Burebista: tradițional pe Calea Moșilor

TIPĂREȘTE

A venit vara și vremea bună îndeamnă la ieșiri la terase la o berică și o mâncărică. Și la întâlniri cu prietenii - cu cât mai vechi, cu atât mai bine.

Iar cei mai vechi amici ai mei sunt colegii din școala generală, căci cu cei de la grădiniță, după cum cred că îmi amintesc că v-am informat cu altă ocazie review-istică, nu am ținut legătura... ????

Mea culpa!

Ca mai de fiecare dată, în calitate de fostă șefă a clasei, mi-am asumat sarcina găsirii unui local nici prea-prea, nici foarte-foarte, care să corespundă - care va să zică - următoarelor criterii minimale:

√ poziție accesibilă cu mijloacele de transport în comun în capitala țărișoarei noastre, sufocată de șoferii care nu pot, neam! să renunțe la deplasarea cu mașina personală;

√ o terasă cât mai mare, ca să nu ne faultăm gleznele gingașe de picioarele scaunelor și de mesele celorlalți clienți, și acoperită pentru a ne adăposti în caz de ploaie (nu am fost nevoiți);

√ bucătărie românească, unii dintre noi, mai conservatori din fire, nefiind amatori de experimente gastronomice;

√ prețuri cât de cât rezonabile - deși Dumnezeu știe ce mai înseamnă rezonabil în zilele noastre! ????

√ recenzii bunicele spre bune, scop în care am consultat și opiniile exprimate pe site-ul AFA.

Iar câștigătorul a fost restaurantul Burebista Tradițional.

Adresa: Calea Moșilor nr. 195, bl. 1 bis, parter, sector 2

Site: www.restaurantburebistatraditional.ro și pe facebook https://www.facebook.com/restaurantburebistatraditional/? ref=embed_page

Deschis zilnic 12-24. Face și livrări la domiciliu.

Localul se află aproape de intersecția cu Bulevardul Carol și stația troleibuzelor 69,70,85 și 90, în timp ce pe Calea Moșilor circulă tramvaiul 21, din care am descins și eu venind dinspre Obor.

Buuun, ne aflăm așadar pe Calea Moșilor, o arteră importantă și cunoscută din București, întinsă cale de pest 2,5 km între strada Bărăției și zona Bucur-Obor. Este și una dintre cele mai vechi străzi din oraș, numită astfel după târgul organizat de Moșii de Vară la Obor. Istoricii suțin că ar data de pe vremea lui Șerban Vodă Cantacuzino, domnitor al Țării Românești între 1678-1688.

Citind câte ceva pe net despre această stradă, am descoperit că atmosfera sa pestriță și peisajul presărat cu prăvălioare și cârciumioare au fost imortalizate în acuarele de către Amadeo Preziosi, un conte maltez născut în 1816, care l-ar fi cunoscut în 1864 la Constantinopol pe Alexandru Ioan Cuza. Acesta l-ar fi invitat la București, dar vizita a fost amânată până în 1866-1867, când Carol I l-ar fi poftit și el în capitala țării. Ajuns aici, Preziosi a pictat Dâmbovița, bisericile Stavropoleos și Schitu Măgureanu, Palatul Cotroceni, Oborul și panorama Bucureștiului văzută din Turnul Colței. Lucrările sunt păstrate la Muzeul Municipiului București și la P16 veți găsi reproducerea ilustrației târgului de Moși.

Tot de pe net am aflat că importanța comercială a străzii e dovedită prin faptul că a devenit în 1825 prima arteră pietruită din București iar în 1899 cea dintâi în care carul cu boi a fost înlocuit cu tramvaiul electric.

Nu a fost însă nevoie să mă documentez online ca să știu că în anii 1980 zona a fost sistematizată, casele fiind demolate pentru a face loc blocurilor. Și asta deoarece îmi amintesc cum arăta Calea Moșilor înainte...

Pentru că sunt bătrână... ????

Întreaga porțiune cuprinsă între magazinul Bucur Obor și Bulevardul Carol este acum ocupată de blocuri cu magazine de tot felul la parter, în tip ce mai departe, către strada Bărăției, se păstrează câteva imobile din perioada interbelică ridicate pentru lucrătorii italieni de la rafinăriile prahovene, dar și multe case care stau să cadă.

Revenind însă la oile noastre, de reținut că restaurantul Burebista, înființat în 1999 (o vechime de invidiat într-un peisaj HORECA atât de volatil! ????) se găsește în partea „nouă” a Căii Moșilor, la parterul unui bloc. Acesta nu este, cu siguranță, genul de amănunt de natură să entuziasmeze, numai că blocul fiind restras de la stradă, cârciuma s-a putut extinde, revărsându-se pe trotuar într-o terasă umbrită de câțiva copaci, cu intrare printr-o poartă de influență maramureșeană. Verdeața este completată de ghivece cu floricele, dispuse printre mesele și scaunele din lemn. Noi însă, cei șapte care am răspuns prezent la strigarea catalogului, ne-am proptim, după cum vă spuneam, în zona acoperită.

Așa cum o arată și numele, Burebista e ceea ce se cheamă un local cu specific tradițional românesc, fapt subliniat prin decorul lemnos sculptat de afară, cât și cel din interior, unde are trei saloane, unul de inspirație oltenească, altul transilvăneană și al treilea moldovenească. Am vizitat toaleta, aproape surprinzător de curată, prilej cu care am remarcat ștergarele țesute cu motive folclorice, obiectele din ceramică pictate, pereții lambrisați cu lemn, trofeele de vânătoare și peisajele rurale idilice.

Cam kitsch, dar nu neapărat deranjant.

Nu același lucru îl pot afirma însă și despre scaunele descleiate și șubrede care ne-au dat nițel de furcă unora dintre noi. ???? Au fost, ce-i drept, înlocuite prompt de chelneri, dar...

Burebista pretinde că servește „preparate care îți lasă gura apă. Gustoase, aromate, simple și totuși sofisticate. Ca la mama acasă” . Căci „Acasă e acolo unde sunt bucate românești. Poți călători oriunde în lumea asta și nu vei găsi bucate ca la noi” .

Frumos spus, recunosc. Deși, știți voi, lauda de sine... ???? Și drept dovadă, părerile pe Tripadvisor sunt foarte împărțite despre Burebista ăsta.

Oricum, de subliniat referirile dacice din meniul tipărit pe o foaie de hârtie ce servește și drept suport de farfurie. Unele feluri au denumiri simpatice: „Înainte de bătălie” (coaste crocante, carne la garniță, ciocănele de pui, mititei, cartofi prăjiți și salată de murături asortate); „După bătălie unul a scăpat” (mușchi de vițel, file de porc, piept de pui, cotlet de berbecuț, mititei, toate la grătar, cartofi prăjiți și salată de varză acră); „Preferatul preotului Deceneu” (platou pentru 2 persoane: ciolan întreg, crocant, de porc, cu fasole, varză călită și sfeclă roșie cu hrean); „Cina lui Zamolxe” (platou pentru 4 persoane - pulpe de rață, mușchi de vită, prepelițe, mușchi dacic, cotlete de berbecuț, cartofi cu rozmarin și salată de sfeclă roșie cu hrean).

În afara acestora, oferta include și aperitive tradiționale reci (leber, șorici, tobă, fasole bătută, caltaboș, icre, zacustă de pește); gustări „călduroase” (jumări, ficăței la tigaie, creier măcelăresc, bulz vânătoresc, cașcaval pane); salate aperitiv (de ton, de pui, vită, legume); „zame” (ciorbe de văcuță, cu perișoare, de fasole cu afumătură, supă cremă de legume, supă de pui cu tăiței de casă); „festin dacic la grătar” (pui, vită, berbecuț, porc); pește (crap, păstrăv, doradă); mâncăruri gătite (tochitură, sărmăluțe, tigaie picantă, pastramă, pârjoale).

Specialitățile bucătarului: pui la ceaun; mușchi de vită bănățean; berbecuț la tigaie cu mămăliguță.

Bineînțeles, felurile principale pot fi acompaniate de garnituri din cartofi, ciuperci, legume sau de diverse salate.

Ceva dulce: în afara omniprezentelor clătite și papanși, servesc și plăcinte, cremă de zahăr ars, profiterol, înghețată sau tort de casă.

La capitolul băuturi oferta este la fel de cuprinzătoare: bere la butoi (Ursus și Peroni) și la sticlă, vinuri albe, roze și negre de Purcari, Segarcea, Recaș, Sâmburești, Sarica Niculițel etc., tot felul de cocteiluri și spirtoase, plus - evident - răcoritoare și cafele.

Fiecare din comeseni a comandat după bunul său plac: șnițele, frigărui, pastramă de oaie, pârjoale. Eu am optat pentru tochitură moldovenească și mămăliguță; gust bunicel, dar prea mult sos în farfurie după gustul meu. Desertul n-a mai încăput, că mă umflasem de atâta râs... ????

De băut: am început cu un gin tonic și am continuat cu două sau trei șprițuri slabe (de vară, că doar eram în luna iunie) dintr-un vin sec comandat de unul din băieți, iar la final am achitat partea mea de 80 lei.

Destul de rezonabil, aș îndrăzni să spun!

Chelnerii - una bucată doamnă în jur de 40 de ani care nu părea să cunoască prea bine meniul și un picolo foarte tânăr și cam zăpăcit la cap - s-au mișcat relativ bine, reușind preformanța de a ne aduce aproape simultan comenzile și a goli la timp scrumierele.

Însă capac la toate ne-au pus cei din orchestră: rareori mi-a fost dat să aud cântăreți mai afoni! ????????Ne-am prins imediat de calitatea execrabilă a acompaniamentului muzical și am solicitat să fim cruțați. Iar după două încercări eșuate de a ne lălăi la ureche, indivizii ne-au dat pace și am putut conversa în voie.

Nu de alta, dar aveam multe să ne spunem și o grămadă de amintiri de depănat. Așa că am râs de ne dureau fălcile și burțile și am lăcrimat un pic la gândul celor care ne-au părăsit pentru totdeauna mult prea devreme și pe neașteptate.

Of! ????

În fine, una peste alta, și în ciuda micilor lipsuri semnalate, noi veniserăm chitiți să ne simțim bine, ceea ce am și izbutit.

Căci revederea cu prieteni vechi și dragi este întotdeauna prilej de mare bucurie!

---

VIZUALIZĂRI: 855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI