In vizita acasa la Jackie Chan :)

TIPĂREȘTE

Lucram la o firma de electrocasnice si calculatoare, job-ul meu fiind de Purcase Manager, adicatelea negociam si achizitionam tot ce inseamna IT. Astfel ca, atunci cand a trebuit sa mergem la targul de It de la Canton Fair, am fost pe lista de participanti.

Calatoria s-a organizat sub forma unei excursii, asta pentru ca inainte sa ajungem in China, am poposit o zi in Hong Kong, orasul actorului meu de comedie preferat.

Dupa o escala la Paris, destul de lunga (ca de obicei cand e vorba de zboruri transatlantice), si dupa un zbor la fel de lung, de fapt, mai lung, de vreo 11-12 ore, am aterizat pe celebrul aeroport din Hong Kong, construit in mare. Nu am reusit sa vad mare lucru, pentru ca era ceata si sincer, mi-a cam parut rau pe tema asta.

Primele impresii de acolo: totul era maret, luxos cumva. Pe masura renumelui pe care il are orasul. Ne-a preluat un autocar cu ghid, bineinteles, o tipa micuta de inaltime si haioasa foc. Vorbea peltic engleza, ca toti chinezii de altfel, asa ca, trebuia sa fii foarte atent ca sa nu pierzi ceva.

Imi aduc aminte ca ne-a invatat cum se spune "buna ziua" in mai multe dialecte. EU am retinut doar una din variante: "Ni-haaa". Ne-am distrat pe tema asta toata excursia. Si, la multumesc se spune "shie-shie". Ma rog, poate nu se intelege exact cum se pronunta, dar cam asta este ideea.

Ne-a dat multe date despre oras, despre locuitori, despre istoria lor. Despre cat de mult cred ei in feng shui, astfel incat nici o cladire nu se ridica fara sfaturile unui expert in domeniu. Si daca se intampla acest lucru, cu siguranta lucrurile merg anapoda.

Dupa ce ne-am cazat, la hotel Miramar, am coborat sa luam masa. Bufet suedez. Totul era atat de bine pus la punct, atat de select, atat de frumos. Acolo am avut sansa sa mananc pentru prima oara crab. Dar, nu merci! Dupa ce ni l-a desfacut un ospatar, pentru ca noi habar nu aveam cum se face, si am vazut in ce hal arata (cel putin din punctul meu de vedere), nu am vrut sa pun gura pe el. Desi de obicei, sunt deshisa la nou.

Orasul

Seara este o forfota continua. Vedeai multi straini, ii recunosteai dupa faptul ca nu erau chinezi :))))). Existau foarte multe magazine cu electronice. Insa, majoritatea erau fake-uri. Ghida, ne-a aratat unul din putinele magazine unde puteai sa faci cumparaturi, si sa fii sigur ca este un produs original. Problema era ca erau atat de bine facute, incat nu stiai care e fake si care nu.

A doua zi am vizitat putin orasul. AM urcat pe Victoria Peak, un loc impresionat! De acolo puteai vedea tot orasul, in toata maretia sa. Vedeai cladirile de nu stiu cate etaje (le pierdeai sirul), ca si cum proiectantii lor s-ar fi intrecut intre ei, care sa fie mai mare decat celalalt. Si nu era decat inaltimea cladirilor, ele erau si frumoase ca si design, dar si ca culori. Nu exista numai gri-ul pe care noi il vedem in fiecare zi cand mergem pe strada. Erau diferite. Albe, crem, rozalii, bleu, din caramida sau din sticla. Oricum erau, toate se ridicau spre cer, parca intr-un impunator dans al puterii. Era cumva ciudat. Cladiri atat de inalte, se intalneau cu marea (pe care eu o iubesc atat de mult). Povestea ghida ca pretul unul apartament in cladirile acelea inalte, depasea orice imaginatie.

Am coborat de pe Victoria Peak, si in continuare ne-au dus sa vizitam un templu budist. Spectaculos deasemenea. Totul era in culori atat de vii, incat orice urma de tristete ai fi avut, ti-ar fi disparut intr-o clipita. Exista o statuie pentru fiecare "problema" pe care o aveai: statuia banilor, puneai mana pe ea si apoi bagai in buzunar. Statuia copiilor: puneai mana pe ea, si apoi dadeai pe burtica ta, si siiiigur faceai copii :))) Daca vroiai fetita, puneai mana pe copilul fetita, daca vroiai baietel, puneai mana pe copilul baietel. Si, probabil ca si altele, dar doar de astea doua imi aduc aminte. Cred ca era si cea a fericirii. Cred ca, toate erau ale fericirii, pentru ca asta era sentimentul pe care il traiai, fiind acolo.

Mai exista acolo podul unei vieti lungi. De cate ori treceai podul dintr-o parte in alta, cu atatia ani ti se prelungea viata. Interesant, nu?

Am facut apoi o croaziera cu un mic vaporas. Am putut vedea un super restaurand plutitor - Jumbo. Era impresionant. Am trecut apoi pe langa ceva destul de trist oarecum - barcile pescarilor, care nu traiau in niste conditii foarte convenabile. Traiau acolo de-a dreptul. Mancau acolo, dormeau acolo, pescuiau acolo... Traiau vis-a-vis de cladirile impunatoare, inalte si luxoase, unde traiau oameni, in cel mai mare lux... Era un contrast foarte trist, dureros chiar.

Una peste alta, Hong Kong-ul este o metropola ce merita vizitata daca exista posibilitatea. Imi pare rau doar ca nu am stat mai mult, ca sa pot savura multe alte "delicatese" pe care le poate oferi acest oras. SI, imi mai pare rau ca nu m-am intalnit cu Jackie Chan! Mi-ar fi placut sa ii dau un autograf :))))))

---

VIZUALIZĂRI: 4580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI