O excursie reusită

TIPĂREȘTE

Vizita in Romania a unor buni si vechi prieteni care traiesc in Suedia a fost motivul pentru o minivacanta de patru zile.

A fost perfecta, ne-am simtit foarte bine si ne-a placut totul. Nu a fost ceva extraordinar, spectaculos sau exotic, dar ne-a mers la suflet si imi face placere sa va povestesc si voua.

De aceea incerc sa imi abat gandurile de la problemele mele si sa scriu despre aceasta excursie.

Ne doream sa fim impreuna cu ei si sa le oferim posibilitatea sa vada ceva ce nu vazusera inca in Romania, dar sa nu calatorim mult. Ce sa fie? Am decis repede si am ales Transalpina. Este aproape de Pitesti, peisajul minunat si cea mai mare parte a traseului nou pentru prietenii nostri.

Am facut planul de drum, am facut rezervari pentru 3 nopti, inca din aprilie si am asteptat sosirea prietenilor, pe 4 iunie.

Toate bune si frumoase, dar vremea se incapatana sa fie rea iar meteorologii o tineau dintr-un cod in altul. Nu aveam ce face decat sa speram ca vom avea parte de vreme buna. Si asa a fost, cu exceptia primei zile, cand a cam plouat.

Dar si mai ingrijoratoare era stirea ca Transalpina era tot inchisa. Prin luna mai am vazut la TV ca zapada are prin unele locuri 3-4 metri!

Urmaream zilnic situl transalpinei, dar tot inchisa ramanea.

In sfarsit, pe 4 iunie s-a deschis, noi urmand sa fim acolo pe 6 iunie!

Prima zi a insemnat drumul pana la Malaia, intre Brezoi si Voineasa. Am plecat pe o vreme acceptabila, adica partial noros. Am trecut Dealul Negru fara ploaie (pentru cei care nu stiu, este o parte a drumului dintre Pitesti si Ramnicu Valcea, care strabate, cu multe serpentine, 3 dealuri, nu unul) dar in apropiere de Ramnicu Valcea s-a pornit o ploaie torentiala, cu vant, tunete si fulgere.

Primul nostru obiectiv era Calimanesti, unde voiam sa ne plimbam putin prin parc si pe malul Oltului si sa vizitam Manastirea Ostrov, care avea un parc frumos, din cate ne aminteam noi.

Dar nu a fost sa fie, pentru ca ploaia nu se opera.

Din fericire pentru noi ploaia a scazut in intensitate cand am ajuns la Manastirea Cozia. Noi o stim bine, dar prietenii nu o mai vazusera de peste 40 ani, nici nu mai stiau cum arata.

Biserica a fost ridicata in perioada 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Batran, care este inmormantat in incinta bisericii. Tot aici isi doarme somnul de veci mama lui Mihai Viteazul.

Am citit pe undeva ca pictura originala se pastreaza in naos, unde sunt pictati Mircea si fiul sau Mihail, in costume de cavaleri.

Ne-am plimbat prin curte, am coborat treptele care duc in spatele manastirii, pe malul Oltului. Pe zidul dinspre Olt se afla semnele care indica nivelul raului la inundatiile din 1975. Imi amintesc acele inundatii, plecam la Craiova sa dau examen la facultatea de medicina si mai-mai sa nu ajungem, pentru ca soselele erau inundate.

Poze nu am facut, din cauza ploii.

Alt loc despre care stiam ca este foarte frumos este Manastirea Turnu. Se afla aproape de Cozia, pe partea cealalta a Oltului, la poalele muntelui Cozia, ascunsa intre versanti impaduriti.

Stim ca acolo soarele se arata tarziu, in miezul zilei. Acum nu numai ca nu s-a aratat deloc, dar ploaia a devenit mai intensa, ne-a udat cu toate pelerinele avute pe noi.

Asa ca vizita a fost una scurta, pe fuga.

Este vorba de un complex alcatuit din doua biserici, una mica si una mare si chiliile calugarilor. Totul este verde, plin de flori si verdeata. Am apucat sa vizitam bisericile si sa le arat chiliile sapate in stanca, unde au trait pustnicii Daniil si Misail, dar nu am putu sa admiram lacul in care cresc pastravi sau sa ne plimbam prin frumoasa curte.

Ne-am continuat drumul spre Malaia, unde aveam rezervata prima noapte de cazare, la pensiunea Casa Lacului, despre care o sa scriu sigur pentru ca a fost un loc deosebit.

A doua zi a fost rezervata celei mai spectaculoase parti a Transalpinei, cea dintre Obarsia Lotrului si Rânca.

Drumul ne conduce prin Voineasa, unde nu ne-am mai oprit pentru că ploaia încetase si speram sa ramâna asa și sus, la peste 2000m.

La 30 km de Voineasa se afla lacul Vidra, lac aflat la cea mai mare altitudine din țară. Este format prin acumularea apelor Lotrului dar și a altor râuri in spatele barajului Vidra. Am stat minute bune să admiram peisajul și să ascultam… liniștea! Fiind o zi de joi, traficul era aproape inexistent.

La Obârșia Lotrului am identificat si Hanul Haiducilor, unde aveam rezervată a doua noapte de cazare. Din mers părea in regulă, curte mare, umbră, nicio mașina parcată.

Intrând pe Transalpina, peisajul devenea din ce în ce mai spectaculos, îndemnându-ne la opriri dese.

Wikipedia ne spune câte ceva despre istoria acestui drum.

Acest traseu, a fost inițial o potecă de munte, folosită de către ciobanii din zona Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească. I se spunea "Poteca Dracului",

Se spune ca drumul ar fi fost construit de romani, în timpul războaielor cu dacii sau de austrieci prin 1730, apoi refăcut de germani în timpul celor doua războaie mondiale.

Sigur este ca regele Carol al II-lea a decis refacerea drumului, care s-a facut intre anii 1934-1939, la inaugurare regele parcurgând drumul la volan. De atunci i se spune Drumul Regelui.

Am citit că după 1990 drumul nu a mai fost întreținut și că zidurile de sprijin au fost stricate, piatra fiind furată și utilizată la realizarea fundațiilor unor vile construite la Rânca. Eu vreau să cred că nu a fost așa!

Modernizarea drumului a fost făcută între anii 2009 -2015, realizându-se astfel o sosea spectaculoasă, care merită străbătută măcar o singră dată.

Șoseaua urcă, în serpentine mai largi sau mai stânse, printre păduri de brad apoi iese în golul alpin, până la 2145 metri, în pasul Urdele. Din păcate, de pe la 1800 m a fost ceață, norii erau foarte jos și din loc în loc a plouat mărunt. Am reușit totuși să admirăm peisajul alpin, peticele de zăpada de pe versanții mai umbriți.

În apropiere de pasul Urdele se afla Stâna lui Ștefan (sau Stâna Ștefanu), unde se pot mânca produse specifice, preparate din laptele și carnea oilor crescute de o familie. Noi am oprit acolo doar pentru poze și pentru a socializa cu un câine ciobănesc, care a venit imediat lângă mine, să mă linga!

În zona cea mai înalta a șoselei, pe marginea drumului, era încă multă zăpada, chiar spre doi metri.

Am coborît spre Rânca, pe care am găsit-o cam pustie. Cu greu am găsit ceva deschis, unde să bem o cafea.

Am refăcut apoi drumul spre Obârșia Lotrului, tot printre nori si ceață, care s-au risipit pe măsura ce coboram.

Ajunși la Hanul Haiducilor, ce să vezi! Zeci de mașini pe marginea drumului, curtea plină de oameni si o muzică de-ți spărgea timpanele!

Am aflat că era o petrecere a silvicultorilor din zonă, cu peste 200 de oameni. Vă imaginați ce am simțit noi…

Cu greu ne-am strecurat spre recepție, unde nu era nimeni. Am solicitat ajutorul unui ospătar și după ceva timp a apărut o doamnă, care era șefa restaurantului. A rămas mirată că avem rezervare acolo.

I-am arătat rezervarea, tot nu credea. Noi oricum nu voiam să rămânem acolo, dar nici sa fim penalizați pentru neprezentare.

Și ca să fie și mai complicat, telefoanele nu aveau semnal iar netul nu mergea.

Păna la urma am reușit să sunăm la Booking și, dupa 20 minute de pus in așteptare, să vorbim cu un operator. Am anulat rezervarea făra penalizare.

Apoi am aflat de la prietenul nostru că doamna respectivă a vorbit la telefon cu cineva și-i reproșa, vizibil preocupată și supărată, faptul că nu a fost anunțată despre rezervarea noastră (neștiind că el era împreună cu mine). Deci ei nici măcar nu aveau camere disponibile pentru noi. Dacă știam o lăsam pe doamna să piardă timpul la telefon, nu eu.

Tot răul spre bine însă, ne-am cazat la Hotel Alpin, în apropiere, unde a fost foarte bine.

Vremea a fost bună, ne-am plimbat pe malul Lotrului, am mai interacționat cu niște câini și am ascultat ciripitul păsărelelor. Asta cu păsărele la ceva distanță de hanul cu pricina, unde muzica era asurzitoare! Cred că dacă acolo ar fi explodat o bombă, nu s-ar fi auzit!

Ziua a treia a cuprins drumul dintre Obârșia Lotrului si Tălmăcel, unde aveam rezervată următoarea cazare.

Am plecat pe vreme buna, cu puțini nori. Șoseaua șerpuiește printre păduri de brad, dar nu mai este la fel de spectaculoasă ca porțiunea dintre Obârșia Lotrului și Rânca.

La un momentdat am vazut o pancarta pe care scria, La trei izvoare, . Am oprit și noi și am avut parte de o tratație cu apă rece si bună!

La 30 km de Obârșia Lotrului se află lacul Oașa, la o altitudine de 1255 metri, în munții Șureanu. S-a format prin construirea barajului Oașa, pe cursul râului Sebeș.

Am găsit un loc de parcare si am admirat frumusețea și liniștea locului.

După alți kilometri am dat de un alt colț frumos, cu loc pentru mașină în afara carosabilului. Cand am studiat pozele din Google foto am vazut ca locul acela se numea Stâna Grunzii.

Soc înflorit, iarbă verde, ciripit de păsărele si un pârâu care venea vijelios la vale.

Am zăbovit multă vreme acolo, am plecat doar pentru că se făcuse prea cald.

Pe nesimțite bradul a dispărut fiind înlocuit de foioase și am ajuns la Sebeș. Pentru ca prietenii noștri isi doreau să manânce mici, am căutat in Sebeș. Nu am găsit decît in piață, la o dugheană. I-am luat la pachet si i-am mâncat in prima parcare de pe autostradă, udându-i cu apa de la Trei izvoare, care se păstrase încă rece, în rucsacul frigorific. Nu prea eram eu încântată de dugheana cu pricina, dar micii au fost foarte buni, bine pregătiți si nimeni nu a avut probleme.

Ne-am continuat drumul spre Tălmaciu si apoi spre Tălmăcel, unde urma să dormim. De unde în zilele precedente eram aproape singuri pe șosea, acum era un trafic intens; pe sensul invers, spre Sibiu, coada de mașini era imensă. De, vineri după-amiază!

Tălmăcel este un sat la poalele munților Cibin, cu oameni prietenoși și politicoși. Toți ne salutau, inclusiv copiii micuți. Unii cu bună ziua, alții cu sărutmâna!

Vazând asta, ne grăbeam să fim noi primii la salut. Ne-am plimbat prin jur si am văzut biserica satului, care este monument istoric. Construcţia bisericii a început în 1776 dar după doi ani nu au mai fost bani... Legenda spune că, după o ploaie puternică, pârâul din sat s-a umflat si s-a produs o viitură. Printre crengile şi bolovanii aduse de apă a apărut un butoiaş... plin cu galbeni. Sătenii au luat banii și au continuat lucrările la biserică, ridicând turnul acesteia și realizând pictura. De atunci pârâul ce străbate satul poartă numele de Pârâul Turnului. Interiorul bisericii nu l-am văzut, deoarece era închisă.

Ultima zi a excursiei noastre a fost cea de întoarcere, pe Valea Oltului și apoi Dealul Negru, până la Pitești. Cu oprire obligatorie la Dedulești, pe Dealul Negru, pentru o porție de mici. Se spune că doar cine nu are frâne nu oprește la Dedulești! Și noi aveam!

La final vreau să spun din nou cât de mult ne-a plăcut această minivacanță. Am venit cu sufletele încărcate de frumusețe și liniște. Nici măcar ploaia nu a reușit să ne indispună.

Surprinzător cum uneori ne putem bucura de lucruri, poate banale, cum putem să trăim din plin timpul petrecut cu prieteni vechi, cum putem să luăm toată frumusețea și liniștea din natură…

Proprietarul pensiunii Casa Lacului ne-a spus că și lui îi place zona, dar că noi am venit pregătiți sufletește să luăm numai părtile bune, referindu-se la disconfortul provocat de ploaie.

Vă doresc tuturor să aveți parte de vacanțe în care să vă simțiți la fel de bine ca noi.

---

VIZUALIZĂRI: 3380 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI