerea restaurantului

La capătul acestor peregrinări când eram aproape gata să mă înham să sărbătorim acasă unde ar fi urmat să-mi dau sufletul, am ajuns uşor plictisiţi pe str. Sofia la nr. 15 în faţa unei case boiereşti cum sunt toate din zonă. La poartă o firmă scria provocator ˝Exile˝. Îmi venea să râd. Păi dacă nu m-am exilat în tinereţe, acum ce să mai? Am intrat în curte ca să avem de unde pleca repede. Ne-a întâmpinat un domn foarte amabil despre care ulterior am aflat că este patronul locantei şi-l cheamă Romulus. Ne-a arătat meniul, ne-a sugerat o serie de trucuri care să scadă preţul unei consumaţii care dealtfel era destul de pipărată. De ex. celor mici (se putea fără ei?) să le facem pe jumătate porţia de şniţel care are două bucăţi mari, să începem masa cu bruschette că satură şi altele. Din tot ce spunea se vedea că face această meserie cu dragoste şi urmăreşte ca tu să te simţi bine şi el să câştige nişte bani. Când a acceptat să aducem de acasă, tăriile, tortul şi şampania a câştigat definitiv partida şi noi am răsuflat uşuraţi că am încheiat etapa de prospecţiuni. Intrând pe saiturile cu recenzii despre restaurante, erau toate favorabile. La câteva zile am dus un aconto ca să fim siguri că păstrează numai pentru noi sala din faţă, o cameră lungă de vreo 25-30 mp în care urma să pună o singură masă de 12 persoane inclusiv copiii, căci nu poate fi o umilinţă mai mare pentru ei decât să-i aşezi separat la katzentisch. Că or să se plictisească? Să facă bine fiu-miu să le aducă tabletele cu jocuri de acasă. Invitaţiile fuseseră făcute pentru duminică orele 13.30. Şi aici a fost o problemă ca niciunul din cei patru copii (fată+ginere şi noră+ băiat) să nu aibă gărzi aşa că ne-am sărbătorit în a doua parte a lunii noiembrie.

Ţoalele festive

Odată încheiată această acţiune, m-am dus repede să-mi cumpăr o rochiţă. În ultimii ani am intrat la apă şi m-am multilateral dezvoltat. Nu-mi mai venea nimic bine şi se cerea ceva nou, adică pe ˝măsură˝. Mi-am făcut de comandă un deux-pieces cu o culoare potrivită vârstei mele. Nu vă grăbiţi să credeţi că este gri sau pepit gri cu negru, cel mult maron închis sau bleumarin, ci... verde tare, io-te na! , am să pun o poză. Nici n-am optat pentru stilul casual pentru că era totuşi o ocazie. Soţul n-a scăzut, n-a crescut, nu s-a îngrăşat, nu a slăbit, aşa că a pus frumosul costum de tată-socru. Acum, după ce v-am împuiat capul cu consideraţii off! , într. -adevăr a fost of! şi of! , să trecem la subiect.

Tortul

Cu două zile înainte am comandat tortul. Ce, credeţi că a fost uşor? La cofetăriile din cartier cu 50-60 / lei kg nu păreau cine ştie ce din punct de vedere al compoziţiei, la Ana sau Capşa la 100 lei/ kg nu-mi convenea. O prietenă m-a trimis la cofetăria Constance de pe Banu Manta şi bine a făcut. Dulce- acrişor: blat siropat plus cremă de jofră plus strat gros de fructe de pădure plus frişcă plus scris cu ciocolată ˝La mulţi ani!˝. Tortul comandat avea 1.5 kg şi ca format era pătrăţos, formă mult mai originală decât rotundul de la nunţi-botezuri. L-am dus la restaurant pentru ca a doua zi să nu fim pe post de hamali.

Descrierea restaurantului

Duminică, ora 13.15. Am sosit înaintea musafirilor. Ne aştepta o sală luminoasă cu o masă lungă cu 12 tacâmuri şi o veselă de bună calitate. La capătul sălii lângă zid erau două măsuţe cu fotolii la care, între feluri, copiii s-au aşezat să se joace cu tabletele şi să tacă mâlc. De pe ferestrele înalte se vedeau vis-a-vis case opulente şi bine întreţinute (ah! retrocedări la drepturile litigioase, afaceri de milioane de euro, că vechii proprietari chiar şi fiii lor sunt oale şi ulcele). În cartierul capitalelor toate casele arată bine. Cum am stabilit, invitaţii au venit fix la 13.30 cu punctualitatea unor parlamentari britanici. N-a venit niciunul cu maşina, prietenii ştiu de ce.

Restaurantul este amplasat într-o casă frumoasă în faţa căreia este o curte cu mese şi scaune, grădină pe timp de vară. La parter în partea dreaptă este sala în care am fost serviţi numai noi, în partea stângă un bar, cu scaune înalte, lumină claire-obscure, scrumiere. Toaleta este sus pe o scară cam incomodă. Tot sus mai este o încăpere de club. După cum mi-am dat seama clientela restaurantului, -băieţii lui tăticu´-apare la ore târzii. La orele prânzului eram numai noi.

Ce am mâncat?

După ce s-a ciocnit cu tăriile aduse de acasă, pentru domni whiskey, pentru doamne un tiramisu Angelli de 17 grade, au fost puse pe masă patru platouri cu bruschete (un fel de sanviciuri) cu diverse: somon fume, mozzarela, chilii, salsa şi două platouri de mărimea unor farfurioare cu salată de vinete şi ardei copţi, quesadilla (tortilla adică lipie) cu mozarella. Fiecare platou, subţirel ca să nu spun anemic era în jur de 25 lei. Bărbaţii au comandat diverse supe-creme (20-25 lei) despre care au spus că au fost delicioase. Au fost servite cu crutoane de pâine. Ca fel principal fiecare a comandat ce a vrut. Dorada sau somonul la grătar 45 lei plus garnitura de legume 18 lei/ porţie era consistent adică suficient ca gramaj şi gustos. La fripturi s-a aplicat principiul : carnea face rău sănătăţii, aşa că porţiile au fost micuţe. Cotlet de porc fără garnitură 30 lei, cartofi cu rozmarin sau chips 15 lei. Calamar pane cu sos salsa 35 lei. Şniţelul de viţel a fost 45 lei la care s-a adăugat câte 15 lei porţia de chips. Care copil nu e amator de şniţel cu cartofi prăjiţi, numai că chipsurile erau cam reci şi tare ni-e teamă că erau din pungă? Am rămas ˝ doamnă˝ şi nu am atras atenţia că una vorbim în sens de preţuri suportabile şi porţii omeneşti şi alta fumăm. Am pus punct aici pentru a scoate în relief că un muşchi de vită cu sos gorgonzola sau spanac a costat 79 lei. Vinul casei 35 lei/ 0.5 l, la pahar 13 lei, bere de 330 ml 8 lei, ceai simplu 10 lei plus miere 1 leu. Sigur că a mai fost apă plată, apă minerală (8 lei/ o. 5 l), pâine. A urmat tortul adus cu un artificiu aprins. Cafele nu s-au servit din cauză că se făcuse destul de târziu. Serviciul a fost ireproşabil cu toate că o singură chelneriţă a asigurat toate solicitările, fiecare din cei 12 cerând diverse cam în acelaş timp. În schimb fie că nu aveau un aragaz mare, fie că localul fiind folosit mai mult seara pentru un drink, fie bucătarul nu avea prea multă expertiză, cartofii au venit recişori, la felul principal s-a aşteptat cam mult şi legumele la grătar erau cam crude. Ca notă generală, cu excepţia doradei şi a calamarului porţiile au fost micuţi-micuţi cum sunt preţurile din reclama de la farmacie făcută de Stela Popescu. În fond ce, am venit să ne săturăm? Nu. La sfârşit a venit ˝ valea plângerii˝ adică nota de plată. Făcusem eu de acasă o socoteală pe preţuri maxime, soţul luase în plus 25% bani pentru neprevăzut. Neprevăzutul a fost foarte necesar. A costat 1260 lei la care am mai adaugat bacşiş10%, tortul 100, total cca 1500 lei exceptând tăriile şi şampania din cămară, adică din surse proprii. Pe saiturile de specialitate scrie că preţurile practicate la acest restaurant sunt medii. Nu ştiu, aşa o fi, nu sunt prea umblată dar ce pot spune cu certitudinea unei gospodine cu 60 de ani vechime, este că gramajul a fost foarte mic.

Cum aniversam pe vremuri?

Acasă. Cu alimente strânse în congelator cu câteva săptămâni în urmă. Piftie din tacâmuri de pui. Salată de boeuf cu maioneză dintr-un ou. Icre false din griş şi sare de lâmâie. Ruladă din conservă de pateu.Tort din biscuiţi cu cremă cu margarină Unirea.

Să rămânem optimişti

Nu am ce reproşa, dimpotrivă am fost serviţi bine, localul este frumos, am fost singuri în tot restaurantul, atmosfera a fost intimă, totul emana stil. A doua zi am fost câteva ore puţin iritată. M-am consolat repede la gândul că a fost o experienţă nouă într-o lume paralelă cu cea în care trăiesc dar mai ales datorită coparticipării copiilor aşa încât mi-au mai rămas bani de mâncare şi întreţinere până la pensia următoare. Anul viitor dacă ne ajută Dzeu să fim sănătoşi şi să fie linişte, vom merge direct la Torna fratre.

Concluzii:

- la pomul lăudat să nu te duci cu sacul,

- socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg,

- obrazul subţire cu cheltuială se ţine,

- s. a. m. d. din înţelepciunea populară.

---

VIZUALIZĂRI: 2573 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI