GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Revoluţia pe sticlă / Marea manipulare
Ca şi alte milioane de români făceam revoluţia la televizor, stăteam până noaptea târziu şi înghiţeam tot ce ni se spunea. Unii o priveau ca un spectacol, noi dârdâiam de frică şi emoţie. Ştirile erau înspăimântătoare şi contradictorii. S-a spus că s-a otrăvit apa în Bucureşti, că teroriştii au împuşcat familii întregi aflate în casele lor, că la televiziune au fost lupte pe viaţă şi pe moarte, că armata e cu noi, că armata a tras în noi, că securitatea a trădat, că securitatea i-a apărat. În acest timp în stradă se murea, apăruseră teroriştii care ˝trăgeau în tot ce mişcă˝. Aflasem despre cele 43 de cadavre de revoluţionari transportate de la Timişoara şi apoi arse la crematoriu; aflasem despre masacrul de la Otopeni din 23 decembrie în care 40 de militari veniţi să apere aeroportul au fost luaţi drept terorişti şi executaţi pe loc; aflasem despre măcelul din faţa Ministerului Apărării din noaptea de 23 / 24 decembrie în care şapte uslaşi (unitate antitero) veniţi să apere, au fost executaţi de armată şi apoi cadavrele le-au fost profanate de populaţie. Pe acest fundal de emoţie şi violenţă se picura câte o ştire despre cuplul Ceauşescu şi într-un târziu, după ce au primit aprobarea noii conduceri, că dictatorii au fost prinşi la Târgovişte pe 23 decembrie. Se desprindea din ce în ce mai pronunţată figura noului lider, Ion Iliescu. A apărut pentru prima oară prezentând comitetul FSN din care făceau parte dizidenţi ca Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Doina Cornea ˝şi cu voia D-voastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu˝; a doua oară a spus ˝Ceauşeştii au întinat valorile comuniste˝ şi a treia oară pe o filmare făcută de Adrian Sârbu şi Paul Cosâghian în CC a zis ˝am spus tovarăşilor (ruşi) cine suntem şi ce voim˝.
Cine a tras în noi, după 22?
În stradă mureau oameni, erau ciuruite clădiri dar nu şi cea a C.C. Din clădirea Direcţiei V de pe Em. Dobrescu se scoteau dosarele compromiţătoare ale informatorilor şi ofiţerilor acoperiţi. După prinderea ceauşeştilor toată lumea se aştepta ca situaţia să se liniştească - dar nu, schimbul de focuri s-a înteţit. Se trăgea în Ghencea, auzeam noaptea răpăitul unei mitraliere în apropierea blocului nostru, ziua am văzut elicoptere survolând oraşul. Băiatul nostru ca student la medicină a stat o săptămână în spitalul Municipal să ajute la morţi şi răniţi. Terorişti au existat, i-a văzut, puşi separat la morga spitalului, îmbrăcaţi în costume impermeabile negre peste hainele de zi. Viu, n-a fost prins niciunul. Pe 25 noaptea târziu, după ce pregătirea psihologică a fost făcută s-a dat la TV procesul dictatorilor şi execuţia lor. Au fost asasinaţi cu o judecată precară, în grabă, în ziua sfântă de Crăciun dar atunci nu mai judecam creştineşte, toţi voiam sânge. După omorârea lor, atacurile teroriştilor au continuat. În revoluţie s-au înregistrat în toată ţara 1166 eroi decedaţi şi 3321 răniţi. Înainte de fuga dictatorilor din 22 decembrie, în Timişoara au fost 73 morţi iar în Bucureşti 49 victime. Cei mai mulţi, 715 victime au căzut în Bucureşti în intervalul 22-25 decembrie iar în Timişoara 20. Alte oraşe au plătit revoluţia cu zeci de decedaţi. După moartea dictatorilor forţele fidele lui au mai făcut în zilele următoare aproape 200 victime-eroi. Populaţia trebuia ţinută în case cu sentimentul că oricând poate fi vânată. În aceste zile, profitând de deruta oamenilor, noua putere s-a organizat politic pentru o conducere neo-comunistă de lungă durată. Cu toate investigaţiile şi comisiile parlamentare care au audiat mii de martori, nici până azi nu s-a aflat cine a tras în noi, după 22?
Piaţa Universităţii.
După ce s-au liniştit apele, oamenii au început să guste din libertate. Dacă înainte de revoluţie un grup de mai mult de 4-5 oameni trebuia disipat, după, începând cu 12 ianuarie au început mişcările de stradă. Era o stare de satisfacţie nemaiîntâlnită să te duci să-ţi exprimi părerea liber pentru prima oară în viaţă. Prima manifestaţie a fost în faţa palatului Victoriei când o fată urcată pe un tanc a întrebat ˝ce aţi făcut în ultimii 5 ani domnule Iliescu?˝ Simpatic, jovial, zâmbăreţ dar nu hăhăit, Ion Iliescu îşi începea orice discurs cu un zâmbet larg pe buze şi celebra expresie ˝măi dragă˝. Devenea din ce în ce mai iubit de populaţie. Opoziţia era slabă, formată din septuagenari revanşarzi care voiau cu orice preţ puterea ca o compensaţie pentru anii de puşcărie şi averile naţionalizate. Au început mitingurile partidelor istorice la care au aderat intelectualii şi tineretul care nu mai voiau neocomunism. Mitingul din 28 februarie s-a lăsat cu spargerea geamurilor palatului Victoria şi o contramanifestaţie lansată de animatorul FSN, un tânăr revoluţionar, Dan Iosif. Situaţia devenea din ce în ce mai încordată aşa că din aprilie manifestanţii anticomunişti au început să ocupe în fiecare după-amiază şi seara Piaţa Universităţii întrerupând circulaţia. Se deschidea balconul Universităţii şi de acolo personalităţi artistice şi culturale ţineau discursuri. În esenţă ˝Jos comunismul˝ şi ˝Cine a învăţat la ruşi, nu poate gândi ca Bush˝. Trebuie să vă spun că se adunau 10-20-30000 de oameni, se cânta, se spunea Tatăl Nostru, se îngenunchea - era o atmosferă de purificare şi extaz greu de imaginat astăzi şi trăită numai de cei care au fost acolo.
Mitingurile începeau cu Imnul Golanilor cântat de Paţurcă, Zamfir cânta la nai, Vali Sterian cu ˝Doamne, ce ai făcut din oameni?˝, Florian Pitiş recita. Se cerea adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (legea lustraţiei care interzicea foştilor nomenclaturişti să acceadă la putere), independenţa televiziunii, adevărul despre revoluţie. Animatorul balconului era Marian Munteanu, un tânăr absolvent al Universităţii, cu o carismă şi magnetism deosebit. În tot acest timp televiziunea informa tendenţios. Oamenii obişnuiţi de dinafara pieţii, ca să nu mai vorbim de cei din provincie cu excepţia celor din marile oraşe, îşi vedeau de viaţa lor, porneau mici afaceri iar foştii funcţionari securişti din comerţul exterior începeau să dea tunuri de milioane de dolari. Se făceau firme căpuşă, întreprinderile erau împinse spre faliment, privatizate pe doi lei şi vândute la fier vechi. Începea un clivaj în societatea românească: milioane de oameni cumsecade erau mulţumiţi că pot da copiilor portocale şi că la televiziune văd filme deocheate şi o mână de idealişti îşi doreau instantaneu trecerea peste noapte la o societate democratică.
Atunci a fost primul val de emigrare a tinerilor pe motive politice. Mai târziu a început hemoragia forţei de muncă din motive economice. Silviu Brucan, un fost ideolog al lui Gheorghiu Dej intrat în disidenţă faţă de Ceauşescu şi numit Oracolul din Dămăroaia a prezis că pentru a învăţa democraţia, românilor le trebuie 20 ani. A fost modest.
Duminica orbului
După zeci de ani în care s-a participat la vot punând automat stampila pe un nume pe care nici măcar nu-l citeai, în 20 mai 1990 au fost organizate primele alegeri libere. Organizaţia de largă respiraţie FSN (Frontul Salvării Naţionale) nu şi-a ţinut cuvântul şi s-a transformat în partid. Decepţionaţi, cei câţiva dizidenţi s-au retras. Asupra partidelor istorice PNL şi PNTCD infiltrate cu securişti s-au revărsat zvonuri şi calomnii: că vor să aducă înapoi regele în ţară, că moşierii vor pune botniţă ţăranilor, că vor dezmembra ţara şi o vor da ungurilor şi dacă Raţiu şi Câmpeanu au stat în exil „n-au mâncat salam cu soia˝.
Privatizarea şi capitalul erau cuvinte de ocară şi majoritatea populaţiei trăia sub dictonul ˝nu ne vindem ţara˝. Românii nu înţelegeau ce li se întâmplă, voiau linişte şi-şi doreau tot un tătuc dar mai blând decât Ceauşescu ˝un despot cu faţă umană˝. Pe 19 mai în Duminica Orbului s-a prezentat la vot 86% din populaţie, participare care nu s-a mai repetat în cei 25 de ani care au urmat. Cozile la secţiile de votare au fost egalate numai de cele din diasporă din noiembrie anul acesta. Ion Iliescu a ieşit preşedinte din primul tur de scrutin cu 85% fiind iubit de majoritatea oamenilor care la adunări scandau ˝Iliescu apare, soarele răsare˝. Democraţii trăiţi în occident, au luat numai câteva procente. Românii nu puteau arde etapele, nu erau pregătiţi, aşa că li s-a promis o democraţie originală. În parlament aproape 70% au fost candidaţi FSN, cei mai mulţi provenind din eşalonul doi şi trei al PCR. Dictonul zilei era ˝la vremuri noi, tot noi˝
Mineriada din 13-14 iunie
Minerii au reprezentat o masă de manevră care era chemată de câte ori puterea simţea că e în pericol. Au venit în 90 în ianuarie şi februarie, ocazie cu care au devastat sediile partidelor (însuşi seniorul Coposu a fost salvat într-un tab de Petre Roman care, pe de altă parte striga ˝s-a demascat, s-a demascat!˝), au venit în septembrie 1991 când au atacat clădirea guvernului cu pietre şi sticle incendiare şi au forţat demisia guvernului Roman. De mineriada din 1996 nu-mi aduc aminte.
Imediat după revelionul din 1999 minerii au ameninţat că vin în Bucureşti să-şi ˝ia drepturile˝. Forţele de ordine au încercat să-i oprească la Costeşti dar 1500 de jandarmi au fost bătuţi şi luaţi prizonieri. Conflictul a fost stins de prim ministrul Radu Vasile care a încheiat pacea de la Cozia. În toţi aceşti ani noi bucureştenii am trăit cu spaima venirii minerilor şi a ceea ce s-ar putea întâmpla.
Pe departe cea mai sângeroasă mineriadă a fost cea din 13-15 iunie 1990. După câştigarea alegerilor de FSN, organizatorii pieței au închis balconul şi au cerut oamenilor să nu mai protesteze. Au rămas grupuri dezorganizate care au continuat protestul şi grevişti ai foamei care s-au cazat în corturi. Circulaţia pe principalul bulevard al Bucureştiului era în continuare blocată. Pe 13 iunie în zorii zilei greviştii foamei din corturi au fost îndepărtaţi de poliţie cu bastoanele şi furtunurile de apă. Până seara protestatarii violenţi şi violentaţi la care li s-a alăturat o masă de cetăţeni în fierbere au atacat Min. de Interne, au provocat haos şi dezordine cu toate că foştii lideri ai Pieţei apelau la ˝fără violenţă˝. Era un amestec de furie şi anarhie. Au fost incendiate autobuze ale MAI dar şi poliţia bătea şi aresta la nimereală. Muncitori de pe platforme au venit în centru cu bâte şi bastoane strigând ˝IMGB face ordine˝ şi ˝Moarte intelectualilor˝. Curtea televiziunii a fost împânzită de protestatari după care s-a întrerupt emisiunea. La reluare s-a citit apelul lui Iliescu către toate forţele din ţară să vină în Bucureşti să stârpească mişcarea de tip legionar. În cursul nopţii s-a restabilit ordinea, conflictul părea aplanat şi ar fi fost de dorit să se oprească aici. Pe 14 iunie au oprit în Gara de Nord două garnituri de tren cu câteva mii de mineri. Iliescu i-a rugat să facă ordine. Şi au făcut. Clădirile Universităţii şi Arhitecturii au fost devastate, colecţiile de minerale distruse, cărţile arse, studenţii bătuţi crunt, casele liderilor de partide vandalizate, Marian Munteanu bătut până aproape de comă - era suficient să fii mai spălăţel, să fii tânăr cu aspect de intelectual sau să porţi ochelari şi erai bătut la sânge sau dus la dubă. Redacţiile ziarelor Zig-Zag, Baricada, România Liberă, Dreptatea, care pe atunci apăreau în zeci de mii de exemplare au fost devastate. Date oficiale reţin că în spitalele din Bucureşti au fost internaţi 560 răniţi, au fost declaraţi 6 morţi şi au fost arestaţi 185 de oameni. A doua zi pe 15 iunie, Iliescu a strâns minerii la Expoziţie le-a mulţumit că îi sunt aproape şi ˝la bine şi la rău˝ şi i-a expediat acasă.
Dacă vă spun că pe 14 iunie dimineaţa am fost printre mineri şi lumea hăituită din Piaţa Universităţii veţi zice una din trei: că am fost iresponsabilă, că am luat-o razna sau că fabulez. Băiatul meu era student şi de câteva ori, ca şi alţi tineri, a fost şi el în balconul Universităţii. Pe 13 seara a venit acasă speriat de ceea ce văzuse în oraş. Ca mamă m-am temut că au să vină acasă să-l ridice. M-am urcat în autobuz şi m-am dus în Piaţă să văd ce se întâmplă. Salvarea mea a venit de la o pâine caldă pe care o cumpărasem în drum. Cum stăteam pe marginea trotuarului şi priveam îngrozită cum un bărbat cu picioarele zdrobite era târât pe asfalt iar femei tinere de pe margine îi aplaudau pe mineri, doi bărbaţi în civil m-au luat de braţ. Unul mi-a spus rânjind că ştie că am fost de mai multe ori în piaţă, în Zona Liberă de Neocomunism. Chiar aşa, de unde ştia? Eu nu şi nu, că despre ce vorbeşte? Inspirată, le-am arătat pâinea şi le-am spus că am luat-o proaspătă de la Comalimentul de lângă Lido şi vreau s-o duc acasă la nepoţi. Cel mai în vârstă a slăbit strânsoarea gândindu-se că poate bătrânica nu minte. M-au lăsat şi s-au îndreptat în goană spre un tânăr ochelarist. L-au pocnit în nas, i-am văzut sângele curgând şi i-au spart aparatul de fotografiat.
Artizanul acestor mineriade a fost Miron Cozma, un tip carismatic numit şi luceafărul din Valea Jiului. Era lider sindical şi un anarhist violent, fără un ţel politic altul decât manevrarea maselor şi beţia puterii. Este singurul care a plătit pentru morţii, răniţii, debandada şi distrugerile materiale din mineriade. După câţiva ani de puşcărie a fost graţiat de Iliescu, a mai fost reţinut câteva luni dar astăzi este liber, invitat la televiziuni şi dă lecţii de politologie.
În loc de încheiere
Tot ce v-am scris a rămas întipărit în memoria mea cu precizie de amănunt şi încă pot derula filmul evenimentelor cu încetinitorul. Au trecut 25 de ani. Ani cu speranţe şi deziluzii, cu luminiţe pâlpâind la capătului tunelului care nu se mai termina, cu alunecare în prăpastie şi totuşi supravieţuire, cu furtişaguri mărunte şi tunuri de proporţii, cu prea mulţi muncitori cu gura şi prea puţini cu adevărat, cu distrugerea pas cu pas a economiei româneşti şi construirea unor castele pe nisip din inginerii financiare, cu sfidare, minciună şi mitocănie. Dar au fost şi lucruri bune care nu puteau fi concepute înainte de revoluţie: posibilitatea informării prin explozia mas-mediei şi a spaţiului on-line, munca afară din care românii plecaţi îşi ajută familia de aici şi-şi fac case în ţară, libera circulaţie unde vrei şi cât te ţine punga, studii în străinătate cu burse pentru copiii merituoşi, intrarea în UE şi structurile NATO.
Rămâne ca oameni destoinici să pună umărul la reconstrucţia şi renaşterea tării. Uitându-mă în urmă spun din nou, că nu regret nimic din ceea ce am trăit din plin.
WEB, dacă se poate un fragment din "Vino Doamne" de V. Sterian
Trimis de Michi in 12.12.14 11:55:41
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
Rog așteptați...
Am citit cu inima strânsă, rememorând la fiecare rând amintirile proprii. Având locul de muncă în plin buricul târgului, în vecinătatea fostei ambasade americană, am fost zi de zi aproape de toate aceste evenimente. Participant la mitingul din 21 decembrie și până la plantarea florilor la Teatrul Național din 13 - 15 iunie, nu am ratat prea multe. Nici măcar pe fostul meu coleg de facultate, devenit între timp ofițer de securitate, care avea zilnic treabă printre manifestanții din Piața Universității.
Foarte bun articol, atât pentru cei care au trăit acele momente, cât și pentru cei ce numai au auzit de ele. Că veni vorba, știe cineva ce scrie în cărțile de istorie despre aceste momente? Seamănă cu amintirile Mamei Michi?
Mulțumesc Mama Michi.
Pfff... ce să mai spun?
Cred că în primul rând trebuie să-I cerem Domnului să-i ierte pe toți martirii acelor vremuri. Marea lor majoritate neștiuți.
Am multe în minte legate de acele zile, săptămâni, luni și ani. Unele trăite de mine, altele doar povestite mie de către alții, dar în care am încredere și consider și acele informații drept certe. Cu toate acestea, nu mă pot decide să mă (mai) apuc de spus vreodată toată povestea. (de ce „mai”? pentru că a trebuit să scriu la un moment dat o istorie a zilelor și nopților din decembrie 1989 când într-un impuls de nărozie am depus actele pentru o diplomă de participant la Revoluție; mi-a fost greu și mă tem că nu mai reușesc prea curând, dacă voi mai face-o vreodată). De fapt, pentru mine acea perioadă a fost cam ca unul dintre romanele lui James Clavell - cu multe acțiuni și personaje ce se întrepătrund, trecând dintr-un loc și o epocă în alta. Și chiar cred că ar ieși un roman. Dar cum io nu mi-s Clavell, nici viața mea nu e una de Shogun, cu siguranță romanul meu n-ar interesa pe nimeni și nu ar fi publicat niciunde. Așadar, îl las pe mai departe să adaste în mintea mea.
Ce aș vrea totuși că adaug la cele de mai sus, pentru completarea tabloului:
- declarația oficială a lui Iliescu auzită de mine pe programul 1 al Radioului național (aveam un radio Cora cu tranzistori pe care l-am ținut permanent în buzunar să aflu ce mai e prin țară), declarație pe care ulterior a negat-o constant - prin care recunoștea că a sunat la ruși să ceară sprijin militar (fiind din fericire refuzat);
- moartea copiilor din unitatea de comunicații de la Câmpina printr-o diversiune măiestrit creată de „păpușarii” acelor zile și nopți de foc (la A/P Otopeni). Le-a ieșit chiar mai bine decât aia cu USLA-șii din Militari.
- „prăbușirea” avionului AN24 TAROM care tocmai decolase cu o echipă TV străină spre o țară din vest, să ducă acolo direct materiale de presă culese în direct de pe străzi în primele ore ale „învălmășelii”. O mențiune oarecum interesantă: o fi fost o simplă coincidență apoi prăbușirea (la câțiva ani distanță) a avionului Airbus de la Balotești? nu de alta, dar la bord era o stewardesă care era văduva copilotului de pe AN 24, Walter Jurcovan - fost coleg de clasă cu mine la liceu... Au fost unii care au speculat deja pe tema asta, nu mai reiau.
- spui că
”(ceaușeștii) Au fost asasinaţi cu o judecată precară (...) dar atunci nu mai judecam creştineşte, toţi voiam sânge.
Sincer, și atunci, dar și acum, după do'ășcinci de ani, eu i-aș fi condamnat să trăiască într-o garsonieră confort III în Ferentari, cu o pensie pentru exact anii cât au profesat o meserie (nu și pentru „munca de partid”) și cu asistență medicală la policlinica din cartier. Ar fi murit ceva mai lent, dar ar fi avut poate timp să vadă ce viață luminoasă ne-au oferit!
Mda... cam atât deocamdată, că m-am întristat destul.
@Dragos - în plus faţă de ceeace ai scris tu, jur că aşa am gândit, i-aş fi trimis la cozi, să stea ca mama cu scăunelul la brânză de 28, până la cinci după amiaza, când veneam eu de la serviciu; sau ore întregi în frig la carne, fără să prindă ceva. Lumea a uitat, a iertat şi regretă vremurile alea. Măi, voi vă regretaţi tinereţea, nu timpurile pe care le-aţi trăit.
Declaraţia lui Iliescu că i-a anunţat pe tovarăşi ˝cine suntem şi ce vrem˝ este şi pe materialul filmat de Kozighian din CC, acea şedinţă în care Roman spunea ˝ sună ca dracu˝
Mama Michi, tot respectul pentru rememorarea acelor clipe care nu se pot uita, dar de care cei mai tineri trebuie să știe. Pentru că m-ai amintit în primul episod, într-adevăr armata am făcut-o în București, exact în acea perioadă, de altfel am fost și prima serie de militari în termen care a beneficiat de reducerea armatei de la 1 an si 4 luni, la 1 an, ordin semnat de generalul Militaru. Totuși apucasem să nai facem 2 luni după evenimentele din decembrie. Ai remarcat că nu folosesc termenul de revolutie.
Două zile m-am aflat chiar în CC, lateral de balconul magic, în biroul, de fapt apartamentul lui Dăscălescu. Pe lângă faptul că am pierdut un coleg, (deși ai spus că nu s-a tras în CC, dar eu îți pot confirma că s-a tras, dar niciodată când Iliescu se afla acolo), luat în vizor de un lunetist cel mai probabil, deci pe lângă acest lucru, acest moment m-a făcut să mă transform rapid dintr-un copil speriat de ceea ce se întâmplă, într-un bărbat care a înțeles că pentru a supraviețui acolo este nevoie de mult sânge rece și gânduri detașate de tot ceea ce înseamnă viață personală.
Sunt multe de povestit, poate le voi așeza odată în ordine pe hârtie, măcar pentru fetele mele, însă acum nu pot... Știu sigur că o bună parte a așa zisei Revoluții a fost confiscată, iar tinerii care si-au dat viata au avut probabil alte așteptări, însă pentru ei, nu trebuie să uităm.
Sărut mâna mama Michi!
O rememorare a vremurilor tulburi prin care am trecut și eu...
Mă bate gândul să scriu și eu amintirile mele din acele vremuri, poate chiar aici, pe AFA... cine știe?
Oricum, mă și minunez cât de limpezi și evidente îmi apar acum lucruri ce atunci mi se păreau de neînțeles...
Am o singură remarcă de făcut, referitor la acestă afirmație:
”Artizanul acestor mineriade a fost Miron Cozma, un tip carismatic numit şi luceafărul din Valea Jiului.
Cred că a-l numi ”artizan” este cam mult spus, el era doar o marionetă, alții fiind cei care l-au dirijat să facă ce a făcut...
Și, în al doilea rând, ”luceafărul” și-a început ”ascensiunea” abia la mineriada din 1991 și a culminat la cea din 1999.
Nu știu să fi participat la mineriadele din 1990, dacă a făcut-o, a fost foarte discret.
La mineriada din 13-15 iunie 1990, un alt nume s-a făcut remarcat: Nicolae Cămărășescu. Dacă vreți amănunte, dați o căutare după acest nume și veți afla lucruri interesante, sau poate doar le veți rememora...
@Costi - așa cum ziceam mai deunăzi despre Miron Cazma se poate eventual spune că e luciferul Văii Jiului.
A-l numi „luceafăr” (chiar și în derâdere) eu cred că e o insultă directă la adresa memoriei lui Eminescu.
Iertată fie-mi opinia...
Și da! e o mare marionetă, la fel cu celelalte micuțe, mici și negre, cu bâte, lanțuri și lămpașe și fără minte proprie, care au umplut Bucureștiul mergând încă de cum au coborât din trenuri și autobuze direct la adresele unora care trebuiau „lămuriți” cât mai convingător să șadă în banca lor - adrese despre care cu siguranță, nici simpatizanții celor vizați nu cred să le fi știut mai mult de vreo 2 - 3 %...
Problema nerezolvată (încă) e: cine a fost „păpușarul”?!?
@Costi - Da, ai dreptate cu Cămărăşescu, îl uitasem. Ce m-a frapat în ultimul timp este tupeul cu care Cozma vorbeşte pe anumite posturi TV ca arbitru al democraţiei. Se dă ca şi consilier în privinţa penitenciarelor iar TV îl invită pentru rating. Referitor la ce spune Dragoş cu adresele minerilor, au mers ţintă la casa lui Raţiu.Îmi dau şi eu cu părerea la păpuşar. În martie parcă fusese reînfiinţat SRI condus de Măgureanu.
@Dragos -
Dacă citești cu atenție, cuvântul ”luceafăr” este pus între ghilimele... De altfel, apelativul i-a fost dat la modul peiorativ, de presa vremii. 
@Michi - Cu placere am citit randurile dumneavoastra. Multe lucruri imi erau necunoscute. Evenimentele revolutiei nu le-am trait in Romania ptr. ca... fusesem deja vanduti...
Intr-un punct imi permit totusi sa va contrazic si anume atunci cand spuneti:... ,,cu distrugerea pas cu pas a economiei romane ,,
Stimata doamna, va intreb: Care economie? Romania pe vremea acea nu avea si din pacate nu are nici in ziua de azi, ceva (economic) competitiv pe piata internationala. Eram deja in cimpul muncii pe acea vreme si cred ca stiu ce vorbesc. In schimb avea si poate mai are si in ziua de azi - scoli si universitati bune, in frunte cu universitatea de informatica din Bucuresti si cea de medicina din Iasi, Tg-Mures si Cluj. Si aici cred ca stiu ce vorbesc - lucrez aici in cadrul unei universitati...
Deci tara a avut si pe vremea Ceausestilor lucruri bune dar printre ele cu siguranta nu s-a numarat economia. Economia romana de atunci a fost ceva de genul Corea de nord.
Asta nu o spun eu ci se poate citi si reciti de cite ori simte cineva nevoia in literatura de domeniu, reviste politicie precum Spiegel-ul, etc. Dealtfel situatia nici in fosta DDR nu a fost mai roza. O tara despre care desigur va mai amintiti cum se gandea (pozitiv) si era apreciata in Romania. Se stie in ziua de azi ca in momentul caderii zidului de la Berlin, in realitate toate tariile din est, inclusiv URSS-ul - a spus-o Kohl chiar luniile trecute, erau in faliment real.
In Sighisoara aveam fabrici de confectii la fiecare colt de strada. In una dintre ele (Tirnava) lucrau ca 3000 (!) de femei. Guri rele spun ca ar fi fost 5000 ! Au fost cazuri cand container-ul de camasi a fost vandut cu 5 (!) dollari!!! Iar la fabrica de vase emailate o armata de oameni lucrau citeva schimburi pentru ca pe linga mormanele de rebuturi sa iasa un carton de oale si blide ptr. nemti...
Asta era economia de atunci.
Sa-mi fie cu iartare... dar din punctul meau de vedere asta a fost (si este) realitatea.
O seara si un weekend placut.
SENZATIONAL articol. Pagina de istorie. Am citit cu... pofta adica pe nerasuflate... Mi-am amintit. Am retrait! Nu mai am cuvinte! Am... lacrimi in ochi. Serios...
Jos iliescu!
Jos comunismul!
Si neocomunismul!
Sarut mana DOAMNA Michi. RESPECT!
Dan
@Michaell - Funcţionam într-un sistem închis în cadrul CAER şi nu exista nici concurenţă. nici competitivitate. Cred că îţi dai seama că nu am nicio nostalgie pentru timpurile acelea dar... de ex. în chimie, erau instalaţii Lurgi făcute cu câţiva ani în urmă, în petrochimie combinatul Midia era încă destul de modern în 1989 (Dinu Patriciu care l-a cumpărat a făcut avere din exploatarea lui). Revin. Dacă nu se punea pe jaf încă din prima zi de către vechii directori, cu state grele în partid, care au căpuşat întreprindrerile ca să le desmembreze şi să le vândă la fier vechi, probabil alta ar fi fost situaţia. Cu capital străin la început, cu proiecte de modernizare, cu know-how modern se puteau reutiliza utilajele pe o nouă schemă tehnologică având şi personal calificat. Nu s-a vrut. Oare s-a dorit să devenim o piaţă de absorbţie a produselor de categ. II-a din alte ţări? Cred că sunt off-topic.
@Michi - în iunie '90 mergeam la mare și la radioul din mașină l-am auzit pe Iliescu tunând (reproduc din memorie):„Cât despre cei de la ziarul România Liberă o să avem noi grijă și de ei”.
”
animatorul FSN, un tânăr revoluţionar, Dan Iosif.
L-am cunoscut personal pe fostul valutist de la Intercontinental, prin anii 2000, la Crama Seciu de lângă Ploiești. Venise să se distreze însoțit de două pipițe și doi bodyguarzi. Am purtat o discuție cu el și cu un vocabular infect, din care n-a lipsit cuvântul „să moară mama”, mi-a explicat cât de tare este el la umbra bătrânei șandramale comuniste. Era în acel moment consilier prezidențial și vă rog să mă credeți, mi-a fost rușine de rușinea lui auzindu-l cum vorbește.
@Michi - Nu cred ca suntem off-topic pentru ca in articol este vorba de evenimentele care au avut loc in urma cu 25 de ani. Iar aceste evenimente sunt strins legate de ceea ce-am scris. Daca nu se ridicau oamenii la Timisoara si in alte locuri in Decembrie 89, evenimente similare ar fi avut loc poate cu citeva luni mai incolo cu ce-a mai mare siguranta. Realitatea economica a tarilor estice in acea vreme ar fi conditionat acest lucru. Tot Kohl a spus zilele trecute cuvinte pe care nu le-am mai auzit si pe care nu le-as fi crezut daca n-ar fi venit de la el si anume: Nu Gorbaciov prin politica lui de Glasnost a initiat schimbariile de atunci ci, ATENTIE - URSS-ul a fost doborit de situatia dezolata a economiei in care se afla atunci.
Da, in privinta industriei chimice poate aveti dreptate. Doar avea in fruntea ei cea mai mare savanta (de renume mondial) in acest domeniu... - 
)))
PS
Eu in schimb recunosc ca sunt un nostalgic inrait......dar cu privirea ....atunci cand o arunc inapoi, foarte clara si sincera - in primul rand fata de mine dar si fata de altii. Am trait acele vremuri asa cum au fost si le traiesc pe cele de azi asa cum sunt.
@Michaell - Am lucrat din 1978 până în 1990 în cercetare - domeniul automatizări industriale.
Hai să-ți spun ce aveam noi atunci:
- fabrici de semiconductoare care produceau exact aceleași componente ca alea din vest, doar că mai ieftine. Și chiar erau bune. Nu foarte bune, dar la prețul cerut erau extraordinare! Ce s-a ales de fabricile alea? Știm bine. Privatizarea uneia dintre ele este de altfel motivul (unul dintre motive, mai bine zis) pentru care e închis Dan Voiculescu. Aveam și fabrici de componente pasive (rezistoare, condensatoare etc.); la fel de ok. S-a ales praful și de ele;
- o fabrică de diamante industriale. Una dintre puținele din lume. Și asta a avut o traiectorie foarte controversată după „loviluție” (că mie așa-mi place să-i spun cel mai mult);
- industrie grea de mare performanță. IMGB (înainte să se apuce „să facă ordine”) făcea turbine pentru centrale electrice de nota 20. Dar cum să accepte Siemens, ABB, Bosch și cine o mai avea astfel de produse, un astfel de competitor pe piața europeană? Așadar... s-a ales praful și de ăsta;
- fabrica de oțeluri speciale din Târgoviște. Azi e pulbere;
- mecanica fină de la Sinaia. Altă pierdere;
- aș mai aminti doar de: IMEB, Electronica, FEA (care produceau traductoare și alte componente de automatizare sub licență japoneză, la calitate echivalentă cu a ălora), combinatul de carne de la Timișoara (comtim-ul), Fabrica de Locomotive Craiova, Turbomecanica din București și câte altele de care ori nu știu, ori nu-mi amintesc acum...
Avem și câteva cazuri „fericite”, care într-un fel sau altul au știut să treacă prin lunga tranziție și să funcționeze cu succes în continuare:
- Tehnotonul din Iași și Arctic-ul din Găești (care acum produce și pentru Beko);
- evident, Dacia;
- Antibiotice Iași;
și altele, evident. Puține, mult prea puține din păcate.
O dovadă că se poate și la noi, sunt fabricile noi, atât autohtone, cât și ale unor firme renumite care deschid filiale aici. Așadar, dacă nu s-ar fi vrut cu tot dinadinsul distrugere - sigur se putea să trecem prin tranziție mult mai multe fabrici și combinate iar azi nu am mai fi așa săraci și rupți în cur. Dar altfel nu am fi avut așa mulți milionari de carton - cărora cu ocazia asta, la sfârșit de an, țin să le urez din suflet un călduros „La Mulți Ani! ” (dar cu executare) !
Și mă opresc aici... mai spun doar că majoritatea celor de mai sus le-am văzut cu ochii mei și / sau am lucrat pe-acolo (fie în practica din timpul liceului, fie apoi, în derularea multor contracte ale institutului de cercetare și proiectare unde am activat). Adică nu vorbesc „din auzite”, ci foarte la concret!
PS - nu e cazul să neg (și nici nu vreau s-o fac, de altfel) că erau totuși o grămadă de fabrici de rebuturi. Fie pentru că așa era „planul”, fie pentru că nu-i păsa nimănui ce și cum produc ăia, bună parte a lor fiind de fapt un fel de „lagăre de muncă” pentru a avea șomajul (aproape) zero.
@Michaell - .
1. Nu mă găsesc eu să-l contrazic pe H. Cohl dar sistemul avea o imensă piaţă de desfacere în URSS şi ţările satelite. Sistemul nu a căzut în principal din motive economice ( erau locuri de muncă, se dădeau case. şi preţurile erau stabile) dar ne înnebunea lipsa de orizont, alienarea, pumnul în gură, lipsa de informare, dictatul unor incapabili, securitatea, lipsa de alimente şi căldură, penele de curent. Că toate ţările ex- comuniste au căzut ca într-un domino, aici intervine economicul adică necesitatea pătrunderii capitalului vestic pe aceste pieţe. Cu siguranţă că a fost o amorsă de afară după care mămăliga a explodat.
2.Cât despre savantă, habar n-avea de chimie. Ştia doar să asculte bârfe şi cancanuri din ICECHIM şi să facă poliţie că cine întârzie, cine vorbeşte cu copiii la telefon, cine are rude în străinătate, cine ştie limbi străine. Pe măsură ce bărba-su era mai bolnav, ea i-a luat locul şi a ajuns să controleze totul. A urmat două clase primare după care a sărit la Politehnică, la Chimie Industrială.
Eram puber, dar îmi amintesc și eu replicile lui Iliescu (probabil le-am mai văzut de atunci), cea cu „ultimul pe listă” și cea în care anunță că a luat legătura cu URSS-ul. Normal, trebuia să ceară voie de la stăpînire, numai că Gorbaciov anunțase deja că nu se mai bagă peste voința altor state. Era totuși normală preocuparea de a nu lăsa un vid de putere, ceea ce face aproape imposibilă preluare puterii de către nepoliticieni, de către nepricepuți în ale cetății. Peste tot puterea a fost preluată de eșalonul 2, reformator, din partid. Numai noi nu prea am avut așa ceva. Numai la noi n-a avut nimeni curajul să-l conteste în față pe Ceaușescu și să îi ceară puterea.
Cît despre viața în comunism, cred că se aseamănă cu închisoarea: fiecare are un pat, un acoperiș și ceva de mîncare, toate fiind date de către conducere, distracția e controlată, economia la fel, există o rețea subterană de făcut rost de diverse și dacă stai prea mult înăuntru nu te mai adaptezi la viața liberă. Sigur că poți privi siguranța mesei de mîine drept un cîștig, sigur că poți găsi chiar mai multe aspecte pozitive, cum ar fi o monotonie a zilelor care te scutește de stres și surprize sau prilejul de a purta conversații, de a avea timp de reflecție, de scris, de petrecut cu tine însuți (nu prea are ce să te distragă), dar mă îndoiesc că, cu toate aceste plusuri (relative sau absolute), sînt prea mulți care să prefere traiul la închisoare.
@Dragos -
Mulțumesc mult pentru această postare. Am vrut să scriu și eu ceva asemănător, dar nu am găsit cuvinte potrivite care să nu supere colegul. Dar ce cred că trebuie să rețină dumnealui este că economia României înainte de 1989 nu era de dat la gunoi. Nu putea „ceaușescul” să plătească datoriile externe numai pe baza căldurii și mâncării luate de la noi. Dar această Românie, pentru a fi primită în Europa, nu trebuia să facă concurență coloșilor de tradiție din vest, ba mai mult, trebuia să devină o piață de desfacere pentru aceștia.
@Michi: Extraordinara radiografie a acelor zbuciumate vremuri!
@Michi - „Savanta de renume mondial” zisă și „Codoi” (așa pronunța ea Co2) a făcut o vizită la Combinatul Chimic de la Brazi.
Instalația pe care o vizita prelucra chimic benzenul și ea dădea în sus și în jos cu „benzină”. Cineva din delegație a avut curajul să-i atragă atenția și să-i explice diferențele dintre cele două produse, iar ea a sărit ca arsă repetând într-una:„Auzi, să mă învețe pe mine ăsta ce-i aia benzină... ”
@Dragos - Cu voia ta am să adaug la capitolul „fericite” și Unilever Ploiești, fostă Dero. care „merge ceas ”.
Bine, așa am putea sta până la anu' nou și mai găsim câteva, Kandia BV e una ce-mi veni acuși în minte, fiind și mai „de sezon”. Sau tot „de sezon”, fabricile de anvelope din Florești PH sau Danubiana. Evident, mă bucur mai ales pentru cei ce lucrează acolo, dar și pentru noi toți, care într-un fel sau altul beneficiem de pe urma acestor unități productive care încă merg, și după toate aparențele vor continua.
Era doar o înșiruire subiectivă și incompletă cea de mai sus, așa cum ziceam; mulțam de completare!
Din păcate (spun din păcate, pentru că este neplăcut pentru noi), trebuie să-i dau dreptate lui Michaell în toate privințele. De la ”amănuntul” vânzării, la propriu a etnicilor germani (în medie, 50 000 mărci pe cap de neamț) și a evreilor (pentru ei, media era 50 000 de dolari), până la situația precară a economiei românești.
Și da, așa este (și aici, trebuie să o contrazic pe Michi), regimul comunist a căzut pentru că nu mai putea rezista economic (doar că asta se știa dinainte, nu a trebuit să vină Kohl să ne spună asta).
După declanșarea războiului rece, președintele american Harry Truman a spus la un moment dat (aproximativ): ”Vom declanșa o cursă a înarmărilor atât de puternică, încât Uniunea Sovietică nu-i va putea face față. ”
Așa s-a și întâmplat. Economiile țărilor socialiste, lipsite de competitivitate, au sucombat rând pe rând, prima care a dat semnale de sufocare fiind cea poloneză.
Ăsta e principalul motiv pentru care s-au lansat glasnostul și perestroika. Ele erau niște mișcări menite să păcălească Vestul și să mai ofere o gură de oxigen regimurilor comuniste. Doar că nu le-a ieșit cum plănuiseră... decât pe jumătate.
Cel de-al doilea motiv pentru care s-a declanșat perestroika a fost concluzia la care ajunsese noua burghezie proletară: ”Dacă avem puterea, de ce să n-o folosim pe deplin... Adică, de ce fabricile și uzinele să aparțină prostimii, chiar și numai pe hârtie, când, mult mai bine ar fi să ne aparțină nouă... ”
Cu asta chiar că le-a mers, au reușit perfect!
Are dreptate Michaell și atunci când spune că ”aveam școli și universități bune”, dar aici se înșală sperând că e aceeași situație și acum (și aici știu și eu ce vorbesc - lucrez în cadrul unei universități... )
Dragos vorbește cu regret despre industria electronică românească, dar ea a sucombat nu din alte cauze decât cele datorate deciziei din anii '80 a marilor firme internaționale de profil de a-și muta producția în Asia pe considerente de scădere a prețului de fabricație.
Cu ocazia asta, am să mai amintesc și eu câteva întreprinderi din domeniul electronicii și tehnicii de calcul (niciuna nu mai există acum). Unora, această înșiruire le va stârni cu siguranță nostalgii. Mie unul, întotdeauna.
- IPRS Băneasa;
- Electronica București
- Fabrica de Calculatoare Electronice Bucuresti, 1970;
- Fabrica de Echipamente Periferice Bucuresti, 1974;
- Rom Control Data Bucuresti, 1974, societate mixtă româno-americană;
- Fabrica de Memorii Timisoara, 1971;
- Conect Bucuresti, 1972 - producție de conectoare și elemente de comutare;
- Intreprinderea de Piese Electronice și Electrotehnice - IPEE Curtea de Arges, 1972;
- Intreprinderea pentru Intretinerea si Repararea Utilajelor de Calcul - IIRUC Bucuresti, 1968;
- Intreprinderea de Elemente de Măsură Industriale - IEMI Bucuresti, 1970;
- Intreprinderea de Cinescoape București
- Microelectronica Bucuresti 1982, producție de circuite integrate MOS, CMOS și dispozitive optoelectronice.
Pe de altă parte, este la fel de adevărat că multe din întreprinderile socialiste, cu puțină ”coafare” ar fi reușit să facă față în ”jungla” capitalistă. Unele au și reușit. Ca să dau un contra-exemplu la exemplele lui Michaell, aș aminti aici două întreprinderi din industria ușoară care și-au creat un brand pe vremea comunistă și l-au menținut și în prezent: Clujana și Braiconf. Și să nu uităm de Guban.
Cu mai mult interes și un management mai performant, sunt convins că și întreprinderea de covoare din Cisnădie ar fi putut să iasă la lumină.
Și Michaell, pot să-ți spun că Emailul Mediaș a rezistat și există și în prezent, am văzut destule produse ale fabricii în marile magazine. Culmea este că fabrica are acționariat majoritar alcătuit din propriii angajați și doar vreo 30% din acțiuni sunt deținute de SIF Transilvania.
Din cele povestite de mine se vede că lucrurile sunt amestecate. Sper să le descâlcim într-un final!
@traian. leuca - totuşi ceva-ceva se mişcă. În parcurile industriale de lângă Braşov şi Sibiu şi probabil şi din alte orase sunt zeci de fabricuţe majoritatea cu capital străin, profilate pe export (şi care plătesc aici taxe). Valoarea exportului în 2013 a fost de 50 mld eu, cifră record în ultimii 25 ani, bazat în principal pe industria auto şi produse agricole prelucrate sau nu.
@Costi - majoritatea întreprinderilor din enumerarea de mai sus erau pomenite și de mine, doar că nu le numisem. Dar nu de asta scriu aici, ci în privința faptului că ai zis că electronica noastră
”... a sucombat nu din alte cauze decât cele datorate deciziei din anii '80 a marilor firme internaționale de profil de a-și muta producția în Asia pe considerente de scădere a prețului de fabricație.
explică-mi rogu-te cum de AMD are linie de producție de procesoare în fosta RDG (un fel de „Microelectronica” de-a lor, retehnologizată)?!? Și ar mai fi ceva exemple tot prin vecini (Orion-ul unguresc, TESLA cehilor ș. a.).
Totuși rămân la opinia mea - a fost distrusă cu bună știință.
PșiS în privința vânzarii nemților tocmai am văzut un excelent documentar făcut de HBO pe tema asta. Cu declarații din partea multor dintre cei implicați atunci atât în negocierea acestei „afaceri”, cât și a unora dintre „beneficiari”.
Extrem de instructiv și interesant, recomand! „Pașaport de Germania” difuzări următoare în: 13-12-2014 01:45; respectiv 16-12-2014 00:35. Chiar și la orele alea târzii, merită să îl vedeți!
@Dragos -
”Linia de producție AMD din fosta RDG” este de fapt una din cele 8 unități de producție ale GlobalFoundries, care fabrică, într-adevăr circuite integrate și microprocesoare și pentru AMD, dar și pentru Broadcom, Qualcomm și alții.
Dintre cele 8 unități, una este localizată la Dresda, una în Statele Unite și celelalte șase în Singapore. După cum se vede, grosul producției este în Asia. Evident, tehnologiile de vârf au rămas pe un teritoriu mai ”prietenos”. De exemplu, la Dresda se fabrică foile de siliciu de 65, 45 nm și mai subțiri, adică tehnologii de ultimă oră.
Orion, deținută, de altfel de un grup din Singapore, s-a menținut în viață schimbându-și profilul și adaptându-se din mers, cam cum a făcut Tehnotonul la noi, care acum fabrică, printre altele, mașini de spălat rufe semi-automate.
Oricum, din renumita firmă interbelică și chiar post-belică, nu a mai rămas mare lucru, de vreme ce, pe saitul ei citim care este obiectul de activitate: PCB Assembly, Wire Harnessing, Box Build and Repair/Alteration Services. Orion also offers Warehousing and Logistics services. Halal firmă electronică: oferă servicii de depozitare 
.
Tesla a avut exact aceeași soartă ca IPRS. De fapt, nu, mai degrabă asemănătoare cu IPEE Curtea de Argeș. Adică, marea firmă de pe vremuri, care fabrica, printre altele microscoape electronice (unul se poate vedea la Muzeul Tehnic din Parcul Carol) s-a rupt în mai multe firme mici, dintre care supraviețuitoarele fac cam ce face și Orion.
@traian. leuca - Tot la C. P. Brazi când i s-a prezentat liniile directoare de dezvoltare ale petrolului a spus de faţă cu Muscă (soţul Monei), director pe atunci ˝să facem tovilor o schimbare totală de 360 grade.˝ Dacă nu avea câteva cercetătoare de bază care ulterior au rămas în vest nu făcea cauciucul poliizoprenic într-o unitate mamut de 30000t/an, faţa de un necesar de 6-7000 t.
Michi,
Daca momentele de la pranz pe 22 decembrie 1989 erau inaltatoare si pline de sperante, ele au fost treptat inlocuite cu dezamagiri din ce in ce mai mari. Zilele de 13-15 iunie 1990 au fost dintre cele mai dureroase si au dus la decizia multora din noi sa plecam “departe de lumea dezlantuita”. In naivitatea noastra crezusem ca taiasem capul balaurului, nedandu-ne seama ca multe alte capete erau de taiat si ca cele taiate cresteau la loc. Dusmanul cel mai mare si mai periculos era cel din noi, mentalitatea noastra care refuza sa se schimbe, o fiara care isi scosese capul si se apucase sa devoreze tot ce gasea in jur. Mi-au ramas intiparite in minte faimosul strigat proletar “Moarte intelectualilor”, dar si ordinul ministrului de interne, generalul Mihai Chitac, de incendiere a propriilor masini din dotare, ordin dat prin statia radio si captat de agentiile de presa. Ticalosia ajunsese la formele cele mai sofisticate.
Multe multumiri pentru relatarile foarte interesante si, pentru tine si cei de acasa, in memoriam Golaniada si a Zonei libere de comunism, iata semnul victoriei cu degetele in semnul literei V – VICTORIE!!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 File de istorie reflectate în excursii: 5.3b Alte mănăstiri din Vâlcea — scris în 22.08.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 File de istorie reflectate în excursii: 5.3a Mănăstiri din Vâlcea — scris în 08.08.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 File de istorie reflectate în excursii: 5.2 Mănăstiri din judeţul Neamţ — scris în 05.08.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 File de istorie reflectate în excursii: 5.1 Mănăstiri din Bucovina — scris în 31.07.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 File de istorie reflectate în excursii: 4.2 Creştinarea populaţiei din acest teritoriu — scris în 25.07.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 File de istorie reflectate în excursii — 4.1 Creştinarea populaţiei din acest teritoriu — scris în 23.07.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 File din istoria României oglindite în excursii: 2. Începuturile — scris în 26.06.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată