Micul paradis scăldat de apele Oltului

TIPĂREȘTE

Cele câteva zile petrecute în această vară pe Valea Oltului în zona Călimănești-Căciulata ne-au oferit posibilitatea să descoperim multe dintre atracțiile acestei zone spectaculoase. Pe drumul de întoarcere spre casă, dar și mai târziu -răsfoind fișierele cu fotografiile din acest sejur- ne-am propus să mai revenim aici întrucât noi credem că această destinație are foarte multe atuuri pentru un concediu reușit; voi aminti doar câteva dintre acestea: bazine cu apă termală în care să te tot bălăcești (vezi impresii), posibilitatea unor scurte drumeții (vezi impresii), un zoo interesant (vezi impresii) sau un muzeu al satului la Râmnicu Vâlcea (vezi impresii), ori numeroasele lăcașe de cult care au rezistat greutăților de tot felul timp de multe secole. În această ultimă categorie se înscrie și Mănăstirea Ostrov, obiectiv pe care l-am vizitat într-o după-amiază frumoasă de august.

Accesul către lăcașul de cult este foarte simplu. Noi am lăsat mașina într-o parcare din apropierea hotelului Central din Călimănești și în câteva minute ne aflam pe podul care realizează legătura cu insulița scăldată de apele Oltului pe care se află obiectivul. Podul destul de îngust (cu spațiu pentru un singur autoturism) poate fi traversat și cu mașina însă, după cum aveam să observăm ulterior, parcarea de pe insulă nu este foarte mare. Vă recomand să mergeți acolo pe jos ca și noi întrucât vă puteți bucura de priveliște mai bine, podul fiind un loc foarte bun pentru a surprinde în fotografii atât împrejurimile stațiunii Călimănești, cât și insula din mijlocul Oltului.

Ajunși pe insulă, am mers către o poartă zidită și împodobită cu motive religioase sculptate în lemn. În partea superioară am văzut inscripția ce anunță pelerinii că urmează să viziteze Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” – Ostrov. Nu departe de această poartă cu rol decorativ se află o troiță destul de nouă, judecând după felul în care arăta. Lăcașul de cult propriu-zis se află către celălalt capăt al insulei, însă cele câteva sute de metri până acolo au fost o încântare pentru privirile noastre. De ce spun asta? Pentru că toată insula este de fapt un parc – numit Parcul Ostrov sau Parcul Mihai Eminescu - în care numeroase specii de arbuști răsar din loc în loc prin iarba cosită, totul la umbra mai rară ori mai deasă a brazilor, sălciilor, plopilor sau a altor arbori de aici. Referitor la geniul poeziei românești al cărui nume este menționat când vine vorba de acest parc, chiar înainte de a trece pe sub poarta ornamentală a mănăstirii am observat bustul lui Mihai Eminescu așezat pe un soclu destul de înalt, protejat de o perdea vegetală pe care a cântat-o atât de frumos în creațiile sale.

Aleea centrală din acest parc străbate insula spre lăcașul de cult, iar din loc în loc apar alte alei care fac legătura cu zonele de promenadă de pe malul Oltului; am văzut aici și vreo câțiva pescari înarmați cu proverbiala lor răbdare, aflați în așteptarea marii capturi.

Am ajuns în parcarea din apropierea lăcașului de cult, iar de aici nu ne-au mai separat decât vreo doi pași de intrarea în curtea interioară a mănăstirii. Aleea continuă pe sub turnul clopotniță, iar deasupra intrării poate fi văzută o icoană reprezentativă pentru hramul mănăstirii.

Odată cu intrarea în curte, am pășit parcă într-o expoziție de flori naturale, atât erau de multe și de frumoase; straturile multicolore frumos îngrijite din curte erau completate de jardiniere cu petunii ce atârnau de la balcoanele și ferestrele clădirii ce adăpostește trapeza și chiliile lăcașului de cult. Printre florile din curte am zărit și o cișmea zidită, loc unde pelerinii își pot potoli setea. O altă parte a curții este amenajată sub forma unei livezi micuțe, iar merii scunzi încărcați de fructe pârguite ne-au reamintit că toamna trebuia să sosească.

Am făcut numeroase fotografii prin curte, încercând să surprindem din cât mai multe unghiuri acest colțișor de paradis multicolor și apoi ne-am îndreptat agale către bisericuța având hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. Lăcașul de cult are dimensiuni reduse și un aer msterios datorat picturilor interioare, acestea având la rândul lor o vechime considerabilă. De altfel, obiectivul este unul foarte vechi, biserica fiind ridicată de domnitorul Neagoe Basarab între anii 1518-1522, pe locul unui lăcaș de cult anterior. Ca particularități de construcție, biserica are o singură turlă, iar pridvorul îmbrăcat cu geamuri este adăugat ulterior. În interiorul bisericii am admirat picturile ce înfățișează unii sfinți sau diverse scene biblice, însă cel mai frumos element ni s-a părut a fi catapeteasma aurită din lemn de tei, ce datează de la zidirea bisericii; aceasta este împodobită cu elemente vegetale care completează parcă tabloul natural din exterior. Deasupra ușii scunde se află tabloul votiv: Neagoe Basarab, alături de soția sa Despina și de cei doi copii ai lor țin în palme biserica, închinând-o Divinității.

Dacă prezentul este unul liniștit, nu același lucru se poate spune despre trecut, când lăcașul de cult a depășit un moment de mare cumpănă în perioada comunistă. Atunci insula trebuia să fie complet inundată odată cu amenajarea hidrocentralelor de pe Olt, însă lăcașul de cult a fost salvat prin înălțarea insulei și consolidarea malurilor sale. Din păcate, de o jertfă tot a fost nevoie: atunci au pierit arborii seculari care formau parcul mănăstirii.

Tot în ceea ce privește trecutul, această mănăstire este cel mai vechi lăcaș de cult de maici din România. Printre altele, aici s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab sub numele de Platonida ori mama lui Mihai Viteazul cu numele de Teofana.

Vizita noastră la ”Mănăstirea dintre ape”, așa cum mai este numit lăcașul de cult, a fost urmată de o plimbare de aproximativ jumătate de oră pe faleza de pe malul Oltului, alee pe care am ieșit direct din curtea lăcașului de cult, printr-o portiță din apropierea bisericii. Cel mic a fost încântat să poată vedea peștișorii care se apropiau de malul insulei, iar noi am admirat împrejurimile și ne-am relaxat pe o băncuță. Cu această ocazie, am observat și un aspect neplăcut: faptul că pe apa Oltului plutea din loc în loc câte un pet de plastic. Trebuie ca fiecare dintre noi să conștientizăm cât de mult rău putem face mediului înconjurător dacă lăsăm chiar și un gunoi acolo unde nu este cazul!

Pentru că seara se apropia, am părăsit insula Ostrov, nu înainte de a remarca faptul că parcul se închide pe timpul nopții pentru vizitatori. Programul de vizitare al parcului afișat pentru perioada verii era între orele 06.00 și 22.00, iar pe timpul iernii între orele 07.00 și 19.00.

Înainte de a pleca către Căciulata pentru a servi masa de seară, am explorat puțin și parcul din jurul hotelului Central din Călimănești, unde am ”testat” apa izvoarelor nr. 4,5, 6 și 8, cu gust nu prea grozav, dar bună pentru tratarea diverselor afecțiuni.

În încheiere, vă recomand să vizitați insula Ostrov de la Călimănești dacă veți ajunge acolo. Dacă nu neapărat pentru vechiul lăcaș de cult de aici, măcar pentru o plimbare prin parc și pe falezele insuliței, de unde se deschide o perspectivă frumoasă asupra împrejurimilor muntoase mângâiate deopotriva de apele Oltului și de razele soarelui. Noi am fost acolo și ne-a plăcut!

---

VIZUALIZĂRI: 2169 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI