ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
LUNA
MAY-2023
Cuplu
PREȚ 432 TL (95 LEI)
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Am mâncat foarte bine la PuBON Restaurant & Bar în Sakarya

TIPĂREȘTE URM de aici

18 mai 2023

Aşa cum am povestit deja, prima oprire din vacanţa turcească de anul trecut a fost la Adapazari/Sakarya, după un drum frumos, dar lung şi obositor. Bonvie 4* a fost hotelul ales pentru oprirea intermediară, un hotel nou, modern, curat şi confortabil, uşor accesibil din autostrada O 7.

Am ajuns la hotel cu puţin înainte de ora 19, obosiţi, înfometaţi şi cam zgribuliţi de frig sau mai degrabă de umezeala care ne intrase în oase după ce ne plouase aproape tot drumul.

După ce ne-am cazat şi ne-am relaxat puţin, am ieşit să căutăm ceva de mâncare şi să facem câteva cumpărături de la un magazin BIM aflat la două clădiri distanţă de hotel. Am identificat o singură lokantă în apropierea hotelului, dar nu m-a atras. Nu-mi place aglomeraţia, însă şi lipsa clienţilor îmi dă de gândit, aşa că am decis să mâncăm la restaurantul hotelului nostru de patru stele.

Adresa: Tekeler Mahallesi Cevreyolu Caddesi No 218 Adapazari / Sakarya, 54100 Sakarya, Turcia

Coordonate GPS: 40.79650 N; 30.39529 E

Website: hotelbonvie.com

Restaurantul este deschis pe tot parcursul zilei oferind în regim a la carte felurite mâncăruri din bucătăria internaţională, toate la preţuri foarte rezonabile. Doar în Edirne am mâncat mai ieftin în această vacanţă.

Meniul, disponibil doar online prin scanarea unui cod QR, nu este prea stufos, ceva în gen pub sau bistro, cu câteva feluri din fiecare categorie. Astfel găseam câteva feluri de aperitive, câteva salate, pizza şi paste, burgeri, miel, vită, pui şi somon la grătar, fructe de mare etc. Exista un singur fel de supă, supa zilei, probabil alta în fiecare zi.

PuBON, restaurantul hotelului Bonvie, dispune de un spaţiu interior generos, în aceeaşi notă modernă ca şi restul spaţiilor comune din hotel. Barul se află în continuarea holului de la recepţie până la ieşirea în curtea interioară.

Accesul în restaurant se face atât dinspre stradă, unde dispune de o terasă înconjurată de un gard viu, dotată cu destule mese şi scaune, protejate de umbrele de soare sau mai degrabă de ploaie în cazul nostru :D, cât şi din hotel. Câteva mese şi scaune sunt amplasate şi în curtea interioară în apropierea piscinei.

Clienţii restaurantului beneficiază de parcare gratuită.

Noi am preferat să mâncăm în interiorul restaurantului. Ne-am ales o masă puţin mai retrasă. Clienţi erau puţini la ora respectivă. Doar câteva mese erau ocupate de un grup de ruşi, foarte veseli şi gălăgioşi, aceştia preferând mesele cu canapele foarte confortabile.

Am studiat meniul pe telefon, am întrebat ospătarul ce supă au în acea zi, ne-am bucurat când am auzit că este de linte şi am comandat imediat două porţii (54 TL). Ca fel principal, am ales câte un şniţel de pui (162 TL).

În scurt timp am primit supele cremă de linte, fierbinţi, cu lămâie alături şi un coş cu patru minibaghete. Eu supă cremă de linte m-am învăţat să mănânc în vacanţele petrecute în Turcia şi după câţiva ani am început să gătim şi noi acasă, ne-a ieşit bine de fiecare dată, dar parcă tot mai bune erau cele turceşti, indiferent de sortiment 😊. Şi aici supa de linte, caldă şi săţioasă, a fost exact ce ne trebuia, pentru că ne-am încălzit şi ne-am potolit şi foamea.

Pentru felul principal am avut de aşteptat mai puţin de zece minute, deoarece abia atunci prăjeau şniţelele. Acestea ne-au fost aduse fierbinţi, având alături o salată de cartofi, în genul salatei orientale, dar mai sărăcă în ingrediente, şi un bulgăraş de unt amestecat cu plante aromatice, care s-a topit imediat ce l-am întins peste şniţelele fierbinţi. Pentru desert nu prea mai era loc şi nici variantele oferite nu m-au inspirat prea mult. Aş fi mâncat o îngheţată turcească, preferata mea, însă nu era momentul potrivit când abia reuşisem să mă încălzesc.

Am cerut nota de plată solicitând să fie trecută consumaţia în contul camerei pe care oricum urma să o plătesc a doua zi dimineaţa înainte de plecare. I-am comunicat doar numărul camerei şi s-a rezolvat. Cina ne-a costat 432 lire turceşti, cam 95 de lei la cursul din mai 2023, foarte OK în opinia mea. Pâinea şi apa au fost din partea casei. Mulţumită de servirea rapidă şi de mâncarea gustoasă, i-am lăsat ospătarului 2 USD cash şi doar am semnat nota de plată.

În condiţiile date, PuBON Restaurant & Bar a fost cea mai bună alegere pentru noi, scutindu-ne de un drum prin ploaie până în centrul oraşului, unde, sigur am fi găsit mai multe opţiuni de a lua cina.

Chiar dacă pentru prima masă luată în Turcia noi am fi preferat ceva mai tradiţional, fiindu-ne tare dor de mâncarea turcească după o pauză de aproape doi ani, am mâncat foarte bine şi la PuBON, restaurantul hotelului Bonvie, servirea a fost rapidă, fără reproş, ambientul foarte plăcut, iar preţurile absolut rezonabile, deci RECOMAND!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 21.10.24 00:22:37
Validat / Publicat: 21.10.24 01:02:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 2105 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 PuBON Restaurant - şniţel de pui cu salată de cartofi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.10.24 00:51:17]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Adapazari?, ADAPAZARI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

webmaster
[21.10.24 06:12:37]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

doinafil
[21.10.24 23:17:08]
»

Să vă fie de bine! Mi-a plăcut „jocul de litere” din denumirea restaurantului hotelului „Bonvie 5*” A fost inspirat (ă) cine a ales acest nume! Pu (b) BON

Și prețul mâncării a fost de mare bun simț!

nicole33AUTOR REVIEW
[22.10.24 06:08:17]
»

@webmaster:

nicole33AUTOR REVIEW
[22.10.24 06:31:40]
»

@doinafil:

Mi-a plăcut „jocul de litere” din denumirea restaurantului hotelului „Bonvie 5*” A fost inspirat (ă) cine a ales acest nume!   Pu (b) BON 

Şi mie mi-a plăcut ideea combinaţiei din denumire Pub + Bonvie = PuBON

De fapt, nici alegerea numelui hotelului nu a fost întâmplătoare. În plus, încă de la intrare am aflat că "Life is amazing when you feel Bonvie", de pe peretele de la capul patului am aflat că „Sleep is the Best Meditation” şi tot aşa

Și prețul mâncării a fost de mare bun simț!

Într-adevăr, am mâncat la restaurantul unui hotel de patru stele la un preţ foarte OK, totul proaspăt, gustos, servire rapidă.

Mulţumesc mult pentru urare, vizită şi ecou!

Zoazore
[22.10.24 10:41:25]
»

@nicole33:

Chiar dacă pentru prima masă luată în Turcia noi am fi preferat ceva mai tradiţional, fiindu-ne tare dor de mâncarea turcească după o pauză de aproape doi ani, am mâncat foarte bine şi la PuBON, restaurantul hotelului Bonvie, servirea a fost rapidă, fără reproş, ambientul foarte plăcut, iar preţurile absolut rezonabile, deci RECOMAND!

Intr-adevar, nu prea a fost "turceasca" mancarea", dar pentru ceva cald in stomac, eu cred ca a fost perfect!

La cat v-a fost de... racoare in acea seara, optiunea de a manca la restaurantul hotelului a fost de departe cea mai buna. Si daca si bucatele v-au placut, cu atat mai bine. V-at potolit si foamea, v-ati si incalzit la un pret rezonabil. 2 intr-unul, cum s-ar zice!

Pe mine, "boboasele" nu ma atrag deloc (fasole boabe, linte, mazare, naut... Nautul doar prajit il mai accept), asa ca am citit relaxata, fara iaurt, articolul tau.

Sa va fie de bine!

nicole33AUTOR REVIEW
[22.10.24 19:44:36]
»

@Zoazore:

Intr-adevar, nu prea a fost 'turceasca' mancarea', dar pentru ceva cald in stomac, eu cred ca a fost perfect!

De fapt, a fost cam fifty-fifty , eu considerând supa de linte ca fiind tradiţional turcească, deoarece eu în Turcia am gustat-o prima dată şi apoi am tot aprofundat subiectul, cam în toate culorile şi variantele posibile.

Sporadic văzusem şi în Bulgaria la all inclusive, dar nici nu m-am apropiat atunci de ea, când aveam şi variante cu carne, mereu mai atractive pentru mine, mai apropiate de ciorbele cu care suntem noi obişnuiţi. Ulterior am mâncat şi în Egipt şi a fost OK, apoi am făcut şi noi acasă.

Aici la PuBON m-am bucurat că am găsit disponibilă şi 'supa zilei' şi că nu era supă de roşii , aşa că n-am mai făcut mofturi.

La cat v-a fost de... racoare in acea seara, optiunea de a manca la restaurantul hotelului a fost de departe cea mai buna. Si daca si bucatele v-au placut, cu atat mai bine. V-at potolit si foamea, v-ati si incalzit la un pret rezonabil. 2 intr-unul, cum s-ar zice! 

Toată ziua ne-a plouat de ne-a zăpăcit şi dacă în maşină îmi reglam temperatura dorită din climatizare, la fiecare oprire, 'zburdam' de nevoie . Plecam la mare şi eram îmbrăcată subţire, puţinele haine mai groase erau prin fundul valizei la care nu am intenţionat să umblu la această oprire. De fapt, şi la următoarea oprire, în Goreme, eu tot aiurea eram îmbrăcată de am fost nevoită să arunc pe mine o pelerină de ploaie când am plecat pe jos să caut hotelul la care aveam rezervată cazarea.

Cina asta a fost tocmai nimerită la momentul respectiv. Şi micul dejun de a doua zi dimineaţa a fost în regulă, conform aşteptărilor, astfel că recomand, fără dubii, restaurantul.

Pe mine, 'boboasele' nu ma atrag deloc (fasole boabe, linte, mazare, naut... Nautul doar prajit il mai accept), asa ca am citit relaxata, fara iaurt, articolul tau.

Uite că azi am învăţat un cuvânt pe care nu-l ştiam . Noroc cu explicaţia aferentă

Mazăre şi fasole nu mănânc nici eu sub nicio formă de preparare. Nu am mâncat niciodată şi constat că am reuşit să supravieţuiesc şi fără ele, la fel ca şi cu roşiile

Năut mănânc rar şi doar în humus.

N-am apucat să scriu despre cazarea din vară de la Mamaia, să te fi văzut atunci dacă mai erai la fel de relaxată. Sau despre ciorba de burtă mâncată de ziua mea la o crâşmă pe care o frecventai şi tu pe vremea când eram vecine de cartier

Mulţumesc mult pentru urare, vizită şi ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054318904876709 sec
    ecranul dvs: 1 x 1