Din nou la Seven Generations

TIPĂREȘTE

Nu credeam că voi scrie de 2 ori despre același loc, dar uite că o fac. E vorba despre Seven Generations Winery Hotel, Mechka, Bulgaria, unde am ajuns prima dată în octombrie 2015 pentru o noapte (vezi impresii), în drum spre Veliko Târnovo. Am mai fost o dată prin primăvara lui 2019 numai pentru masa de prânz, ocazie cu care am constatat că lucrurile se prezentau în dinamică, adică părea că urmează să se mai construiască una-alta.

Anul ăsta 1 iunie (zi liberă de la satul român) a picat într-o miercuri. Cum la serviciu eu centrez, eu dau cu capul și de obicei sfârșitul de lună îl am un pic mai liber, am decis să construiesc o frumoasă punte cu weekendul de dinainte și să punem de-o minivacanță pe la prietenii bulgari. Voiam musai băi termale, în Bulgaria îs multe stațiuni cu băi termale, toamna trecută tentasem o vizită la Velingrad, acum însă hotelul vizat avea niște prețuri de te durea mintea.

Mi-am amintit de o altă veche pată pe creier, micuța stațiune Hysaria, care pe lângă băi termale, are și niște impresionante vestigii de pe vremea romanilor, în plus e și un pic mai aproape decât Velingradul. În Hysaria costurile păreau rezonabile, deci Hysaria a rămas pentru cele 3 nopți din mijlocul sejurului. Pentru prima „intermediară” am re-ales Seven Generations, iar ultima noapte aveam să poposim în romanticul Nessebar, de care de asemenea ni se făcuse cam dor.

Și uite așa am ajuns noi din nou la Seven Generations!... Unde se află el, hotelul?! La vreo 30 km vest de Ruse, în sătucul Mechka, în mijlocul unei plantații de viță-de-vie. E o afacere de familie (în care chiar au fost și sunt implicate 7 generații, găsiți povestea pe site-ul www.sevengenerationscomplex.com și cred că v-am spus-o și eu data trecută) ce cuprinde, pe lângă partea cu elaborarea unor soiuri de vin foarte apreciate, un hotel clasificat la 4*, un restaurant, un centru de conferințe și o mică fermă de animale.

La fel ca prima oară, rezervarea am făcut-o prin booking, o cameră dublă cu mic dejun inclus, la prețul de 110 leva pe noapte, garantând-o cu cardul și având drept de anulare gratuită până cu câteva zile înainte de sejur. De plătit însă, aveam să plătesc direct la proprietate, cash sau cu cardul. N-am comunicat în niciun fel cu ei, n-a fost nevoie, știam drumul și n-aveam nicio emoție că n-o să ajungem în timp util (check-in se face între orele 14 și 23:30, iar check-out până în 12). După poze, părea că nu vom avea cameră în corpul principal (ca data trecută) și chiar eram curioasă ce și cum.

Am plecat vineri după serviciu și, deși inițial am intenționat să trecem granița pe la Giurgiu, Tati s-a sucit în ultima clipă și, după Drajna, în loc să „urce” pe autostradă, a ținut drumul drept, spre Călărași. Cred că a fost o decizie înțeleaptă; segmentul ăsta până la Călărași e scurt și mai puțin aglomerat, apoi a urmat traversarea cu bacul (unde am așteptat un pic, dar nu de speriat; noutatea e că prețul a devenit fix și cam mare, 70 lei de autoturism, indiferent câți pasageri sunt la bord) și pe urmă drumul prin Bulgaria, extrem de frumos și de liber (îl știam deja și pe el), practic urmează linia Dunării, legând orașele Silistra, Turtucaia și Ruse.

După Ruse trebuie mers tot înainte, în direcția Veliko și după vreo 20 km se face drum în dreapta, spre Mechka (sunt indicatoare din loc în loc cu Seven Generations). Nu vă recomand variantele prin Pirgovo (nu știu cum o mai fi drumul, data trecută era varză) și nici prin Trastenik (pe aici am ieșit noi a doua zi; are câteva segmente cu gropi, însă e foarte liber, abia dacă am întâlnit 2-3 mașini). În fine, la ieșirea din Mechka, imediat pe stânga, dați de micul resort, a cărui intrare este decorată cu mai multe steaguri, inclusiv cu tricolorul nostru.

Am pătruns în incinta complexului și inițial am lăsat mașina în parcarea din stânga, în apropierea clădirii principale, ce adăpostește la parter restaurantul, iar la etajele superioare spații de cazare. N-a fost greșit, doar că ulterior aveam să constatăm că parcarea asta deservește mai ales restauratul, iar pentru oaspeții hotelului s-a amenajat alt spațiu, mult mai încăpător, în dreapta.

Recepția se află tot în corpul principal, se intră prin spate, știam de data trecută. M-am prezentat și am dat de un tânăr cam apatic, ce abia rupea englezește, dar cumva ne-am înțeles. I-am lăsat actele de identitate să le scaneze și am primit cheia camerei 203. A încercat să-mi explice cum să ajung la ea, dar nu i-a prea ieșit și atunci a preferat să mă însoțească ????. Am străbătut restaurantul (care are dublă intrare/ieșire, de pe terasă și din hotel), apoi parcarea nouă, de la mijlocul căreia se face un podeț către o construcție cu 2 niveluri – noile spații de cazare ce abia se pritoceau la precedenta noastră vizită. Terenul fiind în pantă, podețul duce la nivelul superior; pentru celălalt, coboară niște trepte din holul central.

N-a fost cazul să coborâm, noi am avut cameră „la etaj” , prima din stânga podețului. În toate camerele se intră dintr-un hol comun, astfel că toate au view minunat pe partea cealaltă, spre colinele acoperite cu vie și, pe fundal, spre Dunăre. Și spre apus, pe care aveam să-l savurăm în următoarele minute! ????

Structura încăperii este clasică: hol, baie în dreapta, dormitor în față, apoi balcon. M-a izbit de la primul pas mirosul de nou și atmosfera luminoasă, odihnitoare.

Pe hol există un corp de mobilier simplu și funcțional, cu multe cârlige în partea de sus și suport pentru bagaje în cea de jos, sub care sunt delimitate spații pentru depozitarea pantofilor. În colț este și un coș de gunoi mare, din cele de inox, cu capac.

Dormitorul conține un pat dublu încadrat de noptiere, un dulap cu uși glisante (în care stă ascuns răcitorul), o măsuță-birou cu scaunul aferent; fixate pe perete, o oglindă și TV-ul cu ecran plat (nu știu dacă prinde posturi românești, n-am apucat să-l pornim). A, și un convector electric (cred că asta era) pe podea, lipit de unul din pereți. Patul s-a dovedit a avea saltea de calitate și am avut 2 perne de fiecare; lenjerie albă, de bumbac. Mi-au plăcut și decorațiunile, cuvertura subțire ce acoperea patul pe jumătate, pernuțele colorate, tablourile, dar mai ales corpurile de iluminat fixate în perete pe post de veioze (câte 2 de fiecare parte, unele având abajurul în formă de sticlă).

Ușa dinspre balcon este dublată de plasă de protecție contra insectelor (ceea ce mai pe seară avea să-și dovedească din plin utilitatea). Ca mobilier de balcon, o măsuță și 2 scaune; și cuiburi de rândunici pe sub streașină ????. Iar priveliștea... De vis! În prim plan, o mică grădină cu locuri de relaxare adăpostite sub bolți de trandafiri multicolori, pe urmă blândele coline plantate cu viță-de-vie și, la linia orizontului, șarpele argintiu al Dunării!... Și ce liniște, ce țârâit de greieri, ce triluri de păsărele!...

Să revenim la oile noastre, sau mai degrabă la baia noastră... smart. Pentru unii prea smart. Mă refer la aparatul ăla (o să-l vedeți în poze) de reglat temperatura (și poate și alte chestii, cine știe?!) și la oglinda cu lupă încorporată, ce se lumina printr-o simplă atingere. În rest, lucruri obișnuite, care se găsesc de obicei printr-o baie de hotel: cabină de duș, chiuvetă cu ditamai blatul, vas de toaletă, coș de gunoi, uscător de păr, prosoape de toate mărimile, consumabile (săpun lichid – 2 recipiente, unul la chiuvetă și altul la duș – și hărtie igienică). Grijă pentru detalii: pahar pentru periuțele de dinți, dublă pară la duș, fixă și mobilă. De prisos să spun că totul a funcționat brici, iar aerisirea se face eficient, printr-o ferestruică. Pe podea, inclusiv în zona destinată îmbăierii, parchet laminat rezistent la apă, foarte plăcut la atingere.

Dealtfel, și podeaua dormitorului tot cu parchet laminat este acoperită, iar cea a balconului cu gresie rugoasă. Draperii opace la ferestre. Aparat de aer condiționat n-am remarcat, dar sigur există o soluție în acest sens (climatizare centrală? sau „convectorul” de pe podea?). Dacă am fi avut nevoie, ne-am fi lămurit, dar temperatura ambientală a fost perfectă așa, de la Doamne-Doamne.

... În etapa a doua, am zis să mergem să cinăm, căci masa de prânz fusese frugală și cu multe ore în urmă. Ah, abia așteptam ospățul ce va să vină!... Dar până la restaurant ne-am „împiedicat” un pic în zona piscinei, unde se află un fel de platformă de unde poți admira mai bine peisajul și, în cazul nostru, spectaculosul apus de soare!

... În fine, am reușit să ne desprindem (pentru moment) și să găsim o masă liberă pe terasa restaurantului. Ne-a preluat imediat un ospătar între două vârste care rupea destul de bine românește, am primit meniuri, dar le-am studiat degeaba, căci până la urmă tot la recomandările domnului ospătar am ajuns. Astfel, eu am luat coaste de vită la cuptor (citisem pe undeva că-s demențiale), iar Tati ciolan de porc tot la cuptor. De băut, evident, o sticlă de vin roșu din producția proprie (ar fi fost blasfemie să alegem altceva!). Cred că s-au mai adăugat o răkie pentru Tati la început, plus o apă mare, în tot cazul nota de plată s-a dus aproape de 100 leva (1 leva = 2,5 lei la ora respectivă). Dar ce dezmăț culinar, cât de fragede și gustoase au fost coastele alea, chiar vi le recomand dacă ajungeți pe-acolo! Ce e ciudat e că nota nu se poate „pune pe cameră” , trebuie plătită la finalul mesei (așa era și data trecută); în fine, n-a fost bai.

Precum aminteam, micul dejun este inclus în prețul cazării și se servește... în restaurant, desigur. Vremea fiind bună (deși s-au scremut să cadă câțiva picuri de ploaie, n-au avut totuși spor), noi am stat tot pe terasă. Am avut de ales între mai multe variante fixe, poate ar fi fost utilă o chestie scrisă, deoarece ele ni s-au prezentat prin viu grai de către o doamnă care vorbea o englezo-bulgară aproximativă și n-am înțeles decât „banița” și „scovergi” . Așa că banița și scovergi am luat. (Ulterior am văzut pe la mesele vecine și farfurii cu mezeluri, brânză și legume, pesemne varianta internațională, sau ceva pe-acolo.)

Banița este plăcinta lor tradițională, de obicei cu brânză sărată și ne-a fost servită împreună cu un bol mic cu iaurt. Scovergile îs ce-s și la noi, adică un fel de gogoși lunguiețe, ei le mănâncă asezonate cu dulceață și telemea de vacă. Așa le-am mâncat și noi. Totul a fost delicios și îndestulător. Drept desert am primit o farfurioară cu fructe de sezon. La discreție erau băuturile, o răcoritoare excepțională (ceva sirop de casă diluat, aromat cu felii de lămâie proaspătă), iar cafeaua și ceaiul ți le preparai singur la un aparat special. Una peste alta, un bun început de zi.

Nu ne-am grăbit prea tare să plecăm după micul dejun, am mai stat un pic să inspectăm domeniul, prea eram înconjurați de atâta frumusețe! Și în special de flori și în special de trandafiri de toate soiurile și de toate culorile! Dealtfel, dacă ar trebui să definesc această excursie printr-un singur cuvânt, acela ar fi, desigur, „trandafir” . Se știe că Bulgaria are o adevărată tradiție în cultivarea acestor minunate flori, iar noi ne găseam taman în perioada lor de glorie, practic peste tot pe unde am colindat zilele alea am dat de minunați trandafiri înfloriți. Așa și aici, la Seven Generations. Trandafiri pretutindeni! Și stânjenei, și maci roșii ca sângele, că era și vremea lor. N-am mai fi plecat de acolo...

Am descoperit că, în afară de clădirea principală și de hotelul nou (cel în care am stat noi), mai au niște spații de cazare, mi-au plăcut mult și astea, sunt dispuse pe un singur șir (5-6 camere, nu mai mult) și au prispe tradiționale de lemn ascunse parțial de vegetația abundentă. Iar în față au amenajat un superb părculeț cu havuz, zone de relaxare și, desigur, multe flori. Ne-am cocoțat și pe terasa centrului de conferințe, de unde se văd frumos împrejurimile.

Alte servicii oferite de resort: au biciclete puse gratuit la dispoziția clienților (până la Dunăre sunt vreo 4-5 km, iar drumul e minunat, aveam să dăm o fugă la plecare, cu mașina); degustări de vinuri însoțite sau nu de mese complementare; servicii spa (masaj, saună).

La decazare am dat de o doamnă mai ancorată în realitate, i-am predat cheia, ne-a înapoiat actele și, surprinsă să ne regăsească în baza lor de date, ne-a oferit cadou o carte cu povestea domnului Luben Ranchev, întemeietorul afacerii (în engleză). N-am ratat ocazia de a ne aproviziona cu câteva sticle de vin, suveniruri pentru prieteni și pentru noi, desigur. Am plătit și ne-am luat rămas bun; ne așteptau atâtea drumuri interesante și frumoase!...

---

VIZUALIZĂRI: 1467 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI