GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Concediu minunat. Păcat că am avut doar 7 nopți
Aș începe cu o poveste dar cred că vă interesează părerea mea despre hotel. De la început vreau să vă atrag atenția că prețul biletului a fost de 640 E, o familie cu 1 copil 13 ani, 7 nopți deci faceți raport calitate- preț.
Traseu Brașov -Giurgiu-Shumen-Burgas-Tsarevo, 600 km, timp 8 ore.
Prima impresie groaznică, am ajuns la ora 11:30, am mers la recepție, dar numai la ora 14 ne-a dat camera și brătările, deci până atunci nu am putut consuma nimic. Dacă ajungeți la ora 14 nu e nici un fel de problemă vă cazează imediat.
Stațiunea nu ezistă, este un fel de comună, la noi în țară. Nu ezistă decât 6 hoteluri în zonă. Peisajul minunat, stațiunea este amplasată într-un golf.
Parcarea gratuită situata la 50 de metri de hotel.
Recepția de 3 *, unde se afla și un loby-bar care era deschis de la ora 19 până la ora 1.
Camerele sunt spatioase, unele cu vedere partială la mare, iar altele cu vedere în fața hotelului, toate sunt dotate si cu chicinetă. Apartamentele sunt cu vedere la mare, mai putin cele de la demisol care au o minunată vedere la zid.
Curatenia ok, prosoapele erau scimbate dacă le puneai jos în baie, lenjeria o dată.
Aveau probleme cu canalizaea uneori era miros în baie, dar nu insuportabil.
Aerul condiționat centralizat, dar funcțiana bine.
Piscinele cu apă curată, călduță una pentru adulți și una pentru copii.
Hotelul este amplasat pe plajă, are un restaurant cu un bar aferent, un bar la piscină deschis 10- 23 și un bar la recepție deschis 19 -1.
Animația nota 10,10 tineri băieți și fete minunați care faceau totul pentru a te simți bine.
Aveau activități pentru adulți dar și pentru copii, credeți-mă cea mai minunată echipă de animație din toate hotelurile în care am fost până acum. Nu aveți cum să vă plictisiți cu ei.
În fiecare serară discotecă pentru copii, iar de la ora 21 spectacol pentru adulți.
Internetul gratuit.
Mâncarea
mic dejun :-2 feluri de măsline, salate, ouă fierte, ouă prăjite, crenvuști, mezeluri, brânză, cașcaval, paste, cereale, fructe, iaurturi, ciocolată, miere, etc
prânz: -ciorbă, carne: pui, porc, vită, tocanițe, salate, pește, prăjituri, cartofi pai, fructe, etc
cina: la fel ca prânzul dar mai diversificat, am avut printre altele și rechin, curcan, miel, iepure, etc
Per total față de alte hoteluri, mai slăbuț, dar gaseai ceva să manânci, pe gustul tău.
Țin să menționez că mâncarea era gustoasă.
Înghețata de la ora10 până seara 23.
Sala de forță într-o cameră mică de hotel cu puține aparate mai mult pentru copii și femei.
Băutura specific litoralului Bulgăresc, în aceași notă ca la toate hotelurile.
Plaja :
-șezlonguri gratuite și nu trebuia să te obosești să te trezești la ora 6 ca să le ocupi
-intrarea în mare lină
-nisip fin
Chelnerii întradevar nu prea zâmbitori dar nu faceau diferente între români și alte nații, orcum nu erau profesioniști, niște tineri angajați pentru un sezon.
În încheiere vreau să vă spun că eu și familia mea am plecat cu un regret că nu am avut mai multe zile de relaxare, dar trebuie să tineți cont și de prețul sejurului.
Trimis de arin in 10.07.16 21:05:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Sunny Beach- hotel Club Evrika 4* -hotel Riu Helios 4* Nessebar -hotel Sol Nessebar Mare Duni -hotel Marina Marina 5*
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 42.15728300 N, 27.86513000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@arin - Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 36&ridAnt=70114
@arin - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
Barul de la receptie era deschis de la ora 17-23 ptr all inclusive si dupa ora 23 pana la 1.00 contra cost.
Buna ziua
L a plaja sezlongurile si umbrelele erau gratuite sau se plateau, ne-ar interesa si pe noi o vacanta la acest hotel la sfarsi de iunie; apropo, cum a fost vremea si apa marii?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Un concediu placut — scris în 29.09.17 de Marcela9 din BRASOV - RECOMANDĂ
- Jun.2017 De evitat — scris în 13.06.17 de cristian76 din CALARASI - nu recomandă
- Jul.2016 Serenity Bay — scris în 11.07.16 de oanamar din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2014 Indiferenta fata de romani si servicii bune dupa ce faci scandal — scris în 17.07.14 de ancaloredana din BACAU - nu recomandă
- Jun.2014 O vacanta reusita — scris în 16.07.14 de soacramea13 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Conditii bune, resort dragut — scris în 14.10.13 de luucass84 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O parte din mancare si cativa barmani strica buna dispozitie — scris în 25.08.13 de narciz2004* din BUCURESTI - RECOMANDĂ