BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
l' Antica Trattoria „La Colombina”
Am ajuns aici oarecum „la sigur” , mergând pe mâna unor persoane care, la rândul lor, au fost la acest restaurant împreună cu niște localnici la care erau în vizită, la recomandarea acestora. Dacă cineva are drum în Bergamo și dorește să mănânce bine la un preț decent, aici e locul potrivit! (Nu că aș mai fi încercat un altul, nu am termen de comparație pe plan local, dar e un restaurant bun raportat la idealul de restaurant ????.)
Să încep cu ce a fost rău. Am plecat din țară cu un avion la amiază. Chiar înainte de decolare am făcut rezervare pentru cină, în respectiva seară. O doamnă amabilă a confirmat că ne așteaptă la ora 19:30.
Ne-am prezentat la 19:20 (nu cunoșteam locurile și nu am apreciat bine durata drumului). Ni s-a spus că restaurantul nu e încă deschis (unele mese erau deja ocupate, însă, ce-i drept, persoanele făceau doar conversație). A fost căutată rezervarea și... surpriză, cică nu exista una pe numele nostru. Am aruncat o privire în caietul doamnei și eram acolo, tăiați cu multe linii. Insistăm, ni se spune că poate am sunat la un număr greșit. OK, atunci să verificăm numărul. Apelăm și, undeva aproape, se aude sunând un telefon. Evident că, atunci când închidem, acesta nu mai sună. Ni se spune să revenim în jumătate de oră, spre norocul nostru doamna tocmai observase studiind atent atent atent caietul (cât a sunat telefonul) că cineva a anulat o rezervare ????.
Probabil că persoana care preluase apelul la amiază a observat că acesta e făcut de pe un număr din afara Italiei și, cu de la sine putere, ne-a anulat rezervarea. Ca să-i caut o scuză, restaurantul a fost extrem de aglomerat, când am revenit am primit o masă situată în mijlocul culoarului, evident adăugată acolo special pentru astfel de cazuri de urgență. Cei care serveau ne-au ocolit cu greutate, noroc că cei din spate plasaseră deja comenzile înaintea noastră.
A fost un incident neplăcut, care însă nu a reușit să strice o seară frumoasă petrecută în Bergamo între două avioane. Iar cina a contribuit la această seară frumoasă.
despre SERVICII
De afară se intră într-un vestibul. La dreapta e bucătăria, iar în stânga și în față sunt două saloane unde sunt serviți oaspeții. Masa nostră a fost în centrul salonului din față. Într-o parte era un cuplu de nordici, în rest se vorbea numai italiană. Am fost destul de aproape de mesele vecine, am explicat mai sus de ce, iar italienii, se știe, sunt destul de zgomotoși :).
Făcând abstracție de incidentul inițial, totul a fost perfect. Servire promptă, ni s-au făcut recomandări potrivite atunci când am solicitat, nimic de reproșat în privința amabilității.
Toaleta curată, dar cu o singură cabină. Cam puțin pentru 20-30 de mese.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Meniul poate fi consultat pe site-ul restaurantului: trattorialacolombina.it/menu-alla-carta. Am comandat Casoncelli alla bergamasca, respectiv Stinco al forno con polenta e patate. Pastele excelente, am căutat (și am găsit) ulterior rețeta lor: manusmenu.com/casoncelli- ... a?cn-reloaded=1. Stinco al forno con polenta e patate e clasicul ciolan la cuptor cu cartofi și mămăligă. Dar de dimensiuni rezonabile, să poată fi mâncat de un om normal, și gătit dumnezeiește. Dulciurile au fost bune și ele (mi s-a comunicat asta ????). Iar vinul excepțional, aici am mers pe recomandarea gazdelor și nu am regretat.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Restaurantul este situat în Orașul de sus, nu departe de Porta Sant’Alessandro, lipit de Casa Gaetano Donizetti (ni s-a spus să o vizităm neapărat, dar era închisă la acea oră).
Trimis de adso in 08.04.23 20:31:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Bergamo?, BERGAMO" (nou-creată pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Restaurant Vasiniko] Restaurant Vasiniko sau unde să mănânci pizza napoletană în Bergamo — scris în 06.08.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 [Circolino Citta Alta] Cooperativa Citta Alta Circolino, sau cum să mănânci bine în orașul vechi din Bergamo — scris în 01.08.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 [Antico Borgo La Muratella [Cologno Al Serio], restaurant] Antico Borgo La Muratella, cină la conac — scris în 28.07.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 [Restaurant La Svolta [Cologno Al Serio]] La Svolta, sau prima vizită la un restaurant italian — scris în 23.07.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Câte ceva de mâncat în Bergamo. Și de băut... — scris în 11.07.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ