GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De și am terminat seria articolelor despre China, acesta se referă doar la obiectivele turistice văzute de mine, nu și la drum. De fapt cu acesta trebuia să încep. În următorul articol voi descrie exact drumul Sibiu-China cu escale, pauze cu tot, obiective turistice și mai puțin turistice văzute de pe drum sau din avion.
Planificarea excursiei
Am ales o perioadă a anului în care pot să-mi iau concediu mai ușor iar în China luna martie înseamnă pentru vizite început de sezon, mai puțin aglomerat și ceva mai convenabil ca preț. Plătind integral toată suma în septembrie anul trecut am beneficiat și de ceva reduceri și ulterior am mai primit și ceva bani înapoi datorită unor modificări în programul excursiei. După schimbarea companiei aeriene de 3 ori de către agenție decizia finală a rămas Qatar Airways o decizie foarte bună am rămas plăcut impresionat de acestă companie. Pentru a vedea cât mai multe din avion am cerut să mi se rezerve locuri în toate cele 4 zboruri lângă hublou această fereastră minusculă și totuși foarte importantă pentru mine. Iar pentru a călători odihnit am ales și o cazare în Otopeni plătind și o parcare pe termen lung (deh comoditatea era mare) pentru căruța pe care eu o numesc Logan.
Otopeni-Doha
Nu mi-a părut deloc rău când am aflat că escala va fi în Doha, capitala Qatarului, mai ales cănd am auzit că escala va dura 8 ore. Deja îmi făceam planuri de vizită în capitala Qatereză când brusc se spulberă tot, am nevoie de viză, se obține greu și nu mai am timp de așa ceva. Distanța între București și Doha este în jur de 4173 km rutieră și 3125 km aeriană. Durata de zbor a fost de aproximativ 4 ore dar datorită fusului orar (o oră mai devreme acolo) am pierdut o oră.
Condițiile de zbor cu Qatar Airways sînt foarte bune iar prima impresie excelentă. Fondată în 1993 de către familia regală Al Thani din Qatar era de sine înțeles că și condițiile de zbor vor fi regești. Dar cred că la altă clasă decât cel economic deoarece în orice avion te înghesui la această clasă. Până în prezent atăt flota cât și aeroportul din Doha s-au dezvoltat foarte mult astfel încât compania aeriană a devenit renumită în toată lumea. Drumul Otopeni-Doha s-a realizat cu ajutorul modelului Airbus A 320 modelul cu 180 de locuri dar condiții ca la un avion de cursă lungă. În cele 4 ore am avut parte de o masă caldă excelentă pe bază de carne de pui, încă un snack înainte de aterizare, băuturi alcoolice (la pahar și nu la sticluță) fine constând în coniac, whisky, vodcă, lichior, șampanie, bere, vin, băuturi nealcoolice constând în sucuri, cafea, apă, toate acestea au fost servite de arăboaicele stewardese dar și de angajate din Romănia la fel de drăguțe și amabile (în fine și salariul este mai bun decăt la alte companii aeriene)
Ecranul din scaunul din față oferă divertismentul necesar pentru aceste ore de zbor, constând în muzică, filme, documentare, informații de ordin tehnic poziția avionului, etc, și (asta în premieră pentru mine) internet! Se numește Air-Wifi. Și totuși divertismentul pentru mine a fost căscând ochii și aparatul de fotografiat pe hublou. După o decolare direct în nori aproape de Marea Neagră acestea s-au risipit și am putut să observ faleza din Bulgaria de nord acestă zonă atât de frecventată vara. Intrând în spațiul aerian turcesc am putut să admir în toată splendoarea lanțurile muntoase cu vărfurileînzăpezite. Turcia această țară imensă pe două continente cu 69 milioane de locuitori și o suprafață de 780000 kmp are munți foarte înalți (cel mai înalt vârf Buyuk Agri 5137m) Am putut să observ relieful Turciei începând cuMunții Pontic, iar zburând peste Podișul Anantoliei am ajuns în Munții Armeni. La drumul spre Doha nu, dar la întoarcere am putut să observ Lacul Van pe o vizibilitate foarte bună. Lacul Van este unul sărat, are o suprafață de 3755 kmp, o adâncime maximă de 451m, și o lungime de 119 km. 6 râuri alimentează acest lac-record, iar înălțimedeasupra mării în locul unde se află lacul este de 1640m.
Pe ecranul din scaunul din față am setat întotdeauna poziția avionului. Acest lucru în schimb se vede și pe telefon (orice smartphone) pe gps chiar la modul avion. Văzând traiectoria până în Doha am încremenit. Arăta un zbor deasupra Siriei, Irakului și Kuweitului. Deja mi-am imaginat racheta care ne va doborî. Dar m-am liniștit observând că avionul intră în spațiul aerian iranez. La întoarcere deasupra Iranului și aproape de granița cu Iracul am observat un avion lângă noi (probabil câțiva km depărtare) pe care l-am fotografiat. Cu ochiul liber n-am observat dar mărind fotografia acasă am vazut că era un avion militar irakian.
Deasupra Iranului până la Golful Persic nu am vazut altceva decât munți și deșert. Relieful văzut de mine a constat în Munții Zagros (cel mai înalt vărf este Zard Kuh 4548m) Ceea ce am observat din avion sînt foarte multe baraje pentru a capta apa din râuri. Am intrat deasupra Golfului Persic într-o zonă care se numește Khuzestan. De aici și până la Doha nu am mai văzut altceva decât marea și o mulțime de platforme petroliere din care una ardea.
Aeroportul Hamad-Doha și ce putem face aici
Aeroportul actual s-a deschis în 2014 după ce vechiul terminal a devenit neîncăpător pentru pasagerii din toată lumea (în jur de 23 milioane pasageri anual în prezent) Pistele au o lungime de 4,5 km, pistă de pe care am observat deja Skylineul Dohei un mic grup de zgârie nori dar care se extinde an la an. Doar avioanele mai mari trag până la terminal noi fiind luați cu autobuzul. Căldura simțită în aer aproape m-a doborât, venind din Romănia în martie, avema și geacă pe mine pe care l-am dat jos repede rămânând în tricou. (la întoarcere veneau turiști români bronzați după un sejur la mare) Terminalul aeroportului de 5 stele cu cele 44 de porți și 32000 mp are o capacitate de 2700 pasageri/oră. La cât de bine se mișcă angajații am observat deja la securitate de care am trecut foarte repede chiar dacă erau sute de pasageri acolo în acel moment. Din acel moment încă 8 ore aveam timp liber pe care am încercat să le folosesc căt mai bine.
Doha City Tour
Încă de acasă am încercat să-mi planific o vizită scurtă în capitala Qatareză, vizita eșuată (din cauza programului) pentru mine. În următoarele voi povesti cum se procedează pentru a beneficia de acestă vizită la care nu trebuie viză. Pasagerii Qatar Airlines au anumite beneficii. Una din acestea este oferirea unei cazari (este hotel în aeroport) în cazul în care escala durează mai mult de 8 ore și nu există altă legătură în acest timp. Cei care au escală perioadă mai scurtă cum am avut eu de exemplu (dar cred că nu mai puțin de 5 ore) beneficiază și de această excursie care se numește Complimentary Doha City Tour. Motivul pentru care nu am reușit sa merg au fost ora la care am ajuns. Se organizează 4 tururi pe zi (8.00,11.00,16.00 și 20.00) dar locurile sînt limitate. Checkinul la aceste excursii se face cu 1 oră înainte așa că mi-am luat la revedere de asta, măcar am încercat. Excursia durează 2,5 ore și se vizitează The Pearl-Qatar, Katara Cultural-Village, Souq Waqif, si muzeul artei islamice. Și de remarcat mai ales zgârie norii pentru care am o slăbiciune, dar măcar le-am vazut din avion la întoarcere spre București.
În terminal
Primul lucru a fost să-mi las bagajul de mână, depozitând într-unul din dulăpioarele cu cifru. Pornind telefonul deja a venit o alertă de călătorie de la MAE. Pentru WIFI este necesar un cod de pe biletul de avion, semnalul WIFI este foarte bun aici. Finisajul interior și dotările al terminalului de 5 stele este excelent, și aici vorbesc pentru dotările publicului larg nu pentru clasele business și alte categorii exclusiviste. Fotoliile în zonele de așteptare sînt din piele și foarte comode. Se găsesc prize peste tot pentru toate dispozitivele posibile. Toaletele sînt foarte curate și au o mărime impresionantă. Descriind o simplă cabină de wc acesta are mărimea unei băi medii dintr-un apartament conține vas wc, vas bideu, cuiere, vreo 2 suporturi de hârtie. În afară de grupurile sociale (inclusiv grup social separat pentru persoane cu dizabilități) sălile de rugăciune sînt de nelipsit aici. Sînt patru feluri de săli de rugăciune, pentru femei și bărbați, pentru creștini și musulmani. Pe urmă sînt multe locuri de joacă pentru copii amenajate ca într-un parc, camere de dormit, de vizionat filme, de jucat pe calculator, PC uri pentru cine nu are nici un dispozitiv, etc.
Accesul în terminalul imens se poate face în multe feluri. Fie se folosește trenul suspendat fără mecanic, fie benzile/scările rulante, fie mașinuțele electrice cu șoferi angajați ai aeroportului. Serviciile generale sînt excelente, personalul de curățenie umblă permanent și adună de pe jos orice (de fapt este atăt de curat de se poate mânca pe podea) Panourile de informare începând cu orarul de zboruri pâna la harta aeroportului este pe înțelesul tuturor.
Pentru a fi fresh la următorul zbor pe un nivel superior al terminalului se poate face o baie în piscina încăpătoare cu un tavan futuristic dar în cei 40$ intră și folosirea aparatelor de fitness, jakuzzi, și alte facilități. Locuri de luat masa, cafenele și baruri (atenție alcool la un preț prohibitiv aici nu știu cine de la noi își permite o bere cu 60-70 de lei?) sînt foarte multe și foarte elegant amenajate. Prețurile sînt binînțeles pe măsură chiar și pentru un banal sandviș am dat în jur de 50 ron, plătind cu cardul. Cashul aici este rialul qatarez și cursul este aproape 1 la 1 (mai exact 1,07 ron).
Ce mai putem găsi aici? Magazine de toate felurile (zonă duty free) câteva exemple Hermes, Harrods, Moncler, Bally, MCM, și multe altele renumite, locuri de recreere cum ar fi Loungeurile, una ar fi Oryx (40$ 6 ore, odihna, masa (bufet suedez), jocuri), Al Maha (pt cei care călătoresc cu Qatar), locuri de recreere pentru cei cu dare de mână situate pe un nivel superior (aici nu mai mai ajuns...)
Călătorii în sine oferă spectacol. De aici plecănd curse în toate destinațiile lumii (chiar și Australia) am avut ocazia să observ multe dintre popoarele lumii în cei 8 ore. Prima dată am crezut că toate cearșafurile din lume s-au adunat aici în Hamad. Dar sînt majoritari aici și asta poartă. Am reușit să deosebesc diferite modele de costume arăbești și am observat că sînt foarte multe feluri. În afară de populația arăbească am observat căteva grupuri de persoane mai deosebite. Un grup părea un fel de trib, purtau un costum ciudat erau toți desculți și stăteau pe jos. Posibil origine africană.
Câteva filme despre Hamad Airport aici:
Doha-Beijing
Apropiindu-se ora la care trebuia să decolăm spre China, m-am istalat pe un fotoliu la poarta respectivă unde s-au mai adunat sute de chinezi întorcându-se acasă (părea că erau la lucru în Doha) Avănd încă ceva timp la dispoziție am încărcat de aici și un articol AFA. Venind ora m-am pus la coadă să intrăm în avion acesta fiind mult mai mare decât primul Boeing 777-300ER, cu 380 de locuri economic/42 locuri business un singur nivel cu 2 motoare cât casa (de fapt se va observa în pozele mele, motorul ia din peisaj eu avind locul aproape de acesta). Conditiile au fost similare cu celalalt zbor doar că în loc de 6 scaune pe un rând sînt 10 aici (3+4+3). În afară de ecranul acela multifuncțional se găsesc foarte multe accesorii aici cum ar fi reviste, perne, patură, mască ochi, căști, chiar și șosete într-un plic sigilat. Adevărul este că prea multe accesorii ia din locul și așa strâmt aici. Pe drumul acesta mai lung (6156 km aerian și 9219 rutier) de cca 8 ore am pierdut încă 5 datorită fusului orar ajungănd după amiază în Beijing.
Ce am vazut pe acest traseu? Munți dar nu orice munti ci Himalaya. Decolând din Doha am reușit să văd zgârie norii și capitala qatareză luminată noaptea. Am zburat pe întuneric peste Golful Persic, Iran și Afganistan iar momentul dimineții care a urmat a fost cea mai frumoasă din viața mea. După o masă copioasă trecând la o cafea bună și un coniac și mai bun am putut să observ răsăritul de soare deasupra muntilor Himalaya. Știind în orice moment unde ne aflăm exact răsăritul m-a prins deasupra Platoului Tibet iar în dreapta mea lanțurile muntoase înzăpezite Himalaya, Mount Everest cel mai înalt vârf din lume 8848m fiind totuși foarte departe din acel punct. Fiind deja în China în următoarele ore am zburat deasupra Bazinului Sichuan. În zona montană din Tibet se observă mai puține așezări umane dar cum ne apropiem de est imaginea orașelor devine tot mai frecventă. Ceea ce am mai observat dinspre munți o conductă uriașă de petrol cu un diametru (dacă s-a văzut și din avion) impresionant. Cea mai spectaculoasă porțiune de drum în afară de munții Himalaya a fost zona Beijingului. La tot pasul se văd orașe, sate, fabrici, blocuri, rezervoare de apă și diferite alte construcții. Și acum vine momentul de vârf al drumului Doha-Beijing, înainte de aterizare am vazut Zidul Chinezesc. De asemenea ulterior vizitand Zidul Chinezesc am observat multe avioane de pasageri pe cer. Bineînțeles că o să atașez poza. Aterizând lin după lungul drum pe aeroportul internațional Beijing mi-am zis că atăt pilotul cât și Boeingul și-a facut treaba.
Aeroportul internațional Beijing
Este cel mai mare aeroport din China și Asia și al doilea din lume. Se numește și Peking ca și orașul de altfel. Este atât de mare încât după aterizare am mai rulat aproximativ 30 de minute până am ajuns la terminal. La sosiri era ceva coadă am completat un formular compus din două părți proma se predă la sosire iar a doua parte a formularului la părăsirea țării. Datele necesare se referă la scopul și durata vizitei precum și locul unde se va locui. După verificarea documentelor se ia trenul, călătoria durează cca 15 minute, pe urmă se ajunge la preluarea bagajelor. Vă dați seama cât de mare este acest aeroport?
Câteva filme aici:
Aeroportul internațional Pudong-Shanghai
Este un oraș în oraș aeroportul cu o suprafață de 40 kmp se află la 30 de km de oraș. Dacă noi am fost duși de către șofer din centru Shanghai până la aeroport în 40 minute cu trenul Maglev cu levitație magnetică se fac 7 minute la o viteză de 430 km/h. Aeroportul poate primi până la 60 milioane de călători în prezent iar în viitor 80 milioane. După ceva cozi la securitate și predarea formularului de părăsire a țării m-am instalat din nou într-un fotoliu lângă poarta de plecare și m-am apucat de sortat fotografii în timp ce încărcam laptopul deoarece și aici se gasesc prize pentru toată lumea. Filme despre aeroport aici:
Ca și în toată China de altfel și aici am gasit prețuri simțite aceeași apă plată sau minerală care se gasește cu 2 rmb (1,2 ron) la chioșc nici aici nu costă mai mult. Dar tot mai bună a fost berea la bordul Boeing 777 300ER cu care am zburat de această dată deasupra Indiei. La drumul de întoarcere pilotul a schimbat foarte des direcția și înălțimea aeronavei datorită unor turbulențte foarte puternice, eu stând din nou lângă hublou am observat furtună și fulgere fără număr. Drumul datorită fusului orar a durat aproximativ 11 ore până la Doha dar am căștigat 5 ore de această dată (plus inca o ora pana la Bucuresti). Punctul culminant al acestui drum a fost înainte de aterizare Dubaiul văzut de sus noaptea. Escala în Doha a durat doar 1,5 ore de această dată iar eu ajuns la timp în București puteam sa iau din nou căruța de Logan și să ajung acasă la o oră rezonabilă și suficientă pentru odihnă deoarece a doua zi urma să reîncep lucrul.
Rog acest filmuleț la început, cu Boeing 777 300ER (modelul cu care am călătorit) aterizare/decolare, mulțumesc.
Trimis de AZE in 16.07.17 23:18:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@AZE: Un inceput de saptamana foarte frumos, cu un prim vot pentru un articol care ma leaga de locuri dragi.
Foarte interesante sunt pana la urma calatoriile lungi (dupa ce ai depasit impactul petrecerii atator ore in zbor sau in asteptare). Ai parte de un intreg spectacol care se deruleaza in fata ta si de care ne bucuram de cele mai multe ori.
Am vrut sa merg si eu de la aeroport cu Maglev insa trebuia sa mai schimbam si un alt metrou si cum aveam ceva bagaje am preferat taxiul.
Felicitari, votat cu mare placere.
@AZE: incă un articol marca"AZE"!!! De ce nu mă mir?! Iaca, d'aia! ???? Am avut timpul necesar sa-l citesc pe indelete, asadar... plagiez si zic precum prietena noastră@Mishu:
"Votat cu plăcere"!
@mishu: Multumesc
Si mie mie drag acest loc chiar daca e China comunista. Nu seamănă nicicum cu Romania comunista poate prin poza lui Mao dar il vezi doar in Pata Tienanen si orasul interzis, si prin fortele de ordine care sînt numeroase. Tu ai fost de mai multe ori si iti doresti sa te întorci. Foarte bine, oferte sînt poate gasesti o ocazie sa mergi cu familia.
Sincer si eu imi doresc sa mai vizitez odata dar alte locuri orase, eventual Hong Kong.
@maria55: Multumesc
Multumesc si pentru faptul ca ai reusit sa citesti tot articolul. Pentru mine înseamnă mult daca cineva este interesata de ceea ce scriu. Inseamna ca n-am scris degeaba.
@AZE: m-a captivat, recunosc!
Eu fiind o fire mai "tehnică", sunt foarte interesată de date, preturi, oportunităti, intr-un cuvânt" ponturi"!
Cu sigurantă n-am sa ajung in China si nu pentru că nu mi-as dori????????????ci din considerente pecuniare, recunosc, dar informatia este cea care mă captivează!
@AZE:
Foarte buna articol, felicitari! Desi zborul pe distante asa lungi mi-ar fi foarte dificil, deci nici nu am in calcul asta, tot am citit cu placere articolul tau si cu atentie, de aceea l-am lasat pentru un moment de liniste.
Calatorii frumoase sa ai tot anul acesta!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2017 China - vacanţa standard (I) — scris în 23.03.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Sfaturi privind o calatorie reusita (de dorit) in China — scris în 28.03.16 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ