GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salina Ocnele Mari a fost aproape o obsesie pentru mine în acest an. Mai întâi pentru că am vrut s-o vizitez și nu am reușit (la 3 iulie 2024), apoi pentru că am vizitat-o (la 19 octombrie 2024), dar din cauza timpului prea scurt petrecut în subteran nu am reușit să degust și cafeaua la sare care se prepară acolo. Am rămas cu această neîmplinire și pentru că ziua de 4 decembrie (când se organiza un pelerinaj la Salina Ocnele Mari cu ocazia hramului Bisericii 'Sfânta Varvara' - ocrotitoarea minerilor) era încă o oportunitate de a ajunge acolo, mi-am zis: 'De ce nu? '. Oricum, nu mai fusesem niciodată la un hram și mai ales la hramul unei biserici dintr-o salină. Biserica din Salina Ocnele Mari, dedicată Sfintei Mari Mucenițe Varvara - ocrotitoarea minerilor, este cea mai mare dintre toate bisericile subterane din țara noastră.
SALROM - Societatea Națională a Sării - singurul producător de sare din România, înființată în 1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Sării din București, are în prezent șapte sucursale în țară. Deschise circuitului turistic pentru vizitare sunt salinele de la Praid, Turda, Slănic Prahova, Cacica, Ocnele Mari și Ocna Dej (doar pentru grupuri organizate). Amenajate în scopuri medicale sunt Mina 'Unirea' de la Salina Slănic Prahova și Baza de tratament de la Salina Turda.
SALROM a avut și ideea de a amenaja în Salina Ocnele Mari, pe lângă multe altele, un restaurant, o cramă și o cafenea. Despre Restaurant-cantină - Salina Ocnele Mari am scris câteva rânduri cu prilejul vizitei mele din octombrie când am servit și o masă acolo. Tot atunci, despre celelalte doar am amintit. Despre cafeneaua din muntele de sare, inaugurată în decembrie 2023, spuneam: Interesantă mi s-a părut cafeneaua. Acolo, toți cei care vin la Salina Ocnele Mari au ocazia să descopere gustul unei cafele deosebite. Este vorba despre o cafea preparată nu la nisip, ci la sare. Se numește 'Cafea la sare by Salrom'. Dacă cei mici se pot juca pe o întindere de sare și nu pe nisip, de ce nu s-ar bucura și cei mari de o cafea preparată la sare și nu la nisip? Este de fapt o cafea turcească reinterpretată, adaptată spațiului inedit în care este oferită și servită, adică în inima muntelui de sare. Cei care o prepară sunt mineri care au deprins meșteșugul preparării cafelei la sare și o oferă cu drag celor care încă au nostalgia cafelei la ibric. Ei spun că această cafea 'se face la 300 de grade' și că - așa cum spun turcii - 'cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, amară ca moartea și dulce ca dragostea'.
Bineînțeles, am avut curiozitatea să încerc și eu această cafea 'neagră ca iadul, amară ca moartea și dulce ca dragostea'.
Cafeneaua este deschisă pe toată durata programului de vizitare a salinei. Așadar, dat fiind faptul că programul de vizitare se schimbă des, aproape lunar, este bine să consultați site-ul Bazei Turistice 'Salina Ocnele Mari' pentru ultimele noutăți, mai înainte de a vă planifica o vizită acolo.
Program de vizitare Baza Turistică 'Salina Ocnele Mari' în luna Decembrie 2024:
În perioada 1-20 decembrie 2024: Luni și Marți - închis, Miercuri-Vineri între orele 10.00-16.00 (ultima intrare la 14.30), Sâmbătă-Duminică între orele 09.00-16.00 (ultima intrare la 14.30). Excepţie: 1 Decembrie 2024, deschis între orele 09.00-17.00 (ultima intrare la 15.30).
În perioada 21-31 decembrie 2024: Luni-Duminică între orele 09.00-17.00 (ultima intrare la 15.30). Excepţie: Marţi 24 decembrie 2024 şi 31 decembrie 2024 între orele 10.00-15.00 (ultima intrare la 13.30). Miercuri, 25 decembrie 2024 - închis.
Noi n-am fost preocupați de acest aspect, organizatorul pelerinajului având și această sarcină. Singurele noastre griji au fost să fim îmbrăcați corespunzător pentru o călătorie în zi de decembrie și să fim prezenți la ora 5.45 la punctul de plecare.
Nu-mi era străin nici traseul până la Ocnele Mari și nici modul în care se face accesul în salină. Despre toate acestea am amintit în articolul Salina Ocnele Mari și nu mai revin. De astă dată vreau să povestesc doar despre cafenea și - puțin - despre slujba de hram la biserica din subteran.
Despre 'Cafea la sare by SALROM'
La cafeneaua din incinta bazei turistice, vizitatorii pot servi limonadă și diverse sucuri, sandwich-uri şi croissante, dar - bineînțeles - aici cafeaua este regină. Pentru ea trec pragul acestei amenajări cei mai mulți vizitatori. Nici eu nu am fost o excepție. Am venit aici exclusiv pentru a degusta inedita cafea preparată la sare.
Cum este amenajată cafeneaua? Lângă peretele de sare, după ce urci două trepte de lemn, te afli în zona rezervată cafenelei. Un grilaj din lemn delimitează această zonă în care - pe partea dreaptă - sunt mese și scaune tot din lemn, pentru consumatori. În partea stângă, cu lambriuri și cu un semiacoperiș (și el tot din lemn), se află barul. Mi-a plăcut asocierea de blocuri de sare, paralelipipedice - mai închise la culoare și brichete cilindrice din sare - mai albicioase, care alcătuiesc peretele despărțitor. Lumina este bună, decorativă (că tot se apropie sărbătorile de iarnă), becurile fiind înconjurate de rame de lemn dispuse în diverse feluri. Și peste toate acestea tronează mândre cinci cuvinte: 'Cafea la sare by Salrom'.
Am comandat și eu o cafea și am rămas privind cum se face. Ibricele de aramă, afundate în sarea încinsă, sunt supravegheate de barista, un barista mai special, având și calificare de miner.
Cum a fost cafeaua? A fost 'neagră ca iadul, amară ca moartea și dulce ca dragostea'? A fost neagră și amară ca pierderea cuiva drag, dar n-a fost dulce pentru că eu prefer cafeaua fără zahăr. Fără nici un pic, dar cei cărora le place dulce, o pot îndulci cât vor. Zahărul este la discreție, la bar. Într-un singur cuvânt, cafeaua a fost bună. În două cuvinte, a fost foarte bună.
Cat costă o 'Cafea la sare by Salrom'? 8 lei, iar plata se poate face cash sau cu cardul.
Am aflat că SALROM a deschis o cafenea 'Cafea la sare by SALROM' și în Salina Cacica. Nu am vizitat încă Salina Cacica, această vizită fiind un alt eșec al meu în acest an, micul circuit de 4 zile 'Botoșani - Salina Cacica' (planificat pentru 5 septembrie 2024) fiind anulat din cauză că nu s-a constituit grupul numeric profitabil pentru agenția turistică organizatoare. Dacă la Salina Ocnele Mari - și ea un obiectiv inițial ratat - am ajuns ulterior de două ori, am speranța că nici Salina Cacica nu va rămâne nevizitată.
Referitor la cafeneaua 'Cafea la sare by SALROM' de la Cacica, am cunoștință că este deschisă doar în weekend, în zilele de sărbători legale, precum și pe toată durata vacanțelor școlare, adică atunci când se preconizează a fi mai mulți vizitatori. Așadar, dacă ne dorim o cafea la sare la Salina Cacica trebuie să fim atenți la ziua planificării vizitei.
Și o mențiune specială. SALROM, împreună cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a lansat ineditul proiect sub conceptul 'Cafea la sare by SALROM' propunându-și să transforme salinele din România în destinații turistice speciale, oferind vizitatorilor români și străini o experiență cu totul nouă. Parțial, cred că au și reușit. Dacă această inițiativă va avea efectul scontat, se intenționează amenajări de cafenele 'Cafea la sare by SALROM' și în celelalte saline turistice, dar și la suprafață.
Despre Biserica 'Sfânta Varvara' și slujba de hram
Biserica din salină - dedicată Sfintei Mari Mucenițe Varvara ocrotitoarea minerilor și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - este mare, cea mai mare dintre toate bisericile subterane din țara noastră. Pentru construirea acestei biserici (ridicată de Exploatarea Minieră Vâlcea şi Primăria Ocnele Mari, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Râmnicului), minerii au săpat în muntele de sare creând un generos spațiu pentru naos şi altar. Biserica are jilțuri din sare și un impunător iconostas din lemn, demn de orice biserică măreață. Are și un turn clopotniță tot din lemn, relativ nou (sfințit în 2022), precum și ferestre cu vitralii aduse de la București. De fapt, ferestrele cu vitralii sunt numai o impresie. Nu există fereastră, ci numai vitraliul amplasat în fața unei surse de lumină fixată în peretele de sare, dând impresia că lumina ar veni din exterior. Cea mai dificilă problemă pentru ctitori a fost decorarea interioară. Mediul salin, condensul, denivelarea pereților, nu permiteau o pictură interioară în adevăratul său înțeles, așa încât s-a optat pentru realizarea picturii urmată de imprimarea ei pe pânză.
Pe scaunele din incintă, pe un fond sonor de muzică religioasă în surdină, atunci când nu sunt slujbe, vizitatorii se roagă sau numai se odihnesc. La 4 decembrie 2024, la slujba de hram a bisericii din subteran, lumea se adunase deja când am ajuns noi acolo - oficialități locale și centrale, angajați ai salinei cu familiile lor, preoți și credincioși din parohiile vecine, dar și turiști din țară. Mă așteptam să fie totuși mai multă lume. Cu ocazia slujbei de hram intrarea în salină a fost gratuită, transportul cu autobuzul de asemenea. Probabil că vremea închisă, destul de răcoroasă, nu i-a îndemnat pe oameni să iasă din case.
Nu voi intra în amănunte privind desfășurarea slujbei. Spun doar că Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea celor care lucrează în mină, a fost oficiată de IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți. În predica rostită, IPS Varsanufie a expus viața Sfintei Varvara care 'a arătat că iubirea pentru Hristos este mai puternică decât teama de suferință și de moarte'.
Concluzie
Am scris acest articol nu pentru a vă îndemna să mergeți la slujba de hram de la biserica din Salina Ocnele Mari, ci pentru a vă recomanda - fie că serviți, fie că nu serviți o cafea la sare - să nu ratați o vizită în salină dacă vă aflați în zonă. În afară de Salina Ocnele Mari cu cea mai mare biserică subterană din România, judeţul Vâlcea, considerat unul dintre cele mai frumoase din țară, are de oferit și alte atracții - peisaje unice, așezăminte de cult incluse în patrimoniul UNESCO, cea mai înaltă şosea din ţară - Transalpina, Athosul românesc - Mănăstirea Frăsinei, Parcul 'Zăvoi' din Râmnicu Vâlcea unde s-a intonat pentru prima oară imnul național și încă multe altele.
Trimis de iulianic in 04.12.24 22:47:44
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.08485100 N, 24.31031000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Da, chiar mi-ați pus pe gânduri! Voi planifica în scurt timp o ieșire la salina Cacica, doar pentru a bea o cafea! Am vizitat-o de multe ori, dar cu ani în urmă, in scop terapeutic. O vizită ar fi ideală in această perioadă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Salina Ocnele Mari — scris în 09.11.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Pierdere de timp Salina Ocnele Mari! — scris în 21.06.21 de ux120300 din BUCUREșTI
- Mar.2020 Locatie frumoasa, merita vizitata. — scris în 18.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Salina Ocnele Mari — scris în 11.02.20 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 O salină care ne-a plăcut mult — scris în 11.02.19 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Orasul subteran — scris în 01.08.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Vizita la Salina Ocnele mari — scris în 26.08.17 de Creola din BâRLAD [VS] - RECOMANDĂ