Toaca Bellevue? Patru stele low cost!

TIPĂREȘTE

Acum vreo luna şi ceva soaţa (tot soaţa…) şi-a facut inventarul hartoagelor şi a constatat ca, din vaucerele cu care a blagoslovit-o guvernul, mai avea mai bine de 20, adica ceva peste 1000 de lei. Am mai fost in ultimele sase-sapte luni plecati de mai multe ori, şi in tara, şi in afara. In tara şi pe banii nostri + vaucere, o singura data, vreo 3-4 zile – Piatra Neamt, Poiana Teiului, Vatra Dornei, Chiril, Pojorata, Campulung Moldovenesc, Gura Humorului. Plus, uitasem initial, un week-end de schi la Gura Humorului, cu cazare la Voronet. (Pur şi simplu nu inteleg de ce sa te cazezi langa partie daca orice distanta de peste 100 de metri nu poate fi parcursa cu claparii in picioare?) Deci, mai ales Bucovina. Tot in tara, dar cu scopuri profesionale, am fost de ceva mai multe ori, pe Valea Prahovei.

In rest, concediile incercam sa le facem cat mai banal. Ala mare, de vară, chiar plictistor de repetitiv: Grecia (Thassos şi Salonic)+Bulgaria (Velioko Tarnovo). Repetitiv, pentru ca in Thassos am fost deja a sasea ori a saptea oara, din care de trei ori (nu la rand) cazati fix in acelasi loc.

Punand frana digresiunii, imi zice soaţa că, daca nu vreau sa-i expire vaucerele, hai sa facem cateva scurte iesiri. Week-end-uri, ca de concedii (minim 10 zile) n-avem timp pana in august. Iar concediu-i concediu, adica, la noi, obligatoriu mare, 10-15 zile şi, din pacate, sigur NU Romania.

Fiind eu Maria sa, Soferul, ma apuc sa caut ceva, cat mai aproape. Aproape = 150-250 km dus şi tot pe atat intors. Retinem Slanic Moldova, Vatra Dornei, Pojorata. Excludem, deloc paradoxal, şi Duraul şi Borsecul. Duraul, pentru ca, fiind martie, nu aveam de gand nici sa urc spre Toaca (noroi maxim pe poteci, alunecus, palcuri de zapada pe la umbra, deci oboseala maxima cu satisfactii minime) şi nici sa hibernez in hotel. Borsecul nu, ca am fost acum vreo doi ani şi, ca sa uit de plictiseala teribila de acolo, am nevoie de minim trei.

Incerc Slanicul, dar nu gasesc nimic liber, cu vaucere. Tai pe şest şi Vatra Dornei, ca ma gandesc ca e prea mult de condus. Sun in doua-trei locuri la Pojorata (stiu binisor zona) şi… totul ocupat. Bravo lor, chiar mă bucur sa aflu asta!

Zic sa ma apropii mai mult de Iasi. Atunci nu ramane decăt Gura Humorului şi imprejurimile. In zona Voronet am fost cazati prin februarie O dau pe site-urile de profil. Primesc vreo trei-patru variante decente. Sun a doua zi, in ordinea mea. Primul nu e liber, al doilea nu primeste vaucere. Al treilea, Toaca Bellevue. Hm, ciudat, Toaca… De ce Toaca? (Avem niste proprietati mostenite aproape de masivul Ceahlau, iar eu credeam ca acolo e singura Toacă…) Sun, primeste vaucere, stabilim pretul (185 lei/noapte), batem (telefonic) palma.

Intre timp, ma viziteaza o gripa (la mine gripa are tabieturi: sfarsitul lui martie, dar de obicei aprilie sunt lunile cand imi bate la usa; eu, politicos, ii deschid), asa ca vineri dupa-amiaza vegetez in pat şi citesc recenziile de pe AFA. Aproape clasice, as zice eu. Tipic românesc: unii lauda entuziasmaţi, altii critica totul. Deja ma simt provocat.

Sambata dimineata, acompaniat de un nurofen, hotarasc ca, totusi, putem sa plecam. Ma pornesc la drum. Drumul, destul de liber. Vorba englezului, eziujuăl, la Spataresti ma ratacesc şi ma duc km buni spre Falticeni, dar in rest nimic remarcabil.

Ma bazez pe mister GPS ca sa ajung la destinatie, dar de la nationala este bine semnalizata intrarea. Intru pe ulita care duce spre Toaca Bellevue. Pana sa ajung la podetul care duce spre proprietate şi sa vad hotelul, prima mea concluzie este deja trasa: proprietarii nu au o relatie chiar armonioasa cu Primaria Gura Humorului. Ori nu o MAI au, daca au avut-o vreodata.

Ajungem. Curte cu parcare generoasa, cu pavele bine montate. Ca orice om care isi face casa şi isi amenajeaza curtea, sunt sensibil la aceste amanunte Merg la recepţie, sunt intampinat cu o retinere, chiar circumspectie nespecific bucovineana. Rezolvam rapid ce trebuie rezolvat şi primesc cheia de la camera. Etajul trei, cu vedere spre parcare şi spre deal. Priveliştea? Nimic spectaculos. E drept ca nici nu aveam ce astepta. La mine in curte era cenusiu, copacii nu aveau frunze şi nu erau plini de viata, gazonul abia incepea sa se inverzeasca. Totul mohorât. De ce sa ma astept ca mai la nord sa fie totul idilic, inverzit şi frumos?

Ca tot am vorbit de abordare, oare cum este conduita asta plină de ospitalitate, specific bucovineana, descrisa in pliantele turistice? Ca eu am mers in Bucovina macar in 20 de locuri in ultimii 15-20 de ani, unde am stat intre doua şi cinci zile şi vad ca ospitalitatea asta mitologica se fereste de mine ca dracu de tamaie. Dau numai peste oameni normali, cu abordari normale, dintre care unii, daca le ceri ceva, iti dau, altii spun ca nu se poate, ori ca nu au etc.. Pe cei mai multi ii vad şi ii simt preocupati de probleme şi absorbiti de grijile zilnice. Exact ca restul mapamondului.

Revenind, intram in camera. Nimic spectaculos ori remarcabil. Nici pozitiv, nici negativ. Totusi, doua lucruri nu mi-au placut, in mod cert. Mai intai, temperatura cam scazuta din camera (15-16 C), fara prea mari sperante de crestere (caloriferul avea şi el tot temperatura camerei). Apoi, lipsa frigiderului.

In rest, probabil nu era nimic de reprosat. (Desi sotia zice ca la hotel de patru stele este obligatoriu sa ai halat de baie şi papuci de casa. Nu stiu.)

Mobilierul zice lumea pe aici ca este vechi. N-am fost la inaugurarea hotelului, dar as paria ca este exact cel de atunci. Insa, pentru mine, clientul, conteaza doua lucruri: cum arata şi cum isi face treaba. Mobilierul şi amenajarile din camere arata bine, chiar bine, sunt curate şi bine intretinute. Nu e nicaieri nimic defect ori care sa functioneze prost. Deci, nici un repros de adus, la acest capitol.

Lovit de gripa / raceala, cobor la receptie şi intreb de soarta incalzirii. Mi se spune ca o vor porni, dar pe la cinci-şase. Hm!... E doar doua (14).

Asa ca ne schimbam mai repede decat ne-am fi dorit şi iesim la o plimbare, in zona Arinis. Parchez, facem o drumetie de cativa km, vreo doua-trei ceasuri, de o parte şi de cealalta a Moldovei şi pe la sase revenim la hotel. Caloriferul de data asta dezmortit.

Asa ca ne hotaram sa mergem la masa, jos, la restaurant. Comandam, primim mancarea comandata, binisor gatita, cu gust. Pretul? Corect! Ce am mancat? Am uitat! Mananc de doua-trei ori pe saptamana la resturant, asa ca nu imi amintesc decat chestiile cu adevarat remarcabile. Şi in bine, şi in rau. Cand nu imi amintesc ce am mancat, inseamna ca mancarea primita era exact ce şi cum m-am asteptata sa fie. Deci, nota de promovare!

Revenind in camera, constat ca era ceva mai cald. Probabil vreo 18 C. Prea putin pentru cum eram noi obsinuiti şi pentru raceala mea. Imi amintesc brusc de anii de dinainte de 89: imbraca ceva şi culca-te!... La trezire cred ca era cam 21C. Limita de jos a confortului termic, pentru mine. Sotia este mai reptiliana şi vrea de obicei şi mai cald.

Mergem la micul dejun. Sala este alta, nu cea de seara trecuta, care are vedere la oras şi terasa. Parca era un demisol ori poate parter. Am uitat. Un fel de a doua sala de nunti. Ne asezam la masa. O masa mare, de nunta, de 10 persoane. Nu cu cea mai curata fata de masa posibil. Dar, se putea şi mai rau… Mergem sa ne luam mancarea. Celebrul bufet suedez. Oua ochiuri şi omleta, celebrele de acum pastramuri low-cost din comertul socialist, chestiile banale intalnite şi la case mai mari. Plus salata de vinete, rosii turcesti (am invatat sa le identific dintr-o privire), gemuri, unt, miere…

Cand sa plec resemnat, cu un fund de farfurie vag acoperit de doua-trei felii de pastrama, un sfert de rosie şi o bucata de omleta… Revelaţie … Pe un fund de lemn slanina subtire afumata, chisca (reteta locala; in restul tarii i se zice leibar ori caltabos, chisca fiind numita cea cu orez, un fel de sarmale bagate in maţe), ceapa roşie. Pe langa, cateva oale cu chişleag, un suc natural de mere nefiltrat şi nepasteurizat (adica excelent) şi alte câteva chestii locale. Gastronomic, eu pentru de-alde astea, numai pentru asa ceva as merge in Bucovina! .(Pour les connaisseurs, chişleagul şi laptele acru sunt chestii diferite; a le numi la fel este deja incompetenţă; cam la fel este treaba cu prunele şi perjele; la fineţurile astea ne asemănăm cu eschimoşii care au vreo şase-sapte nume pentru diversele forme ale zăpezii). Am mancat bine şi cu placere. Mare, mare punct pozitiv.

Dupa micul dejun, am plecat la o drumetie, din parcare spre varful dealulului, care am inteles ca se numeste Toaca. Hotelul are ceva mai sus o stana, cu ceva amenajari mai vechi şi cu altele care sigur urmau sa fie facute. Probabil vor fi gata de Paste. Ciobanaşul vorbea la telefon. Probabil ghida vreo oaie care se ratacise…

Ma gandesc ca pe unii chestiile de genul asta, stani turistice şi alte amenajari care imita viata, obiceiurile şi ocupaţiile tradiţionale ii impresioneaza maxim. Şi pe mine stanile-stani, aflate in zone salbatice şi greu accesibile. Am riscat de cateva ori sa ajung in astfel de locuri şi am fost scos la drum cu caii ori cu tractorul. La Toaca Bellevue, insa, este o stana tip Adibas, pentru cucoane care vor sa faca drumetii pe tocuri. Sa fie sanatoase!

Din varful dealului am putut vedea intregul oras, cu imprejurimile (Voronetul, zona Arini, partia etc.). Frumos, dar nimic spectaculos. Chiar nimic. In spate, pe un deal mai inalt, celebra inscriptie cu Gura Humorului, desenata din baloti de fan ori sapata in deal… nu mi-am dat seama de tehnica folosita.

Stand acolo, in varful dealului Toaca, in bataia vantului destul de caldicel, uitandu-ma in jurul meu şi reamintindu-mi de recenziile citite despre Gura Humorului şi, in general, despre Bucovina, mi-am dat seama ca este in multi dintre noi o placere şi, mai mult decat atat, chiar o nevoie de a ne entuziasma. Probabil ca este o nevoia psihologica de a valoriza pozitiv ceea ce ai, ceea ce ai facut in viata, locurile pe unde ai ajuns. Cam cum isi dezmiarda unii părinţi fetiţele cu apelativul valorizant, dar 100% nereal „Prinţeso”. Tehnic şi cinic, dar realist vorbind, cred ca din punct de vedere comercial şi turistic, vorbim de o bula de supravalorizare a zonei. Pe scurt, opinia mea este (şi poate o sa o sintetizez peste vreo cateva luni aceasta idee, in cateva pagini) ca pur şi simplu BUCOVINA ESTE OVERRATED!

Fac in viata de zi cu zi consultanta in afaceri, cu un anumit specific (axata pe optimizarea performantei economice prin gestiunea crizelor şi managementul adecvat al riscului) şi in mod sigur acest lucru mi-a deformat vederea şi perspectiva asupra lucrurilor, devenind destul de cinic. Dar nu pot sa nu remarc faptul ca oricat o deveni de verde la vara dealul Toaca, el este doar un deal banal, cum sunt cea mai mare parte a dealurilor / obcinelor Bucovinei. Peisaje spectaculoase in Romania? Luati-va o camera la etajul cinci din Hotelul Belvedere din Predeal, partea dinspre Caraiman. Iti taie respiratia ce şi cum se vede intr-o zi senina şi insorita. Raraul şi Piatra Soimului, la fel. Ceahlaul, la fel, Zona lacului Izvorul Muntelui (Bicaz), la fel…

Revenind la Toaca Bellevue, mi-au atras atentia cateva lucruri. Unul, stilul cam prea retinut, chiar usor incrancenat al unora dintre cei care cred ca faceau parte din management.

Apoi, diversele semne ale punerii in practica a mitului tampit şi contraproductiv al reducerii de costuri (caldura dupa program, preparatele de calitate mediocra cumparate din comertul socialist), ca sursa a prosperitatii. Reducerea de costuri poate functiona la companii mari, cu produse care se vand catre sute de mii şi chiar milioane de clienti, de la autoturisme la Coca-cola, dar sigur nu in industria ospitalitatii, la un hotel mic spre mediu, unde intr-un an bun ai, poate, 5-6-10.000 de clienti. Şi pe care, daca vrei sa fii performant, poti sa ii targhetezi relativ precis, adaptându-te adecvat la nevoile şi asteptarile lor.

In al treilea rand, am vazut lipsa unui scenariu din spatele povestii Toaca Bellevue şi a unui „cap limpede”, care sa implementeze scenariul şi sa fructifice avantajele certe existente. Treaba pare ca se face la plesneala, totul curge de la sine, natural. Altfel nu îmi pot explica de ce, cand tu ai la indemana produse locale, de calitate, acestea nu sunt primele peste care cade privirea clientului. Este vreunul dintre clienti masochist şi vrea sa manance pastrama plina de aditivi, cand are la indemana ceva natural şi cu gust? Sigur, pui intr-un colt de masa şi de-astea, cuceriri ale chimiei şi geneticii...

In al patrulea rand, nu am vazut nimic care sa imi evoce celebra „ospitalitate bucovineană” de care ni se povesteşte atât . La Pojorâta şi la Vatra Dornei mi se ofereau de regula ceva bauturi locale, din partea casei. 20-30 ml de afinata ori de lichior de muguri de brad nu costa mai nimic, dar au efecte. Cum ziceau stramosii de la Rîm? Captatio benevolentie?

Sunt cateva locuri in Pojorata unde la masa primeam un paharel de afinata sa ciocnesc cu gazda, care la plecare ne lasa discret o carafa de 0,5 litri. Cam ca strategia grecilor. Orice comanzi la masa, iti dau la sosire un paharel de ouzo (bautura pe care eu nu o suport; imi aminteste de pasta de dinti SuperCristal de dinainte de 89), iar la plecare ceva desert. Ca este o felie de pepene, ori o mica inghetată, ori o prajiturica, nu conteaza. E ceva şi este gratis. Stop, stop, stop!... De fapt nu este gratis. Doar PARE gratis. Ca atunci cand dai tu şi consoarta 35 de euro pe un peste la gratar, o musaca, o carafa de vin şi o apa minerală pe care o poti lua din magazinul de alturi cu 60 de centi, tot ce ai primit „gratis”, tu de fapt ai platit cu varf şi indesat. Dar este bine sa ti se creeze şi intretina iluzia importantei tale.

Revin, scurt, la recenziile citite pe AFA. Cand citesc asemenea recenzii atât de opuse, contradictorii chiar, meseria mă înghesuie sa dau urgent verdictul: OAMENII ĂŞTIA AU O PROBLEMĂ! Şi clienţii, şi hotelul / restaurantul. De fapt, mai multe.

Mai intai, pozitionarea proastă. Pozitionarea mentală, nu în spaţiu, a unuia în mintea celuilalt: clientul faţă de hotel şi hotelul faţă de client.

Sa scriu aici ce şi de ce cu hotelul, chiar nu mai am chef. Ma voi rezuma la ce şi de ce este „gresit” cu clientul. In varianta ultrascurta, explicatia ar suna cam asa: clientul de patru stele care stie ce inseamna, îsi permite şi chiar vrea patru stele, sigur, trage la chilipir (pretul este cam de trei stele, sa nu ne amagim!), dar este dezamagit şi nu mai vine a doua oara. Decat daca este fie nunta, fie training, şi-l aduce familia/firma cu forta.

Clientul care nu este, dar se vrea de patru stele vine sa isi dovedeasca ca, uite, mi-am permis sa vin la patru stele. Şi-a dovedit-o? Da. De ce sa mai vina şi alta data aici? Nu mai bine se duce cu mai puţini bani la pensiunea de două stele unde patronul il lasa sa isi faca gratar şi sa chefuiasca pana spre zorii zilei urmatoare?

La Toaca Bellevue recunosc din avion efectele politicii proaste de marketing, mai ales lipsa unei targetari adecvate a clientelei. De fapt, ale lipsei oricarei strategii.

Vazand figurile ingandurate ale staff-ului, de oameni care au muncit şi muncesc mult şi care nu inteleg ce li se intampla şi, mai ales, unde şi ce au gresit, imi dau seama ca problema lor, desi teoretic nu este prea grava, de fapt, în practica, este imposibil de rezolvat. Pentru ca oameni care au muncit din greu, adesea chiar fizic greu, nu vor investi niciodata in „povesti” sumele pe care ar trebui sa le ceara cineva din bransa, ca sa faca o treaba buna. Adica undeva intre 3 şi 10% din banii investiti pana acum in aceasta afacere. Din banii investiti, nu din valoarea afacerii. Pentru ca asta este probabil undeva intre 20 şi 40% din sumele cheltuite de-a lungul timpului. Nu credeti? Faceti-va ca scoateti totul la vanzare şi vedeti cat se ofera!

---

VIZUALIZĂRI: 1303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI