O foarte bună cazare de tranzit

TIPĂREȘTE

Zborul spre Madeira a fost cu escală în Roma, mai precis Fiumicino. Am avut nevoie de o noapte de cazare la dus, iar la întors ne-am luat noi deliberat una pentru că era weekend, aveam timp și voiam să vizităm situl arheologic Ostia Antica. Senzația finală a fost că parcă am făcut de fapt 2 vacanțe, una mai mare în Madeira și alta mai mică în Fiumicino 😊. 

Prima cazare trebuia să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să fie ieftină, decentă și să ofere serviciu de transfer la/de la aeroport. Urma să ajungem seara târziu și să plecăm cu noaptea în cap, deci poziționarea sau micul dejun nu mă interesau defel. După un pic de cercetare, m-am oprit la SIGIS HOTEL Fiumicino, 8,8 pe booking, unde am rezervat o dublă pentru 63 euro, beneficiind de drept de anulare gratuită până cu câteva zile înainte, după care banii s-au retras automat de pe card. Am stat un pic în cumpănă înainte de a rezerva, pentru că pe site scrie că se poate face check-in între orele 16 și 20, ori noi ajungeam în jur de 22, însă proprietarul ne-a asigurat că nu-i nicio problemă, vom fi așteptați. 

De asemenea, am aflat că ne poate intermedia transfer de la aeroport pentru un preț suplimentar, lucru cu care desigur că am fost de acord. Într-adevăr, în ziua anterioară cazării am fost contactați de șoferul Marco, ne-am înțeles pentru 20 de euro și m-a rugat să-i dau de veste în momentul în care avionul atinge pista de aterizare. 

Sigurele emoții care ne-au rămas în final au fost legate de zbor, să nu întârzie sau – Doamne fer’ – mai rău; n-a fost cazul. Marco ne aștepta în secțiunea kiss&go a parcării aeroportului, am bâjbâit un pic până ne-am prins unde e, nu mult. În aproximativ 15 minute eram pe Via Angelo Siffredi, la nr. 12, în fața reședinței; la prima vedere, mult spus „hotel” , mai degrabă o pensiune – o clădire cu 2 niveluri, într-o curte spațioasă. Nu cred să ofere mai mult de 5-6 spații de cazare.

Deși primisem instrucțiuni de check-in, proprietarul (un domn vârstnic, foarte jovial) ne aștepta totuși înăuntru, așa cum ne promisese. Ne-a înmânat cheile, ne-a explicat care de unde e, care-i pinul de la interfonul de lângă poartă și ne-a indicat direcția în care se află camera noastră.

Tati l-a întrebat dacă există vreun restaurant prin zonă care să mai fie deschis, eu am zis că Tati a luat-o cu capul, cum să mai fie ceva deschis la ora asta?!... Marco încă nu plecase, el și gazda nu s-au mirat însă de întrebare, s-au gândit un pic și au zis că da, există. Marco ne-a promis că la plecare trece cu mașina pe strada cu cârciuma și, dacă vede animație, îl sună pe domnul în vârstă să ne dea de veste. (Înainte să ne despărțim de șofer, am antamat și drumul invers spre aeroport de a doua zi dimineață, doar că prețul avea să fie cu 5 euro mai mult, ora fiind absolut neortodoxă.) Într-adevăr, după 5 minute am primit confirmarea că restaurantul încă e deschis și chiar aveam să-l vizităm, dar despre asta în altă postare. Ideea e să știți că există, îl cheamă Il Borghetto și îs doar 5 minute de mers pe jos până acolo.

Gazda noastră a plecat, nu înainte de a menționa cei 3 euro = taxă de oraș, pe care ne-a spus să-i lăsăm în cameră la plecare. Ne-am instalat în cea mai mare viteză; nu atât de mare totuși încât să nu fac câteva fotografii care să mă ajute ulterior să „recompun” ambientul.

O cameră cum sunt multe, nimic special, nimic deranjant sau lipsă. Un holișor cu un cuier, din care se intră în baie și care se continuă cu dormitorul propriu zis. Aspect cromatic luminos, pe alb, crem și gri-turcoaz.

Am avut un pat dublu încadrat de noptiere, saltea excelentă, lenjerie curată din bumbac alb, câte o pernă de căciulă, de calitate. Pe post de lumini de citit erau niște veioze micuțe fixate sus pe perete, erau întrerupătoare și prize în dreptul fiecărui loc. Pe peretele opus, o măsuță și un scaun, 2 dulapuri identice lipite, cu sertare și zonă de umerașe. Într-unul se afla și un mic seif, iar pe o policioară de colț, deasupra mesei, televizorul. Pe peretele dinspre baie, o oglindă măricică. Parchet pe jos, draperii groase la ferestre.

Baia – dotată cu de toate, inclusiv bideu, care la italieni este ceva de neconceput să lipsească. Nimic sofisticat, piese ceva mai vechi ca design, însă totul strălucea de curățenie. Pe o policioară am găsit prosoape suficiente, câte 2 de fiecare în dimensiuni diferite plus unul de picioare. Am avut uscător de păr, iar drept consumabile săpunele și gel de duș porționate individual și, desigur, hârtie igienică. O fereastră mare pentru aerisire.

Nu există frigider sau răcitor în cameră, este însă un frigider încăpător pe holul etajului, spre folosință comună; n-am avut treabă cu el, nici măcar nu l-am deschis. De asemenea, în același spațiu se află o vitrină frigorifică burdușită cu băuturi de tot felul, nu mai știu care-i principiul de funcționare, doar i-am remarcat prezența. Și o mașină de preparat cafea, asta merge cu monede; țin minte pentru că dimineață, înainte de plecare, a vrut Tati să prepare 2 cafele, însă n-am mai avut monede, ne scotociserăm deja de ultimii firfirei ca să compunem taxa de oraș.

În rest, ce să zic?! A fost liniște și pace, ne-am odihnit bine (deși mult prea puțin!), pensiunea se află într-un cartier de case și înclin să cred că eram singurii oaspeți în vilă. A fost cald numai bine, și la acest capitol am avut un pic de emoții, auzisem de pe la alții că italienii mai au uneori obiceiul să nu încălzească iarna spațiile de cazare corespunzător ca să facă economie; n-a fost cazul.

La ora stabilită, Marco ne aștepta în fața reședinței. După alte 10 minute (traficul fiind cu mult mai lejer decât în seara de dinainte) ne debarca în fața aeroportului. 

A fost foarte bine la SIGIS, aș alege liniștită această cazare din nou în condiții similare. La întoarcere am optat însă pentru alta, cerințele fiind diferite. Despre ea – altă poveste, altădată.

---

VIZUALIZĂRI: 337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI