Alambik & Sticla de Piatră - prietenos și nonconformist

TIPĂREȘTE

La intersecția dintre străzile Mântuleasa și Paleologu, în spatele unui gard de beton acoperit parțial de iederă, stă aproape neobservată o casă cu un singur nivel. Când porțile din lemn verde-albastru sunt închise, nimic nu atrage atenția trecătorilor și nu dă de bănuit că dincolo ar putea fi ceva prietenos. Ai chiar o reticență să împingi poarta care aluncă lin pe roți. Doar graffiti-ul inscripționat pe beton, în stânga, îți confirmă că acolo este ceea ce cauți și-ți dă curajul să pătrunzi în curtea privată.

Aici, pe Paleologu la nr. 26, ne așteaptă Alambik & Sticla de Piatră, un loc pe care l-am găsit într-o zi de sâmbătă din luna mai, dar pe care mi s-ar părea pretențios să-l numesc restaurant și nepotrivit să-i zic birt.

Așezământul este plasat într-o zonă centrală - ceva mai la nord de calea Călărașilor - care poartă încă izul vremurilor de demult. Cele două străzi care se întâlnesc în poarta casei, amintesc de mahalalele Mântuleasa și Negustori de la marginea Bucureștilor de secol optsprezece, când zona era locuită în principal de negustori și meşteşugari.

Un secol mai târziu, construcțiile de case, bulevardele luminate, modernizările din jur sau Școala Mântuleasa - care l-a avut elev pe Mircea Eliade între anii 1914-1917 - au luat locul grădinilor suburbiei și au metamorfozat complet zona. Dacă pașii te poartă pe străzile Negustori, Paleologu sau Mântuleasa, poți admira și astăzi unele dintre casele foștilor locuitori” cu dare de mână” , lucrate în stil architectural modern pentru acele timpuri, care astăzi sunt considerate și încadrate ca monumente istorice.

Ce ne-a atras pe noi la Alambik n-a fost doar apropierea de casă și nota mare de pe Google (4,8 din 108 recenzii), ci și faptul că am descoperit periind net-ul, că locul a fost creat și este întreținut de domnul Adrian Darabană, fostul manager al Clubului Țăranului, de la Muzeul Țăranului Român, unde ne-am delectat adesea la spectacolele de teatru, proiecțiile de filme și evenimentele organizate cu multă dăruire. Și… cum omul sfințește locul, n-am mai stat pe gânduri când a fost să alegem!

Ne-am asigurat cu un telefon că o masă încăpătoare de șase adulți și doi copii, rezervată pentru noi, ne așteaptă de pe la ora 18:00, apoi în aceeași zi - cu cățel, cu purcel - ne-am înființat la locul cu pricina.

Casa tip vagon ocupă cam trei sferturi din curte, iar spațiul rămas de-a lungul acesteia este amenajat drept terasă, cu câteva mese și scaune în aer liber. Mai spre spatele curții există și un spațiu acoperit și învelit în folii, folosit probabil și ca loc de fumat pe vreme rea.

Ne înțelesesem să stăm pe terasa din fața casei, fiind o zi călduroasă și plăcută, dar când aplicația telefonului ne-a arătat că spre seară urma ploaie cu fulgere, ne-am făcut griji… Pe degeaba, aș zice! Domnișoara care ne-a primit de îndată ce am ajuns în curtea casei, ne-a spulberat îngrijorarea și ne-a asigurat că ne putem muta în interior dacă” urgia” se abate asupra nostră, mai ales că o masă urma să se elibereze în câteva minute.

Pentru că încă nu eram în formație completă, am hotărât să așteptăm la masa din curte și între timp să ne facem de lucru cu o apă minerală rece și hidratantă. Dar n-am apucat să o primim, că au apărut cățeii și purceii :)) așa că am rămas împreună acolo. Ca să nu povestim însă așa… pe sec, am cerut și două sticle de vin. Întrucât eram cam nehotărâți și nici nu știam ce vom lua de mâncare, tânăra ne-a invitat în” camera vinurilor” să punem noi degețelul și să zicem: ăăhh ăsta! – unul rose (Janela Branca Verde) și… ăsta! – un vin roșu (Primitivo del Salento).

Între timp, gazda noastră - ctitorul locului – și-a făcut apariția și atunci a început o discuție despre faptul că venisem să mâncăm și cum fiecare începuse cu mofturile și pretențiile de oameni duși pe la restaurante, ba chiar și puradeii exprimau opinii, că deja ăștia știu din fașă cum trebuie serviți cartofii prăjiți – pardón! french fries, s-a creat un fel de ciorovăială de nu se mai înțelegea om cu persoană.

Am uitat să vă spun că la Alambik există un concept foarte simplu: nu există meniu prestabilit, deci felurile de mâncare nu sunt puse pe o listă. E ca și cum te duci în vizită la un prieten, fără nicio pretenție de șampanie și caviar, ci o faci doar ca să te întâlnești cu oameni dragi, să petreci timp împreună, să te eliberezi de stres și să te detașezi de probleme… cu alte cuvine: să îți crești calitatea vieții. Și înainte să te pui la masă, gazda zice: Uite, astăzi am gătit pentru voi ceva bun! Vreți să gustați?

Așadar, amfitrionul nostru ne-a îmbiat cu niște bunătăți de aperitiv, cu feluri principale date jos de pe plită cu vreo oră în urmă, cu ceva chestii pe care le putea face pe loc – unele dedicate copiilor, dar și cu niște mostre de pizza, căci ziua respectivă fusese declarată ca fiind ziua Pizzei Napoletane, fapt pentru care se dedicase onorării comenzilor celor care veniseră la fața locului să le ridice.

Zis și făcut! Stabilirăm care-ce-dorește să mănânce și ne văzurăm de discuțiile și beuturile noastre - îmbogățite acum cu alte ape și cu ceva sticle de sucuri pentru copii, aduse între timp la masa din curte – timp în care gazda s-a retras la pregătirea bucatelor și ambientului. Am ciocnit primul pahar așaa… de întâlnire, ne-am mai foit pe scaune luând aminte la amenajările din jur, ne-am amuzat de aranjamentul cu sticle goale pe treptele de la intrare, dar n-am apucat să aflăm de câte zile erau strânse că deja a trebuit să ne mutăm cu toate ciorcioboatele după noi la masa dinăuntru, care ni se pregătise.

În interior există mai multe încăperi, cea mai mare fiind amenajată ca sală de mese. Alte încăperi sunt cele cu barul, camera în care sunt expuse și depozitate vinurile, o cameră amenajată în scopul desfășurării de diverse evenimente cultural-artistice – în special pentru copii și evident, baia.

În timp ce ne-am instalat, la masă a sosit și aperitivul pe platouri, pentru toată lumea: o plăcintă machedonească cu brânză sărată, o fasole bătută și salată de vinete cu roșii – un deliciu. Pâinea - cu semințe, feliată. Ca fel principal s-au luat 3 porții de sarmale cu mămăliguță, 2 de tigaie picantă cu mixt de carne și 3 de șnițel cu cartofi prăjiți cu brânză rasă. Cei doi copii au împărțit un șnițel imens, cât o farfurie.

La final, așa de degustare, gazda ne-a adus pe un platou câte o felie de pizza pentru fiecare, scoasă atunci din cuptor – că doar fusese ziua de pizza. Ăsta a fost un prilej să mai cerem o sticlă de vin, din colecția de vinuri excelente pe care am găsit-o acolo, la prețuri de producător – asta a fost una dintre surprizele plăcute din acest loc. Unii au vrut și desert, așa că tiramisul la cupă a fost dulcele care a încununat masa noastră la Alambik.

Toate au fost foarte bune, am lins farfuriile – inclusiv cei mici.

Întrucât eram doar noi în casă, copii au început să cutreiere prin cotloane ca să descopere, fiind încurajați și de Adi (dacă din întâmplare citește, să mă ierte că-i spun așa - dar l-am simțit ca pe un prieten apropiat) care le-a fost ghid, le-a pus ceva muzică și le-a arătat locul în care din când în când sunt organizate ateliere creative și tot felul de activități. Dacă vă interesează cu ce se mai ocupă (poate vreun campionat – dacă sunteți tari la table :)), le puteți consulta și voi pagina de FB.

Nici nu știu când s-au scurs cele două ore și ceva petrecute ca-n familie, într-o atmosferă plăcută cu muzică bună, ascultată în surdină. Înainte de plecare am achitat cu cardul nota în valoare de 492 lei (din care 129 lei au fost cele 3 sticle de vin); deci, la o împărțeală simplă, s-ar zice că ne-am ospătat cam de 60 lei fiecare. Mai mult decât rezonabil – părerea mea!

În loc de încheiere

Ne-a plăcut atât de mult ce-am găsit la Alambic & Sticla de Piatră, că ne-am propus să mai repetăm vizita. În plus, o terasă răcoroasă care ispitește pe oricine în vreme de caniculă, dorința de o ieșeală cu prietenii, cheful de luat masa în oraș sau chiar alte ocaziile care se ivesc, sunt destule motive care m-au făcut să share-uiesc cu voi această experiență. Dar dacă vă duceți, trebuie să țineți cont că:

- programul este zilnic de la 16:00 la 23:45 cu excepția duminicilor, când este 12:00 – 20:45; luni & marți – închis

- dacă vreți să aflați dinainte ce gătește gazda, e musai să dați un telefon

- locul este nepretențios, fără formalisme, dar oamenii vă primesc cu bucurie și vă răsfață cu tot ce știu ei mai bine

- pe pagina de Facebook aflați ce evenimente se mai organizează din când în când, pentru mici și mari

Eu cred că merită!

***********************

Vă rog să postați următoarea ilustrație muzicală și vă mulțumesc anticipat youtube

---

VIZUALIZĂRI: 877 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI