GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un restaurant corect – Veroni din Balcic

Weekend prelungit de Sf. Maria Mare (15 august), aglomerație maximă în zona Balcicului. Noi, aflați în zonă, doritori de o plimbare pe înserat în portul și pe faleza Balcicului ne amestecăm cu mulțimile de turiști ce se plimbă pe malul Mării Negre. Dar, puțin mai devreme, am trecut pe la restaurantul Veroni pentru a ne potoli foame și a evita unele „capcane” turistice de pe faleza Balcicului.
Identificat de mine acum doi ani când am mai fost la Balcic, bine apreciat în recenzii pe Internet, restaurantul Veroni a împlinit 20 de ani de existență în 2025. Situat în partea de sus a orașului, vis-a-vis de două supermarketuri, aproape de ieșirea pe șoseaua E87, localul este bine semnalizat. Sunt disponibile locuri de parcare în fața unității sau în apropiere, pe stradă.
Restaurantul este spațios distingându-se două zone pentru clienți: la interior (78 locuri) și la exterior (circa 150 locuri). Terasa exterioară înconjoară două laturi ale localului, alături fiind bine delimitată o grădină exterioară – o mehana tradițională dedicată zonei barbeque (se desfășura acolo o petrecere cu muzică live). Salonul interior este asimetric cu mese împărțite între parter, un etaj intermediar și altul superior. Pereții sunt acoperiți cu cărămidă aparentă, instrumente muzicale și tablouri cu scene din oraș constituie decorul.
Am fost îndrumați spre o masă lungă la etajul intermediar, o chelneriță ne-a adus meniurile tipărite, cu text bilingv bulgară/engleză, unele produse având și fotografii exemplificatoare. Pentru comandă ne-am înțeles binișor în engleză și limbajul semnelor. Găsiți aici varianta online a meniului: veroni.bg/menuflip-en.
S-au comandat din zona lichidelor: limonadă de casă (6 leva), bere Shumensko (4,40 leva/500 ml), suc acidulat (3,6 leva/250 ml), cafea Vergnano (2,99 leva). În ceea ce privește mâncarea au fost cerute: frigărui de porc cu cartofi prăjiți și salată (17,49 leva), file de pui cu cartofi și salată (17,49 leva), salată cu somon afumat (15,99 leva), nuggets de pui (11,49 leva), cartofi prăjiți cu brânză (6,49 leva), aripioare de pui (11,49 leva) și au mai fost niște crochete și o porție de cartofi prăjiți.
Timp de așteptare pentru preparatele principale: circa 20 minute. Felurile comandate au sosit concomitent, fierbinți (unde era cazul). Porțiile suficient de mari, gustul așa cum trebuie să fie.
Am fost mulțumiți de calitatea preparatelor și de amabilitatea chelneriței. Am plătit cu cardul, bacșișul l-am lăsat cash. Am plecat spre faleză cu foamea potolită gata să gustăm o înghețată sau ceva dulce. Recomand restaurantul-pizzerie Veroni!

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 01.09.25 15:21:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Restaurant Vintage House] O vizita de-o zi pe la vecini — scris în 31.07.24 de Yolanda din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 El Balcon del Mundo și niște mărunțișuri... — scris în 29.06.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 [Bistro Kestena / Chestnut] Un prânz în apropierea „Cuibului liniștit” – Bistro Kestena din Balcic — scris în 12.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 [Restaurant El Balcon del Mundo [Topola]] El Balcon del Mundo – un desert la înălțime — scris în 13.06.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 [Restaurant Antik] O cina de coșmar — scris în 04.05.23 de ux128981 din GALAţI
- Apr.2023 Restaurant Selena Balcic, 1,2, 3, plus, plus, ˝ca la mama acasă˝ — scris în 26.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 [Restaurant Ariciu Doner & Burgers] „Ariciu” Restaurant în Balcic — scris în 27.12.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ