BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanță plăcută
Un resort potrivit pentru cei care vor relaxare. Curățenia este impecabilă, la fel și serviciile și gastronomia.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Am optat pentru o cameră cu jacuzzi. Camerele sunt spațioase, 50 mp2, cu mobilier în stil modern. Curățenia se face zilnic și condițiile sunt precum în poze. Predomină culoare alb și majoritatea camerelor sunt cu vedere la mare.
Hotelul este mic, are puține camere și nu este aglomerat deloc. În comparație cu Aldau, care se întinde pe aceeași suprafață, dar are de 3 ori mai multe camere.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Depinde mult de ce restaurant alegi. Restaurantul principal, Gourment, are bufet suedez. Mâncarea nu este foarte diversificată, dar este bună. Însă, poți opta pentru câte un restaurant diferit în fiecare zi, acestea fiind împărțite în întreg resortul. Fără discuții, cel mai mult ne-a plăcut Alexander Beach! Am fost mulțumiți și de Sushi.
Comparând cu restaurantele de la Aldau sau Aqua Magic, cele de la Pure Life au mâncare mult mai bună! Am ales să pun mai multe poze cu mâncarea pentru a vă convinge.
În general, sunt probleme la acest capitol în Egipt. Toate băuturile sunt la discreție, inclusiv freshurile pentru care nu se percepe cost suplimentar la Pure Lifestyle.
Și încă un aspect legat de restaurant. Cel principal are și Later Dinner în caz că optați pentru excursiile lungi, nu trebuie să vă faceți griji legate de ora la care vă întoarceți. Puteți să luați cina și între orele 23:00-03:00.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Foarte puțini corali, însă se poate intra direct în mare pe o lungime semnificativă. Apa nu este adâncă, iar diferența de adâncime nu apare dintr-o dată. În luna mai, apa a fost perfectă.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Sunt zilnic petreceri tematice la piscină cu dj sau diferiți instrumentiști. Seara, în schimb, nu sunt momente pentru distracție. În locul muzicii live, de ex, este muzică la pian, flaut sau harpa.
Totuși, dacă doriți divertisment puteți merge la Aldau, acesta fiind lângă Pure Lifestyle. Pentru club, sunt anumite seri în care se poate merge la Aqua Magic, însă doar intrarea la Elements este gratuită. Legat de băuturi beneficiezi de o reducere de 25% din costul băuturilor.
Noi am vrut în mare parte să ne relaxam, dar având în vedere că este un hotel Adults Only, ar putea să lucreze mai mult la partea de divertisment.
Trimis de Cccsg in 19.06.21 17:58:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cccsg); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 27.16253307 N, 33.82482118 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ux120252: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)--
„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux120252 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@ux120252:
Ai făcut o alegere inspirată cu acest hotel nou şi modern.
”Hotelul este mic, are puține camere și nu este aglomerat deloc. În comparație cu Aldau, care se întinde pe aceeași suprafață, dar are de 3 ori mai multe camere.
Chiar dacă are mult mai multe camere decât Pure şi teritoriul doar ceva mai mare, nici la AlDau Beach nu ai vreo secundă senzaţia de aglomeraţie, iar teritoriul mie mi s-a părut chiar mai bine organizat.
În plus, plaja de la AlDau este mult mai aerisită fiind de două ori mai lungă şi de cel puţin două ori mai lată decât cea de la Pure, care, cu toate şezlongurile ei albe, confortabile şi elegante, tot înghesuită pare.
Intrarea în mare este mai lină la AlDau.
”Foarte puțini corali, însă se poate intra direct în mare pe o lungime semnificativă.
Doar de curiozitate: unde ai găsit corali?
”Pentru club, sunt anumite seri în care se poate merge la Aqua Magic.
Poate era util să precizezi că doar intrarea la Elements este gratuită şi că beneficiezi de o reducere de 25% din costul băuturilor.
”Toate băuturile sunt la discreție, inclusiv freshurile pentru care nu se percepe cost suplimentar la Pure Lifestyle.
Te-ai referit, desigur, doar la băuturile locale.
”Comparând cu restaurantele de la Aldau sau Aqua Magic, cele de la Pure Life au mâncare mult mai bună!
Bănuiesc că te referi la restaurantele principale ale hotelurilor menţionate. Posibil să fie aşa, deşi tot nu-mi explic de ce turiştii cazaţi la Pure luau prânzul în restaurantul principal de la ALDau Beach.
În cazul restaurantelor a la carte chiar nu contează pe teritoriul căruia din cele trei resorturi sunt amplasate cât timp orice turist cazat în oricare din cele trei hoteluri Steigenberger putea să-şi facă singur la automat rezervare pentru cină la oricare din restaurantele cu specific dorea.
@nicole33: La Serenity Makady Bay, de ex, erau corali peste tot. Nu puteai să mergi mai mult de 3 metrii pentru că ai fi călcat pe ei. Acolo, marea mi s-a părut mult mai frumoasă.
Legat de mese, am fost o singură dată la Aldau, la restaurantul principal, și nu ne-a plăcut mâncarea. Iar pentru freshuri ne-au cerut bani în plus. Lumea lua prânzul acolo deoarece la restaurantul principal de la Pure Lifestyle se servește doar Micul dejun si Cina.
Pentru prânz sunt alte 5 opțiuni, nu le mai știu exact, dar cred ca era vorba despre Restaurantele principale de la AlDau și Aqua Magic, cele două restaurante de pe plajă (Alexander și Tanga, dacă nu mă înșel) precum și restaurantul de lângă piscină (de la Pure Lifestyle).
Nu știu multe detalii legate de club, care sunt costurile, nu am fost.
Plaja e mai mare la Aldau, dar puteam să mergem oricând acolo dacă nu ne-ar fi plăcut cea de la Pure Lifestyle. In plus, plaja de la Aldau era și pentru cei cazați la Aqua Magic, e firesc să fie mult mai mare din moment ce e dedicata pentru două Hoteluri care au cel puțin dublul numărului de camere amândouă.
Un plus pe care îl avea Aldau erau piscinele mari. La fel și Aqua Magic. Ale noastre erau cu mult mai mici.
În rest, Pure Lifestyle ni s-a părut cea mai bună alegere.
@ux120252:
”La Serenity Makady Bay, de ex, erau corali peste tot. Nu puteai să mergi mai mult de 3 metrii pentru că ai fi călcat pe ei. Acolo, marea mi s-a părut mult mai frumoasă
Aşa credeam şi eu. Nu întâmplător te-am întrebat unde ai găsit corali la Pure, pentru că eu nu i-am găsit. Zona Makadi Bay este cu totul altceva.
”Nu știu legat de club, care sunt costurile, nu am fost.
Îţi spun eu că doar intrarea în club este gratuită, orice altceva mănânci sau bei este contra cost.
”In plus, plaja de la Aldau era și pentru cei cazați la Aqua Magic, e firesc să fie mai aerisita.
Nici vorbă! Cei cazaţi la Aqua Magic NU au acces la plaja de la AlDau Beach şi nici la vreo altă facilitate cu excepţia restaurantelor a la carte seara cu rezervare.
Cei de la Aqua Magic aveau propria lor plajă, foarte mică pentru capacitatea hotelului, iar aceasta se afla între plaja de la Pure şi centrul de sporturi nautice. Nu era bătaie pe şezlonguri pentru mulţi preferau să rămână la ei în resort la tobogane, piscine, lazy river în loc să parcurgă cei circa 400 metri până la plajă. Mie mi-a plăcut plaja lor micuţă şi foarte compactă, cu beach barul aflat foarte aproape şi mi-a mai plăcut şi intrarea abruptă în mare, perfectă pentru cei care doresc să înoate cât mai repede.
Turişti cazaţi la Pure eu nu am văzut pe plaja de la AlDau, probabil preferau confortul superior al propriilor paturi de plajă şi liniştea oferită de un resort doar pentru adulţi, dar am văzut destui la piscine, la lazy river (pentru că ei nu aveau) şi la restaurantul principal.
@nicole33: Da! Și nouă ne-au plăcut mai mult piscinele de la AlDau. Și mai ales acel Lazy River. Voi modifica informațiile legate de club, mulțumesc!
Dar plaja nouă ne-a plăcut mult, chiar dacă nu e foarte mare.
Și Serenity Fun City (care e împreună cu Serenity Makady Bay) avea o notă mare pe booking, peste 9. Însă pozele nu mi s-au părut a fi în concordanta cu realitatea, și după câteva zile am avut probleme cu stomacul din cauza mâncării. De aceea am vrut sa punctez acest aspect aici.
În rest, serviciile au fost ok și acolo. Prețul a fost în jur de 1300 €, dar înainte de pandemie. Acum mi se pare că au scăzut puțin.
În 2019 când am fost, Steigenberger era 1800 €. Acum oferta mi s-a părut chiar avantajoasă, prețul fiind ok în raport calitate-pret.
Bună, mă interesează dacă toate camerele au balcon, am înțeles că există și camere fără balcon!
@mirelasidan: Chiar nu știu, noi am avut un jacuzzi sweet, cred ca asa se numea tipul de camera. În orice caz, camerele sunt foarte spațioase, cel puțin cele cu vedere la mare, păreau să aibă balcon toate.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)