GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Foarte scurta descriere: Fondat in 1936 si renovat complet (nu am reusit sa aflu cand) se doreste a fi un hotel peste medie (categorie 4 stele) cu multiple Sali de conferinte si cu capacitate totala de cazare de aproximativ 150 persoane. Deasemenea dispune de restaurant mare cu etaj, disco club si un mic cazino, sala de fitness, solar si sauna.
Incadrare hotel- genul de hotel de capacitate mare, potrivit pentru team-buildinguri, sedinte, chiar si un weekend in trecere prin Predeal.
Descriere mai pe larg:
Am « petrecut » 2 zile si 2 nopti fiind cazata aici in cadrul unei sedinte de firma. Cu aceasta ocazie am testat pe langa partea de cazare “obisnuita” si facilitatile oferite de hotel pe partea de “calatorie de afaceri”.
Localizare: Din drumul principal E70, la iesirea din Predeal spre Brasov se face un drum secundar bine asfaltat ce urca spre stanga. Este marcat cu pancarda mare “hotel Rozmarin”. Constructia este una masiva din piatra si lemn cu ghivece de flori rosi la balcon. Aduce putin cu casele traditionale din Austria/ Germania, dar mult mai mare.
Spre deosebire de multe alte hoteluri din zona, are privilegiului de a fi oarecum izolat de alte constructii, dar in acelasi timp la mai putin de 10 minute de mers pe jos de centrul localitatii sau gara.
Parcare :se face in fata hotelului, pe doua nivele si in spatele hotelului. Intra in total vreo 30 masini in fata si vreo 10 in spate. Parcarea este afara, dar zice-se supravegheata video.
Tot afara, in spatele hotelului se afla un mic loc de joaca pentru copii cu 2 leagane si 1 tobogan. Nu am vazut in interiorul hotelului ceva specific amenajat pentru cei mici
Receptia: S-a facut check in in mai putin de 5 minute, desi era o singura doamna pe tura mai putin zambitoare.
Despre restaurant: La parterul cladirii se afla o sala imensa, decorata cu mult lemn, piei de urs, fazani si rate impaiate, dar si un mic bazin decorativ cu pesti si moara de apa. Tot aici se serveste micul dejun.
Mesele sunt de lemn la fel ca si scaunele (foarte grele) in stil rustic. Exista mese de 4 si de 6 persoane, dispuse pe lateralele salii, un bar tot din lemn. Mijlocul ramane cumva gol, cat sa permita dansul in cazul unor evenimente festive. Mai sunt cateva mese la etajul 1. Sala este foarte inalta si luminoasa.
Am vazut “parcate” in hol scaunele speciale pentru copilasi, deci nu va faceti griji.
In Exterior restaurantul se continua la parter cu curte interioara si cu terasa functionala in anotimpuri mai calde. In curtea interioara se gaseste un balansoar, o fantana decorativa si se poate organiza foc de tabara. In prima seara, am fost si noi incalziti de o palincuta si focul de tabara organizat de catre angajatii hotelului.
Peisajul de pe terasa restaurantului este intr-adevar una fabuloasa!
Mancarea: Micul dejun se serveste in regim de bufet suedez si este suficient de bogat cat sa satisfaca pe toata lumea: pe langa cateva mezeluri si branzeturi, oua in toate felurile, am mai avut friganele, salata de vinete, zacusca, un gen de salata greceasca, lapte cald si rece, ceai, cateva genuri de sucuri, cereale, iaurt, cateva feluri de prajiturele (bunicele) si fructe. Painea este de un singur fel deja feliata, nu extraordinara.
Ce am mai servit la celelalte mese- am fost un grup si am avut meniu fix prestabilit:
Supa Rozmarin de vacuta- un fel de supa cu taitei cu bucatele de vacuta-mie mi-a placut, dar parerile au fost impartite. Am mai avut rulouri de porc cu pui cu cartofi taranesti- buni. Papanasii au fost mari si foarte buni, ii recomand. In concluzie- mancarea buna dar nu va asteptati la ceva nemaiintalnit.
Singurul aspect negativ este personalul insuficient in prima seara (a doua zi a fost mai bine) si atitudinea oarecum ostila a doamnei, ca si cum ar fi fost vina noastra ca ea era singura servind la atatea mese. As fi curioasa daca situatia este mai buna de Craciun cand se anunta hotel plin.
Camera: Asa cum am menitonat hotelul este unul mare- cu 3 etaje plus mansarda, dar cu un singur lift in care intra maxim 3 oameni.
De pe siteul hotelului am aflat ca are: 37 camere cu pat dublu, 20 camere twin, 6 triple; 1 garsoniera, 5 apartamente.
EU am stat intr-o camera twin de la etajul 3: Destul de micuta, dar suficienta cat sa incapa un dulap cu oglinda, 2 paturi cu 2 noptiere si telefon, un fel de suport de scris, un televizor gen monitor, minibar (cu produse). Camera avea balcon cu vedere pe spate spre padure (dar fara plasa de tantari). In baie exista uscator de par si cabina de dus. Am mai gasit halate si papuci si cate 2 prosoape de persoana. A fost foarte cald noaptea atat in camera cat si in restul hotelului. Totul era sclipitor de curat, cosurile de gunoi golite, lenjeria alba.
Ce m-a deranjat (avand in vedere pretentiile hotelului) este faptul ca nu exista post la TV care sa se vada clar- cel putin in camera in care am stat eu. Toate erau cu “purici”.
Deasemenea salteaua a lasat oarecum de dorit, fiind destul de inconfortabila, dar am reusit sa dorm. De apreciat totusi ca fiecare client are la dispozitie cate 2 perne.
Izolarea camerelor lasa putin de dorit, deci imi imaginez ca este deranjant atunci cand hotelul este plin.
Sala de conferinte: (la noi Ronda) cu retroproiector si flipchart, scaune comode. Parti negative, care din pct meu de vedere sunt destul de netolerat sunt: Prelungitoare insuficiente sau care nu merg si wi-fi-ul foarte slab (se deconecta foarte des), chiar si in sala de conferinte.
Hotelul mai dispune de sala de fitness- micuta dar suficienta si sauna. Nimic deosebit la ele.
Am vazut salile unde trebuia sa fie disco club si casino- acum erau in intuneric si re-amenajare. Probabil ca pe viitor (nu stiu cand) lucrurile se vor imbunatati.
Ca si concluzie (personala) : Un hotel mare care nu m-a impresionat atat cat sa imi doresc sa petrec mai mult de o noapte sau un weekend in trecere in cazul in care nu gasesc cazare in alta parte.
Trimis de lady_anca81 in 20.10.16 18:14:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lady_anca81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.51247300 N, 25.57178900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 82&ridAnt=74465
@webmasterX:
Am inclus si cateva fotografii, din pacate calitatea nu este cea mai buna
@lady_anca81: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2022 Lipsa de transparenta din partea personalului de la Receptie — scris în 07.12.22 de kick din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jan.2021 Dezamagire — scris în 14.01.21 de andreiploiesti din PLOIESTI - nu recomandă
- Oct.2019 Super — scris în 31.10.19 de picu picu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Din balcon spre Postavarul si Piatra Mare — scris în 24.09.19 de ultrasro din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Nu merita 4 stele — scris în 09.07.19 de hermy1 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Dec.2018 Dezamăgitor — scris în 28.12.18 de TheBug* din BUCUREșTI - nu recomandă
- Nov.2018 Mult prea multe stele pentru... — scris în 09.12.18 de remo59 din CERNAVODA - RECOMANDĂ