Hotel Transilvania, nu chiar 'second choice' în Sighişoara

TIPĂREȘTE

La începutul lunii august, călătoria spre Sighişoara se apropia cu repeziciune.

După frământările descrise pe larg într-un ecou acum ceva vreme, a trebuit să reiau din nou căutările pentru cazare, vrând nevrând. Alte alegeri, alte consultări, aşa cum se întâmplă cand pleci în grup.

Căutarea a fost scurtă, decizia şi mai şi: una dintre prietene, care se impacientase şi ea după discuţiile cu cealaltă locaţie a pus ochii pe Hotel Transilvania. Şi mie îmi sărise în ochi dar, nefiind în centru, ezitasem în alegere. După confirmarea primită de la reprezentanta altei treimi a grupului, am făcut rezervarea pe site. Răspunsul a venit instant: 1 noapte, 3 camere duble, plata la recepţie. Am vrut să mi se confirme încă o dată detaliile despre plată. Acelaşi lucru. Să vezi şi să nu crezi… Am cerut totuşi un număr de contact ca să fie totul ok şi, ca să mă asigur pentru a “n”-a oară că plata la recepţie nu este o glumă amară, am sunat la hotel. Totul în regulă: preţ, plată, perioadă etc.

Toate bune. În sfârşit eram asiguraţi. Urma însă proba de foc. Vor coincide imaginile de pe site cu realitatea? Şi dacă nu, până la urmă stăm doar o noapte, încercam să mă consolez...

Am plecat din Bucureşti pe 10 august. Drumul bun, nu foarte aglomerat. Popas la Predeal, la Hotelul Dragului (vezi review) pentru o cafea şi o limonadă. Terasa frumoasă, exact cum am lăsat-o anul trecut. Ne-a făcut plăcere să revenim, chiar şi numai pentru o jumătate de oră.

Puţin după ora 15 am ajuns la Sighişoara. Am străbătut oraşul către ieşirea spre Tg. Mureş. Acolo era situat hotelul nostru. Ştiam lucrul acesta şi ne aşteptam să avem ceva cale de străbătut până în centru şi înapoi, la iminenta vizită a cetăţii. Doar era la capătul Sighişoarei (aici întorcea autobuzul). Staţia terminus se afla chiar în parcarea şi aşa destul de mică. Noi am reuşit totuşi să ne strecurăm tărăboanţele. Prima impresie: hotel de tranzit, dar foarte drăguţ. După prima evaluare, chiar elegant. Balcoanele din fier forjat, pline cu flori care atârnau pe toată lungimea acestora.

Terasa de afară nu era foarte aglomerată, instalată chiar în faţa primului rând de camere de la parter. Noi am primit cazare la primul şi singurul etaj al hotelului, lucru care m-a liniştit parţial, gândindu-mă la zgomotul farfuriilor, ceştilor şi murmurelor clienţilor matinali. De la etaj totul se auzea mai estompat. Nu-mi făceam probleme de trafic. Până la urmă, venim din Bucureşti. Suntem vaccinaţi împotriva vacarmului maşinilor şi aici nu putea să fie mai rău. Pe parcursul timpului petrecut acolo am văzut maşini din toate colţurile ţării poposind fie pentru cazare, fie doar pentru masă. O locaţie destul de căutată, se pare. Nu ştiu dacă doar în trecere, cum am fost noi, sau pentru mai multă vreme. În schimb, nu există loc de joacă pentru copii...

Am păşit în interior: recepţia se afla în restaurant, iar una dintre ospătăriţe avea şi rolul de recepţioneră. Mi s-a părut ciudat pentru un hotel, dar pe parcursul călătoriei noastre am întâlnit organizări similare. Am făcut check-in-ul, am plătit, am primit cheile şi telecomenzile.

Accesul către camere se făcea pe o scară frumoasă, curată, mărginită de obiecte de decor atent alese. Atmosfera creată era una plăcută. Totul spunea “wellcome” şi eram fericită că vacanţa noastră începe cu dreptul.

Am ajuns pe balconul pe care îl admirasem de jos. Camere erau înşirate una după alta, iar senzaţia de a te întâlni cu vecinii pe acest culoar pitoresc îmi amintea de taberele din copilărie şi de intimitatea care se crea doar pentru că te aflai în acelaşi loc, în acelaşi moment.

După ceva probleme întâmpinate la deschiderea uşii, care avea un sistem pe care nu l-am întâlnit până acum (trebuia să ridici de mâner şi abia pe urmă puteai răsuci cheia în ială; idem şi când încuiai...), am pătruns în cameră: destul de spaţioasă, cu dotările de rigoare, totul decorat cu bun gust: cuier - chiar la intrare, măsuţă cu două fotolii, televizor LCD, patul dublu cu aşternuturi curate şi plăcute la vedere, şifonier încăpător. Dar în momentul în care am deschis uşile acestuia am avut o dezamăgire. Părea lăsat de izbelişte, iar şifonierul nu era de fapt şifonier: o mică zonă din cameră fusese închisă cu uşi de lemn, iar printre crăpături se zărea podeaua neîngrijită şi în niciun caz nu te îmbia să îţi aşezi hainele acolo. Aşa că totul a rămas împachetat în geamantan. La cât timp petreceam acolo, nici nu mai conta…

Baia era îngrijită, avea geam care dădea către spatele hotelului ce asigura şi ventilaţia dorită. Cada curată, perdeaua aşa şi aşa, obiectele sanitare păreau nouţe. Găseai săpun, şampon, föhn. Tot ce trebuie unui călător aflat pe drum şi dornic de un pat bun, o baie caldă şi cam atât. Prosoapele erau curate, dar un pic cam uzate.

Fereastra camerei dădea către balconul comun. Perdelele şi draperiile erau drăguţe, însă nu exista plasă de ţânţari. Nu că am fi văzut sau auzit vreunul în acea noapte...

Cam asta ar fi de spus la o prima vedere aruncată în grabă, şi abia aşteptam să cer şi părerile celorlalţi prieteni.

Am coborât în restaurant, pentru că drumul fusese lung şi toată lumea era înfometată. Am primit meniurile, am comandat şi am aşteptat cuminţei la o masă mare din interior, schimbând păreri despre prima locaţie din lungul şir care ne aştepta: totul de bine. Nicio problemă la orizont. Lumea părea mulţumită de alegere.

Mâncarea a venit la ceva vreme, oprindu-ne din toate celelalte preocupări: fiindcă exista wi-fi gratuit, toţi erau adânciţi ba în jocuri, ba pe net...

La primul prânz toată lumea a optat pentru ceva “safe”: fripturi, grătare cu cartofi prăjiţi sau natur, ciorbiţe pentru copii. Dintre toţi, soţul meu a fost cel mai inspirat şi a comandat un gulaş taaare bun, la care am atentat şi eu.

Fripturile au fost destul de ok. Nici prea prea, nici foarte foarte. Ciorbele, în schimb, dezamăgitoare: zeama lungă, legumele cam sărace, gustul la fel. Şi multă varză tocată mărunt (sau nu! , eu am găsit o bucată de vreo 6 cm lungime şi vreo 3 lăţime lăfăindu-se printre morcovi). După două trei înghiţituri, fata mea a renunţat. Noroc cu jumătatea de porţie (ştiind cam cât de pline erau pe vremuri farfuriile în Sighişoara) de mămăliguţă cu smântână cerută special pentru ea. Un plus pentru ospătăriţă şi bucătar că ne-au înţeles...

Cum spuneam, foamea era mare, oboseala se adunase, aşa că nu am cârcotit prea mult şi am trecut cu bine şi peste primul prânz departe de casă. În schimb, nu am putut să nu remarc unele şervete împăturite să nu se vadă petele din interior. Deşi nu prea înţeleg strădania, din moment ce un şervet e pus tocmai pentru a fi desfăşurat şi folosit de clienţi.

Preţurile mi s-au părut un pic cam mari pentru locaţie (sau poate tocmai din cauza asta), iar la aspectele legate de servire nu prea am ce comenta. Poate un zâmbet pe ici pe colo... Cu toate acestea, serviabili. Ne-au ajutat chemându-ne taxiuri în momentul în care am plecat să ne petrecem după-amiaza în oraş, la cetate.

Am petrecut următoarele ore mergând din nou pe străduţele înguste şi pietruite, admirând arhitectura, privind du-te vino-ul turiştilor care se opreau să asiste la spectacolul în plină desfăşurare din piaţa centrală, sau să cumpere suveniruri, ori să mai facă câte o poză pe ici colo. Din nou scara şcolarilor („dacă trebuia să urc atât de mult mă lăsam de învăţat a doua zi măh pitikule”, îmi spunea cineva care obişnuia să se ducă de joi până mai apoi la cursuri: -)), din nou Biserica din Deal, din nou oraşul frumos văzut de pe colină.

Fiindcă nu fusesem foarte încântaţi de bucatele de mai devreme, am hotărât să cinăm în oraş, şi am ales unul dintre restaurantele care ne plăcuse acum mulţi ani, restaurantul Perla (am văzut că era şi reclamă pe site-ul hotelului nostru). De data aceasta am fost dezamăgită, gustul papricaşului de pui pe care abia aşteptam să-l regăsesc a rămas o amintire. Ciorba - asemănătoare cu cea de la Hotel Transilvania. În schimb pizza a salvat seara.

Obosiţi şi cu gândul la călătoria ce ne aştepta a doua zi, am pornit către camere. Pe jos, ca să se aşeze mâncarea. Maare greşeală! Am calculat prost distanţa, potenţialul nostru şi răbdarea :). Cu toate acestea, a fost o seară perfectă pentru plimbare, cu o super-lună ameţitoare (prima noapte în care astrul nocturn se afla în punctul cel mai apropiat de planeta noastră), cu temperatură prielnică şi promisiunea unei vacanţe incredibile.

Însoţiţi pe alocuri de "fetiţele vesele” - (!) cu fustiţe care mai de care mai reflectorizante, gata-gata să sară peste parapeţi în întâmpinarea consorţilor ce mărşăluiau în faţa noastră s-au dezumflat repede la vederea ploadelor care tropăiau în urma lor... şi la vederea noastră, bineînţeles :) - am răsuflat uşuraţi când, după circa o oră, am întrezărit panoul ce ne anunţa că ajunsesem la destinaţie. Drumul a fost plăcut, dar nu aş mai repeta experienţa. Aviz amatorilor! De plimbări sau de “fetiţe”... :)

Noaptea la hotel a fost odihnitoare, nu am auzit nimic de afară (şi cu ceva ajutor de la termopane:)), deşi clienţi încă erau la terasă şi îşi petreceau seara la o vorbă şi un pahar de bere sau savurând o cină târzie.

Micul dejun nu a fost inclus în preţ, aşa că a doua zi am comandat fiecare ce a dorit. Per total am fost mulţumiţi. Porţii acceptabile, cafeaua bună.

Cam asta ar fi, pe scurt, incursiunea la Hotel Transilvania. Hotel de tranzit, da, însă pe măsura aşteptărilor. Plăcut ochiului, curat, (cu excepţia şifonierului...), personal amabil, poate puţin de lucrat la mâncare, însă experienţa a fost OK.

Eu îl recomand pentru o noapte celor care sunt în trecere, dar dacă vrei să petreci mai mult de 3 zile în acest oraş istoric şi frumos din Transilvania, ceva mai aproape de centru poate ar fi mai indicat. Acolo se simte pulsând inima Sighişoarei! Chiar şi la Vila Franka! :) Dacă sunteţi mai norocoşi ca mine :) (Deh, mi-a rămas inima la baldachinul din poveste – vezi impresii).

Oferta este bogată şi pentru toate buzunarele! Călătorii plăcute vă doresc şi amintiri de neuitat!

---

VIZUALIZĂRI: 2052 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI