Schitul de piatră Sfânta Marina, lângă Ochii lui Dumnezeu

TIPĂREȘTE

Plecând destul de devreme din Sofia, știam că vom avea posibilitatea de a face o oprire pe drum pentru a mai petrece câteva clipe plăcute admirând o altă minune a naturii.

E vorba despre peștera Prohodna Dupka de lângă Karlukovo, despre care citisem destul de multe, și pe forumurile lor, dar și pe la noi. Și pe lângă care am trecut de destul de multe ori, dar niciodată având suficient timp la dispoziție pentru a face acest mic ocol și explorarea de rigoare.

Acum însă... era în program.

Așadar, plecând de la Muzeul de Istorie al Bulgariei din Sofia, am pus cap-compas satul Karlukovo și am ajuns acolo destul de repede, cotind la stânga din Rumianțevo și urmând indicatoarele rutiere (nu doar GPS-ul).

Pe acest drum, încă înainte să ajungem acolo, am observa că suntem deja într-un ținut ceva mai straniu, cu un sol calcaros, acoperit doar parțial cu sol (oarecum) fertil; iar un incendiu de vegetație destul de recent lăsase urme foarte vizibile, transformând peisajul într-unul și mai straniu. Aș îndrăzni să spun că avea ceva de „altă planetă”...

Sub cerul cenușiu, care din timp în timp mai lăsa câțiva stropi de ploaie mocănească ajungem în scurt timp la „parcarea” din apropierea peșterii. Ne echipăm iar de excursie și purcedem spre intrarea în grotă.

Despre cum arată aceasta, s-a mai scris pe aici; eu doar o să mai vin cu câteva poze, dar și cu o recomandare: nu veniți aici când cerul e acoperit, „efectul artistic” e mult mai mic.

Și nu intrați aici dacă aveți vreo fobie de lilieci - locul e plin de ei, chiar dacă nu sunt vizibili, se aud foarte bine chițăiturile lor.

Chiar când eram în dreptul „ochilor”, am intrat în vorbă cu un alt vizitator (avea un cățel simpatic și nu ne-am putut abține să nu-l „ciufulim” puțin) care ne-a spus că pe malul râului Iskar, nu foarte departe (dar nici el nu știa exact cam cât era de mers) se mai poate vizita și schitul Sfânta Marina, tăiat în piatră.

Și ne-a făcut curioși, astfel că am zis „no, hai! ” și după ce am ieșit pe partea opusă a găurii (dupka / дупка asta înseamnă) și am mai „scotocit” încă o cavernă situată pe versantul stâng, undeva mai sus de ieșire, am urmat cele câteva „indicatoare” spre acel schit. Cărarea merge prin pădure și e relativ grea fără încălțăminte de trekking și mai ales dacă e umezeală. Adică fix cazul nostru... Urmează practic valea „canionului” ce se termină în Iskar (unde e o priveliște superbă), apoi urcă iar pe versantul drept al peretelui ce mărginește valea Iskarului. Urcușul ăsta e cam pieptiș și sincer, mie parcă-mi venea să zic „pas”, mai ales că mai aveam și de condus câteva sute de km până acasă. Dar întrebând alți călători care coborau de acolo, ne-au mai liniștit: mai sunt doar câteva sute de metri de acolo.

Sute de metri care, după ce se termină urcușul, sunt pe o „pasarelă” din lemn (care deocamdată e în stare bună), și cu o mână curentă din cablu atașat direct pe stâncă. Nu e pentru cei cu „rău de înălțime”. Dar peisajul e superb, iar faptul că imediat ce am ajuns aici s-a arătat soarele de după nori, a făcut ca totul să aibă o cu totul altă aură.

Poate că acolo chiar e un loc deosebit...

La schit, am găsit ceva panou cu explicații - e vorba despre un așezământ de sihaștri, care datează aproximativ de la sf. sec. XIII și care mulțumită unei inițiative particulare a fost restaurat în întregime, începând din 2006. Iniațiatorul proiectului, un localnic - Florian Markov (Флориан Марков). Schitul acum chiar arată bine. Doar că nu știu dacă e și „locuit”, ușa era încuiată și nimeni prin preajmă...

Păcat, ar mai fi fost de admirat câteva icoane pictate pe stâncă. Dar se pare că pe cele originale le văzuserăm deja la Muzeul lor Național de Istorie, la Sofia.

După ce ne-am tras câteva clipe sufletul, ne-am rehidratat apoi am făcut cale-ntoarsă spre mașină.

Iar odată ajuns aici, eu unul eram deja leoarcă de transpirație; vremea relativ caldă și foarte umedă, plus „foița” împotriva ploii, plus rucsacul din spinare au reușit să scoată din mine cel puțin în litru de apă...

Și un lucru ceva mai deosebit pe care l-am observat acolo: să nu se mai spună că nu a luat-o natura razna - un liliac sălbatic (arbust, Syringa vulgaris - nu mamiferul din ordinul Chiroptera!) înflorit!!!

Și ca să fie un final de zi și mai deosebit, chiar înainte să pornim la drum, ni s-a arătat și un capăt de curcubeu...

Am revenit pe E85 prin Lukovit, apoi drumul „clasic” spre țară.

Am menționat ambele localități pe unde se poate ajunge aici, pentru că poate fi util celor ce doresc să viziteze locurile, indiferent de direcția de unde vin. Drumurile județene sunt în stare bună, asfaltate și marcate binișor.

===

http://skalenmanastir.com/

---

VIZUALIZĂRI: 1221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI