GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la Mărășești la Mărășești, ocolind 1200 km (3) Azi, Salina Turda
– Ce primește un miner când moare? – Trei zile libere, apoi înapoi in pământ!
În dimineața zilei de 16 august , în curtea Pensiunii Julia fiind, ne-am strâns bocceluțele și le-am îndesat, fiecare , în mașinile de ne-au cărat pân'acolo.
Am predat camerele și am plecat din Cluj-Napoca, cumva nemulțumiți că n-am văzut cât mai mult, dar, cu speranța că urma să vedem locuri tot atât de frumoase.
Și-apoi, pân'la Cluj Napoca nu-i un amar de km, de la Mărășești plecând, ci, vreo 400.
După planul bine întocmit, făcut la întâmplare, de-l creionasem în minte, urma să mergem spre Alba -Iulia, cu o haltă importantă la Salina Turda. Eu, unul, nu mai fusesem aici, alții dintre noi da, dar, deh, democrație ”MSSM” adică, ”minoritatea se supune majorității”, un percept tare corect câtă vreme mă avantajează pe mine sau interesele de le am.
Buuun, acuma, să punem un pic pe pauză.
Am citit pe AFA o grămadă cu vârf de impresii scrise de ăia cărora le-au lucit ochișorii înaintea mea în această Salină.
M-a luat cu transpirație, ce naibii să mai îndrug eu despre un loc pe care toată suflarea AFA l-a văzut?! Era ca un șut în fund iar eu trebuia să trec peste asta.
Zis și făcut, mi-am scos chiloții din cerul gurii, unde ajunseseră după șutul primit și mi-am zis că, deh, suntem uniți în diversitate, cu toții vedem același lucru, fiecare-l înțelege și-l interpretează diferit.
E o teorie cumva psihologică despre asta, nevastă-mea a plătit niște module de formare profesională care au tratat fix această problemă , iar eu i-am furat caietele, nu se știe când or să-mi fie de folos !.
De-aia, spun, da, voi vorbi despre Salina Turda ca și cum aș fi primul care a intrat acolo, că, nu-i așa, nimeni din cei ce-au intrat înaintea mea n-au văzut-o cu ochii mei!
Drumul de la Cluj-Napoca până la Turda este ușor, intri pe autostradă și mergi, la liber, vreo 25-30 de km. Am profitat de libertatea pe care ți-o dă autostrada și am dat ”în goarnă”, nu de alta, dar trebuia curățat EGR-ul și sonda lambda. Martorul din bord se aprindea, când și când și am decis să trebuie să rezolv problema: o să scot becul!
Intrarea-n Turda nu spune nimic, cum, din păcate, nici Turda nu-mi zice mare lucru. Era și aglomerat dar nu mi-a rămas mare lucru-n cap!
Nu vreau însă să fiu nedrept cu orașul, poate că are ceva de spus, deci, bifăm la rubrica ”Poate altă dată”. Până acuma am trecut prin Turda doar când mergeam spre Vama Borș, niciodată nu mi-am făcut timp pentru acest oraș. De-aia, spui, e nedrept să-l judec!
Pentru Salină, traversezi oarecum orașul și ajungi pe niște coclauri.
Strict pe GPS, așa cum ajuns eu acolo, adresa este:Turda, str. Aleea Durgăului, nr 7. Mergi pân'auzi:”Ați ajuns la destinație ”.
Am ajuns, am ajuns, văd și eu dar, ce-avem noi, aicea?
În primul rând, o parcare full, un polițist de la Poliția Locală ne face, prietenos, semn să mergem mai departe, ca nu carecumva să ne vie ideea să intrăm în acea parcare.
Ne forțăm privirea și la orizontul nu foarte îndepărtat, vedem o altă parcare, în curs de fabricație, în sensul că era o porțiune de pământ nivelat și o instalație de bariere, gen aeroport.
Frumos este că instalația nu funcționa, dar, era o fată, 18-20 de ani, care-ți elibera bilet de parcare, contra unei frumoase sume de 4 lei. Și fata era frumoasă dar, când ești împreună cu soția și cu fiica, renunți la orice tendințe don juaniste.
Parcăm, cele patru mașini de VN, una după alta, că loc era, berechet!
Firesc, ne luăm niște repere și vedem că în zonă, pe lângă noi, mai erau vreo 8 mașini înmatriculate în VN de -am crezut că-i locul pentru vrânceni.
Ne-am repezit la hăinuțe, toți știm că, jos, în salină, e friguleț și nu vrem să stricăm momente estetice dârdâind.
Din nou, pe loc în față!
Ce este Salina Turda?
Ca să vă poci da o explicație cât de cât coerentă o să mă mai ajut de site-ul oficial al Salinei, că, deh, dacă tot e internet la liber pe telefon, ar fi păcat să intru, ca vițelu-n grajd, fără să știu la ce să m-aștept.
Ca și în cazul Salinei Praid, Salina Turda a exploatat sarea.
Care sare, s-a stabilit științific, abundă în subsolul Transilvaniei, unde sunt cele mai multe exploatări de sare din România.
Atâta doar, vă atrag atenția că sarea de aici este foarte veche, cica are între 14 -16 milioane de ani, așa că, nu știu ce face OPC-ul, dar eu sesizez, oficial, pe această cale, să vie și să ia măsuri, dacă e așa veche ,sarea aia n-o fi expirată? :D
În mod exploatator, sarea a fost scoasă din mațele pământului pentru uzul uman de pe vremea dacilor, și apoi, a romanilor.
Apoi, de către unguri și, ceva mai târziu, de către austrieci, organizați în frumosul ONG ”Imperiul Austro-Ungar”.
Se pare că ăștiua din urmă, fiind oarecum nemți de felul lor, au hotărât să exploateze la nivel industrial sarea. Au trimis tot felul de ingineri și specialiști care au luat măsuri de scoatere a sării, numai pentru folosul propriu, venitul fiind al Împăratului.
Revenind strict la salina Turda, primul document care atestă mina datează de la 1271, emis de cancelaria maghiară. Exisata un altul, de la 1075 care spune, vag, despre exploatarea sării în zona Turda, dar, concret, de bază e ăsta de la 1271.
Ulterior, ajunse sub stăpânire austriacă, Împăratul trimite tot felul de comitete și comiții, care să vază de se exploatează corect și dacă este randament.
Unul dintre șmecherii ăștia întocmește un raport către Împărat privind exploatarea salinelor din Transilvania.
În raportul, întocmit la 16 august 1528 de către Hans Dernschwam este prezentată situația în care se găsea cămara de la Turda. În calitate de trimis al casei Fugger pentru preluarea administraţiei cămărilor de sare din Transilvania, Dernschwam prezintă în raportul său problemele care trebuiau rezolvate în vederea unei organizări sistematice a exploatării, a sporirii producţiei de sare şi a comercializării ei pe piaţa internă, dar mai ales pe cea externă.
Din 1840 importanța Salinei Tuirda scade, mai ales că se învecinează cu salina de la Ocna Mureș și ajunge un fel de rezervă a acesteia.
În timp, datorită cantității tot mai reduse de sare, în anul 1932 mina se închide.
Se deschide în anii puterii populare, în 1950, dar este folosită ca depozit pentru brânzeturi (primii 500 de m ai galeriei Franz Joszef).
”Din 2008 beneficiază de un proces de refacere, prin fonduri PHARE, este reparată și devine una dintre cele mai frumoase saline, ca obiectiv turistic. Astfel, s-au desfășurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic și curativ. Inaugurarea a avut loc în ianuarie 2010, după 2 ani de lucrări și 6 milioane de euro investiți. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare” spune saitul Salinei, care vreți completări, citiți acoloșa.
Ce vedem noi acolo?
Intrarea se face prin partea modernizată, am înțeles că, înainte de 2010 se intra printr-o altă intrare, nu știu, n-am văzut-o, nu spui nimic despre ea!
Ești avertizat în scris, despre faptul că dacă ai anumite bube e bine să nu intri în salină. Mai scrie și de ce e bine să mergi. Acuma, nah, fiecare-și știe corpul!
Biletul de intrare costă 30 de lei de persoană adultă, pentru copii nu știu, nu mai am copii la vârsta necesară.
Senzația de modern te înconjoară, după ce treci de turnicheți intri pe o galerie pe care tot mergi. Trecem pe lângă saloane și mergem, și mergem și ajungem la Galeria Franz Joszef, unde pereții sunt din sare. Galeria este perfect luminată, fac poze la greu, deși, nu știu la ce-mi folosesc?!
Ajungem la Scara Bogaților și, dacă nu mă-ntreabă nimeni, cobor și eu pe-acolo, doar nu-mi trebuie declarație de la ANAF cum c-aș fi bogătan.
Pe pereți sunt vitrine cu scule folosite, pe vremuri, de cei care tăiau sarea-n mină.
Accesul în mina propriu zisă se poate face cu ascensorul (dacă coborâm cred c-ar fi corect să-i spună ”descensor”, nu?) sau, tradițional, pe scări.
Cică ar fi 13 etaje de coborât și, încurajat de puțina fizică de-o mai știu, aia de spune că atuncea când cobori te-ajută și gravitația, mă-ncumet pe scări. La lift era o coadă ca de dinozaur, în cabină încap doar 7 oameni, numărând câți așteptau, îmbătrâneai acolo !
E ca-n bancul cu Brejnev, care, exasperat de avântul economic al SUA față de URSS pune o întrebare unui calculator, inventat de ruși, care răspundea la orice întrebare.
Brejnev:
-În câți ani îi ajungem pe americani?
Răspuns:
-5 km!
Brejnev, turbat, se rățoiește la savanți:
- Ce calculatorul dracu' ați făcut voi???!!! Eu îl întreb despre timp și el îmi răspunde în km??!!
Reglează ăia șuruburile calculatorului și, după ce-l bagă-n priză, calculatorul răspunde:
- La întrebarea dvs, judecând fiecare cincinal drept un pas spre viitor, calculați și aflați singur răspunsul!
Coborâtul pe scări este foarte util, ajută să obosești, deci, respiri mai greu și forțezi plămânii. Aerul din ocnă e numai bun pentru așa ceva, deci, gata cura!
În fine, ajungem la orizontul nuș'cât, adică la parter.
Salina are un salon mare, foarte înalt.
Este utilată cu un amfiteatru, o mare roată, terenuri de minigolf și loc de joacă pentru boraci.
Belesc ochii prin zonă, nu, nu sunt dat pe spate! Dar, nu din vina cuiva, abia ce re-fusesem în Praid, mi se pare mai spectaculos acolo.
Cobor și la Mina Terezia, cam 4 niveluri și ajung jos, la lac.
Construcții futuriste, din lemn, pe una dintre bârne cineva a scrijelit ”Altă întrebare? ”, deci, e relativ nouă scrijelitura, undeva, după ianuarie 2017, când un ministru de justiție răspundea pe repede-nainte, tăcând la întrebările puse de presă. Mă rog, asta-i altă discuție, nu face ”obectul” acestui site.
Lumea se dă în bărcuțe, nu mă încântă ideea, mă uit în tavan și fac poze, căutând tot felul de unghiuri, care, acuma, când mă uit la poze, nu mai știu ce sunt?! Ce vreți, am fost polițist?!
Ne reunim, grupul de pătrunsesem în Salină, dar, doar pentru o scurtă durată. Ne hotărâm că, gata, am văzut destul, așa că vrem să năpădim în afara stabilimentului.
Coada de la ascensor (acuma, da, e ascensor!) este o constantă, fără variabile. De jos în sus e la fel de aglomerat ca de sus în jos.
Ce naibii, sunt bărbat, urc pe scări!
În principiu, urcatul pe scări este identic cu coborâtul, doar că e invers!
Dar, provin dintr-o familie simplă, am fost obișnuit cu greul, deci, urc, constant, vreo 7 niveluri. E drept, m-am uitat pe telefon să sun la 112, dar, n-aveam semnal.
Ba, la un moment dat, s-a luat și lumina, prilej cu care am avut ocazia să văd cum este în interiorul unei nuci, până o deschizi. Buei, e un întuneric de numa'-numa'. Normal că, după câteva fracțiuni de secundă, în care omenirea din pământ a oftat adânc, s-au aprins telefoanele, era chiar frumos cu atâția licurici. Până să fac poza de rigoare, invenția lui Faraday sau Edisson, nu mai știu care, a revenit și ”Fiat Lux! ” a căpătat înțelesul biblic, nu ăla automobilistic.
Am urcat, cătinel, cele 13 etaje, apoi, pe scările de intrare, devenite de ieșire. Pe măsură ce te apropii de lumina naturală te apropiai și de căldură, pentru că, în salină chiar era o temperatură plăcută!
Am ieșit și ne-am regrupat la o terasă de lîngă. Eu, nimic notabil, doar o ”Fanta ” sau un ”Borsec” cu bulbuci. Mnneaaah, pe cine mint eu, ”Fanta ” !
Ce-am înțeles noi după ce am plătit 90 de lei ca să intrăm în acea bortă?
Că, Salina Turda merită vizitată, măcar să le dai flit ălora de spun că e cea mai frumoasă din țară!
Mă rog, asta cu ”cea mai frumoasă” e relativă, uitați-vă la nu știu câte fătuci, cândva celebre doar pentru frumusețe, devenite niște gloabe care au nevoie de cascadori când deschid gura să spună:”Bună ziua! ”. Au, și asta este o altă discuție!
Spun că Salina este un obiectiv de vizitat și de lăudat c-ai fost acolo. Fiecare, după trăirile de le are, o poate clasifica după cum dorește! Dar, cred că știați asta așa că, de rușine că v-am forțat să vă pierdeți timpul cu mine, cu ceea ce am scris, mai exact, vă salut:
Haidi, pa!
Nu plec fără să rog web să pună următoarea gălăgie: youtube
Trimis de Yersinia Pestis in 13.09.17 11:03:41
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.58785990 N, 23.78742990 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Serios, e mai frumoasă salina de la Praid? Că eu am văzut-o pe aia mai demult, prin 2008. Și pot să spun că nu m-a dat pe spate. E drept că nu avea atâtea beculețe care, în poze cel puțin, arată super futurist.
Ba, mai mult, la Praid în salină m-a apucat și tensiunea (eu fiind hipotensivă, acolo am făcut tensiune mare) sau claustrofobia, oricum m-am simțit foarte rău, de nu am știut pe unde să ies mai repede. Deduc că nu-s de mine salinele .
@RoxanaGRS: Așa după cum am spus, fiecare apreciază frumosul după propriile criterii.
Salina din Praid este mai mare, cea de la Turda mai comercială, zic eu.
Din păcate, acum vreo 5 ani când fusesem la Praid, Adriana mea a avut acceași reacție pe care ai descris-o și tu, a bănuit ea că a fost de la claustrofobie, așa că anul ăsta nici nu a încercat să se gândească că ar putea intra în Praid.
Din acel an a refuzat să intre și în peșteri, deși, până atunci nu avusese probleme
La Salina Turda am păcălit-o și a intrat, nu a mai avut reacțiile pe care le avusese la Praid, dar, tot nu se simte în largul ei. Dar, măcar, după Salina Turda a intrat în Peștera Muierilor și Polovragi! Dar, să nu anticipez !
Oricum, administratorii oricărei saline avertizează potențialii vizitatori despre faptul că, dacă suferi de anumite afecțiuni, este recomandat să nu intri în mină!
Altfel, mulțumesc pentru vizită și pentru ecou, știu că e primul!
@Yersinia pestis: am impresia ca toata lumea a fost la salina. Tu si mishu ati scris aproape sincron. Nici unul n-ati avut nevoie de ghid...
nici mie nu imi place sa stau dupa lift si o iau pe scari. Da parca e tot mai greu sa-i tarasc pe ai mei dupa mine...
@Maya_C: Da, știu, n-o să "scap" de @mishu decât după Alba Iulia.
Am citit ecoul de l-ai scris la postarea ei și-am aflat de faptul că ați urcat și coborât în Salina Turda cât Sisif bolovanul. Mie mi-a plăcut, liftul mi se pare impersonal. Mulțumesc că ți-ai făcut timp să combați aicea, pe pagina mea, te mai aștept! ????
@Yersinia pestis:
Da bine ai mai ocolit 1200 km. Felicitari ca nu ai ales drumul cel mai scurt! ????
Multa sare in articole in ultimele zile. Si in ecouri. Doar fara sare nu e gustoasa mancarea si articolele la fel.
Mii imi plasi pi undi ma plimbi si poati ni spui o data si bancul cu trenul de ma rasesti!
Faina salina, am bagat si eu ceva sare la nas cand am fost.
Bravos!
????
@Dan&Ema: Sper că ai folosit cuvântul "sare" pentru a reliefa conținutul bogat în înțelepciune al reviewurilor, așa cum și e în realitate, n-are rost să ne dăm pe după cireș! ????
Bancul cu trenul în Mărășești cică nu e banc.
Într-o iarnă Grigore Vasiliu Birlic venea de la Iași la București. În compartiment cu el mai erau și alte persoane. Trenul a ajuns în Stația CF Mărășești și staționa mai mult. Plictisiți de-atâta așteptare, unul dintre călători deschide geamul să vadă ce gară e. Deschizând geamul, ieșea căldura iar Burlic, care stătea lângă fereastră-i spune curiosului, cu accentul de moldovean:
- Rogu-te, închide geamul că "Mă rășești"
Vorbitul pe moldovenește nu-i ușor, nu e numai "i"-ul care se pune, sunt multe cuvinte din zonă: barabule, păpușoi, sorică... ehei, sunt multe!
@Yersinia pestis:
Perje si putem continua. Parintii mei sunt nascuti in Moldova asa ca am avut contact cu limba cel putin cand am vizitat neamurile.
Numai de bine!
@Dan&Ema: chisăliță, chișleag, plachie, avem di tăti!
@Yersinia pestis: Ca sî te sâmțăști ghini, iaca, nici io n-am văzt Salinele Praid și Turda, așa câ taatri-mi plac zîcirili tali! Că și io am rude-n Moldova, na!
Știi că moldovenii sunt singurii care mănâncă sănătos, fără E-uri: pâni, carni, fructi...
@Zoazore: Ha, ha, ha, îmi place bancul!
Știu că brăilenii și buzoienii fac urât dacă le spui că-s moldoveni! De-aia citesc ironia din bancul tău! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 O salina pe care o data in viață trebuie vizitată cu siguranță! — scris în 29.11.23 de dc.cc din ARAD - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Salina Turda — scris în 27.10.22 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Salina Turda - Poarta spre inima Transilvaniei — scris în 14.03.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Excursie de o zi în Turda — scris în 08.09.21 de anamaria_2010 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu vizitați — scris în 09.09.21 de TudorR din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2021 Oribil — scris în 10.08.21 de ux121786 din DROBETA-TURNU SEVERIN
- Jul.2021 Comercialul din Salina Turda — scris în 25.03.23 de raluca banu din GOLEşTI [VN] - RECOMANDĂ