ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hotel Aster Suzhou, un hotel cu nume de floare în orașul grădinilor din China

TIPĂREȘTE

Aster, hotel de 5* din Suzhou, a fost construit în anul 1992 și este situat în Orașul Vechi Suzhou. Este afiliat la Booking din septembrie 2015.

Din Beijng la Suzhou, la Aster Hotel

Deplasarea de la Beijing la Suzhou a început în Pitești, cu câteva luni înainte când prin agenția TravelChinaGuide, vezi site-ul: travelchinaguide.com am solicitat mai multe bilete la trenurile cu care urma să ne deplasăm în China, printre care și bilete la trenul G101 cu plecare la ora 07:00 din Beijing la Suzhou, costul unui bilet fiind de 524 CNY, (70 euro). Agenția din China era singura modalitate de a solicita de la noi din țară bilete pentru trenurile din această țară. Fiind agenție, rezervările pentru biletele de tren au mai costat în plus pentru fiecare bilet 40 CNY, (5 euro). Am solicitat primirea lor la Hotelul Novotel Xin Qiao, prima mea cazare din China, în Beijing (vezi impresii). Nu se poate achita cu cardul fiind acceptată doar plata prin PayPal sau Western Union. Am achitat, cu comisionul aferent, prin Western Union. Agenția a fost operativă, a confirmat primirea banilor, a trimis biletele în format electronic și, la sosire la hotel, biletele solicitate ne așteptau sigilate într-un plic și le-am folosit în plimbarea noastră prin China.

De la Stația Chongwenmen de lângă hotel am mers circa 20 minute, schimbând 2 linii de metrou la Gara Beijing de Sud. Trebuie atenție pentru că în Beijing sunt mai multe gări. La intrare în gară ni s-au scanat bagajele și am trecut prin filtrul antiterorist ca la aeroport, apoi am mers la marea sală de îmbarcare unde am așteptat pentru check-in. Check-in la tren se face până la 30 minute de la ora de plecare, am văzut la alte porți că se intra și cu 10 minute până la plecare, dar nu poți risca. Se folosesc două intrări separate pentru cele două tipuri de bilete, roz, cum aveam noi, și bleu. La intrarea pentru biletele roz au fost mai puțini călători așa că foarte repede eram instalați în tren, iar la orele 7:00 porneam spre Gara Suzhou de Nord unde am ajuns la orele 12:12. Distanța de peste 1.100 de kilometri a fost parcursă cu o viteză medie de circa 220 kilometri pe oră, viteza de deplasare fiind în jur de 300 kilometri pe oră. În gara Suzhou am ajuns la timp, fară evenimente plăcute sau neplăcute. Despre tren pot spune că era confortabil, foarte curat, civilizat.

Suzhou Gara de Nord este la 10 km, de Suzhou Railway Station și 18 km de centrul orașului vechi din Suzhou. Este o stație intermediară de-a lungul traseului Beijing-Shanghai tren de mare viteză, “glonț” pe care operează trenuri de la Gara Beijing de Sud, Shanghai Hongqiao, Nanjing Sud, Tianjin Vest, Hangzhou, etc. În fiecare oraș unde circulă trenuri de mare viteză pot exista gări separate, cum este și în Suzhou. La coborîrea din tren sosirea nu corespunde cu intrarea, am urmărit semnele direcționale pentru linia de metrou 2 pe care noi am folosit-o, fiind capăt de linie. Am mers afară din stația de tren, circa 150 m pentru că era șantier și linkul cu metroul nu era terminat. La cum lucrează cine știe poate între timp s-a realizat! Ca o stație de cale ferată intermediară, Gara de Nord nu este la fel de mare ca și alte stații mari de cale ferată de mare viteză, cum ar fi Shanghai Hongqiao sau Xian Nord. În interiorul terminalului, există toalete, scări rulante și lifturi precum și un restaurant chinezesc, trei supermarket-uri și o librărie. Casa de bilete este la primul etaj.

Amplasarea hotelui

Hotelul l-am ales datorită aprecierilor, recomandărilor și punctajelor bune pe care le-am găsit pe diferite site-uri turistice chineze, europene, ... Rezervarea am făcut-o pe site-ul Booking, booking.com, site-ul cel mai folosit de mine pentru rezervări.

Hotelul l-am ales datorită amplasării lui în imediata apropiere a unor site-uri de patrimoniu mondial și la doar 2 – 3 minute de mers pe jos de stația de metrou Piața Sanxiang, unde opresc metrourile Liniei 2 și la nici 5 kilometri de Suzhou Railway Station, punct important de plecare în excursiile noastre de aici.

Este situat la No. 488 de pe strada Sanxiang, are numărul de telefon +8615250018339, web asterhotelsuzhou.comși coordonatele GPS N 031° 17,961’ și E 120° 35,867’.

Facilitățile hotelului

Hotelul are parcare proprie, grădină, piscină deschisă și două terase, una la soare și una acoperită. Are sală de fitness, saună și centru SPA, restaurante, cafenea și un bar, saloane de masaj, coafură și de înfrumusețare. Depozitează valorile turiștilor în seiful hotelului și asigură servicii de room service, curățătorie, servicii de spălat și călcat, schimb valutar și achiziții de bilete și oferă facilităţi pentru persoane cu mobilitate redusă.

Hotelul are parter, unde se află recepția, zone de relaxare, magazine de cadouri, chioșcuri de ziare, cameră de bagaje și 28 etaje cu restaurante, săli de întâlniri și de conferințe și cu cele 327 de camere ale hotelului.

Oferta hotelului cuprinde camere duble (cu un pat) sau twin (cu două paturi) de tip standard sau business și mai oferă suite superioare.

Personalul de la recepţie vorbeşte limba engleză, este amabil, politicos şi profesionist. La hotelurile unde am fost cazați am observat că erau atenți cu noi când vedeau rezervarea de pe Booking.

Check-in se face la sosire, accesul în cameră se face începând cu orele 12:00, dar se pot depozita bagajele celor care vor să meargă în oraș. Am ajuns la hotel în jurul orei 13:30, am făcut destul de repede formalitățile de cazare, ni s-au dat cardurile și în jurul orei 14:00 eram în cameră pentru instalare și pozare. Când am făcut check-in ni s-a solicitat o garanție de 800 CNY. Se putea utiliza cardul, dar eu am plătit cash iar la plecare ni s-a restituit suma achitată.

Check-out se face cel târziu la ora 12:00 și, la fel, se pot lăsa spre păstrare bagajele, cum am procedat și noi.

Camera

”Am fost acolo” în aprilie 2016, două nopţi, achitând 448 CNY, (60 Euro), pe noapte cu mic dejun inclus, convenabil zic eu pentru Suzhou primăvara. Am avut rezervată o camera twin standard cu două paturi, cu o suprafață de 25 metri pătrați, cu aer condiţionat și Wi Fi inclus în tarif, care au răspuns așteptărilor noastre.

Camera este dotată cu un birou cu mapă pentru corespondență, cu frigider, telefon, televizor cu mai multe canale, etc... Am avut la dispoziție fierbător de apă, ceai, cafea și apă plată îmbuteliată, apa de la rețea nefiind potabilă, dotări pentru călcat.

Mobilierul și husele în tonuri de bej-maro crează o atmosferă plăcută și odihnitoare pentru oaspeți, iar zona de relaxare este tocmai potrivită pentru a te răcori cu un suc sau o bere la sosirea din plimbarea cotidiană.

Zilnic se făcea curat în cameră şi tot zilnic se schimbau lenjeria de pat, prosoapele din baie și papucii de unică folosință.

Baia cu duș este suficient de mare și are toate dotările necesare. Zilnic ni s-au pus la dispoziție articole de igienă, săpun, șampon, pastă și periuțe de dinți.

Micul dejun

Mic dejun a fost inclus în preț și se autoservește între orele 7:00 și 9:30, având atât preparate asiatice cât și preparate europene. Sala în care se servește este frumos împodobită și bine dotată. Are bar pentru ceai și cafea cu tot ce este necesar, mai multe feluri de ceai, lapte cald sau rece, zahar alb sau brun, pentru sucuri și apă rece. Felurile de mâncare sunt expuse ca bufet cald și bufet rece cu preparate asiatice și europene, bufet “Minuturi” unde produsele se prepară în fața turiștilor, bufet pentru fructe și compoturi, bufet pentru pâine, chifle și produse de patiserie. Mâncarea oferită a fost gustoasă și diversificată. Am gustat ghearele de pasăre fierte, aoleu!! ….

Concluzii

Am ales hotelul datorită raportului preț calitate oferit și a poziționării lui în centrul vechi al orașului, în apropierea unei stații de metrou din care puteam pleca spre obiectivele pe care îmi propusesem să le vizităm, despre care voi scrie mai târziu.

Hotelul este recomandabil pentru poziția lui apropiată de obiective turistice importante, pentru liniștea și confortul pe care le oferă, pentru prețurile bune pe care le are. Este o alegere excelentă pentru turiștii interesați de muzee, grădini și mâncare stradală, de istorie și cultură, care vor să se deconecteze și să se odihnească. Camera era la nivelul a maxim 4 stele dar s-a meritat. Un preț bun, condiții decente, mic dejun generos!! ….


[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 20.07.16 14:07:12
Validat / Publicat: 20.07.16 17:10:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P23 Suzhou, Hotel Aster, Holul de la intrare mare și frumos amenajat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.07.16 17:09:41]
»

Mutat în rubrica "Suzhou Aster Hotel [Suzhou], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)

--

Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

mishu
[21.07.16 10:30:01]
»

Iar citesc si iar oftez. Imi faci asa o mare bucurie cu aceste articole si poze incat ma declar fana ta definitiv.

Am studiat toate pozele sa-mi aduc aminte de ce am vazut eu, iar trenurile am declarant ca sunt indragostita de ele, te deplasezi usor, rapid si elegant.

Despre trenurile rapide de noapte nu pot sa-ti spun ca ai facut bine ca nu le-ai incercat totusi. Ele nu sunt chiar rapide (seamana mult cu ale noastre ca si viteza) cat despre cusesta in cel mai rau caz e buna cuesta cu 4 locuri (care ste inchisa). Cele de 6 locuri sunt deschise astfel incat te simti ca intr-un bou vagon.

Nu stiu daca pe traseu ai incercat si toaletele lor din tren (daca ai observat totusi chiar la aceeasi categorie de tren nu sunt toate la fel), in poza P9 acel tip de toatela mi s-a parut genial. Eu am avut sansa sa intru prima in acea toaleta (unde nici nu stiam exact cum se inchide), fiind o toaleta de 5-6 m2, si cu banderola de igienizare la vasul de toaleta si chiuveta.

Si daca ai mai prins si un capat de linie sa vezi ce echipa se pune in functiune sa curate trenul. Cate 2 persoane curate fiecare vagon in exterior, una il spala si cealalta il sterge, iar in interior fiecare scaun este rotite astfel incat toate scaunele au vederea spre sensul de mers.

Si tot in tren am baut o cafea minunata.

Nu mai continui, trebuie sa ajung din nou in China neaparat.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[21.07.16 20:35:27]
»

@mishu -Îmi pare rău că te-am făcut să oftezi și sper să mai oftezi din nou și în China!

Mă bucur că îmi scrii și că la povestea mea adaugi și povestea ta. Este interesant ce spui în “poveste”, nu știam cum sunt trenurile lor de noapte și, să fiu sinceră, îmi este mai greu să schimb patul. Din această cauză evit să stau o singură noapte la cazare.

Despre curățenia din trenurile “glonț” ai perfectă dreptate: la fiecare vagon era o persoană pentru curățenie care ștergea pe jos, aduna ambalaje..., făcea curat la toalete. Fiind mai noi parcă erau mai silențioase decât cele din Japonia, dar parcă mai înghesuite. Cam cârcotașă, nu-i așa!

Excursii cât mai multe și mai frumoase oriunde ar fi ele!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, mprofeanu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054068088531494 sec
    ecranul dvs: 1 x 1