Salina Cacica, “un copil orfan”?

TIPĂREȘTE

Ori de cate ori imi sarez omleta din farfurie sau painea cu unt, folosesc sare extrafina de Cacia sau sare de Himalaia. Prima e o pulbere alba care, daca ai stranutat din greseala in solnita, o vei gasi goala si-apoi vei aduna sarea cu aspiratorul de pe dusumea iar in acea zi, precis ca te vei certa cu cineva. Sarea de Himalaia, e mai rozalie si contine aproape toate elementele chimice necesare corpului nostru, nu doar Natriu si Clor dar este extrem de scumpa. Vzitasem pana in acel moment, toate salinele din tara, adica Praidul, Turda, Slanic Prahova, Slanic Moldova si Ocnele Mari. Salina Ocna Mures era inundata iar la Salina Ocna Dej am ajuns de doua ori doar pana in fata intrarii si am primit mereu acelasi raspuns ” Se poate vizita salina doar in grup de cel putin nu stiu cate persoane si cu programare, liftul nu coboara pentru o singura persoana…”

Sfanta Maria trecuse de mult si diminetile erau reci dar peisajul dulcei Bucovine iti incalzeste intotdeauna inima. Folosim soseaua E58, pornim din Tg. Mures deverme, ajungem sus prin munti, pe la Vatra Dornei si Campulung Moldovenesc, pe la amiaza. E soare. Ce plaiuri minunate si ce bine ca pe-aici in subsol nu se gaseste aur, argint, titan sau wolfram precum la Rosia Montana, loc in care, in urmatorii ani, vom avea si noi o mica Sahara cu camile, caci firma “Gold Corporation” bate din ce in ce mai tare la usa tarii noastre…. Trecem de Campulung, Frasin, Gura Humorului, apoi dupa Paltinoasa o luam pe o derivatie (2E) spre stanga, ajungem in “Varfu Dealului si de-acolo coboram spre Cacica. Unde ne asteapta o “natura moarta” formata dintr-un turn ce domina o mica “fabricuta sateasca de sare”, o piscina fara apa si un camp intins, arid si pustiu. E bine totusi ca avem unde parca masina. “Avem noroc, mai era doar un singur loc in parcarea “goala”din fata intrarii in salina”, glumeste Dana.

Receptia e o baraca "ce-si da aere" de cladire pe care se observa cele doua ciocane incrucisate, semnul minerilor de pretutindeni si care parca iti ureaza “Noroc bun! ”. O doamna ne intampina si ne face repejor un rezumat al salinei din care am retinut doar ca aceasta a fost in intregime sapata manual, ca are doua capele, un lac si o sala de dans. Platim cate 5 lei si intram. De la intrare ne izbeste insa un miros de petrol sau de motorina. “O salina plina cu motorina? ”…Nu, doar cateva portiuni din blocurile de sare sunt impregnate cu hidrocarburi, peretii sunt negri ca smoala, dar…miroase-a petrol peste tot. Coboram in sir indian, caci altfel n-ai cum, printr-un tunel ingust. Scarile sunt destul de inalte, ai deci program obligatoriu de genoflexiuni. Peretii sunt inchisi la culoare dar vinisoarele albe de sare, “dau bine” pe fond negru. Parc-ar fi o fotografie impresionista dinaintea inventarii filmului Fuji sau Kodak color. Ajungem usor la capela roamno-catolica si greco-catolica. Mai jos gasim si capela ortodoxa si cateva sculpturi in stanca, apoi apare si lacul. Fotografiez tot dar nu-mi iese mai nimic, salina e foarte slab luminata. Si sa stiti ca n-am un aparat prost, daca-l indrept spre cer, pot executa si-un portret nocturn al Luceafarului! Uneori Dana dispare fantomatica in intuneric si-o strig mereu, ca sa n-o pierd, mai ales ca am impresia ca suntem singurii clienti ai salinei. Ma intreb oare cum era adusa sarea la suprafata? Exista un crivac sau era carata pur si simplu cu “spatele minerilor” prin acele coridoare inguste? Nimeni nu poate sa ma lamureasca, nici macar femeia de la bilete sau internetul.

Fata de celelate saline din tara in care s-a investit mult, in special in publicitate si iluminat, salina de la Cacica imi apare ca un copil orfan, care inca nu si-a gasit o institutie caritabila care sa-l ia in adoptie. Sala de “dans si fotbal” mi se pare simpatica, cred ca aici s-a putea organiza campionate de dans sau minifotbal, dar cine sa danseze sau sa faca sport pe-aici? …Moldovenii au problemele lor, pe care nu le mai acopera, din pacate, decat navalnicul puhoi de apa, ce an de an, le zadarniceste toata agoniseala.

Pe la anul 1780, aici, in satul Cacica, la 18 km de Gura Humorului si 40 Km de Suceava, s-au descoperit importante zacaminte de sare. Imperiul habsburgic realizeaza importanta “aurului alb al dacilor”, caci "cel galben" fusese deja de mult confiscat de catre romani si deschide aici o exploatare miniera. Sunt adusi muncitori si ingineri de mina din Polonia, iar salina e poreclita “salina polonilor”. Acestia erau romano-catolici, asa ca la primul palier, la 20 de metri adancime, a fost construita o capela a Sfintei Varvara, (protectoarea minerilor), de catre preotul polonez Jakub Bogdanowich, in anul 1806. , loc in care minerii se inchinau inainte si dupa intrarea in mina.

Gasesti aici un anvon si un altar sculptate in sare, cateva icoane si un candelabru.

Exact astazi, pe 4 decembrie, este ziua Sfintei Varvara, cand in capela ar trebui sa coboare, asa cum o faceau pe vremuri, 3 preoti ale celor trei confesiuni pentru o slujba, copii imbracati in costume populare si un cor pentru a canta diferite cantece religioase. Dar acest eveniment si-a pierdut mult din importanta, fapt confirmat de telefoanele ce le-am dat azi la salina si primarie. Nu raspundea nimeni, dar, cine stie? Poate intreg satul era pe fundul minei, loc in care telefonul, nu se aude.

Capela ortodoxa este situata cu un etaj mai jos, la 33 de metri adancime si are pe pereti cateva sculpturi in relief ce imita unele figurine din mina poloneza Wielicka. Nici statuia lui Isus nu lipseste din capela. Din cauza intunericului insa, nu le vezi pe toate, asa ca, mai descopeream cate o figurina in plus doar cand se declansa “flah”-ul aparatului foto. Langa capela ortodoxa se gaseste si un lac sarat cu o suprafata de 60 m2, lac creat de mineri, pe care in vremuri mai bune, se organizau iesiri cu pluta iar la adancimea de 45 de metri, se afla “sala de dans”, cu o suprafata de 250 m2, loc unde se organizau petreceri sau baluri. In peretii de sare ai acestei incaperi s-au sculptat si cateva balcoane din sare, de unde oficialii vremii, puteau admira ca din “loja”, manifestarile culturale.

In “sala de dans” am simtit un discret miros de branza si de-abia atunci mi-am adus aminte ca femeia de la intrare ne-a spus ca satenii isi depozitau aici branza de oaie, care se “sara” in conditii ideale.

Salina Cacica e mica, interesanta si usor de strabatut, dar se pare ca nu prea are multi vizitatori si nici n-a reusit sa atraga inca prea multi pacienti cu afectiuni respiratorii, neavand un ascensor. Sau, poate e de vina, obscuritatea, branza si petrolul.

La iesirea din salina, senzatia de “pustiu” sau “abadon” mi se intareste caci pana “hat-departe”, nu vad nici tipenie de om. Mica fabrica “sateasca” de exploatare si prelucrare a sarii e inchisa acum in week-end iar piscina din incinta, in ciuda unei zile deosebit de calde pentru acest sfarsit de vara, e goala.

In momentul de fata, salina Cacica, la fel ca si celelalte saline de care am amintit, apartin Societatii Nationale a Sarii, cel mai mare producator de sare alimentara, de soda si de clor. Tara noastra este in “top ten”-ul mondial al tarilor producatoare de sare...

Ne intoarcem in aceeasi zi spre casa dar suntem inca in Bucovina, in “tinutul manastirilor”. asa ca, dupa un ceas de obscuritate, incepem sa ne delectam cu sinusoidele verzi ale pajistilor domoale si cu albastrul enigmatic al unor picturi unice in lume, aplicate direct pe zid, culori care acum, parca ni se par si mai vii.

Presimt ca aparatul meu foto, va fi intr-al noualea cer!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 7565 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI