ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Expoziție de cămăși românești de colecție, cusute în memoria d-nei Elisa Brătianu

TIPĂREȘTE

În sala coloanelor la Palatul Culturii din Ploiești se mai poate vizita încă, timp de o săptămână, frumoasa Expoziție Albina organizată de grupul Șezătoare Ploiești înființat în anul 2018. Anul acesta, la a II-a sa ediție sunt expune un nr. de 40 cămăși populare românești lucrate de membri ai grupului, din Ploiești și alte orașe din țară.

Expoziția este organizată în memoria doamnei Elise Brătianu (1870-1957) născută Știrbei, căsătorită cu Ionel I. C. Brătianu. Autoarea albumului „Cusături românești” apărut în 1943, Elise a învățat în particular la palatul Știrbei din Buftea. Din profesorii care au avut cea mai mare influență asupra sa, a fost Ion Slavici.

În preajma primului război mondial, Elise Brătianu a organizat un atelier și un magazin-Albina- pentru încurajarea cusăturilor populare românești. A organizat chiar și o școală de profil la Conacul din Florica, în cadrul căreia se coseau ii, cojoace și alte produse specifice portului tradițional românesc.

Toate lucrările care fac parte din Expoziția Albina, de la Ploiești, reproduc pe pânză de in, bumbac sau borangic, modele existente în albumul „Cusături românești” publicat de Elise Brătianu.

Dacă unii au cusut cu multă pricepere, dăruire și talent, apoi eu am „descusut” cu insistență și curiozitate câteva din autoarele „bijuteriilor” expuse. Am aflat astfel, câte ceva din secretele de coasere a iilor, lucruri ce nu trebuie date uitării, sau mai bine zis, ce trebuie știute. În primul rând, iile sunt de trei categorii.

1. Cu platcă, cele provenite din Dobrogea,

2. Cele drepte, folosite cămăși de noapte,

3. De tip Carpatic, cele cu încrețituri la gât.

Astfel, Altița este elementul de bază a iei. Ea se aplică în partea se sus a mânecii, reprezintă cerul și pe ea sunt lucrate cruciulițe, semne solare, pomi, flori, păsări etc.

În continuarea altiței, alunecând în jos, de află zona dedicată pământului. Aici aflăm forme geometrice cu încrețituri și puncte evidențiate, ce reprezintă arătura, haturile și semințele. Culorile folosite sunt Culori de pământ, precum ocru, alb, cenușiu sau crem.

La baza altiței, unele ii au un gen de romburi care fac legătura cerului cu pământul și involuntar gândul zboară spre „mărgelele” Coloanei lui Brâncuși. Literalmente am rămas uimită de acest amănunt!!

Din pământ izvorăsc râurile ce curg de-a lungul mânecii, până jos, la baza terminală, care poate fi largă sau strânsă cu șiret. Și am aflat că adevăratele ii nu se fac cu mânecă scurtă, asta însemnând sărăcie. Cu cât sunt mai bogate în râuri, cu atât ele provin din zone mai bogate. În expoziție, cele mai bogate sunt din zona Muntenia-Vlașca. Unele râuri pot fi costișate, adică așezate în costișă, îndreptate spre cap, cu rol de protecție.

Modelul râurilor se aplică cu generozitate și pe piept, cu excepția celor din Bucovina, care sunt prevăzute cu ilic.

Roșul de la bentița de gât (numită ciupag) și de la gura cămășii în Vlașca și Bucovina se numește brezărău și are rolul de a proteja de spiritele rele și de deochi.

Faptul că modelul de pe Altiță se repetă pe mâneci sau piept, arată că ia este de dată mai recentă, cam după 1940.

Și un ultim element ce am aflat, semnul de morișcă cu palele numai în sensul acelor de ceasornic, cusut pe unele zone albe, reprezintă o vârtelniță numită Strajă și simbolizează trecerea timpului. Este emblema Grupului Șezătoare, prezent și pe afișul expoziției.

Întreaga expoziție emană energie și exprimă curățenia sufletească a țăranului român. Fotografiile vorbesc!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Palatul Culturii din Ploiești ester așezat în zona centrală, în apropierea Halelor.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

La parterul Palatului Culturii se află Biblioreca Nicolae Iorga.


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 12.07.20 22:08:53
Validat / Publicat: 12.07.20 22:40:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PLOIEȘTI. A mai fost în/la: Expoziția de goblen.

VIZUALIZĂRI: 664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Expoziția Albina, Ploiești.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.07.20 22:30:55]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Târguri, festivaluri, evenimente cu caracter temporar, PLOIEȘTI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.07.20 22:54:11]
»

@webmasterX:  Mulțumesc!

mirceabrasovPHONE
[12.07.20 23:18:04]
»

Comori de suflet romanesc.

Multumesc! ​

doinafil
[12.07.20 23:24:12]
»

Foarte frumoase aceste ii cusute cu altiță! Nu știam că Doamna Elise Brătianu s-a ocupat cu promovarea cusutului iilor românești. Nu știam nici de semnificația modelelor cusute pe altiță, despre numele, culorile sau simbolurile lor!

nu am observat foarte bine din poze dacă pe unele ii modelele sunt aplicate după ce au fost cusute separat, pe bucăți de pânză care, apoi, au fost cusute pe pânza cămășii (iei respective). Am observat că se practică azi și această tehnică, care mie nu-mi place! Le prefer pe cele cusute direct pe pânza cămășii, pe brațe sau piept. Cele prezentate aici cred că sunt pe pânză țesută în casă, ceva mai groasă și cusute - unele cu fir subțire de lână.

În tinerețe cumpăram cămăși de noapte din pânză topită, de la artizanatele bucureștene, care aduceau marfă cusută manual, deloc ieftine! Erau subțiri​​ și cusute cu fir de mătase. Le vopseam în culori diferite și, după ce le scurtam - prin tivirea la poale cu niște cercuri cutate la distanță de vreo 7 cm între ele - le purtam ca pe rochii vara! Erau la modă atunci și erau foarte ușoare și transparente, dar le purtam cu jupă, să nu se vadă pulpele. Aveam vreo cinci sau șase, de culori diferite! Ce vremuri!!!

Îți mulțumesc că mi-ai încântat ochiul cu aceste minunății! ​

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.07.20 23:35:11]
»

@mirceabrasov:  Și eu! Toate bune!

crismisPHONE
[13.07.20 07:28:25]
»

@mihaelavoicu:  Cu adevărat "bijuterii"!

Am citit mult despre cutumele coaserii unei ii tradiționale, despre simboluri și culori, atunci când am hotărât că trebuie să-mi cos propria ie (pe care am purtat-o, cu mare mândrie, la întâlnirea AFA de la Alba!). Am crescut printre asemenea culegeri de modele populare, inclusiv cea despre care vorbiți, mama cumpăra tot ce apărea, fiind de asemenea o iubitoare de frumos și o mare maestră în lucrul manual (tricotat, mai mult; bunica "ataca" mai multe genuri).

Absolut minunate aceste exponate, mai că-mi vine să-mi caut de drum spre Ploiești! ​​

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[13.07.20 09:16:37]
»

@doinafil. nu am observat foarte bine din poze dacă pe unele ii modelele sunt aplicate după ce au fost cusute separat, pe bucăți de pânză care, apoi, au fost cusute pe pânza cămășii

Modelele nu au fost aplicate pe bucățile de pânză. Am înțeles că, mai întâi se lucrează altița pe bucata de pânză croită special. ​ Apoi se lucrează modelele pe lelelalte bucăți de pânză, care bucăți se unesc între ele, de obicei printr-o cusătură specială.

Eu nu am lucrat niciodată ii, dar așa am înțeles că se procedează. ​

Mă bucur nespus că ia noastră este apreciată la nivel internațional

Mulțumesc pentru ecou și toate bune! ​​

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[13.07.20 09:24:39]
»

@crismis:  Știu ia pe care ai avut-o la Alba. Știu că era lucrată de tine și erai tare mândră cu ea. Merita! Caută timp și mai lucrează una pentru fiica ta.

Să știi că merită un drum la Ploiești pentru frumoasa expoziție, dar te rog să mă anunți și pe mine când vii, sămergem împreună.

Te îmbrățișez și numai bine! ​​ 

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Carmen Ion
[13.07.20 18:21:46]
»

@mihaelavoicu:  Felicitări pentru promovarea acestor comori românești!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[13.07.20 20:23:32]
»

@Carmen Ion:  Merci, Carmen! Iile, ca și poeziile lui Eminescu, sunt în top.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, doinafil, mihaelavoicu, mirceabrasov
Alte impresii din această RUBRICĂTârguri, festivaluri, evenimente cu caracter temporar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092950820922852 sec
    ecranul dvs: 1 x 1