GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sarova Salt Lick Game Lodge [Tsavo](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Hotelurile Sarova - la poarta salbaticiei
Desi aceasta povestire se doreste a fi despre Sarova Saltlick Game Lodge, o sa incep prin a spune cateva cuvinte despre hotelul-pereche, Taita Hills, unde am luat masa de pranz.
Ambele hoteluri sunt situate in Rezervatia Taita Hills Wildlife, un domeniu privat in suprafata de 110 km patrati, destinat protejarii savanei africane si a animalelor in mediul lor natural. Taita Hills Game Lodge este o cladire acoperita de verdeata si de flori, o oaza de liniste si relaxare. Pentru cei care se cazeaza la Saltlick Lodge, formalitatile de check-in si camera se repartizeaza la Taita Hills. Receptia este dominata de un mare semineu din piatra, iar oaspetii sunt intampinati cu traditionalele prosoape reci, parfumate si un fresh de portocale rece ca gheata. Odata ce am lasat pasapoartele la receptie, am iesit in curtea luxurianta din spatele hotelului, unde gasiti luxul suprem al locului: o piscina cu sezlonguri si prosoape, un teren de tenis direct pe iarba savanei si cateva alei umbroase pe care se plimba, nestingheriti, cameleonii. Nu stiu cum sunt camerele, insa spatiile comune pe care le-am folosit (gradina, toaletele, restaurantul) sunt de o curatenie impecabila.
La restaurant, masa de pranz a fost tip bufet, cu o multitudine de salate, fructe proaspete, grill si tot felul de sosuri. Nu aveau delicioasa lipie cu usturoi de la Southern Palms, insa mancarea a fost deosebit de gustoasa; bauturile s-au platit separate (ca idee, o apa plata de 0.5l a costat 150 de KSH – shilingi kenyeni, in comparativ cu 300 de KSH la Southern Palms).
In holul receptiei exista o tabela mare pe care sunt inscrise animalele care pot fi vazute in savana, cu locul si data unde au fost zarite cel mai recent; de asemenea, exista o carte de oaspeti in care vizitatorii sunt rugati sa-si scrie impresiile atat referitoare la hotel cat si la experienta traita in savana.
Sarova Saltlick Game Lodge este construit in 1973, dupa cum spune placa aflata la receptie si apartine lantului Hilton. Arhitectura sa te lasa fara cuvinte: nu este un hotel in adevaratul sens al cuvantului, ci grupuri de casute construite pe o platforma sustinuta de piloni, la cativa metri deasupra solului, legate intre ele prin tot felul de podete. Asta pentru ca in fata hotelului exista amenajat un loc de adapat pentru animalele salbatice, care pot fi admirate atat de sus cat si dintr-un punct de observatie sapat langa adapatoare, protejat cu geamuri.
Corpul central cuprinde receptia (la parter), restaurantul (la etajul I), de unde se face si intrarea spre casutele care gazduiesc camerele, iar la etajul II un bar cu terasa, unde am stat seara, cu un pahar de vin in fata, urmarind animalele si ascultand zgomotele savanei. Multi nemti si italieni… tare multi; destui indieni si alte natii vobritoare de engleza, ca sa ma exprim asa, pentru a nu jigni locuitorii commonwealth-ului :)))
Camera, desi poate parea basic la prima vedere, este foarte bine impartita: de forma circulara, are o baie cu dus, un dressing cu seif si umbrela :))), un pat cu plasa pentru tantari, ventilator in tavan, o masuta cu toate cele necesare prepararii ceaiului/cafelei si un spatiiu pentru depozitat bagajele. Nu exista televizor, frigider sau aer conditionat. Geamurile sunt prevazute cu plase de tantari.
Desi ma asteptam la conditii mai modeste, prosoapele din baie erau impecabile, totul sclipea de curatenie, iar trusa cu consumabile era la locul ei (gel de dus, sampon, sapun si alte cele). Pe masuta, langa cafetiera, ne asteptau doua sticle de apa plata de 0.5l, din partea hotelului. Usa de la intrare mi s-a parut tare interesanta: se deschidea atat ca usa normala, cat si doar jumatatea superioara.
Aveti totusi grija la un aspect: in Kenya se foloseste modelul englezesc de prize, cu trei pini, asa ca am fost nevoiti sa cumparam un adaptor pe care l-am luat cu noi peste tot.
Camera nu are tavan (de fapt sunt doua camera una peste alta); , noi stand in cea superioara, aveam deasupra capului, barnele de lemn care sustineau acoperisul, intre care isi facusera cuib cel putin 3 familii de pasari, care s-au ciripit/gangurit/certat, mai tare sau mai incet, pana dimineata.
La restaurant am luat atat cina cat si micul dejun: la cina, bauturile s-au platit separat, iar felurile de mancare au variat de la paste cu tot felul de sosuri, grill, peste, salate, supe, cateva specialitati indiene si multe fructe proaspete. Micul dejun nu are rost sa-l mai descriu, destul sa spun ca gaseai acolo cam tot ce vroiai, mai putin caviar si sampanie (bonus o maimutica la geam, care te privea pofticioasa).
Seara, cel mai placut moment a fost sa stam la un pahar de vorba (si de vin) pe terasa barului, privind turma de elefanti care isi facea veacul in fata hotelului, cu un milliard de stele deasupra capului; desi erau prea multi oameni imprejur sa poti simti salbaticia, experienta a fost oricum una deosebita.
In rest, las pozele sa vorbeasca!
P.S. pretul a fost per total excursie, pentru 2 persoane, incluzand transportul, cazarea si mesele (pranz, cina si mic dejun).
Trimis de Kyandra in 10.03.15 20:42:23
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kyandra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: -3.54783800 S, 38.21722900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
N-are rost sa te magulesc cu complimente, stii ca mi-a placut dar e ceva ce nu am inteles. Cum adica doua camere una peste alta? Ii vedeai pe cei de dedesubt?
Nu... ) casutele alea erau compuse din doua camere, una la parter si una la etaj, accesul prin scara exterioara. Camera de la parter o fi avut tavan normal, noi stand in cea de sus, de sub acoperis, vedeam direct barnele, tigla si ascultam pasarelele...
@Kyandra - am remarcat corectura.
Faine casutele. Zona e inundabila, cumva? Sau solutia aleasa, cu amplasarea casutelor pe coloanele respective, e doar pentru a permite libera trecere a locuitorilor de drept ai savanei, animalele?..
Zona nu este inundabila, adapatoarea este construita de mana omului, pentru a atrage animalele, iar constructia pe piloni permite observarea lor in libertate de foarte aproape (la receptie, te uitai la elefanti la 2 metri de tine).
Felicitari pentru experienta si pentru review si mii de multumiri pentru descrierea amanuntita a excursiei. Sunt foarte multe informatii folositoare celor care vor vizita aceste locuri minunate
Ideea de a ajunge in Kenya s-a infiripat in mintea mea acum... 25 de ani cand am vizionat la clubul alpin Floarea de Colt un set impresionant de diapozitive cu Mt Kenya si Mt Kilimanjaro dar bineinteles si cu safari. Acolo am vazut prima data casutele pe piloni, apusurile si tabieturile animalelor salbatice la adapat, loc unde se respecta si nu se vaneaza!
Excelent review!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 De poveste — scris în 08.09.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2012 Spectaculosul Sarova Salt Lick Lodge — scris în 31.01.15 de cristina65 din BUCURESTI - RECOMANDĂ