ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 7 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Vacanță în Tenerife, paradisul iubitorilor de primăvară eternă. Chestiuni practice și organizatorice

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am rămas în urmă cu scrisul, știu, și cum nu prea întrezăresc șansa de a veni la zi cu povestirile în viitorul apropiat, mă gândesc să aștern pe hârtie câteva idei cu privire la cea mai recentă vacanță, aceea în insula Tenerife, că altfel i-ar veni rândul peste câteva luni bune. Poate voi fi utilă celor care și-au propus să ajungă acolo, eu fiind de părere că și dacă un singur cititor ar extrage ceva folositor din vreun articol scris de mine, mă declar mulțumită.

Voi întrerupe/amâna, așadar, miniseria Lisabona 2021, pentru a descrie și a aduce ceva recomandări celor dornici de o vacanță canareză în Tenerife.

Tenerife ne făcea cu ochiul de câţiva ani ca destinaţie spre care să ne îndreptăm atunci când la noi domneşte frigul, dar nu fusese să fie, abia acum îi venise rândul.

Cum se poate ajunge în Tenerife

Fie cu zbor direct, fie din bucăţi, cu escală la Madrid sau alt oraş mare. Tenerife se află la circa 4.000 km de România, ba chiar şi de vreo 1.000 de km de Spania, ţara de care aparţine Arhipelagul Canarelor, cel din care face parte, undeva în dreptul sudului Marocului, la graniţa cu Sahara Occidentală, la aproximativ 300 km de ţărmul african. Foarte departe, la şase ore de zbor direct!

Din România, încă din 2016, exista cursă directă operată de Wizzair cu două zboruri săptămânale, însă de la finele lunii martie a apărut şi Blueair în peisaj, la fel cu două zboruri pe săptămână: joia şi duminica, lucru făcut cunoscut din noiembrie anul trecut.

Având deja la Blueair în buzunarul meu electronic un voucher de 370 lei, rezultat dintr-un zbor nerealizat, plus încă vreo 19€ din dovada vaccinării cu schemă completă, ataşată în cont, am prins ocazia primei campanii 1+1 gratis şi iată că pe website îmi apărea că ar trebui să mai achit doar 301 lei pentru a fi fericita posesoare a două bilete dus-întors, doar cu bagaj de mână. În total, au costat 772 lei, din care am plătit 677 lei, o nimica toată aş zice. Am mai cumpărat, cu aproape trei săptămâni înainte de plecare, serviciul priority care mai venea la pachet cu un troller mic de cabină, pe lângă întâietate la îmbarcare, la 480 lei pentru amândoi pe ambele sensuri.

Ambele companii aeriene operează cursa pe aeroportul Tenerife Sur sau „Reina Sofia” , cel din sudul insulei, aşa cum sugerează numele său. De fapt, acesta este aeroportul internaţional, iar cel din nord, Tenerife Norte sau „Los Rodeos” , fiind aeroport naţional cu multe conexiuni din Spania continentală. Durata zborului este cam descurajantă, după cum am zis deja: şase ore la dus, cinci ore şi jumătate la întors, însă efortul merită cu vârf şi îndesat!

Evident, dacă vă achiziționați un pachet turistic de la agenție, nu pe cont propriu așa cum am procedat eu, transportul aeriean va fi asigurat de chartere care pot fi operate de compania aerieană cu care agenția respectivă găsește potrivit să încheie contract, deci e posibil să zburați chiar cu altă companie fațe de cele menționate de mine.

Vă mai spun că, deşi cumpăraserăm bilete pentru primul zbor, cel din 27 martie, cu întoarcere în 03 aprilie, până la urmă am călătorit în intervalul 10 aprilie-17 aprilie modificând gratuit data, cel din 27 martie fiind anulat din motive operaţionale, aşa cum îi stă în obicei Blueair-ului să motiveze, după cum se ştie. Dar, acest ghinion a venit la pachet cu norocul unei săptămâni cu vreme mult mai bună în care ne-a ieşit tot ce ne propuseserăm, pe când săptămâna iniţial aleasă s-a dovedit una cu vreme mai rece, instabilă.

Aspecte legate de Tenerife, numită și Paraiso del Sol

Nu voi face referiri detaliate despre istoria și geografia insulei, pe care le găsiți aici https://ro. wikipedia.org/wiki/Tenerife, voi spune doar că este cea mai mare insulă din Arhipelagul Canarelor, format din șapte insule, iar împreună cu celelalte surori ale sale reprezintă, încă din 1982, o regiune autonomă a Spaniei (comunidad autónoma) cu propriul guvern și parlament. Chiar după 1986, anul intrării Spaniei în UE, va fi fost negociat un statut special, cu păstrarea unor importante privilegii pentru Canare în privința taxelor, din care motiv prețurile alcoolului și țigărilor fiind mai mic decât pe continent.

Civilizația spaniolă a pătruns în Tenerife acum mai bine de jumătate de mileniu, insula fiind cucerită de aceștia în 1494, când s-au așezat cu preponderență în jumătatea nordică punând bazele orașelor coloniale, europenizate, sudul rămânând ceva mai în spate ca dezvoltare. Abia în a doua parte a secolului trecut, stațiunile din sud, foste sate de pescari, au evoluat și au luat aspectul strălucitor, cunoscut astăzi. Însă, diferențele culturale dintre nordul și sudul insulei sunt semnificative, se observă repede și fără efort, aproape că ai impresia că ai fost în două locuri complet diferite și nu în cadrul aceleiași bucăți de pământ.

Fusul orar din Tenerife ne-a cam dat bătăi de cap, în sensul că, deși știam că diferența față de noi este de două ore (în urmă), telefoanele ne înșelau de multe ori, fiind și ele „dezorientate” afișând ora Spaniei continentale, în minus cu doar o oră faţă de noi, băgându-ne în ceață. Noroc cu ceasurile mecanice, pe care odată ce le fixaserăm, au fost reperul cel mai bun, dar și cu programele locale de tv de unde aflam ușor ora corectă.

Când este cel mai bine de mers în Tenerife?

Tot timpul anului, Tenerife fiind supranumită Insula Primăverii Eterne. Probabil aţi mai auzit că Arhipelagul Canarelor se bucură de o climă blândă, temperatura aerului fiind de 20-22 în lunile considerate mai răcoroase (ianuarie-martie), nedepăşind 30 grade în lunile calde, de unde se înţelege că poate fi destinaţia favorită a multor doritori de temperaturi prietenoase când la noi frigul este stăpân pe situaţie. Dacă la plajă se poate sta practic tot timpul, apa oceanului „strânge” un pic în lunile mai răcoroase, dar se găsesc curajoşi care nu se dau înapoi de la bălăceală.

Este bine de amintit că, deşi insula nu este exagerat de mare (2.034 kmp), desfăşurându-se de la nord la sud pe circa 80 km, există diferenţe notabile, de două-trei grade, în termometre sau chiar mai mult, în nord fiind ceva mai răcoare, mai noros şi mai umed, în acelaşi timp în sud fiind mai însorit şi mai uscat, vântul jucând rolul unei constante prezentă în ambele părţi. Există și un fenomen bizar, pe nume „calima” , care seamănă cu un fel de ceață, dar este de fapt formată din particule de praf și nisip fin ridicate în aer de vântul estic din Sahara, puternic, uscat și fierbinte. Am făcut cunoștință cu calima în ultimele două zile ale vacanței.

Am prins temperaturi bune ale aerului, atât în nord (22-24°C), cât şi în sud (24-28°C), mult soare în sud, o idee mai înnorat în nord şi vest, am făcut baie în ocean şi în nord (≈20°C apa), dar mai abitir în sud (≈22°C apa).

Desigur, vremea este influenţată în bună parte şi de relieful divers al insulei, însă predominant înalt. Întreg arhipelagul canarez este de origine vulcanică, vulcanii fiind activi, dar în stare latentă, mai puţin cel din insula vecină, La Palma, a cărui erupţie din toamna anului trecut, vă amintiţi, a provocat distrugeri considerabile.

Dacă în zona de ţărm este soare, cald şi bine, în mijlocul insulei, acolo unde tronează vulcanul Teide ce culminează în vârful Pico del Teide, la 3718 m altitudine, vremea poate fi cu totul diferită, se pot zări petice de zăpadă, obligatoriu gradele din aer sunt mai puţine, pot apărea ceaţa, umezeala, ploaia, iar vântul suflă cu putere. Apropos, Teide este nu numai cel mai înalt munte din Canare, ci şi din Spania, iar vulcanul se mândreşte şi cu poziţia de al treilea cel mai înalt vulcan din lume, după Mauna Loa şi Mauna Kea din Hawaii.

Vegetaţia, bineînţeles, este şi ea funcţie de climă, de la una luxuriantă în nord, la una săracă în sud, specific montană cu răşinoase locale în zona mediană şi apoi lipsă cu cât ne apropiem de cea mai înaltă parte.

Concluzie punctuală: mergeţi când consideraţi că vă poate avantaja vremea, însă lunile de toamna până vara, mă gândesc că sunt ideale atât pentru plimbări, cât şi pentru şedinţe de plajă şi baie. Şi nu uitaţi de crema de protecţie solară, lipsa folosirii acesteia poate crea neplăceri mari.

Câteva motive bune pentru a merge în Tenerife

E mare păcat să mergi în Tenerife doar pentru plajă şi bălăceală existând numeroase alte locuri situate mult mai apropiate unde se pot face cu succes băi de soare, când insula oferă o multitudine de atracții și obiective, ea însăşi fiind pentru noi o oază de inedit, cu o notă aparte de aer exotic. De aceea, recomand un mix de activităţi: vizite în oraşe şi localităţi pentru a descoperi latura culturală, drumeţii în parcurile naturale, ascensiuni pe Teide, două dintre parcurile mari de distracţie: unul zoo (Loro Parque), altul acvatic (Siam Park), aventură în rezervațiile naturale, shopping, Tenerife fiind alături de celelalte Canare o zonă recunoscută cu regim fiscal fără taxe vamale și TVA redus la cosmetice și parfumuri, dar și cu prețuri bune la multe alte produse, inclusiv haine.

Cum te deplasezi cel mai bine în Tenerife?

Deși am văzut că în Tenerife operează o firmă serioasă de transport în comun, TITSA, cu o reţea care acoperă foarte bine toată insula, cu autobuze moderne și orar convenabil de parcurs, totuși cu mașină închiriată este cea mai bună variantă. În această privinţă, am citit înainte de a pleca destul de mult din numeroase surse de informații, inclusiv de aici, de pe AFA creându-se la un moment dat și un CMR pe această temă.

Am mers pe mâna colegei @crismis și am închiriat online de la firma CICAR pe care a lăudat-o toată lumea, cu două luni înainte, un autoturism Volkswagen Polo pentru șapte zile cu 187 € și bine am făcut fiindcă atunci când am mutat datele sejurului nu am știut că spaniolii vor fi în vacanța de Semana Santa (Săptămâna Mare) și că va fi foarte aglomerat peste tot, mulți continentali preferând să vină în insule. În locul mașinii solicitate am primit un Opel Corsa model Sport, în două uși, foarte fâșneț, nu prea obosit, foarte ok, cu care ne-am împrietenit imediat.

Partea cea mai frumoasă a fost că închirierea în sine s-a dovedit cea mai ușoară, cea mai plăcută și cea mai civilizată experiență a închirierii de mașină de până acum. Fără card, fără avans, fără garanții suplimentare. De cum am ajuns la biroul firmei CICAR din aeroport, cozile de la ghișeele tuturor firmelor de rent-á-car ne-au luat de cap. Dar, după vreo juma’ de oră de stat la coadă, procedura în sine, după ce am arătat rezervarea, a durat cinci minute: explicațiile de unde ridicăm mașina, verificat permisul de conducere, semnat contractul, ridicat cheile, achitat cu cardul 187 €+48 € contravaloarea plinului de benzină cu care am primit mașina și precizarea că dacă o înapoiem tot cu plinul făcut, primim înapoi pe card cei 48 €. Exact așa s-a întâmplat, fără nicio altă chestie.

Ideea era că alți români din același avion nu au avut noroc să mai găsească mașini la CICAR la fața locului, nici online nu mai fusese disponibil nimic dinainte cu vreo două săptămâni. Deci, rezervarea online făcută din timp este sfântă, recomand cu mâna pe inimă CICAR.

Pe de altă parte, Tenerife dispune de o infrastructură rutieră excelentă: există două autostrăzi, iar șoselele care străbat insula sunt impecabile, chiar și acelea din munți. Nu se plătesc taxe de autostradă, iar parcările sunt gratuite în cea mai mare parte. Doar că atunci când este aglomerat, e greu de găsit un loc de parcare, iar atunci când se parchează în locuri nepermise, amenzile se dau fără zgârcenie, în unele cazuri am văzut că se ridică mașina.

Până în recentele scumpiri ale combustibilului de peste tot, benzina în Tenerife era chiar mai ieftină ca la noi. Acum se apropia ca nivel de cea din România, fiind undeva în jur de 1,4-1,5 €/litru. În total, am parcurs vreo 600 kilometri și cu totul, inclusiv pentru a preda mașina cu plinul făcut, am alimentat de vreo 66 €, cash. Dar, în Semana Santa au fost ceva reduceri pe la benzinării, așa încât am achitat în fapt vreo 60 €, reducerea operându-se efectiv la casă.

Din categoria mijloacelor de transport în comun, am experimentat călătoria cu tramvaiul efectuată între capitala actuală, Santa Cruz de Tenerife și fosta capitală, orașul universitar, bijuteria UNESCO, San Cristóbal de la Laguna, pe o distanță de opt kilometri, practic fiind un oraș de colo până colo, nedându-ți seama când ai ieșit dintr-unul sau ai intrat în altul. Biletele se cumpără cu cardul bancar sau cu cash de la automatele din stații, iar experiența este de-a dreptul interesantă.

Programul nostru pe zile. Sugestii și sfaturi pe alocuri

Am împărțit vacanța în două: trei zile în nord, patru în sud, lucru gândit încă de acasă, pentru a ne face o părere de ansamblu aspura insulei, conștienți fiind că nu vom putea acoperi prea mult din noianul de atracții și obiective, practic aveam doar să ne facem o idee generală, aprofundând și cu altă ocazie, dacă dă bunul D-zeu.

Am luat o cazare în capitala Santa Cruz de Tenerife, de care efectiv ne-am îndrăgostit, am vizitat orașul cu sârguință din ziua în care am sosit, însă nu îndeajuns în opinia mea, dar am explorat, folosindu-ne de mașinuță, în mare măsură nordul și vestul insulei, începând cu plaja Las Teresitas, considerată cea mai frumoasă din Tenerife, satul Igueste aflat în capătul nordic-estic al insulei, acolo unde se termină și șoseaua. San Cristóbal de la Laguna a fost un must see și îl recomand tuturor celor ce ajung în partea aceasta a insulei, este un oraș minunat cu străzi pietonale care merită să fie luate la rând la colindat.

O zi întreagă am dedicat-o orășelelor din vest: Garachico, Icod de los Vinos, apoi ne-am îndepărtat un pic de țărm urcând în alt oraș superb: La Orotava, în care nu știi unde să mergi mai întâi, ce să vizitezi mai repede, atât este de bogat în monumente. Deși, avuseserăm pe listă Puerto de la Cruz, timpul și oboseala nu ne-au mai perims să-l vedem, așa încât acesta a rămas una dintre marile neîmpliniri ale acestei vacanțe. Pe voi, însă vă sfătuiesc să nu vă scape.

Venise vremea, în cea de-a patra zi, să ne desprindem din nord și să luăm drumul sudului pe autostrada TF-1, nu înainte de a mai da o tură per pedes prin Santa Cruz, și să facem o haltă la Candelaria, orășelul unde se află cel mai grandios lăcaș de cult din insulă. După-amiază ne-am instalat în Los Cristianos, gazda noastră pentru cea de-a doua parte a vacanței și am făcut cunoștință cu oceanul la plaja Las Vistas.

Cea de-a cincea zi a vacanței ne-a adus cea mai tare experiență canareză și una de top zece din viața noastră turistică: ascensiunea pe Teide, într-o trăire completă, până în vârf. Să privești lumea de sus, la propriu, de la altitudinea de 3.718 m îți dă un sentiment din acela că-ți vine să strigi cât te țin puterile: „Sunt stăpânul lumii!” , așa cum numai în filmul Titanic am mai văzut!

De fapt, „planetele s-au aliniat” și am avut noroc de o zi superbă cu vreme așijderea, așa încât telecabina, pentru care făcusem rezervare online cu tot cu plata aferentă (74 €/amândoi urcat+coborât) anterior cu vreo trei săptămâni, a funcționat fără probleme transportându-ne de la 2350 m (până acolo mașina este necesară), la 3555 m în mai puțin de zece minute. De acolo, tot de acasă dar cu vreo trei luni înainte, am făcut rezervare pentru a obține permisul gratuit pentru a urca în vârf, pe Pico del Teide, pe traseul nr. 10, Telesforo Bravo, cu grad de dificultate ridicată. Acesta constă în urcușul pieptiș a 178 m pe o distanță de 614 m în condiții neprietenoase: potecă abruptă, accidentată și vânt de te spulberă, așa încât m-am deplasat în patru labe de mai multe ori. Nu mai spun că aerul este rarefiat și predomină gazele de sulf, a respira devenind problematic. Dar, adrenalina este la cote maxime!

Dacă vă ispitește o astfel de experiență, vă recomand să vă faceți obligatoriu rezervare din timp aici https://www.reservasparquesnacionales. es, zilnic doar un număr limitat de persoane putând obține permisul pe ore, pentru a nu se crea niciun fel de aglomerație pe traseu. În plus, încălțăminte și îmbrăcăminte adecvate, neapărat cremă de protecție solară.

Pentru ziua a șasea, tot cu rezervare şi achitare prealabilă, online, pregătisem o drumeţie într-o ravenă renumiă: Barranco del Infierno pe un traseu de o frumuseţe rară, pe o distanţă de 6,4 km. După-amiaza ne-a prins pe plajă, unde ne-am premiat cu vreo două ore de trândăveală alternată cu bălăceli. Recomand acest traseu, nu este prea dificil, iar peisajele sunt de vis. Preţul a fost de 9 €/pers, înscrierea online facilă, organizatorii foarte serioşi şi corecţi.

Următoarea zi a vacanţei am dedicat-o satului Masca, stâncilor uriaşe Los Gigantes şi orăşelului Puerto Santiago. Pe urmă, similar zilei precedente, ne-am acordat două ore de plajă într-un cadru perfect. Satul Masca nu trebuie să lipsească de pe agenda niciunui vizitator de Tenerife, este un loc absolut minunat, uluitor de frumos.

Ultima zi, cea cu zborul de plecare, care a fost după orele de 12,00, ne-am decazat, am mers la aeroport, am predat maşinuţa cea vitează şi am intrat în incinta aeroportului trişti că vacanţa canareză se terminase mult prea repede, de parcă mai ieri începuse.

La capitolul de recomandat, aş mai adăuga şi sfatul de a mânca din preparatele specifice insulei în detrimentul celor clasice. Vă jur că bucătăria canareză mi-a plăcut foarte mult, tot ce am încercat noi: fructe de mare şi peşte, nelipsiţii cartofi zbârciţi (papas arrugadas), un deliciu atât de simplu, carne de capră, pui, toate au fost gătite excelent, iar o masă nu ne-a dus niciodată mai mult de 30-35 €. Vinurile locale sunt de poveste, însă din păcate le-am încercat prea puţin.

Concluzii

Nu cred că mai este nevoie să spun că ne-a plăcut extrem de mult în Tenerife unde am plecat documentați, cu programul creionat în mare parte, cu obiective clare, pentru care am plătit online, deci cu rezervare prealabilă, fiindcă în anumite cazuri numai așa se proceda (telecabină Teide, ravenă Barranco del Infierno). Dacă vremea găsită la fața locului ar fi fost nepotrivită și nu s-ar fi realizat vizitele, aveam posibilitatea fie să reprogramăm, fie să ne fie returnați banii în cont. Din fericire, n-a fost cazul, zeița Fortuna ne-a însoțit și ne-a ieșit tot ce am avut antamat dinainte. Doar aglomerația din Semana Santa nu am anticipat-o, fiind nevoiți s-o acceptăm și să-i facem față.

Am avut pe listă și locuri/obiective în/la care nu am ajuns, se pare că nu am corelat suficient de bine capacitatea noastră de efort cu amploarea acestora, dar dacă n-or intra zilele în sac, vom reveni.

Vă sfătuiesc încă o dată, dacă mergeți în Tenerife, studiați bine ce vreți să vizitați și acolo unde este necesar, faceți-vă rezervările de acasă pentru a vă securiza vizitele, la fața locului s-ar putea să nu se mai poată.

Așteptările cu care am plecat ne-au fost depășite din toate punctele de vedere, așa încât am venit acasă absolut încântați, fără nicio umbră de nemulțumire. Cât despre localnici, am doar cuvinte de laudă, oamenii sunt nespus de ospitalieri, amabili, zâmbitori, dornici să ajute, corecți, serioși.

Dacă vi se ivește posibilitatea, vă îndemn cu încredere să mergeți în Tenerife, este o insulă cu de toate pentru toți, ca să mă exprim plastic în câteva cuvinte, prețurile nu vă vor da pe spate, dimpotrivă, doar că va trebui să învingeți inconvenientul de a zbura mai multe ore. Și ca să mă joc un pic cu vorbele, bucurați-vă de Paradisul Soarelui aflat într-o Eternă Primăvară!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=efWU6NXyU7U

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 07.05.22 16:26:59
Validat / Publicat: 07.05.22 20:12:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 10915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Pico del Teide, vârful de 3718 m înălţime marcat de autorităţile spaniole printr-un bumb metalic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 65400 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.05.22 20:11:40]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

ioana74PHONE
[07.05.22 20:56:39]
»

Excelent articol, atat de bine creionat, maine as pleca in Tenerife. Din cate inteleg 7 zile sunt insuficiente pentru a cuprinde minunatiile insulei. Cand vom avea ocazia sa bifam si noi destinatia, stiu la cine sa apelez pentru sfaturi ????. Minunat articol, felicitari!

webmasterPHONE
[07.05.22 21:07:06]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[07.05.22 21:21:47]
»

@ioana74: Mă bucur că ţi-a plăcut articolul meu! Da, şapte zile mi s-au părut puţine pentru Tenerife, însă, din păcate, era imposibil să ne luăm concediu mai mult. Abia am reuşit să ne facem idee despre insulă, dar mă gândesc că vom reveni altă dată.

Mulţumesc pentru aprecieri, vizită, ecou! Seară bună!

irinadAUTOR REVIEW
[07.05.22 21:25:16]
»

@webmaster &@webmasterX: Mulţumesc foarte mult!

crismisPHONE
[08.05.22 08:53:41]
»

@irinad: Wow! Mă bucur mult că ați ajuns și voi acolo și, mai ales, mă bucur că v-ați întors cu aceleași sentimente cu care am venit și noi! Am spus-o mereu, Tenerife ne-a copleșit, a fost una din experiențele acelea care îți depășesc cu mult așteptările! (Iar acum Gran Canaria, tot pe-acolo, dar aveam deja experiența cu Tenerife). Poate pentru că în mod eronat aceste insule au tot fost promovate ca tărâmuri ale distracției până în zori pe plaje sau în cluburi... Dar ele sunt cu mult mai mult decât atât: istorie, cultură, natură de o diversitate fără margini!

M-a impresionat să citesc cum ați urcat pe Teide, ați fost curajoși (noi n-am fost dispuși să riscăm atât) și ați fost răsplătiți cu vreme bună și, în consecință, cu amintiri de top. De asemenea, am avut o strângere de inimă când am citit despre Barranco del Inferno și San Cristóbal de La Laguna, marele noastre nerealizări (și noi am avut 2 zile în plus!). Sper din tot sufletul, precum am tot zis, să mai ajungem acolo; costurile sunt încă rezonabile, singura piedică fiind, după cum ai precizat și tu, timpul de zbor. Dar merită, clar!... Of, aș mai zice multe... Mai păstrez și pentru celelalte articole care sper să vină cât mai repede!

Încă o dată, felicitări din toată inima!

irinadAUTOR REVIEW
[08.05.22 09:16:23]
»

@crismis: Mulţumesc frumos, citisem articolele tale despre Tenerife de cum au fost publicate şi le-am recitit în faza de documentare, deci pot spune că m-am inspirat în multe privinţe de la tine (închirierea maşinii în primul rând). Ai dreptate, nu am privit Tenerife ca pe un tărâm al distracţiei sau doar pentru plajă, ci am încercat s-o cunoaştem din cât mai multe puncte de vedere. Desigur că şi noi am plecat de acolo cu mai multe neîmpliniri, Puerto de la Cruz fiind cea mai de seamă, în opinia mea, dar am fost extrem mulţumiţi că latura de explorare a naturii (Teide şi Barranco del Infierno) s-a concretizat în întregime. Acum cinci ani am mai fost şi pe Etna, eram curioşi cum este şi pe alt vulcan, chiar mai înalt. Am avut noroc de tot: vreme bună pentru telecabină, vreme bună pentru traseul Telesforo Bravo şi bineînţeles pentru trăiri şi amintiri excepţionale.

Sincer, îmi doresc să mai ajungem măcar o dată în insulă, aşa am reuşi să mai acoperim din ce nu am putut să vedem. Sănătoşi să fim, şi desigur să fie pace!

Încă o dată mulţumiri pentru ecou, aprecieri, vorbe frumoase! Te îmbrăţişez cu drag, Cristina!

mishu
[08.05.22 10:51:31]
»

@irinad: Am vazut inca de ieri articolul tau insa stiind ce ma asteapta dar neavand timp suficient am lasat articolul pentru azi si bine am facut. Am citit articolul, am vazut pozele, apoi am citit inca o data si m-am gandit ca poate ar trebui sa imi planific un concediu acolo si daca este posibil, poate vreo... 10 zile , sa o luam asa, mai batraneste.

Minunat totul si absolut tot ce am citit indica Tenerife ca o dstinatie precum o shaorma... adica cu de toate.

Minunat, felicitari, pozele ca de obicei superbe, felicitari, votat cu mare drag.

crismisPHONE
[08.05.22 10:55:35]
»

@mishu: 10 zile înseamnă "basic" pentru Tenerife. Noi am stat 9 și avem multe restanțe.

mprofeanuPHONE
[08.05.22 11:23:08]
»

@irinad: Excelent articolul, citit cu plăcere și mare curiozitate! Despre Tenerife am scris acum mulți ani, a fost articolul meu de debut pe AFA.

Ce să spun, dragoste la prima vedere! Și acum îmi amintesc de exotismul insulei, așa am perceput-o eu...

Ce bine că ați inchiriat mașină, v-ați mișcat repede și bine și cu prețuri reduse. Am observat că spaniolii au reduceri la benzină, așa cum bine ai precizat... la fel am pățit și noi anul acesta în Mallorca, cam 10% din preț...

O bucurie acest vârf Teide, curajoși tare...

Da, Tenerife merită 2 săptămâni dacă ai timp... Noi am stat 1 săptămână, am fost prin agenție, atunci nu aveam curajul să mergem pe cont propriu... Merită și insula Gomera, poate altă dată...

mishu
[08.05.22 11:24:04]
»

@crismis: Ma gandeam eu , multumesc.

irinadAUTOR REVIEW
[08.05.22 11:52:32]
»

@mishu:

Am vazut inca de ieri articolul tau insa stiind ce ma asteapta dar neavand timp suficient am lasat articolul pentru azi si bine am facut.

Recunosc că eu sunt vorbă lungă şi când mă pun pe scris articolul general al unei vacanţe, mă uită D-zeu cu mâinile pe taste. Dar, mă bucur nespus că te-ai înarmat cu răbdare şi ai citit, precum mă bucur că ai concluzionat drept că pentru o destinaţie precum Tenerife, ca o shaorma cu de toate (m-a amuzat copios asemănarea ), ai nevoie de o vacanţă ceva mai lungă de o săptămână.

Mulţumesc mult pentru ecou, vizită, cuvinte frumoase şi îţi doresc să ajungi în Tenerife dacă ţi-a făcut cu ochiul insula! Te pup!

irinadAUTOR REVIEW
[08.05.22 12:15:03]
»

@mprofeanu:

Și acum îmi amintesc de exotismul insulei, așa am perceput-o eu...

Şi mie mi-a creat, la fel, aceeaşi senzaţie de loc exotic într-un cadrul natural deosebit, referindu-mă în special la relieful vulcanic.

Noi am stat 1 săptămână, am fost prin agenție, atunci nu aveam curajul să mergem pe cont propriu...

Cunosc, aşa am început şi noi la primele vacanţe, apoi am mai prins coajă şi am luat-o, ca şi dvs., pe cont propriu, acolo unde s-a putut. În Tenerife, maşina mi se pare foarte necesară atunci când vrei să vezi multe mergând în locuri diferite, situate nu foarte aproape. Ofertele agenţiilor de închiriat auto sunt foarte generoase în domeniu şi preţurile competitive, cât despre seriozitate nici nu mai spun. Eu pusesem reducerile de preţ la combustibil pe seama Semana Santa, dar e bine de ştiut că se fac discounturi, sună încurajator.

Da, Teide este senzaţional şi de acolo, din vârful său, lumea are altă dimensiune! Curajul n-a fost chiar atât de mare pe cât a fost norocul, însă se pare că acolo sus, cineva ne iubeşte... A mers totul aţă, aşa cum se spune.

Merită și insula Gomera

Ştiu, dar exact cum aţi zis şi dvs.

poate altă dată...

Timpul intrase la apă la propriu şi nu poţi face cine ştie ce într-o săptămână.

Mulţumesc mult pentru vizită, ecou, mi-a făcut plăcere să văd cum v-am făcut să rememoraţi propria vacanţă în insulă!

maryka
[08.05.22 18:23:03]
»

Chiar dacă mai târziu, abia acum ajungând acasă de pe drumurile patriei, am citit cu nerăbdare articolul pe care-l așteptam dealtfel. Am privit cu atenție și încântare pozele, v-am admirat pe vârful vulcanului, fericiți că v-ați împlinit visul, foarte curajoși... nu știu dacă eu aș fi reușit. Dar în tot cazul, Baranco del Inferno îmi face tare cu ochiul, ca și întreaga insulă dealtfel. Merită cu vârf și îndesat pentru diversitatea sa, pentru tot ceea ce oferă, iar eu acum voi aștepta cu drag să poveștești tot, să ne îndrumi pașii pentru viitoarele călătorii, ale mele, ale celor care și-au propus asta.

Seară faină îți doresc te pup cu drag!

irinadAUTOR REVIEW
[08.05.22 19:29:30]
»

@maryka: Stai liniştită, niciodată nu e prea târziu să primesc aşa un ecou pentru care îţi mulţumesc tare mult!

... v-am admirat pe vârful vulcanului, fericiți că v-ați împlinit visul, foarte curajoși... nu știu dacă eu aș fi reușit.

Ai fi reuşit sigur, aşa cum te cunosc, mai degrabă e nevoie de voinţă şi de noroc de vreme prielnică, altfel nu urcă telecabina şi chiar dacă urcă, totuşi traseul acesta nr. 10 poate fi închis dacă e considerat periculos de străbătut. De lângă staţia de telecabină, accesul se face printr-o poartă păzită de un ranger care verifică serios permisele şi paşapoartele.

Într-adevăr, Barranco del Infierno este foarte deconectant, iar parcurgerea traseului este o reală plăcere, însă şi aici vremea este hotărâtoare pentru acces, dar sunt prea puţine zile dintr-un an când este închis. Ca să-ţi faci idee, în săptămâna când ar fi trebuit să mergem iniţial în Tenerife (27 martie-3 aprilie), Barranco del Infierno a fost închis trei zile din cauza vremii (instabilă, urâţică, umedă), telecabina nu a urcat în ziua când am avut primele permise pentru Pico del Teide, pe care a trebuit să le anulez de cum am fost nevoită să modific datele zborurilor.

Voi mai povesti câte ceva, sigur mai pe larg despre aceste experienţe mai puţin dezvoltate pe sait.

Te îmbrăţişez cu drag, te pup!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, ioana74, irinad, maryka, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Tenerife:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090481996536255 sec
    ecranul dvs: 1 x 1